Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

De frunza de vie şi despre miros

1. Mirosind la…supermarket

Chestia cu mirosul… la mine e o problemă veche, care îl scotea din sărite pe bunicul meu când eram copil…Eu miros şi miroseam pâinea, ciorba, strugurele, şervetul ( asta în mod discret…nu stăteam 3 ore să miros toate) însă el credea că nu îmi place ceea ce mănânc… Degeaba îi explicam eu că savurez mirosul…El credea că nu îmi place mâncarea…

Acum, mă duc la supermarket la cumpărături şi miros ceapa, morcovii, carnea…Şi dacă nu fac asta aici s-ar putea să cumpăr chestii stricate la greu. Privesc, miros, ating, cântăresc lucrurile…şi apoi cumpăr. Am contact direct cu cartoful, cu roşia, cu ceapa, cu mărarul…Dacă nu le atingi şi nu vezi cât de sănătoase sunt…nu ai fler la cumpărături sau eşti un cumpărător aseptic…care o să o dai în bară.

Şi miroseam un măr ca să văd cum miroase… O domnişoară m-a văzut că fac acest gest şi instinctiv l-a făcut şi ea, după ea o altă doamnă… Am văzut asta discret…fără să mă holbez la ele… Însă am observat din aceste gesturi ale lor că nu se gândesc mereu atunci când cumpără, cum miros produsele pe care le vor mânca…De aceea dau cu mâncarea în coş…şi nu o aşează în coş, tratează mâncarea ca pe un deşeu şi nu ca pe un dar de la Dumnezeu….sau cumpără mai mult decât pot mânca.

Pentru mine acest lucru e inadmisibil. Dacă un produs miroase frumos, arată bine şi e şi bun la conţinut…atunci e bun şi îl voi mai cumpăra. Dar dacă ceapa miroase după-cum-nu-vreau-să-vă-explic iar berea are un gust şocant-de-ne-cumpărat iar carnea are un miros de-aruncat-unde-ştiţi-cu-toţii…nu o cumpăr!

2. Diferenţa dintre a vedea…şi a călca iarba

Nu călcaţi iarba!…ne-a scos din simţământul viu cu natura. Noile generaţii urbane privesc iarba precum peştii din acvariu: uită-te dar nu o atinge! Însă covorul din casă, ăla pufos, ăla soft…e o imitaţie confortabilă a ierbii vii, crude, înalte, în care te afunzi şi care miroase seducător, prea seducător…

Am intrat ieri în iarbă, în iarba ca un covor…şi am simţit că trăiesc, că îmi umflu plămânii, că mi-i vindec. Pentru că atitudinea cea mai bună vizavi de iarbă este să îngenunchezi şi să o miroşi, să o strângi în braţe, să o simţi cât de vie e, ce mare dar de la Dumnezeu e…şi să mulţumeşti pentru ea. Să mulţumeşti pentru floare, pentru copac, pentru iarbă, pentru apă, pentru linişte, pentru miasma bună, pentru mirosul bun…

Mirosul de tomberon, closet şi nespălare al omului…nu îl are natura nepângărită de el! Viaţa ierbii e o vitalitate plină de smerenie. Gesturile dragostei noastre şi ale delicateţii noastre trebuie să fie ca bogăţia şi spontaneitatea ierbii. Trebuie să dai mult, să fii mult, să ierţi mult..

[…]

Pr. Dorin

Did you like this? Share it:

Previous

Coada şoricelului

Next

Prof. Dr. Artur Silvestri, Modelul omului mare [ ediţia a doua, revizuită şi adăugită]

2 Comments

  1. nepotu

    un amanunt interesant si eu obisnuiam sa fac asta si imi amintesc ca aveam vreo 5-6 ani si bunica m-a surprins mirosind painea la masa si mi-a spus ca e pacat ,ca numai animalele miros painea si mi-a ramas in minte parca a fost ieri …si de atunci am o retinere in a mirosi painea.cred ca avea dreptate .:)

  2. Eu încă mai am acest obicei!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén