(la început aici exista o fotografie)

Ca elev comunist…trebuia să culeg nu ştiu câte kilograme de muşeţel verde, să îl usuc şi să îl aduc la şcoală. La fel duceam maculatură, fier vechi, sticle şi borcane spălate etc… Pentru că eram comandant de detaşament şi locţiitor pe unitate trebuia…să dau exemplu. Şi datul exemplului se dădea prin…muncă mai multă.

Pentru că nu ştiam diferenţa dintre muşeţel şi ochiul boului (acesta, din fotografie, care e mai mare la floare ca muşeţelul şi e altfel şi la miros)…mi se pare că am cules în clasa a doua foarte mult ochiul boului…crezând că am dat lovitura.

De atunci am învăţat un lucru semnificativ: să nu cred că ceva este cevadacă nu prezintă toate semnalmentele. De aceea mă uit să văd cum e traducerea textului cutare, mă uit să văd de la cine s-a inspirat, cât de repede s-a scris cartea, câte forme de redactare găseşti în cadrul ei, cine este cel din faţa mea, de ce este el cel care este…

Şi astfel nu mai mă încred în memoria mea sau în cititul meu de odinioară…ci revin acolo, şi stau pe acel text încă odată…că poate îl văd altfel.

Cititul de odinioară ne poate juca feste…pentru că memoria ne joacă feste. E bine să revezi, să compari, să constaţi, să revezi de mai multe ori…ca să fii liniştit.

Did you like this? Share it: