Zi: 12 iunie 2008

Eminescu şi Ortodoxia. Exemple de gândire teologică [XII]

Leave a comment

Ne-am gândit să vă oferim aici câteva mostre de gândire profund teologică eminesciană. Câteva exemple care dovedesc, dincolo de orice putinţă de tăgadă, cât de mare era cunoaşterea teologică a poetului, la care se adaugă propria sa cugetare şi interpretări teologice – pe care le-a versificat – absolut uluitoare pentru noi, pentru gândirea secularizată a zilelor noastre şi chiar pentru mulţi ortodocşi de astăzi care cred că îşi cunosc bine credinţa.

Începem cu câteva exemple din Memento mori, pe care, pe unele dintre ele, le-am indicat într-un articol anterior şi pe care vrem să le aprofundăm aici, pentru că nu ştim dacă profunzimea intuiţiilor eminesciene a fost uşor de sesizat.

Pe la începutul poemului, vorbeşte Eminescu despre un tărâm paradisiac, cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos şi în care Sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină. Hainele de lumină ale Sfinţilor, pe care aceştia le poartă în Rai, sunt îmbrăcămintea interioară şi care radiază înafară a sufletelor lor, este lumina dumnezeiască care străluceşte din ei înşişi. Sfinţii Părinţi, pe temei scriptural, au afirmat acest lucru. În studiul său despre Eminescu, Rosa Del Conte îl aminteşte pe Sfântul Grigorie de Nyssa, care vorbea despre „tunicile de lumină” în care se îmbracă trupurile celor drepţi, îmbrăcăminte prin care vor schimba „tunicile de piele” (trupul acesta pământesc, grosier, netransfigurat), în care au fost îmbrăcaţi Sfinţii Protopărinţi Adam şi Eva după cădere (Fac. 3, 21). Un Sfânt mai aproape de noi, Sfântul Lavrentie al Cernigovului, spunea că acum oamenii au sufletul îmbrăcat în trup, dar în viaţa veşnică vor avea trupul îmbrăcat în suflet.

Unul din temeiurile scripturale ale acestei credinţe este acela de la Mt. 13, 43: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor.” Nu ca soarele acesta de pe cer vor străluci Drepţii, ci ca Soarele Însuşi, ca Tatăl lor, pentru că au în ei înşişi lumina Lui cea veşnică şi necreată, a Soarelui Celui neînserat. Eminescu studiase toată această prea adâncă gândire teologică a Sfinţilor Părinţi şi, pornind de la ea, aşază în formule poetice enigmatice, care pare simple metafore unui ochi neavizat, propriile sale înţelegeri şi tâlcuiri. Aşa încât, într-un alt vers, spune că cel ce avea o psalmodică gândire, Sfântul Solomon cânta pe Împăratul în hlamidă de lumină. În primul rând, Eminescu subliniază unitatea de cuget între Sfinţii Prooroci David şi Solomon, fiul său, în virtutea căreia poetul îşi permite să pună pe seama Sfântului Solomon un cuvânt care aparţine Psaltirii Sfântului David.

Apoi, în acest vers, sunt concentrate două învăţături ortodoxe. Prima este cea de la Ps. 103, 2, în care Dumnezeu este „Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină”. A doua este învăţătura despre Dumnezeu ca Împărat al creaţiei şi al făpturii Sale. Văzându-L ca Împărat al lumii, Eminescu zice hlamidă de lumină, în locul hainei de lumină a Psalmistului. Şi fiindcă Dumnezeu are haină sau hlamidă de lumină, aşa îi va îmbrăca şi pe fiii Săi în Împărăţia Sa, în lungi haine de lumină ale harului Său.

Un alt exemplu este cel în care Eminescu îl ironizează sarcastic pe Nabucodonosor, despre care spune că mai avea puţin ca să ajungă Dumnezeu şi chiar ar fi ajuns, dacă nu murea: Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? / Ar fi fost Dumnezeu însuşi, dacă – dacă nu murea. Unii critici şi chiar şi Rosa Del Conte – care s-a apropiat însă foarte mult de restaurarea adevărului, în ceea ce priveşte sursele tradiţional-ortodoxe al gândirii eminesciene – consideră aceste versuri ca o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, însă nouă nu ni se pare nici pe departe că ar fi vorba de aşa ceva. Cu totul dimpotrivă. Dacă spui unui prost că seamănă cu Eminescu, nu-ţi baţi joc de Eminescu, ci de prostul pe care îl ai în faţă. Aşa şi acum: dacă Eminescu râde aici de cineva, cel ironizat amarnic nu este în niciun caz Dumnezeu, ci bietul om pe nume Nabucodonosor, care fiind el aşezat împărat de către Dumnezeu, a cerut la un moment dat ca oamenii să i se închine lui ca unui dumnezeu, aşa cum aveau să facă mai târziu şi împăraţii romani.

Mai mult decât atât, ironia aceasta a lui Eminescu este scripturală şi este, credem noi, inspirată de un comentariu al Sfântului Ioan Gură de Aur la Facere, în care Sf. Ioan vorbeşte despre ironia lui Dumnezeu la adresa primilor oameni, care au vrut să devină dumnezei mâncând din pomul oprit şi au căzut din Rai. Dumnezeu ironizează cu durere năzuinţa lipsită de minte a omului: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul.»” (Fac. 3, 22). Iar Sfântul Adam, departe de a constata că ajunsese ca Dumnezeu, era în starea în care îşi dăduse seama că e gol şi fusese îmbrăcat în „haine de piele” sau „tunici de piele”, cum zice Sfântul Grigorie de Nyssa. Aşa încât Eminescu nu blasfemiază pe Dumnezeu, ci râde de Nabucodonosor, în versurile la care ne-am referit.

Adeseori critica literară trage concluzii greşite dintr-o lectură superficială a textelor. Aşa de pildă, într-un mod foarte asemănător, îmi amintesc acum felul în care s-a tras concluzia caracterului iluminist al versurilor lui Miron Costin – e vorba de poemul Viiaţa lumii – datorită faptului că, la un moment dat, autorul spune că Dumnezeu îşi bate joc de gândurile oamenilor. Exegeza literară a subliniat imediat cât de mult se „îndepărta” Miron Costin de gândirea religioasă, când, de fapt, Costin nu făcea decât să parafrazeze Biblia, mai precis, Ps. 2, 4: „Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!” – cu referire la „împăraţii pământului” şi „căpeteniile” care gândesc să hulească pe Dumnezeu şi să lepede stăpânirea Lui.

Alt exemplu ni-l procură un nou peisaj paradisiac, de această dată din finalul poemului, şi în care, -n codrii de aramă cântă-n crengi arfe-atârnate. Iar imaginea harfelor atârnate în crengi nu poate proveni decât din Biblie, din Psalmul 136, care evocă atât de dureros captivitatea babilonică: „În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.” (Ps. 136, 2). Eminescu însuşi a parafrazat acest verset în acelaşi poem Memento mori, la care ne referim acum, în următoarele versuri: Dar venit-a judecata, şi de sălcii plângătoare / Cântăreţul îşi anină arfa lui tremurătoare. Psalmul este dramatic şi vă amintitţi, cei ce frecventaţi Biserica, ce dureros se cântă la noi: La râul Babilonului… Foarte frumos l-a aşezat în versuri şi Sfântul Dosoftei, în Psaltirea sa versificată, versuri de care, impresionat fiind Nichita Stănescu, şi-a impropriat acele forme zdrobitoare ale verbelor: şezum şi plânsem. Căci zicea Sfântul Dosoftei: La apa Vavilonului, / Jelind de ţara Domnului, / Acolo şezum şi plânsem.

În fine, se vorbeşte spre sfârşitul poemului de aşteptarea Apocalipsei, într-un limbaj teologic evident: În catapeteasma lumii soarele să-ngălbenească, / Ai pieirii palizi îngeri dintre flacăre să crească / Şi să rupă pânz-albastră pe-a cerimei întins cort. Catapeteasma lumii este cerul cu podoaba stelelor sale pe care Eminescu o numeşte şi pânz-albastră, prin analogie cu faptul că în Vechiul Testament, catapeteasma Cortului Sfânt sau a Templului era de pânză, era un văl. Eminescu concentrează în puţine versuri şi în metafore poetice o teologie enormă. El sintetizează aici mai multe învăţături. Una este cea despre catapeteasma Bisericii care are pe ea pe Soarele Hristos şi Stelele Sfinţilor. O alta este aceea care contemplă cerul înstelat ca pe o icoană văzută a Împărăţiei veşnice şi pline de lumină neînserată. Mai mult decât atât, poetul face o analogie neaşteptată, între sfâşierea catapetesmei Templului, de sus şi până jos, la moartea lui Hristos pe Cruce, ca mărturie a dumnezeirii Mântuitorului, pentru evreii necredincioşi, şi sfâşierea catapetesmei cortului ceresc, al cerului văzut (căci Dumnezeu a întins cerul ca un cort, conform aceluiaşi Ps. 103, 3).

Căci aşa cum prima sfâşiere, a catapetesmei Templului, a mărturisit despre templul Trupului Domnului, care avea să fie rezidit în trei zile, şi a fost spre ruperea vălului de pe mintea evreilor şi revelarea lui Hristos, aşa şi a doua sfâşiere, când se vor zgudui puterile cerului şi se vor întuneca soarele, luna şi stelele, va fi spre ruperea vălului de pe ochii tuturor oamenilor şi revelarea slavei veşnice a lui Hristos Dumnezeu înaintea tuturor.

Psa. Drd. Gianina Picioruş.

Icoanele care învaţă şcoala

2 comments

După un an şi jumătate de luptă, e vremea să ne bucurăm şi noi. Am învins! Laudă lui Dumnezeu Atotputernicul! Victoria este uriaşă! E posibil să se invoce o cale de atac extraordinară, însă e foarte puţin probabil să li se admită.

ÎCCJ: Prezenţa simbolurilor religioase în şcoli este legală

Bucureşti, 12 iunie 2008 (Altermedia) – Prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România este legală, a decis, ieri, Înaltă Curte de Casaţie (ÎCCJ).

