O plantă medicinală din munţii Apuseni, „anonimă” în România, este studiată cu interes de zecile de cercetători străini care vin aici.


Arnica Montana este o plantă medicinală înrudită cu muşeţelul şi este încă necunoscută în România. Atît de oamenii de rînd, cît şi de cercetători. Asemănătoare florii-soarelui, arnica creşte în cîteva zone din ţară, însă în Apuseni ea a devenit obiectul mai multor proiecte internaţionale.

Comuna Gîrda de Sus din Alba se află pe drumul dintre Albac şi Ştei, fiind vestită prin faptul că pe teritoriul ei se află Peştera Gheţarul Scărişoara, monument al naturii. Cătunele Gîrdei sînt împrăştiate pe platourile montane pînă spre judeţele Cluj şi Bihor. Lăsînd la o parte gheţarul, puţină lume ştie însă ce comoară ascunde această zonă. În comparaţie cu gheţarul, Arnica Montana este necunoscută. Dispărută de mult din aproape toate ţările Europei Occidentale, ea a fost ignorată pînă de curînd de români, oameni simpli sau cercetători, şi este favorita zecilor de oameni de ştiinţă străini care au trecut prin Apuseni şi nu le venea să creadă ce avere avem aici.

DESCOPERIRE. Între 2000 şi 2003, un proiect de amploare al Universităţii Freiburg din Germania a vizat un studiu al cătunului Gheţar, sat care ţine administrativ de Gîrda de Sus. Gheţar îşi trage numele tocmai de la cel mai cunoscut „localnic”: Gheţarul de la Scărişoara. 84 de cercetători nemţi cu diferite specializări au venit timp de trei ani aici, fiind interesaţi de tot ce înseamnă natură, etnografie, economie, practic de toate aspectele vieţii moţilor din această zonă. Cei 84 nu au venit întîmplător în acest cătun.

Prezenţa lor aici s-a datorat recomandării biologului farmaceut Barbara Michler, care fusese cu cîţiva ani înainte în zonă şi a rămas extaziată cînd a văzut poieni întregi pline-ochi cu arnica. Aici sînt cele mai întinse pajişti din România unde această plantă creşte. Dacă în Munţii Pădurea Neagră din Germania ea a existat cîndva, în Apuseni arnica este destul de multă, însă, aşa cum au observat şi nemţii, recoltarea ei se face ineficient. Numai în România şi în Spania se recoltează această plantă, în restul Europei arnica fiind ocrotită şi este interzisă prin lege culegerea ei.

Moţii adunau florile, însă pînă la fabricarea produsului final – ulei sau tincturi – lanţul economic era lung. Existau diferite firme private care adunau florile culese de săteni şi îi plăteau derizoriu pe kilogramul de arnica, numai 10.000 de lei vechi, profitul întreprinzătorilor privaţi fiind enorm. Mai mult, ei nu cereau calitate, materialul cules fiind de calitate slabă. La aceasta se adăuga şi transportul florilor, care se făcea după ureche, astfel încît, pînă ajungea la procesator, aproape că nu era mare lucru de făcut cu florile. Tocmai de aceea a apărut „Proiectul Apuseni”, în urma căruia arnica a început să fie valorificată aşa cum trebuie. Fondurile pentru finanţare au fost găsite de Evelyn Rujdia, o săsoaică plecată din România, care organiza excursii de cercetare încă din 1995 la Gheţar, şi de Albert Reif, un alt cercetător neamţ.

AVANTAJ LOCALNICII. După „Proiectul Apuseni”, Barbara Michler a demarat împreună cu World Wild Fund – WWF din Marea Britanie un nou proiect, între 2004 şi 2007, care viza floarea Apusenilor: „Conservarea plantelor medicinale din Europa de Est – Arnica Montana în România”. Finanţarea a fost asigurată de Darwin Initiative, tot din Regatul Unit. Coordonatorul local al acestui nou proiect este dr Florin Păcurar, şef de lucrări la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, care a primit ajutor şi din partea Primăriei Gîrda.

Scopul acestui de-al doilea proiect a fost dezvoltarea unui sistem de exploatare a speciei Arnica Montana în folosul biodiversităţii şi a populaţiei locale şi a avut mai multe componente: cercetarea ecologiei speciei, metodele de uscare, pentru că prin transportul materialului verde floarea îşi pierdea din calitate, şi reducerea lanţului economic, care era mult prea lung, astfel că pînă ajungea la procesare, recolta de arnica trecea pe la trei sau patru firme. În cadrul proiectului s-a construit un uscător, iar transportul se face acum direct, astfel că şi moţii de aici nu mai primesc doar 10.000 de lei vechi pe kilogram, ci 40.000. În celelalte zone din ţară unde se mai recoltează arnica, oamenii continuă să primească tot 10.000. Eliminarea diferitelor firme private a făcut ca moţii din Gîrda să fie tot mai interesaţi de această afacere, care în limbaj instituţional se numeşte „durabilă”.

Anul acesta s-au cules aproape 4.700 kg, însă în urma procesului de uscare, din şase kilograme de floare proaspăt culeasă rămîne un kilogram de arnica uscată. Copiii localnicilor au fost foarte deschişi cînd au auzit de acest proiect, mai ales că recoltarea se face în vacanţă şi au ajuns chiar să-şi înveţe părinţii şi bunicii cum să culeagă bine planta. Unii ar zice că se profită de pe urma acestor copii, însă nu este deloc aşa, mai ales că mulţi dintre ei vor rămîne pe aceste meleaguri, învăţînd de mici cum să protejeze natura. Cei interesaţi de cules sînt femeile şi copiii, pentru că bărbaţii merg la cîmp sau la lemne.

Un kilogram de arnica se culege de pe circa 20-30 de metri pătraţi, în aproximativ o oră, însă culegătorii experimentaţi pot face acest lucru în 20 de minute, astfel că se poate ajunge şi la 1.000.000 de lei vechi cîştigaţi într-o zi. În fiecare zi, la ora 5:30, o maşină de la centrul de cercetare ia calea cătunelor pentru a aduna sacii cu flori. Ca parte a proiectului, localnicii şi-au făcut propria firmă, dar dr Florin Păcurar spune că încet, încet ei vor trebui să înveţe să se descurce singuri, deoarece momentan el, în calitate de coordonator al proiectului, le mai dă sfaturi şi îi ajută, pentru că, dacă nu se exploatează durabil, afacerea pică. După cules, florile sînt uscate într-o clădire special amenajată unde au fost montate sobe de saună aduse din Germania. După uscare, sînt ambalate în cutii de carton, etichetate şi trimise cu tirul la Weleda Naturals din Germania, firma care produce şi vinde produsul final obţinut din florile de aici.

EFECTE TERAPEUTICE. Uleiurile şi tincturile obţinute din arnica sînt folosite atît în medicină ca antiinflamator şi antialgic, cît şi în industria cosmeticelor. În medicină se folosesc pentru luxaţii, dureri, înţepături, reumatism, arsuri, vînătăi, medicina sportivă fiind practic cea care ar putea beneficia din plin. În cosmetică, uleiurile se folosesc pentru masaj. Iniţial, tincturile de arnica au fost obţinute experimental în cîteva laboratoare din Cluj, sticluţele de 50 ml fiind vîndute la poarta Gheţarului de la Scărişoara, însă din cauza interesului scăzut al turiştilor a devenit mult mai profitabil să fie vîndute în Occident. O strînsă colaborare există acum cu Weleda Naturals, singurul neajuns este că nemţii, din păcate, nu vînd produsele şi în România. „Pentru cercetătorii străini, această plantă este foarte interesantă, pentru că în ţările de unde ei provin arnica a dispărut. La noi nici nu prea se cunoaşte această plantă. Anul trecut au venit aici 35 de oameni de ştiinţă de la Centrul Naţional de Biodiversitate din Suedia”, a spus dr Florin Păcurar.

CERCETAREA ARNICĂI, LA ÎNCEPUT.

În fiecare an, o echipă de inspecţie formată din patru oameni de la Weleda Naturals din Germania vine să verifice dacă procesul de recoltare şi uscare se face corect, uneori vine şi fără să anunţe.

La începutul lunii iulie 2008, un nou contract de colaborare pe o perioadă de patru ani a fost semnat cu cei de la Weleda, dar certificarea activităţii de recoltare şi uscare se face de o firmă din Cluj. Profesorul dr Viorel Florian de la aceeaşi universitate clujeană este fitopatolog şi este fascinat de felul în care se dezvoltă această plantă. Rădăcina arnicăi este practic învăluită de o ciupercă, micoriza, relaţia de simbioză fiind una foarte ciudată. Micoriza acoperă 20% din rădăcina plantei, care îi dă necesarul de zaharuri pentru a trăi şi oferă arnicăi 80% din mineralele de care floarea are nevoie să existe. Arnica creşte în păşuni care sînt bine cosite, unde nu se păşunează intensiv şi mai ales unde nu intervine omul, mai ales prin tăierile de lemne. S-a dovedit că acolo unde micoriza a dispărut din cauza impactului uman, şi arnica i-a urmat calea.

Profesorul stă într-o cabănuţă de maximum 12 mp, cu etaj, aflată în incinta centrului de cercetare. La parter are microscoapele, iar la mansardă doarme. „Anul trecut, din cauza lipsei condiţiilor climatice pentru dezvoltarea plantei, nu s-au recoltat decît 200 kg. Nu se cunoaşte biologia speciei şi vrem să o aprofundăm. Nu se ştie cum face florile, cînd şi vrem să aflăm. Dacă anotimpurile nu sînt anotimpuri, arnica nu se face”, a spus profesorul Florian. În România, abia acum se încearcă la Cluj obţinerea acestor uleiuri şi tincturi la scară largă.

Neamţul, tot neamţ

Albert Rief, şeful primului proiect legat de arnica, văzuse în peregrinările sale prin Apuseni o casă de moţi cu acoperiş de cetină. A hotărît să găsească meşteri care să poate face acelaşi lucru pentru un mic muzeu etnografic pe care voia să-l înfiinţeze la Gheţar, aproape de intrarea în peşteră, care să funcţioneze şi ca punct de informare turistică. A plătit din propriii bani 5.000 de euro. Mai greu a fost să găsească oamenii care să facă acest tip de acoperiş, mai ales că dispăruse această tradiţie.

Acum, Albert Rief are un nou proiect, acela de a înfiinţa o gospodărie tradiţională de moţi unde turiştii să poată vedea cum au trăit oamenii de aici. Cînd afacerea cu arnica a început să meargă binişor, Florin Păcurar a vrut să returneze banii, însă Rief a refuzat, spunînd că este un cadou de la el pentru această zonă. Poate neamţul a vrut să dea o replică localnicilor care îşi acoperă toate clădirile cu azbociment, importat din Ungaria. Mai mult, ei culeg şi apa de ploaie scursă de pe acest tip de acoperiş şi o folosesc pentru uzul propriu şi pentru animale. Moţii din Gîrda de Sus habar nu au că „azbestul” nu se mai foloseşte în construcţii pentru că este nociv pentru oameni.

Secretele recoltării

Localnicii din cătunele Gîrdei au fost învăţaţi cum să recolteze floarea şi, pentru a-i ajuta şi mai mult, a fost editat de WWF, Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, Darwin Initiative şi Primăria Gîrda de Sus un manual. Florile nu trebuie culese atunci cînd sînt umede, ci numai dacă sînt zvîntate. Arnica poate fi culeasă începînd cu jumătatea lui iunie pînă la jumătatea lunii iulie, numai între ora zece dimineaţa şi cinci seara, numai pe vreme însorită, nicidecum pe ploaie. Pentru a-şi păstra proprietăţile, florile trebuie adunate numai în saci de tifon, saci pe care studenţii veniţi în practică aici îi dau oamenilor. O arnica are trei flori, dar numai două se pot culege, tocmai pentru a lăsa planta să îşi continue dezvoltarea. Se culeg numai florile tinere şi deschise.

Cf. sursa.

Did you like this? Share it: