Ghiţă…ce-i cu viaţa ta?

– Amu ce să fie?! M-a indexat iară guvernul la gaze…Până şi la gaze….auzi, măi?! Apăi mi-a spus că lumina electrică, oricât ar fi ea de electrică, mai trebuie şi plătită…Că eu mă gândeam că dacă e electrică…nu trebuie plătită. Dar acu, guvernul ista al nostru a zis să ne dea carnea de pe noi jos, să ne depănuşească de slănină, să nu mai avem slănină pe noi decât două miligrame jumate.

Da eu, pentru că sunt îndrăgostit…am zis să slăbesc. Că nu dă bine să ai ditmai tona de intelect pe tine şi…să nu se vadă deloc. Pentru că acum m-am îndrăgostit şi nu mai pot…da nu mai pot rău de tot, mă usuc d-ampicioarelea, am zis să slăbesc la centimetru pătrat şi să mă altoiesc, intelectual vorbind, la centimetru cub.

Cam asta fac eu ziua…Noaptea însă, că eu sunt şi nocturn nu numai gras, scriu poezie. Dar acu să nu râdeţi dă mine că scriu poezie. Puteam să scriu şi roman, dar nu mă prea descurc cu paginile multe. Mie îmi plac scrierile fulminante…nu alea de te uiţi la ele până când trece trenul în Ungaria, mai cade un meteorit-doi pe pământ, şi ţi să pare că nici nu s-a terminat romanul.

Spune tu o fată care…să te iubească aşa de tare!

Aici are dreptate…Maricica! Că m-am gândit şi eu…o fată…care?! Care fată?!!! Că eu sunt îndrăgostit dar de toate muiarile odată, fără discriminare, şi nu doar de o fată. De aceea…o fată…care?!…Finalul însă e bun pentru că e: să mă iubească aşa de tare. Dar cum să mă iubească tare?!!! Adică să îmi dea cu parul de soc, ca să am mai mult noroc?!…Parul să fie de fag…ca să văd ce mult mi-e drag?!!!

Dragoste…cum?!! Că dacă e moale e ca îngheţata….Şi dacă e ca îngheţata înseamnă că nu e bună deloc…Pentru că îngheţata, vara, la supermarket [ am auzit eu la ştiri] se cam dezgheaţă şi apoi nu se mai îngheaţă…Şi o cumperi aşa…Mai eşti şi îndrăgostit…Poţi să faci nişte bubiţe pe tine…Mai poţi sta şi la spital…

Însă…spune tu o fată…care?!!!!…să te iubească aşa de tare. Precis, cei care au dat BAC-ul anul ăsta şi au copiat pe rupte…la întrebarea….o fată care?!!! ar fi putut să spună că pronumele relativ, relativizează cu totul o relaţie cu o fată, dacă întrebarea e: o fată…care?!!!!

Dar nu veni cum vii tu…de obicei…cu mâna goală

-Domnule Gherghinescu, ce părere aveţi despre aceste versuri… materialiste?

– După cum vă spuneam şi anterior, trăim într-o societate adânc marcată de virusul mercantilismului, al obscurantismului şi al logoreei. Venirea e mereu…o plecare… Plecarea, mai întotdeauna, se face cu piciorul drept…Când calci strâmb se spune că ţi-a ieşit pisica neagră în cale. De aceea trebuie să calci apăsat, cu dreptul…şi, dacă acest lucru nu este extenuant, să atingi acest deziderat în viaţa ta: să nu te întorci acasă cu mâna goală!

Pentru că mâna goală…nu e tot una cu mâna plină. Iar virusul de care vă vorbeam, cel al mercantilismului, îţi spune, chiar te roagă, să iei o mână de iarbă, de bani, de aer…când vii acasă şi să nu vii cu ea…goală.

-Deci dv. opinaţi că, de obicei, e bine să vii cu …mâna plină ?

-Literalmente, da…Chiar dacă m-am exprimat puţin mai vulgar sau vulgarizant…mâna plină e un concept mercantil. Şi pentru că trăim într-o societate saturată de mercantilism, mâna plină trebuie să fie, mai mereu, un pas spre transparenţă, respect, colegialitate…performanţă. De fapt mâna plină asigură, în mod indubitabil, un progres de tip concurenţial, alături de care vastitatea cunoştinţelor şi bunul simţ…îşi pierd controlul.

-Ne-aţi introdus totuşi într-un con de…imprevizibil…

-Nici pe departe, doamnă dragă, pentru că imprevizibilul e tot la fel de plin de necesităţi pecuniare…ca şi surpriza. Şi, moralmente, nu mai vorbim de imprevizibil ci de o certitudine financiară soră cu…paranoia…

-Am înţeles, domnule inspector…E de preferabil să existe un obicei, de ce nu?!, în care să nu se mai vină cu …mâna goală…ca de obicei…

-Exact…

-Vă mulţumim frumos…

-Şi noi…Asemenea…

M.N.

Un articol care va apărea în ziarul Cotidianul, de marţi, 15 iulie 2096.