Ca în sânul lui Avraam…
Bătrânii spuneau mai des expresia asta. Ei se gândeau mai adesea la sânul lui Avraam, la sânul Bisericii, la care, dacă stăm aşezaţi, suntem copiii lui Dumnezeu, ne hrănim cu laptele cel prea dulce al luminii dumnezeieşti celei fără de moarte. Acolo unde e Raiul sau ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.
Da, bătrânii noştri vorbeau biblic. Dacă ploua mai mult ziceau: Uite, potopul lui Noe!. Astăzi toate televiziunile văd mânia lui Dumnezeu asupra oamenilor şi niciun păcat omenesc responsabil pentru ce se întâmplă. Când se simţeau bine şi erau fericiţi, oamenii spuneau mai demult că sunt ca în sânul lui Avraam, sau ca în al nouălea cer, iar când cunoşteau pe cineva sau ceva foarte bine, spuneau că îl ştiu ca pe Tatăl nostru, adică, aşa cum ştiau rugăciunea domnească.
Sânul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, după cum se vede în icoană – pentru că Dumnezeul este al celor vii, al lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi nu al morţilor – este chemarea părinţilor, a Părinţilor adevăraţi, a Părinţilor Sfinţi care ne nasc, prin durerile regăciunilor şi nevoinţei lor, în Rai, ne nasc în lumina veşniciei. Nu e o dorinţă „psihologică” de a reintra în uter (regressio ad uterum), ci o dorinţă de a fi veşnic la Sânul Părintesc al Preasfintei Treimi, Care e Dumnezeul nostru, după ce ne-a scăpat din pântecele Iadului.
Pântecele Iadului ne devoră, acolo nu sunt părinţi, acolo nu e iubire, acolo suntem fiecare singur cuc, fiecare cu păcatele sale care îl rod etern. Sânurile lui Avraam, ale Raiului, sunt adăpostul fericirii din care nu ne mai poate răpi ispita, păcatul sau moartea, pentru că au fost biruite întru Hristos. Aici sunt pruncii nevinovăţiei, care iubesc sânul dulce al mamei, al Bisericii, al Părinţilor, al Tradiţiei, cei care iubesc să aibă Părinţi, care ştiu ce înseamnă Părinţi şi nu se cred născuţi ieri sau azi şi stăpâni pe adevărul pe care singuri îl inventează.
Sânul Sfântului Avraam, tatăl mulţimii credincioşilor, ne cheamă la alăptare cu fericire veşnică, cu nevinovăţie, cu viaţă, la odihnă fără de sfârşit.
Psa. Gianina.
