[inițial, articolul a conținut multe fotografii și pe ele le-am dezbătut aici]

Conform acestei fresce de deasupra, Biserica are hramul Învierea Sfântului Lazăr. De obicei aici este situată fresca hramului: pe tâmpla din partea de apus a Bisericii, adică pe acolo pe unde se intră în Biserică în mod regular.

Pisania Bisericii. Uşa Bisericii. Capitelul uneia dintre coloanele de susţinere ale pridvorului. Ornamentele de la bolţile pridvorului.

Raiul. Sfinţii Patriarhi ai Vechiului Testament: Avraam, Isaac şi Iacov. Sfântul Avraam e situat central şi ţine în mână pe Sfinţii care au ieşit din coapsele sale. Să ne aducem aminte rugăciunea Înmormântării: „în sânurile lui Avraam să-i odihnească” [şi sânurile lui Avraam sunt reprezentate de acea pânză pe care el o ţine în mînă şi în ea sunt sufletele celor Sfinţi ca nişte prunci înfăşaţi] şi cu Drepţii să-i numere”, adică cu toţi Drepţii şi Sfinţii Săi.

Mulţimi de Sfinţi. Maica Domnului şi doi Îngeri, cel mai probabil Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Fecioarele care vor în Cămara de nuntă, adică în Împărăția Sa.

Vedenia din vis a Sfântului Iacov. Alţi Sfinţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Norul de la picioarele Sfinţilor e slava dumnezeiască, lumina necreată a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dreptul Judecător Hristos Dumnezeu, cu Evanghelia în mână. De-a dreapta Sa e Prea Curata Fecioară. De-a stânga Sa e Sfântul Ioannis Botezătorul. Această triadă iconografică centrală e cunoscută îndeobşte în pictura ortodoxă ca icoana Deisis, pentru că cei doi mijlocesc Domnului pentru fiecare om care va fi judecat. Adevărata rugăciune, aşadar, nu e când te rogi pentru tine, ci când te uiţi pe tine ca să te rogi pentru fratele tău.

Pe cele 12 scaune sunt Sfinţii Apostoli care vor judeca lumea potrivit cu Evanghelia pe care ei au propovăduit-o.

Hristos Emmanuil, Cel profeţit de Profeți. A se observa faptul că Domnul, Cel vechi de zile, apare aici ca un tânăr matur, bătrân. Această maturitate a tinereții Sale vrea să ne arate faptul că Hristos, Cel care Se face om, e Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Iadul. Îngerul păzitor plânge la moartea unui om, pentru că acela a murit nepocăit şi acum e dat diavolului. Nepocăit, pentru un ortodox, înseamnă că a murit nespovedit, neîmpărtășit şi cu o viaţă păcătoasă sau indiferentă.

Satana sărbătoreşte în Iad. E cel cu paharul în mână.

Detaliu de apropiere cu Satana…A se observa că focul Iadului e aidoma unor… petale de floare. Până şi focul iadului este pentru un iconar redat cu fineţe, cu mare frumuseţe şi nu ca pe un urât de nesuportat. Ce înseamnă asta decât că nu ne putem închipui nici urâtul la parametrii săi reali? Iconarii, oamenii duhovniceşti ai Bisericii, atunci când pictează văd în mod transfigurat lucrurile şi nu redau evenimentele la nivelul unui realism grosier. Ei pictează…pentru că văd totul cu ochii credinţei, cu ochi frumoşi…

Un vizitator al cimitirului…dar cam nedus la Biserică, a vrut să îşi lase urmele…pe perete. Și le-a lăsat, scriind pe frescă.

Pe de o parte avem Iadul…dar, pe de altă parte, avem judecata fiecărui suflet în parte.

Cel din stânga, cu mâinile pe piept în formă de cruce, e la judecata lui Dumnezeu. El e reprezentat aproape gol, pentru că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem…goi de fapte bune. El e reprezentat sub formă de om…deşi e suflet judecat de Dumnezeu. Dar, pentru că este al unui om, sufletul e reprezentat sub formă de om. E vorba de judecata particulară, de la 40 de zile după adormirea noastră.

Dracul duce…pietre de moară în spate…iar pietrele de moară pe care el le duce nu sunt decât păcatele noastre, de care el se bucură şi pe care le ţine minte şi vine ca să ne calomnieze sau să ne osândească la judecata de 40 de zile, după adormirea noastră.

Capul de om din ramă…vrea să ne spună faptul că în iad fiecare are o osândă proprie, pe măsura păcatelor sale, dar şi faptul că…fiecare e singur, închis în sine, nu comunică cu nimeni…

Dracul priveghează un cuplu care doarme…bineînţeles pentru că cei doi trăiesc în desfrâu. Trăiesc amândoi în aceeaşi casă şi în acelaşi pat, dar nu sunt căsătoriţi religios. Şi dracul…îi veghează ca să…rămână aşa…

Iadul ca balaur sau ca şarpele cel vechi. Animalul acela negru, cu colţi, e reprezentarea alegorică a Satanei, care e cel care ne vrea dintru început pe toţi în gura şi în pântecele său.

Did you like this? Share it: