Zi: 4 iulie 2008

Oare pisica neagră e de vină?

Aţi întâlnit vreodată oameni în vârstă? V-au spus sau vă vor spune ceea ce consideră că au făcut cel mai important în viaţa lor. Cum au ajutat pe cineva în mare nevoie, cum au crescut copii mulţi şi i-au făcut oameni mari şi în stare să se descurce singuri, ce funcţii sau responsabilităţi au avut, prin ce întâmplări sau greutăţi au trecut şi au supravieţuit.

O rugăciunea a nostră ortodoxă spune că Sfinţii îşi vor arăta la Judecată, fiecare, rănile lor: muncirile (adică torturile îndurate pentru Hristos), nevoinţa, sudorile, milosteniile, răbdarea, urmele durerilor. „Şi ce voi face atunci eu, păcătosul, care nu am făcut nimic bun? Ce Îţi voia duce Ţie, Hristoase? N-am nicio virtute şi nicio faptă bună să-Ţi arăt Ţie ca să mă mântuiesc.”

Dacă la bătrâneţe oameni simt să facă bilanţul vieţii lor şi să cearnă lucrurile, să discearnă ce au făcut bine şi ce regrete au în viaţă, cu atât mai mult la Judecată vom avea nevoie de fapte bune. Dar care fapte bune sunt bune? „Binele nu este bine până nu se face bine”, zicea Sfântul Ioan Damaschin.

Mulţi dintre noi au avut sau au tendinţa, atunci când s-au convertit, când au început să se pocăiască şi să vină la Biserică, mai ales cei tineri, de a vedea întreaga noastră viaţă anterioară şi lumea din afara Bisericii nu ca pe lanurile lui Dumnezeu care aşteaptă secerişul, ci ca pe un rău absolut, care trebuie eradicat cât mai repede. În jurul Bisericii ei văd o cortină de fier care desparte pe Dumnezeu de lume, care aruncă lumea în coşul de gunoi al pierzării.

Li se pare că numai la Mănăstire se mai poate mântui omul. Mănăstirea e un loc foarte bun de mântuire, da, dacă eşti monah. Dar dacă nu eşti monah şi nici nu ai de gând să te închinoviezi vreodată, dacă treăieşti în oraş şi ai soţ sau soţie şi copii, atunci trebuie să te gândeşti toată ziua nu la cât de bun loc de mântuire e Mănăstirea, ci la cum să te mântuieşti tu acolo unde eşti, unde ţi-ai ales să trăieşti, în oraşul sau satul tău, oricât de mare sau de mic ar fi acesta.

Dacă interzici unui loc oarecare de pepământ, ca acela în care tu trăieşti, să fie loc de mântuire, atunci tu singur îţi interzici mântuirea, tu Îl dai pe Dumnezeu afară din viaţa ta şi crezi că El nu poate să treacă de tramvaie sau de afişe electorale ca să ajungă la tine sau de muzica rock sau hip-hop. Dacă tu eşti mirean şi ştii că o să mori mirean dar nu faci decât să te plângi toată ziua că lumea în care trăieşti nu e un Rai, cum te vei mântui?

Gândul acesta ispititor şi apăsător că la Mănăstire se poate duce cu uşurinţă o viaţă îngerească şi că noi, stând în mijlocul lumii şi al oraşelor, suntem privaţi de o aşa mare sfinţenie numai pentru faptul că nu locuim acolo este un gând al leneviei şi care nu acceptă sau pierde din vedere faptul că nevoinţa e în primul rând interioară. Spre exemplu, dacă mergi pe stradă grăbit şi nu vezi pe nimeni şi nimic în jurul tău, numai cu gândul să ajungi acasă şi să faci 10 metanii şi pravila ta de rugăciuni, atunci timpul pe care l-ai petrecut pe stradă sau la servici sau vorbind cu alţii nu l-ai răscumpărat pentru pentru mântuire, ci l-ai pierdut. Şi n-ai împlinit cuvântul care zice: „Răscumpăraţi vremea…”

Cum să te mântuieşti? Spre exemplu, azi de dimineaţă, când nu erau decât puţini călători în maşină, un bărbat şi o femeie s-au luat la bătaie pentru un loc pe scaun. Nu te-ai fi aşteptat în ruptul capului din partea lor. Injuriile şi blestemele au continuat şi după ce au sărit alţi oameni şi i-au despărţit. Nu era nici căldură încă, nici aglomeraţie şi totuşi… Dacă ştii să fii om te poţi mântui.

A contempla lumea, a cunoaşte oamenii şi a învăţa ce înseamnă să fii creştin ortodox în lume e o mare şi serioasă nevoină. Dacă în această lume nu faci faţă, nici la Mănăstire n-ai face faţă. Dacă aici nu poţi să-ţi ţii în frâu răutatea, violenţa, ura revanşardă şi dorinţa de răzbunare, lăcomia, etc, dacă aici nu poţi să admiri, nu poţi să ierţi, nu poţi să-ţi lauzi aproapele pentru faptele lui bune, nu poţi să vezi pe nimeni pentru că ţi se pare că eşti mai bun decât toţi, nu ştiu cum ai fi bun oriunde în altă parte.

Psa. Gianina