Zi: 5 iunie 2008
Download this fileDe frunza de vie şi despre miros
1. Mirosind la…supermarket
Chestia cu mirosul… la mine e o problemă veche, care îl scotea din sărite pe bunicul meu când eram copil…Eu miros şi miroseam pâinea, ciorba, strugurele, şervetul ( asta în mod discret…nu stăteam 3 ore să miros toate) însă el credea că nu îmi place ceea ce mănânc… Degeaba îi explicam eu că savurez mirosul…El credea că nu îmi place mâncarea…
Acum, mă duc la supermarket la cumpărături şi miros ceapa, morcovii, carnea…Şi dacă nu fac asta aici s-ar putea să cumpăr chestii stricate la greu. Privesc, miros, ating, cântăresc lucrurile…şi apoi cumpăr. Am contact direct cu cartoful, cu roşia, cu ceapa, cu mărarul…Dacă nu le atingi şi nu vezi cât de sănătoase sunt…nu ai fler la cumpărături sau eşti un cumpărător aseptic…care o să o dai în bară.
Şi miroseam un măr ca să văd cum miroase… O domnişoară m-a văzut că fac acest gest şi instinctiv l-a făcut şi ea, după ea o altă doamnă… Am văzut asta discret…fără să mă holbez la ele… Însă am observat din aceste gesturi ale lor că nu se gândesc mereu atunci când cumpără, cum miros produsele pe care le vor mânca…De aceea dau cu mâncarea în coş…şi nu o aşează în coş, tratează mâncarea ca pe un deşeu şi nu ca pe un dar de la Dumnezeu….sau cumpără mai mult decât pot mânca.
Pentru mine acest lucru e inadmisibil. Dacă un produs miroase frumos, arată bine şi e şi bun la conţinut…atunci e bun şi îl voi mai cumpăra. Dar dacă ceapa miroase după-cum-nu-vreau-să-vă-explic iar berea are un gust şocant-de-ne-cumpărat iar carnea are un miros de-aruncat-unde-ştiţi-cu-toţii…nu o cumpăr!
2. Diferenţa dintre a vedea…şi a călca iarba
Nu călcaţi iarba!…ne-a scos din simţământul viu cu natura. Noile generaţii urbane privesc iarba precum peştii din acvariu: uită-te dar nu o atinge! Însă covorul din casă, ăla pufos, ăla soft…e o imitaţie confortabilă a ierbii vii, crude, înalte, în care te afunzi şi care miroase seducător, prea seducător…
Am intrat ieri în iarbă, în iarba ca un covor…şi am simţit că trăiesc, că îmi umflu plămânii, că mi-i vindec. Pentru că atitudinea cea mai bună vizavi de iarbă este să îngenunchezi şi să o miroşi, să o strângi în braţe, să o simţi cât de vie e, ce mare dar de la Dumnezeu e…şi să mulţumeşti pentru ea. Să mulţumeşti pentru floare, pentru copac, pentru iarbă, pentru apă, pentru linişte, pentru miasma bună, pentru mirosul bun…
Mirosul de tomberon, closet şi nespălare al omului…nu îl are natura nepângărită de el! Viaţa ierbii e o vitalitate plină de smerenie. Gesturile dragostei noastre şi ale delicateţii noastre trebuie să fie ca bogăţia şi spontaneitatea ierbii. Trebuie să dai mult, să fii mult, să ierţi mult..
[…]
Pr. Dorin
Coada şoricelului
Miroase cam urât…dar e bună ca ceai!
Pr. Dorin
Ochiul boului…nu e muşeţel
(la început aici exista o fotografie)
Ca elev comunist…trebuia să culeg nu ştiu câte kilograme de muşeţel verde, să îl usuc şi să îl aduc la şcoală. La fel duceam maculatură, fier vechi, sticle şi borcane spălate etc… Pentru că eram comandant de detaşament şi locţiitor pe unitate trebuia…să dau exemplu. Şi datul exemplului se dădea prin…muncă mai multă.
Pentru că nu ştiam diferenţa dintre muşeţel şi ochiul boului (acesta, din fotografie, care e mai mare la floare ca muşeţelul şi e altfel şi la miros)…mi se pare că am cules în clasa a doua foarte mult ochiul boului…crezând că am dat lovitura.
De atunci am învăţat un lucru semnificativ: să nu cred că ceva este ceva…dacă nu prezintă toate semnalmentele. De aceea mă uit să văd cum e traducerea textului cutare, mă uit să văd de la cine s-a inspirat, cât de repede s-a scris cartea, câte forme de redactare găseşti în cadrul ei, cine este cel din faţa mea, de ce este el cel care este…
Şi astfel nu mai mă încred în memoria mea sau în cititul meu de odinioară…ci revin acolo, şi stau pe acel text încă odată…că poate îl văd altfel.
Cititul de odinioară ne poate juca feste…pentru că memoria ne joacă feste. E bine să revezi, să compari, să constaţi, să revezi de mai multe ori…ca să fii liniştit.
Spadele ierbii
Pr. Dorin
Ce floare e… violetul?
Trei femei, din trei localităţi diferite…care erau cu mine în tren, vorbeau despre această plantă, despre floarea violet şi fiecare i-a dat un alt nume. Nu ştiu cum o cheamă… Poate aflăm de la cineva cum se zice în satul lui la această floare.
Pr. Dorin
Macii liniilor de tren
Un roşu violent, răsărind în locuri aride…Când eram mici circula printre noi superstiţia că nu trebuie să mirosim floarea de mac pentru că ne va cădea părul. Nu ştiam ce consecinţe are ereditatea în ceea ce priveşte rădăcina capilară…
Am făcut mai multe fotografii cu maci…şi în toate roşul acesta pare pictat, dacă îl iei în fuga trenului, şi nu real…Floarea de mac deşi nu miroase prea bine…când vine vorba să o pictezi trebuie să îi faci contururi tari, negre, că altminteri culoarea trece în atmosfera din vecinătatea ei.
Se vede acest lucru în prima fotografie de sus. Par ireali când nu sunt focusaţi de către apărat atât cât trebuie. Dacă îi fotografiezi ca o ocheadă…apare sentimentul persistent de irealitate, de fals…deşi nu e niciun fals.
Pr. Dorin