Completul de Judecată al ÎCCJ a admis recursul formulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), precum şi cererea de intervenţie formulată în favoarea acestuia de Asociaţia „Provita” Bucureşti, cerând sentinţă instanţei inferioare (Curtea de Apel Bucureşti).

Instanţă supremă da astfel câştig de cauza MEC şi „Coaliţiei pentru Respectarea Sentimentului Religios” care au acţionat în judecată, în solidar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Reclamanţii au cerut anularea deciziei nr. 323/2006 a CNCD, prin care Ministerului i se „recomanda” elaborarea unui set de norme care ar fi interzis practic prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România.

Decizia ÎCCJ este practic definitivă, neexistând decât căi de atac extraordinare la această, şi pune capăt unei controverse care durează de mai bine de un an şi jumătate. În noiembrie 2006, la solicitarea profesorului buzoian Emil Moise, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că prezenţa nereglementată a icoanelor şi simbolurilor religioase în şcolile de stat ar constitui o discriminare faţă de persoanele atee, agnostice sau de altă religie sau confesiune.

Decizia a fost contestată atât de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca instituţie de stat direct vizată de recomandarea CNCD, cât şi de „Coaliţia pentru Respectarea Sentimentului Religios”, organism fără personalitate juridică, alcătuit din peste 150 de organizaţii non-guvernamentale şi mii de cetăţeni români.

Toate cultele din România, cu excepţia cultului Adventist de Ziua a Şaptea, s-au declarat împotrivă recomandării formulate de CNCD.

Bogdan I. Stanciu

Confidentul nostru online Claudiu, teolog romano-catolic, care a întrerupt discuţia cu noi brusc, revine în forţă şi ne întreabă o puzderie de lucruri

One comment

Introductio:

Domnul Claudiu, autorul scrisorii de mai jos, ne-a spus că este masterand romano-catolic din Bucureşti şi a fost confidentul nostru online căruia noi i-am trimis scrisoarea de aici. Am corespondat ceva timp la nivel online, nu ne-am văzut niciodată…şi dânsul a întrerupt discuţia cu noi brusc.

La un moment dat ne-a scris un comentariu lung ca şi cel de acum şi l-am şters. L-a scris pe alt nume ca şi acum. Ne-a mai scris un altul şi l-am şters şi pe acela. Astăzi ne-a scris două comentarii, acesta, foarte lung, pentru care îi mulţumim şi unul scurt, şi cam ne la locul lui, la scrisoarea indicată mai sus, pe care l-am şters şi pe acela.

Se observă că această scrisoare e alcătuită cu grijă, că e molfăită de ceva timp…şi că doreşte de la noi răspunsuri…Dacă ne pricepem cumva, o să-i răspundem…

Pr. Dorin

Update: Răspunsul nostru din aceeaşi zi.

Pr. Dorin

*********

Intrebare capitala : este adevarat ca teologul Afanasiev a sustinut in revista Irenikon ca intercomuniunea este valida?

Cateva intrebari care trebuie puse :

Pe de alta parte este adevarata ca Afanasiev , alaturi de un alt mare teolog rus (Evdokimov) sunt pro-ecumenism?

Daca da , se justifica faptul ca filo-catolicii folosesc citate – cum este cazul celui lui Afanasiev din revista Irenikon anul 1965 care sustine ca ortodocsii si catolicii isi recunosc Tainele unii altora .

Iata cateva pareri ale lui Afanasiev : 1 şi 2.

Pr. Staniloae a combatut cateva teze ale respectivului teolog . Se pare ca astfel de discutii nu sunt de ieri de astazi . Discutiile sunt cu mult coborate de la adevarata problema care a fost extrem de SUBTIL spusa de Mitropolitul Banatului si fata de care nu s-a sesizat NIMENI pana acum : este vorba despre faptul ca LA NIVEL TEOLOGIC S-A AJUNS LA CONCORDIE IN PRIVINTA COMUNIUNII . Oare sa fi trecut toti cei care au comentat peste acest fapt absolut limpede ca lumina zilei . Am auzit tot felul de discutii , conferinte…etc..insa nimeni nu a scos o vorbulita despre temeiurile teologice asupra ceea ce inseamna Euharistia d.p.d.v teologic . Cea mai buna teolegumena auzita a fost aceasta : pana la aparitia Liturghiei in forma bizantina NU S-A MANTUIT ABSOLUT NIMENI? Apoi, talharul de pe cruce , a fost ortodox sau catolic ? Categoric , nu .

Sigur ca va cunosc pozitiile care sunt in duhul Parintilor, insa ma mira iarasi un fapt capital : cum se face ca intr-o problema la fel de grava ca cea a calendarului indreptat din cauza caruia sunt incalcate cele 7 zile (MINIM) cerute pt. a fi numit POst – Postul Sf.Apostoli Petru Si Pavel. Banuiesc ca stiti ca motivatia Bisericii a fost ca aceasta tine de iconomia Bisericii . Insa la fel de clar stim ca Sfintii Parinti anatemizeaza aceasta clar si la obiect. Aceasta in ciuda cartii aparute pe piata : Stilismul si ecumenismul : cele 2 extreme . Mai multe detalii il puteti intreba pe Pr. Badulescu ale carui observati pertinente va vor lamuri deplin. Ideea mea era aceea de a nu judeca cu 2 masuri. Un fapt vechi de la 1921 nu este de actualitate pt. discutia care tine de Predania Sf.Parinti? Banuiesc ca ar fi trebuit sa fie primul .

P.S Astept argumente teologice de la un viitor teolog pe care-l doresc la fel de arzator pt. credinta precum este in apologetica sa de ceva vreme incoace si ale carui roade se vad in tineretul roman caruia i-ati ajuns la inima . Aveam nevoie de un om care sa lase limbajul de lemn altora . Insa am de asemenea pretentia sa ascult si argumente pertinente cand vine vorba Teologie . Am auzit tot felul de argumente ingalbenite de vreme – IN ULTIMA VREME . Sigur ca veti spune ca este o mare nerusinare. Insa v-as aminti respectuos ca Traditia pana la 1054 este una a PLURALITATII RELIGIOASE .

Este una in care Parinte Duhovnicesc nu este neaparat sinonim cu cleric. Este una in care obedienta nu este cuvantul de ordine . Exista o perioada pana in sec. 4 in care nu exista simfonii stat-Biserica , iar masele nu intra de-a valma in Biserica . Banuiesc ca stiti ca motivul pt. care s-a deschis usa marii multimi (unii mari sfinti Parinti au plans atunci ca vulgul napadeste Biserica; vulg in sensul de laxism religios – curelarul este cazul ca vulg nu este un termen peiorativ) . Insa nu stiu cum nu intelegeti de ce acum n-ati accepta acelasi lucru pt. altii de alta credinta ? Daca suntem asa traditionalisti ar fi bine sa ne intoarcem la acea perioda SUBLIMA in care nu toti aveau parte de auzul Heruvicului, ci doarcei care se SI impartaseau .

P.S Ramane sa aflu parerea dv. despre cele scrise de Afanasiev care intr-un articol din revista Irenikon, nr 3, din 1965 scria :

Sau :

As mai aduce in atentia – evident cu speranta ca imi va fi publicat “munca ” si nu banata asa cum se intampla pe majoritatea blogurilor atunci cand mesajul nu convine , ceea ce arata ori incapacitate de a purta un dialog si atunci ma intreb ce cauta astfel de oameni in peisaj , ori rea-intentie ceea ce nu face bine imaginii BOR – faptul ca documentul de care pomeneste IPS Corneanu arata iarasi un lucru alarmant : cel care a scris patristica mirabilis are sentimentul ca problemele trebuie cautate in alta parte si nu la un om care face ascultare de Sinodul propriei Biserici .

Inchei fiind mahnit nu de discutiile de un nivel coborat pe care le-am auzit in aceste zile ci de faptul ca incultura este ridicata la rang de apologetica . Si am sa va arata cateva puncte asupra a ceea ce inseamna o receptare corecta a catolicismului :

1. Ortodoxia este credinta Bisericii Catolice. NU exista un conciliu dogmatic al bisericilor “ortodoxe” care sa nege explicit invataturile Vatican I. Pana una-alta avem de a face cu pareri personale ale unor clerici sau mireni. Referitor la un Sinod (Conciliu) va intreb : pt. a fi Ecumenic trebuie sa participe un Papa ? Exista texte care spun ca Sinoadele ecumenice au fost convocate de imparati si s-au tinut in rasarit pentru ca acolo apareau toate problemele si disputele ce trebuiau clarificate. Legatii Sf. Parinte erau cei care aprobau desfasurarea lucrarilor iar la incheierea lucrarilor Sf. Parinte aproba sau nu hotararile (in intregime sau partial). Au fost si alte sinoade in rasarit tot convocate de imparati care daca n-au fost aprobate de Sf Parinte nu sunt ecumenice ci chiar numite talharesti …banuiesc ca veti gasi in istorie aceste exemple .

2.Vorbind despre legatura dintre Catolicitate si Ortodoxie putini ortodocsi stiu ca Biserica trebuie sa fie Catolica iar credinta ei trebuie sa fie Ortodoxa. Deci Catolicitatea e atribut al Bisericii si Ortodoxia al credintei. Garantia Ortodoxiei o are o singura Biserica, cea care este Una, Sfanta, Catolica si Apostolica. Ortodoxia credintei rezulta din Catolicitatea Bisericii si nu invers. Ceea ce spun unii despre Catolicitate ca ar fi rezultatul credintei neschimbate din vechime nu tine, pentru ca acelasi lucru il spun si altii: “ortodocsii nestorienii” sau “ortodocsii necalcedonieni” care au o credinta diferita de “ortodocsii cerularieni”. Cine are dreptate si de ce?

Cat despre evitarea termenului “catolica” si traducerea lui cu “soborniceasca” n-ar fi atat de grava daca nu i s-ar da sensuri pe care termenul original nu-l are, trecand catolicitatea pe planul 2-3. Dumneavoastra pretindeti ca e “catolica” o biserica ce isi trece ea singura sub tacere catolicitatea?

Cat despre conciliile ecumenice sunt unii care se fac ca nu inteleg. Spun ca recunoasc doar sinoadele Bisericii nedespartite. Stiind ca de la Calcedon s-au despartit “necalcedonienii” cum se face ca recunoasc totusi conciliile ce au urmat? Conciliul de la Calcedon a marcat o diviziune majora, cred ca sunteti de acord. Intrebarea este: de ce fara necalcedonienii ortodocsi au fost posibile concilii ecumenice dar fara ortodocsii de dupa 1054 nu se poate?

3. Cat despre “filioque” nimeni n-a contestat inainte de schisma autenticitatea invataturii (cum sugereaza unii) ci oportunitatea introducerii in Crez. Filioque nu apare la Aachen in 809 ci mult inainte la Conciliul local din Toledo (589) sau Conciliul local din Persia (410). Timp de secole Biserica a fost in unitate cu si fara “filioque” dar la 1054 subit nu s-a mai putut. De ce?

4. Cum de Biserica bizantina poate sa-si justifice ortodoxia prin ramanerea la anul 787, dar ii ataca pe evanghelici ca raman la anul 100!? Sau Dumnezeu Si-a “terminat” dorinta de a ne revela adevaruri de credinta atunci incoace ?

5. Am vazut ca se face referire la Sfantul Fotie, dar nu se aminteste ca acesta credea ca prin filioque, apusenii cred ca Duhul Sfant are doua origini, una in Tatal si una in Fiul din care purcede separat si in acelasi simp si se animeaza in a treia Persoana Divina, Duhul. Doctrina ce intr-adevar ar fi eretica si demna de anatema. Insa cand Sf.Fotie a aflat ca de fapt Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul ca de la o singura sursa (Tatal), atunci si-a schimbat pozitia.

Sf. Maxim Marturisitorul a aparat intotdeauna Filioque si primatul Roman si a fost sustinator al ORTODOXIEI.

Biserica Catolica = Biserica Romano-Catolica + Bisericile Catolice Orientale

Biserica Ortodoxa = Biserica Kerulariana Rasariteana

Daca se sustine ca Biserica Catolica se autointituleaza asa, atunci de ce nu pomeneste nimeni de Biserica Maronita care nu s-a alaturat schismei orientale (chiar daca schismaticii pravoslavnici efectuau presiuni asupra ei) si a ramas in unitate cu Roma. De ce catolicii orientali au aderat la unitatea Bisericii Catolice a Romei daca aceasta nu ar fi fost pastratoarea ORTODOXIEI?

Ignatiu de Antiohia in scrisoarea catre romani de ce numeste Biserica Romei ca fiind cea care detine sefia, cea plina de cinste etc? De ce Sf. Ciprian de Cartagina sustine ca Biserica Romei este scaunul unitatii?
De ce Clement I s-a simtit dator sa impace pe corinteni si de ce acestia i-au cerut lui sa rezolve conflictul chiar daca Ioan traia la 300 km distanta, iar Roma era la mii? Hermas in Pastorul de ce spune ca e datoria lui Clement sa trimita cartile tuturor? Irineu spune ca toate Bisericile locale trebuie sa fie de-acord cu Biserica Romana, de ce? Raspunsul e pentru ca Roma a detinut intotdeauna primatul, inca din timpuri apostolice. Pt. aceasta a se consulta : Ignatiu de Antiohia: Scrisoarea catre Romani (Cap 1 si cap 3). Ciprian de Cartagina: Unitatea Bisericii Catolice (c .4), Scrisori (48:1-3; 55: 1,8; 59). Clemente I: Scrisoarea catre Corinteni (58-63). Hermas: Pastorul (2:4:3). Irineu: Impotriva Ereziilor (3.3.2).

Pastorul lui Hermas nu e o carte teologica, insa exprima o realitate a acelor vremuri. Ciprian a afirmat si acel lucru ca un episcop sa nu-i tiranizeze pe ceilalti si asa este, Papa ca primat universal daca va cadea in erezie si va tiraniza pe fratii sai, atunci decade din functia Papala, iar Papa daca e eretic trebuie sa fie obligatoriu depus de colegiul Cardinalilor sau de Conciliu, cand cade in erezie nu se mai bucura de privilegiile sale. Asa acel conciliu eretic l-a depus pe Martin, doar ca el era catolic ortodox si nu a putut fi depus de eretici. Canonul 3 si 4 al Conciliului de la Sardica spune ca Papa sa fie ultima si cea mai inalta instanta in Biserica. Iar Sf. Ioan Gura de Aur a stiut acest lucru cand i-a cerut lui Inocentiu sa faca dreptate reinstalandu-l in scaunul episcoal al Constantinopolului.

Damasus I in 382 in decretul sau (3) spune ca primatul Roman nu e vreo hotarare a unui Conciliu, ci o hotarare a vocii Divine a Mantuitorului.

St. Ieronimus care cunostia bine si Traditia orientala si cea occidentala a scris in scrisoarea 15 ca nu urmeaza nici un sef, ci doar pe Cristos si se alatura comuniunii cu Damasus care e in Scaunul lui Petru, temelia pe care Cristos si-a pus Biserica.

Inocentiu I in scrisoarea 2 spune ca dupa obicei, hotararile conciliilor dupa ce au fost emise, sa fie aprobate de Scaunul Apostolic Roman.

Sf. Leon I sustine primatul sau in fata tuturor episcopilor in epistolele sale (ex 10) si cand a scris parintilor sinodali. Sf. Grigore I sustine primatul sau folosind titlul de slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu. Acestia sunt Sfintii Parinti pe care ortodoxismul ii revendica, dar nu-i respecta in totalitate.

6.Multi sunt ofuscati de documentul de la Ravenna uitand de un text simplu si graitor :

“Stapane mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, carele pe Petru verhovnicul Ucenicilor si Apostolilor ai zidit Biserica Ta, si ai dat lui cheile imparatiei cerurilor, si cu harul Tau ai voit a se da lui toata puterea, ca sa fie legate in cer, cate de dansul s-au legat, asemenea si dezlegate sa fie in cer, cate de dansul s-au dezlegat pe pamant … ” Cum se traduce cuvantul VERHOVNIC? Pe Petru …VERHOVNICUL …AI ZIDIT BISERICA TA. Cei care vor sa dea forme metaforice primatului ar trebui sa tina cont de acest text pe care ortodoxia il canta in slujbele sale . De asemenea daca se aduce discutia ca Papa e un simplu om , la fel se poate spune ca orice preot este un simplu om. Tainele LUCREAZA ORICUM. Sau cadem in delicata problema donatista legandu-ne de vrednicia slujitorilor. Dificil…dificil…dar incet , incet …se intrevad lucruri care scapau multora si care receptau catolicismul cam dupa ureche …

Dar iata si alte texte ca sa nu se spuna ca este ceva singular :

Mineiul pe luna ianuarie, ziua 16:

“Astazi temelia Bisericii, Petru, piatra credintei, ne pune inainte cinstitul lant…Temelia Bisericii, piatra credintei, mai marele apostolilor, temelia cea neclintita a dogmelor, verhovnicul [capul] apostolilor … punatorule de lege… pastorule al turmei lui Hristos, Petre slavite… Roma neparasind, la noi ai venit,… cel ce ai fost decat apostolii mai intai pe scau sezator… pe temelia credintei sufletele credinciosilor le-ai zidit”.

Mineiul pt. sarbatoarea Sf. Leon cel Mare, Papa Romei

“Cum te vom numi pe tine, de DUmnezeu insuflate? Cap al Bisericii lui Hristos celei drept credincioase [ortodoxe], ochiul bunei credinte… cel de acum urmatorul cinstitului Petru si imbogatit cu scaunul cel mai de sus al aceluia…”

(Si ca sa fim in spiritul vremilor Sfantului Leon cel Mare (cu putin timp inainte), la Conciliul Ecumenic din Efes (431), preotul Filip, delegatul papei, si-a inceput discursul spunand: “este un lucru cunoscut de toate veacurile ca Iisus i-a dat lui Petru puterea de a conduce Biserica”. Mai apoi spune: “sfantul si fericitul nostru episcop, papa Celestin, urmasul si loctiitorul legitim al lui Petru, ne-a trimis pe noi pentru a-l reprezenta la acest sfant conciliu”. Nimeni nu a vociferat sau protestat la aceste afirmatii.)

Mineiul lunii noiembrie, tiparit la Neamt, 1845, ziua 25 a lunii:
Slava a Sf. Clement

“De supararile patimilor odihnindu-ti gandul, l-ai facut a se zabovi la cunostinta celor ce sunt cu adevarat, prea sfintite Clemente. Pentru aceea cela ce chiar si mai inainte de toate acestea, te-au tras la aceasta, prin Varhovnicul Apostolilor, Petru, carele te-au invatat pe tine cele dumnezeiesti, si te-au lasat vrednic urmatoriu lui si in urma caruia bine ocarmuind Biserica, pre intelepte…”.

Vechea rugaciune de dezlegare pt. morti:

“Care pe verhovnicul ucenicilor si apostolilor tai, Petru, ai zidit Biserica ta si i-ai dat lui cheile imparatiei cerurilor” propusa de Sf. Sinod a fi schimbata cu “Cela ce dupa sfanta Ta inviere din morti cea de a treia zi, cu darul tau ai binevoit a da sfintilor tai ucenici si apostoli cheile imparatiei cerurilor”. De ce oare s-a schimbat rugaciunea, ca doar n-a compus-o papa?! Oare Sfintii Parinti care au compus-o au spus ceva gresit?

Cum sa explici toate colindele romanesti, icoanele in care Sf. Petru are cheile imparatiei (si nici unul dintre ceilalti apostoli), si de ce sa nu mentionez povestile si chiar bancurile in care Sf. Petru este cel care sta la poarta cerului, nu ceilalti apostoli? Oare nu-i destul de evident?

Sf. Ioan Gură de Aur

„După acea gravă greşeală (pentru că nu este nici un păcat aşa mare ca lepădarea), după un aşa de mare păcat, El l-a adus înapoi la cinstea cea de la început şi i-a încredinţat conducerea [gr., epistasia] Bisericii Universale, şi, ceea ce este mai presus de toate, El ne-a arătat că acesta [Petru] iubea pe Stăpânul său mai mult decât oricare dintre Apostoli, pentru că spune: ‘Petre, Mă iubeşti mai mult decât aceştia?’ ” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 5, Despre Pocăinţă, 2)

“Şi poate cineva va zice: ‘De ce atunci a primit Iacob scaunul [episcopal al] Ierusalimului?’ Acesta este răspunsul meu: ‘El a pus pe acest om [Petru] nu ca şi învăţător al acelui scaun, ci al întregului pământ locuit’”

Sf. Ioan Gură de Aur, Ib. Hom. LXXXVIII, n.6, p. 600.

Sf. Maxim Mărturisitorul

„Cu cât nu mai mult în cazul clerului şi al Bisericii Romanilor, care din vechime până acum, dintre toate Bisericile care sunt sunt soare, e întâi-stătătoare peste toate? Primind aceasta bineînţeles în mod canonic, atât de la sinoade şi de la Apostoli, cât şi de la principele acestora din urmă [adică de la Petru, principele Apostolilor], şi fiind numărată împreună cu ei, ea nu este supusă niciunor scrieri ori decrete ale documentelor sinodale, datorită eminenţei pontificatului ei, cu toate că în toate acestea toţi sunt în mod egal supuşi ei în conformitate cu legea preoţească.”

(în J. B. Mansi, Amplissima Collectio Conciliorum, vol. 10, 677-78)

“Dacă Scaunul Roman recunoaşte că Phyrus nu este numai un pierdut ci şi un eretic, este cu siguranţă evident că oricine anatemiseşte pe aceia care l-au respins pe Phyrus anatemiseşte Scaunul Romei, adică, anatemiseşte Biserica Universală. Nici nu mai este nevoie să adaug că astfel se excomunică de asemenea pe sine însuşi, dacă este cu adevărat în comuniune cu Scaunul Roman şi Biserica Universală [Catolică] a lui Dumnezeu… Fie ca el să se grăbească înainte de toate să satisfacă Scaunul Roman, pentru că dacă acesta este satisfăcut, toţi vor fi de acord să-l numească cuvios şi ortodox [drept-credincios].

Pentru că vorbeşte în vânt acela care crede că poate să convingă sau să prindă în capcană o persoană ca mine, dar nu mulţumeşte şi imploră pe preafericitul Papă al Prea Sfintei Biserici Romane, adică Scaunul Apostolic (al Romei), care a primit şi posedă, în toate şi pentru toate, de la Însuşi Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu şi de la toate Sfintele Sinoade ale Bisericilor din întreaga lume în sfintele canoane şi definiţii, stăpânire, autoritate şi putere de a lega şi dezlega. Cu acesta [Scaunul Apostolic al Romei, n.t.] Cuvântul, azezat în capul puterilor cereşti, leagă şi dezleagă în ceruri.”

(Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrisoare către Petru, în Mansi X, 692.)

***************

Sf. Teodor Studitul

“Întrucât marelui Petru i-a dat Hristos Dumnezeul nostru cheile Împărăţiei şi i-a încredinţat demnitatea de conducător al turmei, se cuvine ca lui Petru, adică succesorului său, să i se supună orice inovaţie făcută în Biserica Universală de aceia care se depărtează de adevăr. Aceasta am învăţat noi smeriţii şi simplii mohani de la Părinţii din vechime…

Împrumut acum strigătul corifeului [conducătorului] Apostolilor, chemând pe Hristos în ajutorul său atunci când valurile mării se ridicau, şi spun Preafericimii Voastre care sunteţi reprezentantul lui Hristos: ‘O Primule Păstor al Bisericii care este sub cer’, salvează-ne acum că pierim. Imită-L pe Hristos Stăpânul tău, întinde mâna către Biserica ta aşa cum şi El şi-a întins mâna Sa către Petru. Petru se scufunda în apă, în timp ce biserica noastră este încă o dată scufundată în adâncurile ereziei. Imită, te implorăm, pe marele Papă al cărui nume îl porţi [Papa Leon cel Mare], şi aşa cum el, la apariţia ereziei lui Eutichie, s-a ridicat în mod spiritual ca un leu, cu scrisorile sale dogmatice, aşa şi tu la rândul tău (îndrăznesc să o spun datorită numelui tău) mugeşte dumnezeieşte, or mai degrabă trimite tunetele tale împotriva ereziei de acum.

Pentru că dacă ei, uzurpând o autoritate care nu le aparţine, au îndrăznit să convoace un sinod eretic (Sinodul din Hieria cu 338 de episcopi în 753 d.Hr.), în timp ce aceia care urmează obiceiul din vechime nu au nici măcar dreptul să convoace unul ortodox [drept-credincios] fără ştirea ta, apare ca absolut necesar, îndrăznim să-ţi spunem, ca Primatul Vostru Dumnezeiesc să convoace un Sinod legal, pentru ca dogma catolică [universală] să alunge erezia şi pentru ca nici Primatul Vostru Dumnezeiesc să fie anatemizat împreună cu toţi ortodocşii [drept-credincioşii] de aceste glasuri noi şi fără autoritate, şi nici voinţele rău înclinate să găsească în acest sinod adulter [de la Hieria] o scuză pentru a fi părtaşe la păcat.

Pentru a asculta pe Dumnezeiasca Voastră Autoritate ca şi Păstor Suprem am spus aceste lucruri, precum se cuvine nimicniciei noastre, noi, ultimile mădulare ale Bisericii.”

(Sf. Teodor Studitul, Scrisoarea către Papa Leo al III-lea, împotriva iconoclaştilor, scrisă din închisoare)

„Cu adevărat am văzut că un succesor evident al prinţului Apostolilor prezidă peste Biserica Romană. Noi cu adevărat credem că Hristos nu şi-a părăsit Biserica Sa aici (în Constantinopol), pentru că asistenţa ta a fost singurul nostru ajutor din vechime şi dintru început, prin providenţa lui Dumnezeu, în timpuri critice.

Tu eşti, cu adevărat, dintru început, izvorul netulburat şi curat al ortodoxiei, tu eşti limanul liniştit al întregii Biserici, departe de valurile ereziei, tu, de Dumnezeu alesul oraş de refugiu.” (Scrisoarea Sfântului Teodor şi a altor patru egumeni către Papa Pascal, T. II, Ep. 12, PG 99, 1153)

7. In ce priveste Donatio Constantini si Decretaliile pseudo-Isidoriene se cuvin totusi unele precizari :

a. Donatio Constantini face parte din Decretaliile pseudo-Isidoriene alaturi de alte documente unele autentice altele false.
b. Biserica Catolica nu contesta faptul ca autenticitatea lor e indoielnica.
c. Autenticitatea lor a fost pusa la indoiala abia in sec 15.
d. Doctrina infailibilitatii papale nu se bazeaza in nici un fel pe niciunul dintre documentele amintite.
e. Se pare ca intentia Decretaliilor era sa-i sprijine pe episcopii ce aveau de suferit din pricina abuzurilor puterii laice, pretinzand pentru Biserica puteri ce nu le avea. (originea lor ar fi de pe undeva de prin Nord-Vestul Frantei)
f. Primul mileniu (si nu numai) e plin de falsuri de tot felul, mai mult sau mai putin ingenioase. De la pretinse carti scripturistice, inclusiv o epistola a lui Isus catre regele Abgar, pana la pretinse scrisori ale episcopilor orientali care sprijineau o erezie sau alta. Mai e nevoie sa amintesc si de pseudo-Dionisie Areopagitul?

g. Daca Papa Leon IX le-a amintit in scrisoarea sa catre Cerularie alaturi de alte surse autentice a facut-o pentru ca nu avea de unde sa stie ca sunt contrafacute, la mai bine de 200 de ani de la aparitia lor.
h. Si in rasarit, in special grecii considerau documentele ca fiind autentice si avand o mare importanta, pentru ca pretinzand pentru Constantinopol drepturile Romei vechi pretindeau si pentru clericii rasariteni aceleasi drepturi pe care papa le daduse clericilor apuseni.

8. Se tot preamareste Ostrumov cu a lui istorie uitand ca exista si alte surse de mare valoare .Cati ortodocsi considera( DACA AU AUZIT DE ACEASTA CARTE ) cartea parintelui Joseph Gill, a carui istorie a Conciliului e foarte echilibrata,ca fiind “the book” despre Conciliul de la Florenta. Daca nu, putem folosi actele conciliului, grecesti cat si la cele latine, in limba lor originara. Eventual se poate discuta pe marginea surselor folosite de Ostrumov. Exista si o traducere in engleza a unor extrase din acte, traducere pe care o poti gasi in textul cartii parintelui Gill. Iar o alta parte din carte aici . Sit-ul este arhivat, acum nu mai exista.
Tot aici mai este o traducere in engleza a cartii lui Soloviov, “Rusia si Biserica Universala” , si anume discutia despre primatul papal.

Ostrumov “ciupeste” din acte numai ce-i place, nefacand nici o mentiune a nenumaratelor pasaje care i-ar face praf perspectiva.

Inchei aici cu speranta ca veti vedea ce clivaj monstruos exista intre ortodocsi si catolici ca unii ce nu-si cunosc punctele de vedere . Clericii de prin comisii sunt convins ca au cunoscut aceste argumentatii in fata carora au devenit “moderati” . Numai ca tacerea lor este interpretata ciudat de catre unii credinciosi . Imi pare rau sa vad acest razboi care nu are premize teologice .

Pt. mine e simptomatic refuzul publicarii unor intrebari de bun simt cand vine vorba despre credinta catolica . Arata ca marea majoritate a blogg-erilor au ceva de ascuns. Probabil propria ignoranta .Astfel ca pe termen lung BOR va pierde multi oameni de valoare participand la acest “fanatism” organizat pe temeiuri neteoogice. De ce nu am vazut reactia in presa a unor MARI TEOLOGI ROMANI . Nu vi se pare ciudat ? Probabil ca ei nu pot participa la balciuri publice, ca unii oameni care chiar STIU CARTE . Doamne ajuta !

Claudiu, teolog român romano-catolic.