Despre specializare şi sfinţenie cu Dr. Cristian Bădiliţă

Tot comentariul nostru din acest articol se face în jurul a două pasaje din Prefaţa la ediţia a 2-a a cărţii: Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, introd., dosar, trad. şi com. de Cristian Bădiliţă, Polirom, Iaşi, 2003, p. 7-8:

Pasajul 1

„mi se pare arbitrar şi riscant să-i împărţim pe cercetători [ pe cercetătorii literaturii patristice n.n.] în două tabere: filologii şi înduhovniciţii. Poate cineva să intre în contact cu scrierile lui Evagrie fără greaca veche şi fără o bună stăpânire a istoriei creştinismului antic? Şi cine garantează ori măsoară, în mod infailibil, înduhovnicirea sufletelor noastre?

Asemenea distincţii nu-şi au rostul într-o chestiune de ştiinţă. Niciun occidental nu cântăreşte competenţa unui patrolog după lungimea bărbii, după sutană ori după numărul de rugăciuni pe care le rosteşte zilnic.” [p. 7]

Pasajul al 2-lea

„Personal, îi citesc cu aceeaşi receptivitate şi pe filologi şi pe înduhovniciţi. De multe ori întâlnesc texte de o remarcabilă bogăţie spirituală sub pana unor modeşti filologi; alteori întâlnesc texte de o jalnică ariditate spirituală, de o puerilă banalitate deasupra semnăturilor unor reputaţi înduhovniciţi.” [ p. 8]

***

Mai întâi de toate o alegere arbitrară poate să fie o alegere abuzivă sau una întâmplătoare. Dicţionarul românesc include aşadar două sensuri opuse ale lui arbitrar.

Când categoriseşti pe cineva în mod abuziv, când incluzi pe cineva în mod abuziv, că aşa vrei tu, într-o clasă valorică, o faci cu bună ştiinţă, după o schemă strict subiectivă.

Când alegi însă pe cineva în mod întâmplător şi spui, ăsta e filolog iar ăsta e înduhovnicit atunci iarăşi eşti în lumea subiectivismului, dar a celui orb, pentru că tragi la sorţi care e şi care nu e.

Dacă alegi în mod abuziv rişti să dai dicteuri superioriste. Dacă alegi la întâmplare cine e filolog şi cine e înduhovnicit rişti să nu ai nicio scară valorică. De fapt nu mai ai ce risca atunci când alegi la întâmplare pentru că şi aşa nu te-a interesat să alegi, ci au ales zarurile în locul tău.

Însă, putem sau nu putem să împărţim/despărţim pe filologii care se ocupă de teologie de oamenii duhovniceşti care se ocupă de teologie ? Ba da, putem să-i despărţim, pentru că ei înşişi afirmă despre ei în ce tagmă vor să fie… sau sunt.

Pentru noi personal mai există şi o a treia tagmă, credem cea mai proprie interpretării şi reala tagmă a interepretării tradiţionale a teologiei patristice, cea a înduhovniciţilor erudiţi. Cum profilul adevărat, profund, coerent de om al Bisericii e Sfântul şi cum sfinţenia înseamnă acrivie, atenţie, profunzime, înduhovnicitul superspecializat nu e numai un ideal ci o realitate despre care Tradiţia ne dă mărturie şi după care prezentul Bisericii…ţipă, pentru că şi-l doreşte.

Pentru ca să te apropii de textele Tradiţiei trebuie să te apropii cu toate limbile şi cunoştinţele de care eşti capabil/ pe care le-ai acumulat, însă, ca un om care include acestea toate în procesul sfinţirii lui personale, în albia vieţii lui trezvitoare, de fiu al Bisericii Ortodoxe.

Adică trebuie să facem teologie ca să vivificăm viaţa noastra şi a comunităţii liturgice a Bisericii, teologie care este în acelaşi timp doldora de toată acrivia ştiinţifică dar şi burduşită de toată profunzimea duhovnicească de care suntem în stare.

De orice Sfânt Părinte sau eretic, geniu sau scriitor de duzină te apropii cu tot ce eşti şi nu doar cu o singură abilitate intelectuală. Nu te apropii de Evagrie doar cu instrumentul lingvistic al limbii greceşti sau cu ceea ce putem numi istorie contextuală ci te apropii, ar trebui să te apropii cu conştiinţa eclesială pe care Tradiţia ţi-o oferă despre Evagrie, condamnat la Sinodul V Ecumenic pentru anumite afirmaţii teologice şi cu responsabilitatea de conştiinţă faţă de adevărul persoanei, operei şi posterităţii sale.

Şi considerăm că putem fi juşti, cinstiţi cu un autor, oricare ar fi el, dacă îl lăsăm să vorbească din textele sale şi noi ne poziţionăm faţă de el în măsura în care îl înţelegem.

Ajungem la punctul infailibilităţii înduhovnicirii, care e o problemă falsă. Nimeni nu vorbeşte despre infailibilitate duhovnicească la un om duhovnicesc…Însă, e observabil cu toată fiinţa ta, că gradul de înţelegere şi de profunzime a interpretării sale nu stă în cunoaştere lingvistică ci în experienţa sa mistică. Textul pe care Dr. Bădiliţă l-a tradus, din Evagrie, nu este un text filologic, ci unul experenţial. Aici găsim experienţa de viaţă, în cadrul liturgic, a lui Evagrie.

Ca să traduci din greacă pe Evagrie, bineînţeles, îţi trebuie să ştii chineză [ adică greacă]…ca să poţi traduce. Dar ca să îl interpretezi, să interpretezi textul în română, greacă, spargă, franceză sau mongoleză a lui Evagrie, nu îţi trebuie doar filologie, atâta timp cât el vorbeşte despre experienţa lui mistică, despre lucruri care ţin de trăirea lui cu Dumnezeu şi nu despre ce se întâmplă când traducem verbul la prezent şi nu la medio-pasiv.

Cine garantează duhovnicia noastră? Experienţa noastră, alţi oameni duhovniceşti şi, mai întâi de toate, Dumnezeu Însuşi care ne umple de înţelegere. De unde am putea să vedem dincolo de literă ce spune Evagrie sau Ioan Gură de Aur, dacă spunem lucruri care nu se găsesc în cărţi, ci sunt iluminări dumnezeieşti pe marginea cărţilor, pe marginea textelor din cărţi? De unde ştii să spui lucruri pe care filologii indiferenţi la substratul duhovnicesc al cărţilor nu pot să-l înţeleagă nicidecum?

Am putea să mergem cu întrebările şi mai departe. Cum îmi dau eu seama că Pavel e mai bun decât Luther? Cum îmi dau eu seama dacă Dr. Bădiliţă e credibil în textul pe care l-a tradus dacă nu ştiu limba greacă? Pot să-l cred dacă nu pot să-l verific? Şi dacă îl verific pe Dr. Bădiliţă, şi eu găsesc subtilităţi mai mari decât dânsul şi în domeniul traducerii textului şi al interpretării lui, cum de nu le-a descoperit Dr. Bădiliţă şi le-am descoperit eu? Cine garantează aşadar că nu pot să gândesc mai mult decât Dr. Bădiliţă? Sau cine îi garantează Dr. Bădiliţă că a înţeles măcar 10% din ce a tradus?

La o parte din aceste întrebări, bunul simţ, conştiinţa ta, experienţa ta…îţi dau răspunsul veridic. Nici tu, traducătorul, nu eşti infailibil, nu ai tradus mai mult decât perfect, nici interpretul/comentatorul/ omul duhovnicesc/ filologul înduhovnicit nu va interpreta fără rest traducerea. Adică traducerea şi interpretarea nu sunt gândite în termenii infailibilităţii şi ai absolutului, ci ai experienţei proprii şi ai smereniei. Eu, traducătorul, am înţeles ce am putut şi asta am redat. Eu, comentatorul, am înţeles ce am putut şi asta am scris. Eu, cititorul, înţeleg pe măsura iniţierii şi a experienţei mele ceea ce s-a tradus şi comentat.

Însă, nu trebuie să fim ipocriţi, şi să spunem că nu vedem faptul că cineva e mai perspicace decât altul în a traduce şi un altul e mai plin de har decât altul şi poate comenta, cu harul lui Dumnezeu, textele sfinte. Însă nici unul şi nici celălalt, în Biserica lui Dumnezeu, nu pot pretinde nici infailibilitatea, nici ultima zicere în materie de un text, pentru că orgoliul nu are nimic de-a face cu sfinţenia teologului Bisericii.

Şi ajungem la chestiunea a ceea ce înseamnă ştiinţă teologică pentru Dr. Bădiliţă. Ştiinţa teologică e văzută din perspectivă occidentală, a se citit eterodoxă, şi nu din cea orientală, adică ortodoxă. Şi, din acest motiv, ştiinţa teologică eterodoxă e indiferentă faţă de lungimea bărbii, faţă de faptul dacă eşti sau nu cleric, dacă eşti sau nu convins de ceea ce scrii în cărţile şi studiile tale teologice, dacă eşti una cu ceea ce faci sau dacă mergi sau nu la Biserică.

Planul intelectual al muncii tale ocultează planul vieţii tale personale, cine eşti tu cu adevărat. Mai pe înţeles pot scrie despre Sfinţi, sfinţenie, har, Biserică după ce vin noaptea de la un chef sau după ce mă trezesc din beţie sau după ce mai trag pe nas nişte…iarbă, pentru că, capacităţile mele intelectuale, specializarea mea nu va afecta rezultatul cercetării mele. Competenţele mele, ceea ce ştiu în materie de patrologie, agheologie, istorie, filosofie etc., ne spune Dr. Bădiliţă, nu pot fi afectate de pârlita mea de viaţă personală bisericească sau de viciile mele.

Însă, în Tradiţia, mentalitatea, viaţa, realitatea ortodoxă, teologul trebuie să miroase a Biserică, adică a sfinţenie, şi el trebuie să calce a preot, chiar de nu e, pentru că se ocupă cu cele mai sfinte lucruri şi nu cu jocuri de ruletă. Indiferent în ceea ce eşti specializat, că eşti teolog al istoriei, al dogmelor, al tipicului sau al picturii bisericeşti nu poţi trăi schizoid, nu poţi să fii normă/reper/autentic teolog al Bisericii dacă nu îmbini sfinţenia cu hiperspecilizarea. Şi iată că noi vorbim nu numai de specializare în bucăţica ta, unde eşti patrolog şi dogmatician iar de celelalte secţiuni teologice eşti indiferent, ci de hiperspecializare, de specializări multiple, de interdisciplinaritate productivă pentru viaţa şi arealul Bisericii Ortodoxe, care să ajute pe toţi în viaţa lor.

Pentru că, trebuie să fim obiectivi şi să înţelegem că avem două şanse de a fi…teologi! Putem fi teologi care să ne specializăm pe bucăţica noastră de materie, care putem să facem studii extinse, dar să trăim cum vrem şi să fim indiferenţi faţă de faptul de a avea reverberaţii autentice la nivel naţional sau mondial cu teologia noastră, care să ajute şi să consolideze Biserica Ortodoxă universală….sau putem fi teologi care ne asumăm integral viaţa şi teologia Bisericii, care încercăm să ne sfinţim prin ceea ce citim, traducem, trăim, predicăm, şi viaţa noastră e o piatră smerită în arealul Trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii.

Iar dacă îţi asumi teologia ca viaţă, nu numai teologia ca profesie, atunci contează şi lungimea bărbii, şi câte metanii faci, şi de câte ori te spovedeşti, şi cine eşti, şi ce emană din tine, şi cât bei, şi cât mănânci, şi cum interpretezi tot cee ce citeşti, cu cine eşti şi cu cine îţi place să umblii. Pentru că toate ale noastre – cum credem că că e logic pentru toată lumea – se repercutează în gândirea şi scrisul nostru şi nu poţi să fii intelectual fără mâni, trup, mâncare şi organe sexuale.

În pasajul al doilea Dr. Bădiliţă ne asigură că are o receptivitate comună faţă de filologi şi înduhovniciţi, filologi care nu sunt priviţi peiorativ [ aşa simţim când citim textul său], dar înduhovniciţii sunt puşi, chiar dacă nu in integrum, sub semnul întrebării. Este evident că Dr. Bădiliţă doreşte să fie numai un…teolog de profesie, fapt pentru care şi atitudinile sale publice, adeseori, sunt ale intelectualului specializat, care vorbeşte ca un nus/ca o minte critică…fără detaliile de fineţe sufletească ale teologului de conştiinţă, ale teologului integral.

Şi iarăşi ajungem la departajarea taberelor, ca în binomurile repede-încet, prost-deştept, sfânt-păcătos, frumos-urât! Pentru că un fel de a face teologie, teologia pur ştiinţifică, teologia din texte şi cu texte, fără strufocare ascetică sau sfinţenie, nu îţi cere racordare interioară la o Biserică şi teologie, ci poţi fii eretic, homosexual, bandit, antisemit, ufolatru…şi în acelaşi timp teolog, dar, după cum ştie şi Dr. Bădiliţă, ca să fii un 10 % Ioan Gură de Aur, trebuie să termini 4 doctorate şi să crezi că eşti încă la început, la grupa mică de la grădiniţă şi să slujeşti, să scrii şi să fii în via Domnului şi cu picioarele dar şi cu inima, adormind cu sfinţenie, la sfârşitul vieţii tale pământeşti, luptând o viaţă întreagă pentru sfinţenia teologiei Bisericii.

Însă, noi nu îl acuzăm pe Dr. Bădiliţă de neştiinţă, de nespecializare în bucăţica sa, cât şi în alte bucăţele ale muncii de cercetare. Noi nu îl acuzăm de nimic! Noi constatăm doar, că binomul filolog – înduhovnicit capătă concreteţe şi prin intermediul persoanei sale, pentru că nu contează pentru a fi un patrolog competent nici „lungimea bărbii…[ dacă ai sau nu] sutană…[sau] numărul de rugăciuni pe care le rosteşti”.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş

3 comments

  • Pr. Margin Ionut

    Ma bucur sa citesc un raspuns pertinent! Ati citit insa comentariile ortodoxului Badilita? Imi permit sa va pun cateva linkuri:

    nu am reusit sa pun linkuri,

    dar va rog sa cautati articolele d-lui Badilita postate pe web pg greco-catolica.org
    dar el o fi citit comentariul d-voastra Cucernice Parinte?

  • Ştim/suntem la curent cu articolele Dr. Bădiliţă, părinte Ionuţ Margin,ştim şi lucrurile bune cât şi pe cele mai puţin bune…

    Fiecare îşi asumă ceea ce spune, scrie şi face… aşa că nu suntem judecătorul dumnealui sau al vreunuia.

    Nu trebuie să îşi asume părerea noastră şi nici nu trebuie să ne citească…

    Fiecare face ce crede de cuviinţă.

    Vă dorim o vară frumosă şi numai bine…şi vă mulţumim pentru comentarii!

  • Felicitari,Parinte,pentru acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *