În ce fel de lume virtuală trăim?

Afişele şi imaginile cu fete goale, cu multă goliciune şi introziune în intimitatea trupească şi sexuală a omului s-au transferat treptat, de pe pereţi şi reviste, tot mai mult şi în mentalul şi limbajul cotidian al românilor, dar mai ales al tinerilor. Nuditatea corporală şi de preferinţă genitală, alături de blasfemie şi înjurătura de cele sfinte, au devenit fantasmele care populează cel mai frecvent mintea şi verbalul adolescenţilor zilelor noastre. Acestea în locul rugăciunii şi a vorbelor bune şi frumoase, care să le formeze caracterul ortodox al personalităţii lor.

Trivialitatea şi vulgaritatea limbajului au urcat multe trepte. Dacă ele erau, cu ceva rimp în urmă, parafa lipsei de educaţie, acum libertinajul vestimentar şi lingvistic au devenit companionii de neînlocuit ai vedetismului, cei care girează pătrunderea într-un grup select, al celor care au putere, lanţuri la gât, maşini, celulare scumpe, etc. Al celor şmecheri, care ştiu să se descurce. N-ai maşină marfă şi mobil cu care să dai pe spate privitorii plus 50 de kg de aur pe tine? Măcar ştii să zici 100 de înjurături pe minut, câte una la două cuvinte şi în care să încapă organele genitale şi perversiunile cu mama celui vizat, morţii şi strămoşii şi alte rude.

Aşa arăţi că te dai pe brazdă, că mai vii de-acasă. Nu te-ai arănit încă, dar eşti băiat sau fată de viitor, înţelegi cum stau lucrurile, arăţi ce eşti în stare să faci pentru ceea ce vrei. Pentru că meriţi, după cum subliniază din ce în ce mai multe reclame. De ce meriţi? Nu ţi-a spus nimeni şi nici nu contează, important e ca tu să înţelegi să meriţi şi să tai în carne vie ca să dai la o parte pe oricine te concurează.

Dacă în postere şi reviste predomină nuditatea feminină, în noul limbaj pornografic al epocii noastre e la putere organul sexual masculin, care transformă frazele tinerilor noştri într-un fel de păsărească, adică, la două-trei cuvinte, apare şi muşchiul în cauză, repetat atât de băieţi cu fervoare, cât şi de fete, ca dovadă a masculinizării lor şi a asumării forţate a rolului bărbătesc în societatea în care se învârt ei. Vulgaritatea şi violenţa imaginilor în expresivitatea postmodernă urmăresc să scoată în evidenţă o singură virtute a tinerilor: ostentaţia virilităţii, a forţei cu care trebuie să străbată în viaţă, prin care trebuie să dea la o parte pe cei care nu au această forţă sau nu au nicio dorinţă de a o folosi în felul acesta agresiv, inuman şi imoral.

Nu vorbim aici despre aceste lucruri ca despre un fenomen excepţional, ci dimpotrivă, vorbim despre ele pentru că sunt o evidenţă care a devenit alarmantă şi pe care nu mai poţi să o ocoleşti oriunde te-ai duce, pe stradă, în maşină, în metrou, în incinta magazinelor şi chiar a liceelor şi universităţilor. Dacă noi, ortodocşii, am începe să facem rugăciuni cu voce tare pe unde am merge, am fi consideraţi nişte demenţi, dar extravaganţa hulitoare şi înjositoare a limbajului trivial şi a înjurăturilor repetate obsesiv de zeci şi sute de ori în orice conversaţie banală nu pare să deranjeze pe nimeni sau să atragă atenţia nimănui. Sunt bătrâni, copii, oameni credincioşi care trebuie să le asculte zilnic, să le tragă în piept ca pe aer.

De ceva vreme au început şi blogurile, unele din ele, să se integreze în moda genitalizantă şi orice sait sau blog cu pipiţe sau orice articol slobod la gură şi care mai pune şi în titlu câte-un organ, ajunge în top datorită unei curiozităţi avide care naşte o lectură intensă. Şi toată aceasta campanie, mai mult sau mai puţin intenţionată de rebu-tizare a mediei scrise şi virtuale are cel puţin două consecinţe dezastruoase. Una este consecinţa morală, asupra noilor generaţii care sunt pornotizate abil şi calificat, iar a doua este iminenţa cenzurii şi asupra blogurilor şi a scrisului online. Pentru că toată această mascaradă a trupurilor goale şi a genitalităţii expresiv-vizuale nu face decât să urle după cenzură, să dea apă la moară, motive întemeiate, celor care doresc să controleze şi ultimul bastion necumpărat şi nemonopolizat – încă – al libertăţii de expresie, care sunt blogurile.

Psa. Gianina Picioruş.

Did you like this? Share it: