Recunoştinţă şi speranţă

M-a impresionat gestul generos, nobil si dezinteresat al familiei Picioruş, Părintele Drd. Dorin şi Preoteasa Drd. Gianina.

Aceştia şi-au asumat osteneala să citească poeziile mele, să le corecteze, acolo unde era cazul, să le tehnoredacteze şi să facă o carte, prima mea carte, pe care au postat-o pe blog-urile pe care le creaseră.Dar mai mult decât atât, să mă încurajeze. Au facut o adevarata lucrare de editor, deşi nu sunt editori.

M-a impresionat cu atat mai mult cu cât gestul acestor oameni tineri a fost voluntar.

Cu mult mai mult cu cât nici nu ne cunoaştem personal.Am comunicat numai prin Internet.

Pe Părintele Picioruş l-am descoperit cu ceva timp în urmă pe internet. Construise o mulţime de blog-uri cu talentul, răbdarea, pasiunea şi precizia unui gravor. Am descoperit că atât Sfinţia sa, cât si soţia acestuia, sunt oameni de condei talentaţi.

Blog-urile Sfinţiei sale polarizau, nu ştiu prin ce miracol, articole interesante, venite de la cititori. Îmi place să compar aceste blog-uri cu luminiţe de candelă aprinse pentru ca o generaţie să nu se rătacească în noaptea confuziei şi a prostului gust. Să compar pe însuşi Părintele cu un păstor al tinerei generaţii pe care vrea să o formeze în duhul Patericului, al Filocaliei şi al bunului gust.

Cu mult timp în urmă, am descoperit şi m-a emoţionat viaţa de jertfă a unui preot trecut la Domnul cu puţin înainte de începerea celui de-Al II-lea Război Mondial, când oamenii călcau cu faţărnicice pragul unei biserici. Acesta a avut un ideal: însănătoşirea duhovnicească a României…Pentru atingerea idealului, a ars cu o intensitate fantastică împrăştiind lumina, ca un sfânt al carui nimb străluceşte pentru veşnicie,deşi ştia bine că prin aceasta risipă de sine îşi grăbeşte sfârşitul.

A aprins, la vremea lui, zeci de mii de candele în jur.Luminile lor au trecut din generaţie în generaţie pâna astăzi. Luminile lor au luminat în candela speranţei anii ’50, anii proletcultismului comunist, când oamenii îngroziţi se temeau să calce pragul unei biserici…

Luminile lor au luminat în candela speranţei in anii anii ’80, anii grei ai ceauşismului, când frigul şi întunericul ne cuprinseseră, fiind deopotrivă în afara şi înlauntru nostru, când oamenii descurajaţi şi resemnaţi se nu se mai osteneau să calce pragul unei biserici.

Astăzi, în anii grei ai acestei lumi bulversate, când oamenii nu mai au energie şi timp să calce pragul unei biserici, căci îşi risipesc energia şi timpul pe drumurile strâmbe ale banului, descoperind un alt preot care cu acelaşi gest nobil aprinde o lumină în candela omeniei, mi s-a reaprins speranţa. Că atâta timp cât Dunmnezeu ne dă preoţi care să mai aprindă o lumină, însănătoşirea duhovnicească a acestor vremuri începe să devină realitate.

Gabriel S. IORDAN-DOROBANŢU

Oamenii vor să discutaţi cu ei…soluţiile!

Campania domnului Blaga e sub sloganul: Soluţii, nu discuţii!… Însă regula democraţiei, credem noi, nu suportă soluţiile ci doar portofoliul de proiecte.

Soluţiile nu se fac în campanie, ci se fac după alegeri, când observi feed-backurile de la cetăţeni la mapa ta cu proiecte.

Şi, când vox populi zice că e bine aşa, pentru că tu eşti mandatat pentru ei…atunci alegi din mapa ta cu 10 soluţii pe aia pe care o vor ei şi atunci ieşi bine sau o alegi pe aia pe care o vrei tu şi sfârşeşti huiduit până nu se împlineşte anul…

Iar a doua sintagmă de sub numele domnului Blaga este: ” om dintr-o bucată…”. Păi asta înseamnă instinctivitate, înseamnă fără planuri, fără soluţii, pentru că omul care conduce nu ia decizii/ nu trebuie să ia decizii în trombă şi nici sub semnul subiectivităţii, ci cu adâncă cumpănire, dând roată cu ochii la ce zice poprul, sondajele, bugetul, viitorul…

Noi nu îl victimizăm pe domnul Balaga şi nici nu îi facem contra-campanie, însă, fiind mai peste tot chipurile sale în oraş, mi-a sărit în ochi…hermeneutica şi aceste argumente sunt valabile pentru toţi candidaţii de oriunde.

Pr. Dorin

Candidaţii şi alegătorii

Candidaţii… sunt nişte uriaşi, nişte giganţi de câţiva metrii. După cum se vede…alegătoarea – şi noi, adică noi, alegătorii – suntem nişte grăunţe de nisip, nişte piticanii pe lângă giganţi.

Giganţii… au planuri, mai vor odată, au să ne conducă cu mână de fier, o mie şi una de intenţii bune…Alegătorii, în micimea lor, aşa, cum sunt ei şi câţi mai sunt ei… parcă sunt planificaţi să consulte pliante, să se răfuiască unii cu alţii pe manii politice, să se fugă sau nu la vot şi… să aştepte.

Uneori aşteptarea se transformă în imprecaţie, vandalism, mai dăi în…a măsii, ştim noi că toţi sunt după ciolan…adică, potrivit nivelului de trai şi de glagorie omul ţi-i duce prin toate cotloanele pe politicienii noştri.

Ce să faci…dacă eşti mic? Trebuie să ai spirit civic. Trebuie să mergi la vot chiar dacă ţi se pare o aiureală.

Nu, domnilor şi doamnelor, mergeţi la vot chiar dacă vi se pare că e o aiureală! Dacă puteţi să faceţi şi aiureala asta…şi, dacă, s-ar putea să fie mai bine…de ce să nu o comiteţi şi pe asta?!

M-am dus să plătesc o taxă şi doamna de la ghişeu observă ştampilele mele pe buletin de la toate alegerile, de când e buletinul cel nou şi îmi spune…Dar văd că îi mai votaţi pe ăştia, părinte!…-Doamnă, mă duc la vot şi pentru ei şi pentru noi, pentru că şi ei şi noi avem nevoie de speranţă…

Femeia nu se aştepta să îi răspund…Ea o zisese şi ea aşa, în treacăt, în timp ce bătea la taste pentru bon…A făcut ochii mari şi s-a blocat. Eu am zis-o grav…Şi femeia a tăcut…

Dv. să nu tăceţi! Să speraţi chiar dacă vi se pare o aiureală! Să speraţi şi pentru copiii, nepoţii, strănepoţii dv.! Poate că or să vă mulţumească…

Pr. Dorin.