Zi: 9 iunie 2008

Lătrarea ca aflare în treabă şi despre alte subtilităţi

Leave a comment

Dumitru Panaitescu, alias Perpessicius (pseudonim literar folosit de către autor începând cu anul 1915) redă în Eminesciana 1 [Perpessicius, Studii eminesciene, ediţie îngrijită, prefaţată, cu note editoriale şi tabel cronologic de Ileana Ene, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2001, p. 35] un fragment dintr-o scrisoare a lui Vasile Alecsandri, în care acesta mărturisea cum se comportă faţă de cei care îl calomniau:

„la insinuările malicioase sau calomniatoare ce se ating de la persoana mea, am obicei a răspunde prin dispreţ, nesimţind nici măcar curiozitatea de a cunoaşte mutra sau chiar numele calomniatorului. Latre în toată voia cui place să latre, că nu-l onorez nici cu un ţibă haită”.

Textul are greşeli răsunătoare…Literaţii şi manuscrisele cărţilor pe care noi le considerăm geniale au multe erori de exprimare şi de scriere…Pentru că nu erau atenţi la lucrurile mici…ci fugeau după înţelesuri, după precizări, după idei.

Alecsandri, deci, nu era interesat de mutra, de faţa calomniatorilor săi, ci lăsa pe fiecare să latre…pe limba lui. Însă dispreţul nu e o marcă creştină…La noi, marcă ortodoxă, înregistrată, adică aspect constitutiv al omului duhovnicesc este…iertarea. Noi ne rugăm pentru cei care ne latră, uneori asurzindu-ne de urechi…

***

Sinonime verbale pentru a lătra : a hămăi, a bate ( regionalism), a blehăi ( în Banat), a puidăi ( în Moldova), a zăpăi. A lătra vine de la latinescul latrare, infinitivul de la latro, latrare, latravi, latratus. Câinele latră…Însă când vine vorba de sensul figurat al lătrării, în cazul omului, avem pe cineva care vorbeşte întruna sau calomniază mereu, peste tot, pe altcinva sau pe mai mulţi; care îşi bate gura cu păcate, cu vorbe necugetate.

Şi astfel poţi să latri şi tu la lună, în loc să …pui osul la treabă. Sau eşti lătrău, adică un om vândut altuia/altora, care acţionezi la ordin. Dacă îi spui câinelui să latre sau să muşte pe cineva şi câinele e ascultător, atunci se execută. Aşa stă treaba şi cu cel care e…lătrău: acţionează la comandă!

***

Cosmin Popan şi-a dat seama cum latră câinele de pază al democraţiei, şi că el e mai blond şi dă din coadă mai abitir pe internet…decât la chioşcul de ziare. Însă cum gândeşte el problema îl arată a fi din stirpea jurnaliştilor de online, adică un blogăr de-al nostru…şi nu ziarist cu pixul. Avem dovada, negru pe alb, că şi-a însuşit din zona noastră cum stă treaba cu interactivitatea:

„De fiecare dată când încep să fac documentarea pentru un articol, trebuie să fac, de ceva vreme, un calcul mental: ce şi cât din cantitatea finală de informaţie va intra pe tipar şi cât va lua exclusiv drumul ediţiei electronice. “Ai interviu? Ia, pe lângă fotograf, şi o cameră de filmat pentru câteva minute de înregistrare de pus pe site!” “Faci un interviu prin telefon? Neapărat dă drumul şi unui reportofon.” Nu doar pentru a te apăra în cazul în care intervievatul retractează zisele, ci şi pentru a-i pune vorbele pe online. “E o exclusivitate pe care ai aflat-o? Fuga şi scrie să apară şi numai fraza «X şi-a dat demisia» înainte ca informaţia să fie deja lansată de televiziuni, agenţii şi site-uri de ştiri.”

Aceasta e o mentalitate nouă, a celui învăţat cu tehnologia de ultimă oră. Trebuie să ştii cum, cât, unde şi ce vrei să faci cu informaţia, imaginea şi sunetul pe care le ai, pentru ca să depui o mărturie despre un eveniment.

Însă ce spune Cătălin Tolontan e de domeniul…inactualului. El crede că: “Internetul va duce «jurnalismul popular» la o extremă a vastităţii unde acesta nu se va putea întreţine singur. Şi atunci se va reveni, încet, încet, către jurnalismul profesionist. Pentru că, în materie de informaţie, cuvântul-cheie al oamenilor moderni nu este «mult», ci «relevant»“.

Dimpotrivă, noi credem că diversificarea jurnalismului online va atinge cote şi mai mari pe viitor şi că nu ne vom mai întoarce niciodată la formatele tipizate de ştiri şi reportaje, care încă mai se poartă în mass-media actuală. Cred că jurnalismul care s-a făcut până acum a devenit deja istorie pentru oamenii atenţi, pentru cei care se adaptează din mers…şi va deveni istorie în mod inevitabil. Trebuie să mergem în viitorul comunicării şi nu să tânjim nostalgic spre formele stereotipe cu care suntem învăţaţi. Trebuie să ştim să fim pregătiţi pentru a comunica nu numai în diverse forme ci şi în diverse coduri şi în diverse limbi, să comunicăm la nivel de culturi, religii, civilizaţii.

***

Lătratul

de Mahmoud Djamal

mă latră câinii
răsare soarele
mă latră câinii
apune soarele
mă latră câinii
e miezul nopţii
mă latră câinii
nouri pe cer
mă latră câinii
vuiet de vânt
mă latră câinii
miroase a ploi
mă latră câinii
se înalţă copacii
mă latră câinii
mă înfig în pământ
mă înfig în pământ
mă latră câinii
mă latră
mă latră
mă latră câinii.

***

Ce spune Scriptura Sfântă despre…lătrat şi câini [ed. BOR 1988]

Ieş.11:7. Iar la toţi fiii lui Israel nici câine nu va lătra, nici la om, nici la dobitoc, ca să cunoaşteţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israeliţi.

Ieş.22:31. Să-Mi fiţi popor sfânt; să nu mâncaţi carnea dobitocului sfâşiat de fiară în câmp, ci s-o aruncaţi la câini!”

Deut.23:18. Câştigul de la desfrânată şi preţul de pe câine să nu-l duci în casa Domnului Dumnezeului tău pentru împlinirea oricărei făgăduinţe, căci şi unul şi altul sunt urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. Jud.7:5. Şi a dus el poporul la apă, iar Domnul a zis către Ghedeon: „Cine va limpăi apa cu limba din pumni, cum limpăie câinele, pe acela să-l pui deoparte; de asemenea să pui deoparte şi pe toţi aceia care-şi vor pleca genunchii şi vor bea apă”. *

1 Reg.17:43. A zis filisteanul către David: „Ce vii asupra mea cu toiag şi cu pietre? Au doară eu sunt câine?” Iar David a răspuns: „Nu, ci mai rău decât un câine”. Şi a blestemat filisteanul pe David în numele dumnezeilor săi. 1 Reg.24:15. Asupra cui a ieşit regele lui Israel? După cine alergi tu? După un câine mort, după un purice. 2 Reg.3:8. Abner însă, mâniindu-se straşnic de vorbele lui Işboşet, a zis: „Au doară eu sunt cap de câine? Eu, împotriva casei lui Iuda, am arătat acum milă casei lui Saul, tatăl tău, fraţilor lui şi prietenilor lui, şi nu te-am dat în mâinile lui David; iar tu îmi găseşti acum vină pentru o femeie? 2 Reg.9:8. Atunci s-a închinat Mefiboşet şl a zis: „Ce este robul tău, de ai căutat tu la un asemenea câine mort, cum sunt eu?” [ Adică: Eu sunt un câine mort, sunt un mare păcătos...] * 2 Reg.16:9. „Pentru ce acest câine leşinat blesteamă pe domnul meu, rege?, a zis Abişai, fiul Ţeruiei. Mă duc să-i iau capul”. 3 Reg.12:24… Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii…

3 Reg.21:19. Şi spune-i: Aşa grăieşte Domnul: Ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire? Şi să-i mai spui: Aşa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău!”

4 Reg.8:13. A zis Hazael: „Robul tău este câine ca să facă asemenea lucru necugetat?” Şi Elisei a zis: „Domnul mi-a arătat în tine pe regele Siriei”. Ps.21:22. Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea. [Cîinele de aici e duşmanul, vrăjmaşul diavol…cel care ne latră, care ne toacă la nervi tot timpul…] Ps.21:17. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.

Ps.58:7. Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea. [ Tot despre demoni e vorba…Despre ăia care se întorc cu putere când vrem să ne refacem viaţa prin pocăinţă sau care ne atacă spre sfârşitul vieţii…pentru ca să ne fure toată agoniseala vieţii duhovniceşti]

Pilde 26:11 Ca un câine care se întoarce unde a vărsat, aşa este omul nebun care se întoarce la nebunia lui. [ Cel care se întoarce la păcate/patimi de care se vindecase…]

*

Pilde 26:17 Ca cel ce prinde un câine de urechi, aşa este cel ce se vâră într-o ceartă în care nu este amestecat. [ Cel care se amestecă într-o ceartă o amplifică…după cum chelălăie şi mai tare câinele dacă îl ei de ciulfă.]

Eccl.9:4. Oare cine va rămâne în viaţă? Pentru toţi cei vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preţ decât un câine mort. [ Un păcătos viu e mai bun decât unul mort…Pentru cel viu mai există îndreptare…dacă vrea….]

*

Isaia 56:11 Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor.

Isaia 66:3 Cel ce junghie un bou şi în acelaşi timp omoară un om, cel ce jertfeşte o oaie şi în acelaşi timp rupe gâtul unui câine, cel ce aduce prinos şi în acelaşi timp aduce sânge de porc, cel ce aduce jertfă de tămâie şi în acelaşi timp se închină la idoli, – toţi aceştia şi-au ales căi nelegiuite şi în urâciunile lor trăieşte sufletul lor. [ Păcatul mic…e mare] Tob.5:17. Şi aşa s-au înţeles. Atunci tatăl a zis către Tobie: „Fii gata de drum şi plecaţi cu bine”. Şi fiul său a pregătit cele pentru drum, iar tatăl i-a mai zis: „Du-te cu omul acesta şi Dumnezeu, Cel care locuieşte în ceruri, va îndrepta calea voastră şi îngerul Lui va merge împreună cu voi!” Şi amândoi au ieşit să plece şi s-a dus cu ei şi câinele tânărului. * Tob.11:4. Ia cu tine fierea peştelui”. Şi au mers ei şi după ei venea câinele. Iudit 11:19. Şi te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în faţa Ierusalimului . Voi face să te aşezi în mijlocul frumos al cetăţii. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. şi nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit şi mi s-au vestit, şi am fost trimisă să ţi le dau de ştire!” Sirah 13:21. Ce pace are leoaica cu câinele? Şi ce pace are cel bogat cu cel sărac? * Matei 7:6 Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. [Celor necuraţi, eretici, celor care fac comerţ cu sfinţeniile Domnului…] Matei 15:27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. [ Şi păcătoşii, Doamne, cei desconsideraţi…aşteaptă hrana harului şi a iertării Tale!…] Filip.3:2. Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur. [ Păziţi-vă de demoni, de păgâni, de eretici, de tot omul din Biserică care umblă cu nerânduială…pentru că vă strică obiceiurile bune!]

II.Petr.2:22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

Apoc.22:15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna! [ Afară cu cei care sunt întinaţi cu erezia, care rup cu răutate din trupul Bisericii…după cum sfâşie câinii din trupul animalului rănit, căzut la pământ…]

Însă, nu trebuie să transformăm Scriptura într-o expresie a propriilor noastre dorinţe de răzbunare. Una e ce spune Scriptura – şi are multiple semnificaţii – şi alta e ce ne spune avântul nostru pentru a denigra şi a osândi pe toţi cei care nu gândesc precum noi.

***

Cântec

de Nichita Stănescu

…”Tristeţea mea aude nenăscuţii câini

pe nenăscuţii oameni cum îi latră”…

[Nichita Stănescu, Ordinea cuvintelor, versuri ( 1957-1983), cu un cuvânt înainte de Nichita Stănescu, prefaţă, cronologie şi ediţie îngrijită de Alexandru Condreescu cu acordul autorului, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 153. ]

Aud cum îi va lătra pe viitori oameni…viitori câini, pentru că în tristeţea mea simt cum mă latră pe mine actualii câini…Mă doare că mă latră actualii câini, cum mă doare că îi vor lătra nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni de mâine.

***

Acest articol nu e o parabolă! Ci e o descriere…a ceea ce este aflarea în treabă cu folos. Există o aflare în treabă fără folos şi una cu folos. Poţi să te afli în treabă, să cercetezi şi lucruri care par că nu au niciun folos…şi să te pomeneşti cu mult folos. Asta se numeşte să vrei să te umpli de erudiţie. De erudiţie te umpli când nu mai latri la lună, când nu mai tai frunză la câini…ci când te decizi să cauţi lucruri care să te folosească.

Pr. Dorin

Întronizarea ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

One comment

Duminică, 8 iunie 2008, în catedrala mitropolitană din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie (de la ora 9:30) şi apoi a urmat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teofan Savu, noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ( de la ora 12:00).

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti, preoţi, monahi şi credincioşi din ţară şi străinătate.

Înalpreasfinţitul Părinte Teofan Savu a fost ales mitropolit al Moldovei şi Bucovinei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 martie 2008.

* *

*

CV-ul ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Studii:

– şcoala generală de 8 ani în comuna Corbi, judeţul Argeş;
– seminarul Teologic din Craiova (1974-1979);
– Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1980-1984), cu teza de licenţă -„Voturile monahale în lumina desăvârşirii creştine”;
– Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris (1986-1990), obţinând titlul de Doctor în Teologie cu lucrarea „La divino-humanité du Christ et la deification de l’homme dans l’oevre du Saint Maximele Confesseur”. Calificativul obţinut: summa cum laude;

Slujiri în Biserică:

– monah în Schitul Crasna, Prahova, începând cu 1984, primind numele de Teofan, ierodiacon şi ieromonah începând din anul 1985;
– duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe, Franţa (1987-1990);
– secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991);
– episcop-vicar patriarhal (1991-2000), cu următoarele sarcini:
– responsabil cu relaţiile externe bisericeşti, coordonând legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici şi organisme ecumenice internaţionale;
– responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi din diaspora;
– secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994);
– responsabil cu probleme de învăţământ teologic universitar şi preuniversitar, de predare a religiei în şcoală şi cu schimbul de burse al Patriarhiei Române cu străinătatea;
– coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica şi Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de presă şi comunicaţii, Biroul de asistenţă socială, Biroul de asistenţă religioasă în unităţile bugetare şi Biroul de misiune, cultură şi tineret;
– responsabil cu editura şi tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994);
– reprezentant al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activităţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1997-2000);
– coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000);
– delegat pentru diferite activităţi misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor: slujbe arhiereşti, sfinţiri şi resfinţiri de biserici, coordonarea de întruniri preoţeşti la protopopiate etc.;
– membru în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997);
– membru în Adunarea Generală a Comisiei Ecumenice Europene „Biserica şi Societatea”, Bruxelles (1995-1997);
– corespondent naţional al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor;
– membru în Adunarea Generală a Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom;
– coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Romane;
– preşedinte al Asociaţiei „Diaconia”; preşedinte al Aşezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”;
– Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei (din 2000);
– în paralel cu exercitarea responsabilităţii propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, împlineşte, din încredinţarea Sfintei Patriarhii, următoarele sarcini:
– preşedinte al Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină a Sfântului Sinod;
– Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (2001);
– Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (1 noiembrie 2003 – 25 aprilie 2004);

Activitate publicistică:

– autor de articole şi studii în reviste şi ziare din România şi străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc.;
– coordonator al periodicului de limbă engleză al Sectorului pentru relaţii externe bisericeşti, „News Bulletin” (1997-2000);
– preşedinte al colegiilor de redacţie al publicaţiilor: „Mitropolia Olteniei”, „Cetatea Creştină”, „Studii” (Centrul de Studii de Teologie Aplicată al Arhiepiscopiei Craiovei);

Decoraţii:

– Ordinul pentru Merit „Mare Cruce” (2000), din partea Preşedinţiei României.
alte ordine şi decoraţii;

Cf. Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

***

Articolul lui N. Balaban şi Ş. Mărculeţ din ziarul Lumina, 9 iunie 2008.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost întronizat ieri în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan a avut loc după Sfânta Liturghie şi a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Patriarh a înmânat noului Mitropolit de la Iaşi însemnele mitropolitane, iar delegatul său, IPS Mitropolit Laurenţiu, l-a aşezat în tronul mitropolitan. La evenimentul religios din capitala Moldovei au participat 32 de arhierei, preşedintele României, Traian Băsescu, şi alte autorităţi centrale, dar şi locale, precum şi mii de credincioşi care au privit ceremonia şi slujba la două ecrane amenajate în curtea Mitropoliei.

Cel mai important eveniment spre care şi-au îndreptat ieri atenţia românii s-a petrecut la Iaşi, în Catedrala mitropolitană. PF Patriarh Daniel l-a încredinţat clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor pe noul lor Arhipăstor, IPS Părinte Teofan Savu, oferindu-i acestuia împuternicirea canonică de a sluji în noua demnitate. Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de soborul de arhierei prezenţi la Iaşi, condus de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de peste 40 de preoţi şi diaconi.

Au slujit, alături de IPS Mitropolit Laurenţiu, următorii ierarhi: IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului; IPS Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei; IPS Petru al Basarabiei; IPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; PS Gherasim, Episcopul Râmnicului; PS Calinic, Episcopul Argeşului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos; PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, PS Visarion, Episcopul Tulcei; PS Macarie, Episcopul Europei de Nord; PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; PS Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei; PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Irineu Slătineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului; PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor şi PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

„Primiţi această cârjă mitropolitană“

La Sfânta Liturghie, în timpul ecteniei întreite, la cereri, s-a citit Rugăciunea de mulţumire şi invocarea ajutorului lui Dumnezeu pentru PF Părinte Patriarh Daniel şi pentru IPS Părinte Mitropolit Teofan. În jurul orei 12:00, după Sfânta Liturghie, a avut loc ceremonia propriu-zisă de întronizare. Momentul solemn a început cu citirea Gramatei patriarhale, de PS Vincenţiu Ploieşteanul, după care IPS Mitropolit Teofan a primit însemnele mitropolitane. Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit pe rând crucea pectorală, engolpionul cu chipul Maicii Domnului, camilafca neagră cu cruce, rostind de fiecare dată „Vrednic este!“ Apoi, oferindu-i noului mitropolit cârja mitropolitană, Părintele Patriarh a rostit următoarele cuvinte: „Primiţi această cârjă mitropolitană, ca să păstoriţi turma cuvântătoare a lui Hristos din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cea încredinţată Înaltpreasfinţiei Voastre. Celor ascultători să le fie toiag de sprijin şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici – toiag de deşteptare şi îndreptare“.

După aceasta, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a condus pe IPS Părinte Teofan spre tronul mitropolitan. „Cu ajutorul Atotputernicului şi Milostivului Dumnezeu, Care poartă de grijă Sfintelor Sale Biserici, Vă înălţăm şi Vă aşezăm, de Hristos iubitorule şi al nostru preaiubit frate în Domnul, Înaltpreasfinţite Părinte Teofan, în tronul de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, a citit Patriarhul. După ce toată biserica a cântat în cor „Vrednic este!“, IPS Mitropolit Teofan a binecuvântat credincioşii cu dichero-tricherele aduse de diaconi.

Mesaje din partea oficialităţilor

După aceste momente solemne, PF Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulţumire tuturor ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, colaboratorilor de la Centrul Eparhial Iaşi, protopopilor, profesorilor de Teologie şi Religie, preoţilor de la parohii, stareţilor şi stareţelor, precum şi monahilor de la mănăstiri, ostenitorilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care timp de 18 ani l-au sprijinit în activitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Apoi, Părintele Patriarh l-a încredinţat pe IPS Mitropolit Teofan clerului, cinului monahal şi poporului din Arhiepiscopia Iaşilor şi ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, „spre a fi cinstit cu preţuire şi ascultare duhovnicească“.

Prezent la Iaşi, preşedintele României, dl Traian Băsescu, a transmis un mesaj de bun-venit noului Mitropolit, îndemnându-l să continuie lucrarea misionară începută în Moldova de marii ierarhi care au păstorit aici. „De puţine ori, atunci când ne gândim la evoluţia Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani, putem să evităm a spune că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin grija actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a devenit nu numai un centru puternic al Ortodoxiei româneşti, ci şi o Biserică ce îşi îndeplineşte misiunea de asistenţă socială către cei în nevoie. Am convingerea că IPS Mitropolit Teofan va duce mai departe cele începute spre binele românilor, spre binele Bisericii Ortodoxe Române“, au fost cuvintele preşedintelui Traian Băsescu. A urmat mesajul prim-ministrului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, citit de secretarul de stat din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, dl Gigel Sorinel Ştirbu, în care s-a arătat că noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei va trudi în a valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Române şi în a răspunde exigenţelor societăţii actuale. „Astfel, va fi valorificat potenţialul extraordinar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care există o viaţă religioasă puternică, evidenţiată de numeroase şi semnificative mărturii şi valori ale patrimoniului cultural şi spiritual românesc. Vă felicităm din tot sufletul şi vă asigurăm de toată deschiderea şi tot sprijinul nostru în slujirea la care aţi fost chemat“.

Primul cuvânt, ca Mitropolit la Iaşi

Cuvântul de bun-venit din partea Centrului Eparhial Iaşi a fost rostit de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu, în cadrul căruia s-au adresat şi mulţumiri PF Părinte Patriarh Daniel, prezentându-se bogata activitate a Preafericirii Sale, din tronul de arhipăstor în Moldova, în acelaşi timp arătându-se nădejdea tuturor clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor că noul Mitropolit îi va păstori cu aceeaşi înţelepciune şi pricepere ca şi înaintaşii săi: „Studiile strălucite pe care le-aţi făcut la Craiova, Bucureşti şi Paris, experienţa duhovnicească profundă acumulată din fragedă tinereţe, în mănăstiri din ţară şi din străinătate, îndelungata ucenicie în preajma dăruitului şi mult încercatului Patriarh Teoctist, experienţa de Episcop-Vicar Patriarhal şi, mai ales, cea de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, precum şi lăudabilele împliniri, mai ales în plan duhovnicesc, ne oferă garanţii sigure că veţi continua cu succes munca uriaşă şi inspirată, desfăşurată de PF Patriarh Daniel, în Moldova ierarhilor Varlaam şi Dosoftei“.

În final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit primul cuvânt în calitatea sa de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în care a arătat dificultatea misiunii la care a fost chemat, în acelaşi timp asigurând pe toţi de dăruire şi înţelegere.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a dăruit, la sfârşit, Părintelui Patriarh, ca semn de mulţumire, o icoană a Sfântului Nicodim de la Tismana.

După ceremonia de întronizare, Patriarhul şi noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de ierarhii şi preoţii care au slujit ieri au ieşit pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pentru a-i binecuvânta pe credincioşi.

***

În Cotidianul se remarcă însă mai degrabă prezenţa preşedintelui României la eveniment…decât întronizarea noului mitropolit al Moldovei. Un articol scris de către Mirela Corlăţan. Autoarea articolului preia sintagma fantezistă – dar expre şi îndelung vehiculată în media românească – a curentelor de opinie divergente, la nivel fundamental, în Biserica Ortodoxă Română şi afirmă că mitropolitul Teofan aparţine curentului tradiţionalist.

Împărţirea între tradiţionalişti şi ecumenişti este însă de domeniul sociologiei politice şi nu aparţine teologiei. E o împărţire care nu aparţine teologiei ortodoxe ca atare, pentru că o astfel de diviziune nu are realitate eclesială. Biserica Ortodoxă de pretutindeni este în acelaşi timp promotoarea identităţii de învăţătură şi de cult cu Tradiţia Bisericii dar şi continuu adaptată la cerinţele lumii contemporane.

Din CV-ul ÎPS Teofan se observă că a fost şi este un participant activ la discuţiile ecumenice, ca întreaga noastră Biserică Ortodoxă Română începând cu a doua parte a secolului trecut, însă prin aceasta nu este un ecumenist şi nici un tradiţionalist, ci un om care îmbină în viaţa şi activitatea sa deopotrivă racordarea sa la Tradiţia Bisericii şi la viaţa eclesială contemporană.

În România momentului, la nivel larg, se confundă modul în care Biserica Ortodoxă Română a înţeles şi înţelege relaţiile cu alte Biserici şi confesiuni, discuţiile ecumenice, cu ideologia pe care confesiunile protestante au avut-o la început, când au gândit proiectul Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi ideea de unitate.

Teologii Bisericii Ortodoxe Române nu au militat niciodată pentru teoria eclesială a ramurilor, în sensul de a considera Biserica Ortodoxă drept o Biserică nedeplină ci Biserica Ortodoxă Română a intrat în cadrul discuţiilor ecumenice pentru a-şi promova învăţătura de credinţă şi experienţa bimilenară în faţa Europei şi a lumii întregi.

***

În Gardianul, un articol de Cătălin Coca. Acesta vorbeşte în finalul articolului său despre instigatorii noştri de profesie, despre cei care strică orice mare eveniment al Bisericii. Când ţi-e lumea mai dragă cineva vine şi ţipă în Biserică, în adunarea mare, în cele mai sfinte momente ale slujbei…

Adeptele maicutei Veronica au facut din nou circ


Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, deoarece un grup de 17 adepte ale maicutei Veronica au protestat in fata jandarmilor si a politiei, oamenii legii fiind catalogati ca “tradatori ai lui Iuda”. Femeile au fost insa imediat retinute si conduse la sectie, unde au fost amendate cu câte 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice. De altfel, cu fiecare ocazie in care PF Daniel sau fostul Patriarh Teoctist au celebrat slujbe la Iasi, grupuri de maicute din acest grup disident ortodox au protestat cu lozinci de genul “Teoctist – Antichrist” sau “Daniel – la Securitate, colonel”.

Reamintim ca Scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a ramas vacant dupa ce PF Daniel a fost validat in functia de Patriarh la 12 septembrie 2007. La 5 martie, Sfântul Sinod al BOR l-a ales pe IPS Teofan in demnitatea de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. IPS Teofan Savu s-a nascut pe 19 octombrie 1959, la Corbi, judetul Arges, iar in 1984 a intrat in viata monahala la schitul Crasna. in perioada 1990 – 2000, IPS Teofan a fost secretar al cabinetului patriarhal si a raspuns de relatiile externe si cele cu diaspora BOR. In octombrie 2000 a fost nominalizat ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei si s-a remarcat si pentru contributia la organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea in România. “Am nadejdea ca rugaciunile Sfintei Parascheva, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântului Stefan cel Mare si ale Sfintilor Dosoftei si Varlaam sa ma sprijine sa indeplinesc slujba la care am fost chemat”, a spus IPS Teofan, dupa intronizare.

***

Articolul din Ziua , semnat de M.N. e cel mai politicos articol din media românească la acest eveniment.

„O mitropolie care impresioneaza, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, atunci cand vorbim despre ea, gandul iti merge la Stefan cel Mare si Sfant, la mitropolitii Dosoftei si Varlaam, care au ctitorit limba si literatura romana moderna, gandul te duce in egala masura, la acea imbinare de frumusete, lasata de la Dumnezeu, cu cultura, credinta si frumusetea manastirilor din Bucovina, cu spiritualitatea pe care aceasta zona o emana catre intreaga tara”, a declarat seful statului.

Calin Popescu-Tariceanu i-a urat mitropolitului proaspat intronizat, IPS Teofan, multe impliniri ca arhipastor al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si l-a asigurat de toata deschiderea si tot sprijinul in slujirea de mitropolit.

Mesajul premierului a fost transmis la ceremonia de intronizare de secretarul de stat Gigel Stirbu. „Sunteti chemat la slujirea arhiereasca intr-o mitropolie cu profunda rezonanta istorica, cu o remarcabila traditie spirituala, in care misiunea Bisericii, in ultima vreme, a cunoscut o anvergura impresionanta prin slujirea de aici a Patriarhului Daniel”, a aratat premierul in mesajul sau. Totodata, Calin Popescu-Tariceanu si-a exprimat increderea ca va continua activitatea misionara inceputa de fostul ierarh al locului si va valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Romane, raspunzand exigentelor societatii actuale. Peste cinci mii de credinciosi si pelerini din toate colturile tarii au venit duminica pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii si ceremonialul de intronizare a noului mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan.

La evenimentul care este oficiat de un sobor de preoti condus de PF Daniel Patriarhul BOR sunt prezenti majoritatea membrilor Sfantului Sinod, dar si preoti de mir, cum ar fi de exemplu purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica.

***

Pr. Dorin Picioruş

Ultimii nouă Sfinţi canonizaţi ai României

One comment

Joi, 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamţ, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului, hramul acestei vetre monahale, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării a nouă părinţi cuvioşi din ţinutul Neamţului: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (cu ziua de prăznuire la 7 septembrie), Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, (9 septembrie), Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, (1 octombrie), Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche, (21 iulie), Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic (16 august) şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu (30 august).

***

Articolul lui Ştefan Mărculeţ din ziarul Lumina, 5 iunie 2008.

Ctitorul primei mănăstiri româneşti din Ţara Sfântă

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţului şi, de tânăr, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a fost tuns în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, cu hramul „Buna Vestire“, construind şi chilii împrejur. Viaţa monahală de aici era asemenea celei de la mănăstirile studiţilor de la Constantinopol („achimită“ – neadormită), ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultare şi dragoste.

După o invazie a turcilor, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?“. La această minunată vedere, ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!“; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea“. Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani“, adică „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

Cuviosul Chiriac de la Bisericani, 60 de ani în pustie

Al doilea trăitor de la Bisericani canonizat recent este Cuviosul Chiriac. A trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani. Vara şi iarna stătea pe munte cu trupul gol, în rugăciune. L-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.

Chiriac de la Tazlău, apărător al dreptei credinţe

Credincioşii se pot închina din acest an şi la Sfântului Chiriac de la Mănăstirea Tazlău, cel mai cunoscut pustnic de aici. S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn. În copilărie, a fost luat de părinţi la slujbele oficiate la Mănăstirea Tazlău, simţind chemarea spre monahism. A intrat din fragedă tinereţe în obştea Mănăstirii Tazlău, unde a deprins viaţa monahicească, apoi a primit călugăria. După puţină vreme, a fost hirotonit fără voia lui, diacon şi preot, devenind apoi un iscusit povăţuitor de suflete. S-a retras în pustnicie într-o peşteră pe un munte din apropierea mănăstirii, numit Măgura Tazlăului. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, a fost căutat de mulţimile de călugări şi credincioşi dornici să se împărtăşească din sfinţenia vieţii sale. În acea perioadă de intensă propagandă calvină venită din Transilvania, el a fost un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului. A trecut la Domnul în jurul 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii Tazlău. Încă din timpul vieţii, evlavia populară l-a consacrat drept sfânt, lucru adeverit şi de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut şi, apoi, i-a sărutat moaştele.

„Fericitul stareţ Rafail“

Doi sfinţi de la Agapia Veche au fost canonizaţi în luna martie: Cuviosul Rafail şi Cuviosul Partenie.

Primul dintre ei a fost monah în vechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Sfântul Rafail a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, chiar de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care i-a cinstit moaştele. Sfântul Rafail s-a născut în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului, din părinţi credincioşi. A plecat din tinereţe la celebra mănăstire nemţeană, unde a fost ucenic al monahilor de aici, după care a fost călugărit sub numele de Rafail, care se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare“. Viaţa acestui sfânt nu este foarte cunosccută. Se ştie că părinţii agăpeni ţineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit şi râvnea la viaţa cea liniştită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân şi, mai târziu, singur. Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză, a primit daruri înalte, fiind îndrumător al fraţilor din obşte şi uimind pe toţi prin viaţa sa sfântă şi înţelepciunea sa. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor, iar în pomelnicele vechi este numit „Fericitul stareţ Rafail“. Din timpul vieţii făcea minuni, iar la mormântul său au venit mulţi bolnavi şi neputincioşi pentru a se vindeca. Ucenicii săi i-au dezgropat moaştele şi le-au aşezat în biserică, spre închinare. Mii de pelerini veneau să se închine la moaştele sale, mai ales la hramul Mănăstirii Neamţ, când avea loc pelerinajul la mănăstirile Neamţ, Agapia şi Secu. Acestea au fost ascunse o periodă, odată cu cele ale Sfântului Partenie. Părţi din moaştele acestor doi sfinţi de la Agapia se păstrează şi astăzi în mănăstirile nemţene şi în altele din Moldova.

Pustnicul din Muntele „Scaune“

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, a numărat printre călugării cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova şi pe Cuviosul Partenie de la Agapia Veche. A trăit în secolul al

XVII-lea, fiind urmaşul sihaştrilor din Munţii Agapiei. A fost tuns în monahism de stareţul Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor. Tradiţia spune despre Sfântul Partenie că a sihăstrit în muntele „Scaunele“, după modelul pustnicilor dinaintea sa: ziua se ruga în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştia pe dinafară, iar la apusul soarelui, gusta puţin din pâine şi legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea lui Iisus, în timp ce împletea coşuri. Dormea puţin când obosea, în laviţe (scaune), aşezate între trunchiurile de brazi. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câştigaţi cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune, muntele şi poiana au primit numele de „Scaune“.

Nu se cunosc date exacte despre viaţa sa, dar se ştie că este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Se spune că era luminat şi plin de înţelepciune şi avea darul tămăduirii. Potrivit unor tradiţii, scotea şi demoni din oameni. A trecut la cele veşnice în 1660, iar trupul său a fost dezgropat şi găsit neputrezit. Moaştele sale au fost ascunse pentru o perioadă lungă de timp.

Întemeietorul Mănăstirii Pângăraţi

Unul dintre trăitorii nemţeni canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna martie este Sfântul Cuvios Simeon de la Pângăraţi. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. A intrat din tinereţe în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a trăit în ascultare şi a sporit duhovniceşte. Cu binecuvântarea egumenului Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în 1432, s-a retras la poalele muntelui numit „Păru“, la 5 km depărtare de mănăstirea sa, lângă malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o poiană înconjurată de păduri seculare, şi trăia cu ucenicii săi, în necontenite rugăciuni şi în meditaţie la cele cereşti. Ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, mulţi monahi au venit de-a lungul timpului la el, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub numele de „Sihăstria lui Simeon“.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir“. Biserica a fost sfinţită în acelaşi an, la 26 octombrie, de mitropolitul Teoctist I, care l-a hirotonit atunci preot pe Simeon. Astfel, Sf. Cuv. Simeon a devenit întemeietorul şi primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon“.

Sfătuitor al lui Ştefan cel Mare

Viaţa sa curată l-a învrednicit pe Simeon de a primi darul vindecării bolilor şi al vederii înainte. Mulţi suferinzi veneau la chilia sa şi se făceau sănătoşi prin rugăciunea lui. Dregători din sfatul ţării, chiar şi domnitorul Ştefan cel Mare, veneau adesea la el să ceară binecuvântare şi sfaturi. În 1476, când turcii l-au învins pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi, în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva. După puţin timp, în toamna aceluiaşi an, a trecut la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi la Caşiva.

Moaştele sale au fost cinstite de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care le-a adus în Moldova. Ieromonahul Atanasie scrie că Ştefan voievod i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. „Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie, şi cu aromate cu bune miresme, şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Sucevei“.

Amfilohie, cinstit încă din viaţă ca sfânt

Sfântul Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi, în anul 1508. Aici a fost ales stareţ, conducând obştea mănăstirii timp de 56 de ani. În timpul său, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a zidit la Pângăraţi o biserică în numele său, pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Se spune că domnitorul a avut un vis în care i s-a cerut să meargă la Pângăraţi să zidească această biserică, sfinţită în 1560 de mitropolitul Grigorie. La bătrâneţe, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, iar în anul 1570 a trecut la cele veşnice. A fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, iar monahii de la Moldoviţa şi Pângăraţi l-au prăznuit în fiecare an la data trecerii sale la Domnul.

Ctitorul celei mai mari mănăstiri ortodoxe de maici din lume

Printre sfinţii nemţeni canonizaţi în acest an se numără şi Cuviosul Părinte Iosif. Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, într-o familie de credincioşi ortodocşi, venită în Moldova din cauza revoltei românilor ortodocşi din Transilvania, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece şi a uniaţiei. Tânărul Iosif a fost impresionat de mănăstirile moldave şi de viaţa călugărilor de aici, încât a devenit ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, încă de pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna.

Ucenic al acestuia, Cuv. Iosif s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minţii, înfrânarea, postirea, privegherile şi rugăciunea minţii. Când Sfântul Cuv. Paisie s-a mutat cu obştea la Mănăstirile Secu şi Neamţ, a venit şi Cuviosul Iosif, care, la recomandarea stareţului, a fost călugărit şi hirotonit ieromonah. În 1779, Cuviosul Iosif a devenit îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamţ şi povăţuitor al maicilor de la Schiturile Gura Carpenului şi Durău. Cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru (ieroschimonah) în Munţii Neamţului, cu alţi doi monahi: Gherman şi Gherontie. După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratic, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi şi Nazaria, ucenicele sale duhovniceşti de la Schitul Durău.

Preocupare pentru cultură

Sfântul Iosif este primul mare duhovnic al aşezării monahale de la Văratic şi, în acelaşi timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri. Cunoscând purtarea sa şi rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratic, mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a preţuit pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru faptele bune ce le săvârşea. Împreună cu stareţele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. A ctitorit cele două biserici de la începuturile mănăstirii, cea din lemn (1785) şi cea din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Sfântul Iosif Pustnicul a contribuit la organizarea mai multor mănăstiri din munţii Neamţului şi, timp de treizeci de ani, a asigurat îndrumarea duhovnicească a mai bine de trei sute de călugăriţe, precum şi a numeroşi trăitori din munţii de lângă Sihla. Bun cunoscător al Sfintei Scripturi şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi, s-a ocupat şi de copierea manuscriselor cu conţinut scripturistic, teologic şi cultic.

A avut darul vindecărilor, iar după trecerea sa la cele veşnice, la 28 decembrie 1828, a fost înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Văratic.

Locurile din Munţii Neamţului unde a trăit ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiţia locului sub denumirea: „Poiana lui Iosif“, „Pârâul lui Iosif“ şi „Chiliile lui Iosif“. De la marele isihast român se păstrează un tipic al rugăciunii inimii, pe care îl urma dimpreună cu ucenicii săi din mănăstiri.

Duhovnicul Cuvioasei Teodora de la Sihla

Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca a păstorit ca ierarh în Moldova veacului al XVII-lea şi a fost prieten apropiat al mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei. Încă din tinereţe şi-a manifestat dorinţa de a intra în viaţa călugărească. Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, care trăia pe atunci la Mănăstirea Secu, l-a dus pe tânărul Ioan în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În 1632, Varlaam a devenit mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani l-a mutat pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Datorită perioadei în care a trăit la Râşca (aproximativ 18 ani), contemporanii şi urmaşii l-au numit „Ioan de Râşca“.

La Mănăstirea Secu, Ioan a avut ca îndrumători spirituali pe egumenii Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului (azi mănăstire) Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei. În 1641, domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de mitropolitul Varlaam, înfiinţa în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae“. Mitropolitul Varlaam a pus ca egumen al acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca“.

„Arhiepiscopul cel sfânt şi minunat“

A fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în 1665. El a botezat-o, în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. De asemenea, i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală.

În 1667, Ioan a fost ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, având credincioşi din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. A păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Era foarte apreciat de credincioşi, dar şi de ceilalţi ierarhi moldoveni, în special de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câţiva ani mitropolit al Moldovei. Din anul 1674 şi până la trecerea sa la cele veşnice (1685), Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Aici a ctitorit Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal, cu ajutorul rudei sale, vornicul Moţoc din Odobeşti. Episcopul Ioan a aşezat la acea mănăstire pe ucenica sa, Teodora, de la Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. A fost înmormântat de mitropolitul Dosoftei şi ceilalţi ierarhi, lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor“, l-a numit „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat“.

***

Pr. Dorin