Iluminat…de Coca Cola

Da, toată lumea…îl ştie pe el, pe Gică Candelabru…după faţă, după gesturi, după personalitatea lui. Toată lumea trebuie să-l ştie, că dacă nu, sparge câteva feţe. Asta ar fi lipsă de respect şi el nu admite. El e el. Nu e de-ajuns? E el, şi trebuie să-l cunoşti pe el. Adică trebuie să ştii că fandosit, că e obosit de atâta gândire, că e câteodată puţin dement, ca să aibă mai mult farmec, că e în stare să te înjure sau chiar să te bată…şi să-l laşi în pace, când are personalitate.

Da, pentru că el vrea cel mai mult în viaţa lui să aibă…o personalitate anonimă. Fericirea lui este să vorbească cu tine incognito, să te simţi ca în faţa unui citat celebru, pe care nu ştii de unde să-l iei. E adevărat, el nu e citat, el e doar celebrul necunoscut: omul pentru care toţi ar trebui să aibă din instinct reverenţă, pe care toată lumea ar trebui să îl cunoască, deşi nu îl ştie. Toată lumea care îl vede, cu care se intersectează, trebuie să ştie cine e el, chiar dacă nu ştie cine e el, chiar dacă nici el însuşi nu ştie cine e el. Dar are o bănuială.

Şi dacă îşi ia şi calculator, şi intră pe net, personalitatea lui se multiplică, contaminează totul împrejur, se extinde de pe maidan până în spaţiul virtual. Oricum, spaţiul virtual e mare şi încăpător, în caz că terenul de fotbal e ocupat sau dacă nu e nici un tovarăş de mestecat înjurături prin preajmă. Poate să-şi scoată tenacitatea la plimbare pe străzile internetului şi să arunce liniştit câte sticle şi pahare doreşte în ochii cui vrea. El e el, e şmecheru cartierului şi a învăţat din zbor, a deprins el de undeva o idee magnifică, cum că tu ai fi fraier dacă nu-l respecţi pe el, indiferent dacă nu ştie să se prezinte, să vorbească despre el însuşi, dacă e mitocan, ba te mai şi drăcuie. Fiindcă el are drepturi. O marjeră de drepturi.

Dacă s-a simţit bine să te înjure, să te scuipe virtual, trebuie…să te bucuri că omul îşi manifestă libertatea, voioşia, să fii fericit că el e viu, trăieşte, respiră şi se joacă cu nervii tăi, cu liniştea ta, cu timpul tău, cu viaţa ta. Da…tu înţelegi că Dumnezeu i-a dat viaţă, că Dumnezeu îl rabdă, că îi dăruieşte şi bucurii în viaţă, pentru n-are minte multă şi nu e în stare să discearnă, pentru că habar nu are că toată mitocănia lui se numeşte, într-un limbaj mai specializat, ideologie postmodernă.

Nu poate să priceapă că el îngurgitează tot ce aude despre libertate, drepturi şi profit, ca un burete fără judecată. Sau că ar trebui să cunoască multă teologie, enorm de multă teologie şi cultură, istorie şi politică, să aibă o experienţă de viaţă vastă, ca să poată să înţeleagă când cineva îl minte în faţă, la greu, cu sentimentul că i-e prieten. Şi de aceea şi Dumnezeu îl mai lasă, îi mai dă timp de gândire… El e fan, e fanatic, e dur, Gică duru, ăla cu care votează el e cel mai tare, facultatea lui e cea mai bună, Steaua îi face pe toţi de cacao, banii, gagica şi maşina lui îţi iau ochii, te complexează…neapărat.

Vitezomanu Gică e vitezoman şi pe internet. E bine să te dai din loc în faţa lui, că el te adulmecă, te înţelege din prima, te-a cunoscut din priviri. El îi cunoaşte pe toţi, îi evaluează la secundă, ştie după cine să se dea, că nu s-a născut ieri. Nu-i problemă, că nici nu durează la el prieteniile o veşnicie. Prietenie…adică faza aia cu pot să te ajut ca să mă ajuţi, la nevoie. La ce bun un prieten care nu poate să te ajute…cu un ban, o distracţie, o relaţie?

Dă-te, frate, la o parte, că el are ceva să-ţi spună despre ce-a înţeles din tot ce-ai scris tu… Ce? Ai scris mii de pagini? Nu contează, Einstein te-a înţeles dintr-un singur rând, te-a ghicit, te-a dibuit într-o frază, nu mai are nevoie să mai citească mai mult. Are fler. Are şi şarm, dar îl ţine ascuns, nu e pentru tine…îl emană ca pe parfum la timpul potrivit. E o garoafă de băiat, de pus la butonieră. Tu trebuie să te ajustezi la nevoile lui, pentru că e om cu nevoi multe şi grele, mai grele decât ale tuturor. Fiindcă el compătimeşte cel mai bine cu sine.

Pentru tine n-are mult timp, n-are decât greaţă, dezgust, plictis…îl plictiseşti cu prea multă luciditate. Pentru el luciditatea e ca un reflector la care nu poate să se uite, e ca o apă de ploaie care e prea multă…şi fără sens, că doar el nu e agricultor. Aşadar, Gică Candelabru, lumina societăţii, vedeta vedetelor, mai tare ca vedetele, a trecut pe la blogul tău şi şi-a lăsat parafa. Ca să ştii, să-l recunoşti altădată. Nici nu va fi greu, pentru că e un anonim inconfundabil, aidoma tuturor anonimilor ca el.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: