Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Să nu te miri dacă te plac! Mă bucur să aleg de la fiecare lucrurile trăite prin toţi porii

Mihai Criste este, în opinia noastră, un Dali în variantă românească şi cu tematică românească. El vizualizează idei, gânduri, credinţe, mituri, sentimente, metafore, trăiri…aparenţe… Îl găsiţi aici, în blogspot, unde vă aşteaptă să îi înţelegeţi şi să îi admiraţi tablourile.

Autoportretul său, spre exemplu, ne vorbeşte despre omul îndrăgostit care vede frumos sau despre frumuseţea din ochi, despre trandafirii din ochi ai pictorului care pictează, îndrăgostit fiind de ceea ce contemplă.

***

Ne scrie un cititor de-al nostru:

Sarut mana, parinte!

As vrea sa va povestesc niste vise pe care le-am avut de curand. Primul: Eram intr-o Biserica, catolica (eu sunt de religie ortodoxa) si a avut loc un cutremur, eu am fugit spre o usa din stanga care s-a deschis si acolo a aparut o femeie care imi striga „A venit Iisus!! A venit Iisus!!” si toata lumea fugea ca sa Il vada, si m-am dus si eu. Urmatorul vis: Intram intr-o Biserica, si de aceasta data era catolica, era aceeasi in interior ca si in visul precedent, si am fugit spre usa din stanga (gandindu-ma la ce se intamplase mai inainte, adica in visul celalalt) si m-am asezat in genunchi, rugandu-ma ca Iisus sa vina. In momentul acela s-a deschis usa si acolo era un inger. Am fugit spre el, dar nu mai era. E posibil ca aceste vise sa fie niste semne? A celor ce vor urma sa se intample? Sau probabil o avertizare? Astept mailul dvs …va rog sa imi raspundeti cat se poate de repede. Cu foarte mare respect, Irina.

*

Dragă Irina,

Noi, personal, nu căutăm mai niciodată să dăm semnificaţii simbolice sau anticipative viselor noastre. Cel mai adesea ne raportăm la ele ca la un cumul de imagini sau ca la o utopie experimentată în vis de care nu ne legăm în mod direct acţiunile vieţii cotidiene. Chiar dacă visăm demoni sau îngeri nu considerăm că e un lucru care ar trebui să ne determine viaţa.

Ştim şi noi că există vise ca înrăurire a harului dumnezeiesc, care ne descoperă lucruri tainice despre noi sau despre alţii sau despre voia lui Dumnezeu cu o anume comunitate. Însă nu cred că trebuie să ne credem persoane vrednice de astfel de daruri…Dacă ele se petrec e una…Dar dacă noi ne dorim să mergem cu îngerul de lumină şi coroană de la OTV, atunci dracii sunt meşteri iscusiţi ca să ne dea aparenţa de mari clarvăzători.

Noi, în locul dv., ne-am gândi la următoarele lucruri: vreau să ştiu mai multe despre credinţa mea, despre credinţa ortodoxă, vreau să mă încred cu totul în ajutorul lui Dumnezeu şi vreau să mă las cu totul în voia Sa.

O astfel de mentalitate în care omul se simte cu totul pus în mâna lui Dumnezeu priveşte visele nu ca pe o busolă de viaţă ci ca pe un lucru comun, la fel ca somnul în care se produc şi ca patul în care dormim.

Mulţumim pentru scrisoare şi vă dorim o săptămână plăcută!

***

Ruxandra Cesereanu, în blogul dumneaei din yahoo ne propune [ e un articol de anul trecut, din 10 noiembrie] o discuţie despre bărbaţi, despre bărbaţii de care femeile se folosesc sau despre bărbaţii, de diverse tipologii, din viaţa femeilor.

Câteva definiţii ale scriitoarei despre…bărbaţi, priviţi în culori stranii de multe ori, în mod sexist sau voit minimalist:

„Bărbat este cel care se joacă de-a Dumnezeu”.

„Bărbatul e o gumă de mestecat lipită de pielea femeii iubite; se preface uneori că ar fi retardat şi ratat, dar de fapt e conştient de potenţa falusului său: se preface uneori impotent şi atunci e aruncat la gunoi ca un prezervativ folosit. Prin urmare, bărbatul e un cuţit cu două tăişuri”.

„Bărbatul este un pretext pentru confirmarea şi reconfimarea senzualităţii mele, căci o senzualitate prost înţeleasă (şi un bărbat care nu mă pricepe ca fiinţă dezirabilă nu poate intra sub incidenţa lui „al meu”) este o senzualitate demonetizată. Bărbatul este, aşadar, un soi de curs valutar pentru uz personal”.

Poezia Ruxandrei Cesereanu e un amestec de adevăr crud şi de parşivă ascundere, pe fondul unui teribilism aţâţat de femeia trecută de prima tinereţe… Cred că am să aloc un subcapitol dintr-o carte la care lucrez modului în care Ruxandra Cesereanu îmbină colajele lui Alexandru Pecican cu propria sa literatură sau cu mărturisirile sale.

Trebuie să citiţi neapărat povestea cimitirelor mele

***

Muzică clasică, interviuri, cultură românească pentru români…de la Voister81 din You Tube.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M2MGLvDKs9g]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RflAszdIq6E]

****

Trebuie să ai cont pe Scribd!…Toate cărţile sunt free şi ai nevoie de ele.

Alexandru Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante

Costion Nicolescu, Părintele Dometie de la Râmeţ

Horia Roman Patapievici, Omul recent

***

Oh, fracturismul nostru cel pervers!…

Literatura fracturistă românească – pe care o am trăit deopotrivă ca cititor şi scriitor – este o literatură de nervi, o literatură nevrotică, nihilistă şi hedonistă. Însă e negativistă şi răzbunătoare, resentimentară nu pentru că nu se poate scrie şi cu conştiinţă o astfel de literatură ci pentru că vrem să epatăm ca fiinţe neînţelese, tocmai când ne aruncăm în braţele derizoriului, al incestuosului sau al blasfemiei.

Mi se pare o limitare, o îngustare a acestui gen literar, dacă scriem numai despre nebulosul şi satanicul din viaţa noastră. Poţi scrie o literatură de pasaje distincte, fracturistă, în note foarte pozitive. Poţi scrie despre iubirea ta pentru părinţii tăi, despre copilăria ta, despre iubirile tale, despre drăgălăşenia ta, despre cât de ingenuu eşti. Nu tot ce e sadic, morbid şi incestuos…este literatură sau …o astfel de literatură nu înnobilează deloc pe om.

Tu te descarci, drăcui în cuvinte, te răzbuni…şi pui pe cititor să te suporte. Asta e cinic şi flagelant pentru cititor. Cred că trebuie să ştim să ne cinstim cititorii. Să nu vrem să îi minţim la tot pasul, să ne dăm de angoasaţi şi de trişti şi de plictisiţi mai mult decât trebuie.

O citeam pe Ruxandra Cesereanu aseară…în poezia ei…şi luam versurile adevărate, calme, din mijlocul fantasmelor proprii şi a descărcărilor libidinale…şi acelea spuneau cine este această femeie: o femeie care are nevoie de înţelegere, o fiinţă contemplatoare şi atentă. E multă mască în poezia ei, în poezia lui Cărtărescu, în literatura fostei noastre colege de generaţie Băeţica…a noilor scriitori.

Se joacă prea maladiv şi exagerat în struna cataclismului, a singurătăţii absolute, a încarcerării în trup… Atracţia către perversităţi, ocultism, ezoterism, satanism exprimă tocmai golul interior al noilor scriitori români, lipsa lor de viaţă duhovnicească, de apropiere de ei înşişi şi de Dumnezeu.

Gustul pentru blasfemie, pentru ridiculizarea lui Dumnezeu, a Sfinţilor, a normalităţii… pare să le dea savoarea prostuţă a saţietăţii egolatre. Însă nimicul nu creează. Plinătatea inimii, plinătatea bucuriei creează, plinătatea simţirii că eşti iubit…

Înţeleg enorm de bine acest fanatism al blasfemiei…Sunt şi eu vinovat de el, în literatura pe care am scris-o. Tocmai de aceea nu pot confunda – şi nimeni nu poate să confunde – ceea ce te excită sau ceea ce te stresează cu ceea ce te împacă şi te curăţeşte. Termini cu literatura ca viaţă când…intuieşti că literatura e o rugăciune în faţa niciunui Dumnezeu. Sau că, literatura ta, plină de tine, e lipsa ta de rugăciuni, lipsa ta de smerenie în faţa lui Dumnezeu…depărtarea ta de Dumnezeu.

Ai nevoie să scrii – şi am scris enorm de mult ca scriitor postmodern – când îţi scade dorinţa să te rogi sau când simţi că păcatele tale te-au îndepărtat de Dumnezeu. Da, literatura e bună când eşi bolnav şi neiubit! Când eşti singur….Când eşti tulbure… Tocmai de aceea nu mai îmi place să îmi citesc cărţile de poezie, nuvelele, romanele…pentru că găsesc în ele un om din trecut, un om pe care nu îl mai recunosc, care a murit…şi nu mai vreau să văd tristeţea lui la faţă.

Privesc cu atenţie, admir unele pasaje din noua literatură…dar detest instinctiv foarte multa popoţonare cu sentimente false a noilor literaţi. De ce? Pentru că le lipseşte maturitatea pe care ţi-o dă pocăinţa. Când recunoşti că poţi greşi şi încă mult, când te întâlneşti cu monstrul din tine şi îl pui să stea în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să ţipe fundamental atunci…te deştepţi. Începi să faci rugăciuni ţipate, urlate, suferite! Până atunci…împleteşti versuri, rime, faci romane ca arhitectul, termita sau buldozerul…dar nu îţi aparţii.

Drama noastră e că nu ne aparţinem… când părem că ştim ceea ce facem. Însă ne avem tocmai când ne dăm lui Hristos Dumnezeu şi suntem cu El, cu Cel care ne împlineşte toate dorurile fundamentale.

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Camere web din România şi întreaga lume

Next

Ultimii nouă Sfinţi canonizaţi ai României

3 Comments

  1. karl-peter

    Mult stimatule Pr Dorin Picioruş. Am deosebit respect faţă de cuvintle dv. si toata munca pe care o faceti, pe care de fapt am mai laudat-o etc., dar am descoperit un lucru la dvs. despre care va spun sincer ca ma asteptam la alt raspuns de la dvs. – si va rog sa ma iertati daca gresesc – dar aceasta propozitie pe care ati postat-o mai sus ca raspuns ptr respectiva ‘Irina’, ,,Însă nu cred că trebuie să ne credem persoane vrednice de astfel de daruri… ” n-o vad in ordine.

    Ganditi-va ca in oameni exista dorinta aceasta dupa supranatural, pe care a aşezat-o Dumnezeu în inimile fiecărei persoane cred eu, si Biblia ne spune că Dumnezeu vorbeşte oamenilor când într-un fel când într-altul, cum este cazul, de ex., în Iov 33,14:14. ,,Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul. dar omul nu ia seama. 15. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor….”

    Dacă noi ne scăpăm atât de repede de oamenii noştri, printr-un răspuns aşa superficial, ei or să caute ajutor în altă parte, dar oamenii sunt dornici după răspunsuri la visurile lor. Ar fi fost cu totul altfel dacă ia-ţi fi dat răspunsul, că nu la toate visurile se găseşte o tâlcuire, pentru că unele vin din mulţimea gândurilor cum scrie în Eclesiastul 5,3: ,,Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor,…”

    Dar că să-i spuneţi că nu trebuie să ne credem o asemenea persoană căreia Dumnezeu să-i vorbească, asta nu cred că aduce împlinire inimii. Nu din inimă rea vă spun aceasta PREŢIOS SLUJBAŞ AL LUI DUMNEZEU, ci din dragoste şi cu sinceritate, şi cred că vorbesc conform adevărului, chiar dacă nu sunt un intelectual si consilier cu multa experienţă, ca dvs.

  2. Domnule Karl Peter,

    din perspectivă neoprotestantă, mai ales penticostală sau adventă [ dv. sunteţi neoprotestant…] ştim că se încurajează dorinţa după daruri, vorbire în limbi, după tălmăcirea viselor…

    Noi nu încurajăm astfel de practici, pentru că ele sporesc încrederea omului în sine, orgoliul şi înfumurarea sa, şi demonii aduc la astfel de oameni care se cred „unici” şi „speciali”…tot felul de „daruri”…

    Irina se crede şi ea o „specială”…chiar dacă nu o recunoaşte.

    De-a lungul timpului am întâlnit mulţi protestanţi sau neoprotestanţi care credeau că au daruri/harisme speciale… însă nu aveau decât o mândrie fină, mult orgoliu şi necunoaştere a adevăratelor lucrări ale harului dumnezeiesc.

    Noi nu credem că există harisme în alte Biserici…

    Diagnosticul nostru pentru manifestările penticostale e acela de posesie demonică, mai evidentă sau mai puţin evidentă…

    Ştim că nu este un răspuns care să vă convină sau pe care să-l acceptaţi…

    Însă am dorit să ştiţi punctual de ce nu lăudăm pe nimeni pentru că are daruri, vise, vedenii…ci, dacă, realemnte are, îi arătăm dragostea şi respectul nostru în diverse moduri, fără a exalta, la modul grosier, persoana sa…

  3. karl-peter

    Asta e părerea dvs? Pentru mine rămâneţi totuşi un slujitor al lui Dumnezeu, chiar dacă sunteţi de altă nuanţă. Iar dacă credeţi că cel ce râvneşte potrivit celor scrise, şi cel ce cere de la Dumnezeu daruri bune, primeşte de la Dumnezeu daruri demonice, atunci, Dumnezeu să vadă, şi să audă, şi să nu vă ţină în seamă aceste vorbe. Oare dvs. ca şi PĂRINTE bun, aţi face aşa ceva cu oiţele dvs.? Dar cum va sta oare cu Dumnezeu, Părintele Cel Bun, să facă El oare aşa ceva cu copiii Lui preaiubiţi? Oricum, vă iubesc în Cristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort