Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Crucea protos. Ghermano Iordan

Totul se deteriorează, şi, în scurt timp, vor mai rămâne numai fotografiile…despre trecut. Poate că pe mulţi i-am enervat deja cu atâtea cruci câte am pus…Însă, mâine, va fi rândul nostru să tăcem sub pietre, şi vom fi tot atât de enervanţi pentru alţii…sau de anonimi.

Vederea acestor cruci, care înseamnă tot atâţia oameni trebuie să ne îndemne la rugăciune, la pocăinţă, la o reconsiderare continuă a vieţii noastre.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it:

Previous

Crucea protos. Anatolie Juncu din Republica Moldova

Next

Crucea protos. Ilarion Lupaşcu şi a ierod. Antipa Adămuţă

5 Comments

  1. asa este, extraordinare aceste fotografii, ma bucur ca le-ati pus.

  2. asa este- adica vederea acestor cruci trebuie sa ne aduca aminte ca suntem trecatori, si ca avem nevoie zilnica de pocainta

  3. Şi dv. puteţi să ne arătaţi mai multe din cele pe care le-aţi fotografiat…Cu siguranţă că nu aţi făcut doar trei fotografii…

    Fotografiile sunt, dacă vrem, şi o bună memorie pentru viitor dar mai ales pentru prezent…

    Şi aceste fotografii în care moartea e prezentă este o lecţie pentru prezent…

    După cum spuneam şi în alte articole nouă personal ne place să medităm cu multă acuitate la moarte şi la frumuseţea vieţii duhovniceşti în acelaşi timp şi cimitirul este o şcoală a înţelepciunii.

  4. din pacate chiar n-am facut prea multe, am fost pe fuga; in plus cu doi copii mici e cam greu sa faci si altceva decat sa fii cu ochii pe ei

    intradevar cimitirul e o scoala a intelepciunii; cand eram mica imi placea adesea sa ma plimb prin cimitirul orasului si sa citesc inscriptiile de pe morminte. Aici in Bucuresti n-am ajuns decat la Cimitirul Eroilor, iar la Cernica, desi am mers de multe ori, nu ne-am plimbat prin cimitir. Dar mi-ati starnit interesul cu aceste frumoase fotografii, si sper cu voia Domnului sa ajungem cat de curand acolo.

  5. Veţi avea o linişte enormă în cimitir…dacă mergeţi într-o zi pe săptămână.

    E multă linişte, iarbă, aer bun, multă seninătate. Iar în pădurea din faţa mănăsatirii e o rumoare incredibilă făcută de ţânţari, gâze…dar foarte plăcută.

    Iarbă şi aer bun.

    Mănăstirile din jurul Bucureştiului, cât şi pădurile, sunt cel mai bun refugiu pentru noi personal…care nu avem prea mult timp de pierdut…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén