Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Cu justiţia stăm bine…numai la capitolul iertare suntem deficitari

Articolul în format audio.

Ultimele câteva săptămâni pentru noi, personal, au fost sufocante, datorită lobby-ului fulminant pentru …justiţie. Deşi noi, ca ţară, cu Justiţia stăm nu prea bine…cu justiţia eclesială, cu ambitusul inexplicabil pentru decapitare, deodată, ne-am pomenit că stăm extraordinar de bine. S-a cerut cu obstinaţie, de sus în jos şi de jos în sus: să fie excluşi apostaţiipentru că în lipsa lor Biserica noastră românească nu o să mai aibă niciun om care să fie populat la nivel mintal cu eresuri.

S-a cerut cu obstinaţie, s-a cerut cu râvnă rău intenţionată sau juvenilă, s-a cerut indiferent de consecinţe. S-a cerut fără orizont de aşteptare.

Cel mai uşor lucru e să condamni. Cel mai greu lucru e să poţi ameliora cu ceva situaţia, că de vindecat sau de dez-eretizat oameni nu se face în masă, ci, e un proces personal atât de complicat, încât, cei care l-au trăit cumva pe propria lor piele, pentru că au vrut să fie, cât de cât, ai vieţii duhovniceşti…l-au trăit la modul epuizant.

Pentru că, dacă încerci la un moment dat [ şi asta fac toţi credincioşii autentici ai Bisericii] să te pui în faţa tuturor poruncilor Scripturii şi ale exigenţelor Sfinţilor Părinţi, ale dogmelor şi ale hotărârilor canonice ale Bisericii, ale tipicului ortodox şi ale modului de nevoinţă ortodox, ale constituţiei statului român şi ale statutului de membru european şi de om al secolului tău şi începi să te întrebi dacă eşti propriu lor, dacă nu eşti vinovat cu ceva, vezi că nici 1% din ele nu le-ai împlinit vreodată fără păcat.

Credincioşii cu măsură în viaţa lor, cu bun simţ, cu multă adâncire în viaţa Bisericii nu cred că au timp de decapitări, de aşteptări de caterisire, ci au un proiect de viaţă personal şi eclesial în acelaşi timp la care lucrează non-stop.

Şi de ce spun asta? Pentru că am avut senzaţia halucinantă, pe tot acest parcurs spre această zi, care se dorea a fi triumful împotriva ereticilor, că toţi cei care doreau caterisirea…nu mai aveau niciun alt subiect de aprofundat în viaţa lor, ci numai pe acesta, care cerea justiţierea.

La nivel online a fost o atmosferă apăsătoare şi, într-un procent foarte ridicat [ e vorba de manipulare sau de neracordare adâncă la exigenţele mântuirii?], s-a dorit o singură soluţie…cea amintită, şi deloc această a doua soluţie: pocăinţa. Bineînţeles ireverenţa, mojicia, prostul gust s-au insinuat în discuţii, în aşteptări, arătând, într-un mod respingător…că internetul e socotit de majoritatea creştinilor ortodocşi, din păcate, încă un spaţiu în care se deversează gunoaiele interioare…şi mai puţin înţelepciunea personală.

Şi acest anotimp al aşteptării decapitării…ar fi trebuit, credem noi, să fie umplut de înţelepciune, de frumuseţe, de gândul că nu suntem niciunul mai breji şi că atitudinea cea mai autentic ortodoxă e aceea de a compătimi cu cel care greşeşte şi nu să ne bucurăm că şi mai marii noştri sunt ca şi noi, ca tot creştinul din Biserică.

Deci nu înţelegem/sau nu vrem să acceptăm ce înseamnă responsabilitate faţă de ceea ce spunem şi facem şi nici câte presiuni, de tot felul, se abat asupra ierarhiei noastre şi asupra fiecăruia dintre noi. Şi aceasta, pentru că nu facem exerciţiul de a ne pune, pentru o zi, la nivel mintal, în locul patriarhului, al preşedintelui, al ministrului, al stareţului, al preotului, al primarului, al judecătorului, al medicului, al tatălui de familie…şi să dorim să rezolvăm toate lucrurile la nivel absolut, ca să ne treacă…înfumurarea.

Pentru că, în concluzie, am aflat că nu suntem responsabili de ceea ce spunem şi facem, că astăzi spunem una iar mâine alta, că nu cerem de la noi ceea ce cerem de la alţii şi, în primul rând, că nu avem o inimă bună, milostivă…

Am primit de câteva ori pe zi liste de adeziune…pentru caterisire trimise prin email, ca aceasta.

lista-adeziuni-memoriu-20080703-1350

Însă, de trei ani de zile de când suntem online nu am primit nicio invitaţie să comentăm un pasaj din Scriptură sau dintr-un Sfânt Părinte, să vorbim o problemă anume sau să ne conciliem, noi, mai mulţi creatori online, ca să facem un proiect grandios spre folosul tuturor.

Însă am primit mesaje ca să ne războim între noi, mesaje de intimidare, drăcuituri, blesteme, necioplisme, bădărănii. Ne-am arătat unul altuia că nu ne vedem pe net. Ne-am arătat unul altuia că ne iubim…cu indiferenţă. Ne-am arătat că ne doare mai mult de buzunarul propriu şi de vânzarea noastră de carte sau de faima noastră, decât de…iubirea lui Hristos.

Şi de ce spun toate acestea. Pentru că mitropolitul şi episcopul condamnaţi ante-factum de către noi au fost urmăriţi la nivel online, li s-a făcut publicitate negativă înainte de a fi făcut gesturile pentru care astăzi au fost chestionaţi la nivel sinodal. Au fost urmăriţi cu obstinaţie, şi, acum, cu atât mai mult.

Pe cine mai avem de decapitat…ca să fim singurii curaţi pe lumea asta? Ne concentrăm pe păcate şi persoane mai vinovate decât toţi…dar niciodată pe fapte bune şi acţiuni măreţe?

De aceea cred că marea problemă sunt cei…care văd mereu probleme, dar niciodată nu sunt în puncte cheie, de conducere, ca să le soluţioneze şi niciodată nu au soluţii.

Pentru ca să terminăm acest subiect şi să-l îngropăm în sacul cu lucruri spre înţelepţire, am primit în această seară… soluţionarea cazului cu multă bucurie şi seninătate sufletească. Pentru această soluţie m-am rugat tot timpul şi, pentru noi, e singura modalitate prin care cineva din afara Sfântului Sinod se poate manifesta…atunci când nu e întrebat în mod expres.

Oricine ar fi în această situaţie şi pentru orice motiv nu putem acţiona decât duhovniceşte, dacă suntem duhovniceşti şi nu putem acţiona decât la întâmplare, dacă nu ştim ce duh ne poartă.

Dacă s-a terminat cazul şi nu mai avem nicio problemă în Biserica noastră, ar trebui, credem noi, ca din această seară, măcar creatorii online ortodocşi ai Bisericii noastre să se apuce de scris predici, de făcut cateheze, de scanat cărţi, de pictat icoane, de tradus şi de scris cărţi…pentru că până acum am fost ocupaţi.

S-a terminat spectacolul, nu a curs sânge, nu a fost decapitat nimeni…şi din acest motiv…trebuie să ne aruncăm amărăciunea în muncă, rugăciune, creaţie…Sau…mai inventăm încă un caz, şi tot aşa?!…

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din şedinţa de lucru 8-9 iulie 2008

Next

Alocuţiunea PFP Daniel al României la începutul sesiunii Sfântului Sinod din 8 iulie 2008

7 Comments

  1. Pr. Ionuţ Margin

    Am ascultat o alta pozitie, de dupa!

    Apreciez linkurile catre limba greaca, ce mi-au fost de un real folos! Multumesc!

    Dar, am simtit un respect de sine arhieresc (noi). Duhovnicul meu zicea oarecand „Catolicii au un singur Papa, la noi tat popa ii papa”. Si prin comentariile si sfaturile pe care noi teologii ne simtim indatorati sa le dam, vad ca acest cuvant este adevarat!

    pana la urma urmei pt asta exista blog-ul, nu?

  2. Foarte adevarat. E foarte bine daca si-au recunoscut greseala si au fost iertati. Ar fi fost culmea sa fie caterisiti dupa recunoasterea greselii lor. Crestinismul inseamna in primul rand iubire, iar iertarea vine din iubire. In ziua de azi, din pacate, paiul din ochiul aproapelui e mai evident decat barna din ochiul nostru…

    Doamne ajuta!

  3. Părinte Ionuţ Margin,

    vă mulţumim pentru mulţumiri şi vă explicăm de ce noi vorbim cu „noi”…ca şi dv., de altfel, în actele parohiale.

    „Noi” nu înseamnă nici dizolvarea într-o mulţime a celui care vorbeşte şi nici o dezicere de părerea proprie.

    Când dv. şi eu spunem „noi” într-un text, vorbim în mod suplu, duhovnicesc, ortodox şi academic despre o anumită poziţie personală, cu conştiinţa că vrem să iasă în evidenţă ideea şi nu persoana noastră.

    După cum se observă din titlul blogului nostru el vorbeşte despre o idee de lucru, despre ceea ce vrem să facem noi aici.

    „Teologie pentru azi” nu vorbeşte despre persoana mea, ci despre un plan de lucru.

    Există bloguri „Danion Vasile”, „Savatie Baştovoi”, „Laurenţiu Dumitru”, unde ni se propune pe „eu”…şi nu pe: „noi”.

    Adică ni se propune subiectivismul, acţiuni subiectiviste, adulări de sine şi nu o idee de lucru, nu un plan, nu un proiect.

    De aceea preferăm să vorbim în pluralul decenţei, adică în „noi”, pentru ca să mişcăm şi pe alţii la decenţă, la bun simţ, la dragoste.

    Poate că am fost foarte clar…

  4. Domnule Marian Buşoi, noi ne-am pus în locul mitropolitului şi a episcopului luaţi în calcul şi ne-am gândit cum e să se ducă de râpă toată lucrarea dumnealor…şi ne-am rugat pentru pacea Bisericii şi nu pentru…schisma Bisericii.

    Sunt înfiorat când aud că oamenii vor schismă.

    Pentru ce vor schismă?!

    Numai avem unde să facem metanii, unde să facem studii, unde să ne sfinţim viaţa?

    Cine ne opreşte să nu dormim toată noaptea şi să stăm în rugăciune?

    Dv. v-aţi nevoit şi aţi scanat atâtea cărţi…poate că veţi continua ideea, munca… V-a fost greu, nu?! Tuturora ne e greu…

    Însă aţi făcut un gest pe care puteaţi să nu îl faceţi.

    Şi dacă nu îl făceaţi am fi foat mai goi de adevăruri…

    Mă bucur că sunteţi pozitiv, că vedeţi dragostea care zideşte…

  5. M-am intrebat legat de cazul pus in discutie, de ce cei mai virulenti au fost internautii? De ce oare, numai mediul online s-a erijat in „mare aparator al credintei”?

    Raspunsul l-am gasit tot intr-unul din articolele dumneavoastra, si anume: „sindromul curajul internet”.

    In fata monitorului, in fata foii de scris omul isi arata adevarata fata, adevaratul caracter, ori comentariile negative pe marginea solutiei date de Sfantul Sinod al B.O.R a aratat caracterul multora dintre ortodocsii nostri.

  6. Pr. Marius

    Doamne ajuta, parinte Dorin !

    Dupa ce am ramas stupefiat de cat de josnici pot fii cei care cer „decapitarea” Patriarhului, ba chiar a intregului Sinod, ca fiind niste inselati, si Biserica Ecumenica, ma intreb daca nu ar trebui sa ne coalizam si sa facem ceva, pentru ca acesti otravitori de suflete reusesc sa sminteasca o gramada de oameni….
    Pr. Marius

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén