Sfintele sale Moaşte în cavoul personal din cimitirul Giuleşti [ Bucureşti].
*
Viaţa sa pe scurt
Fericitul Ilie Lăcătuşu s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crăpăturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit diacon şi apoi preot.
Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.
A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964 este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu.
Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.
Fericitul Ilie a trecut la cele vesnice pe data de 22 Iulie 1983, zi pe care o amintise anterior în mod profetic. Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, prorocie care s-a împlinit întocmai.
*
Descoperirea Sfintelor sale Moaşte
Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei Fericitului Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui a fost gasit neputrezit, uscat si placut mirositor.
La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.
Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea.
*
Evidenţa sfinţeniei
Moastele parintelui Ilie Lacatusu au fost ridicate din cripta in data de 29 Septembrie 1998.
Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gasit la 15 ani dupa moartea sa, in conditiile corespunzatoare sfintelor moaste: nestricacios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pastrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privindu-l nu provoaca spaima, ci bucurie duhovniceasca, dand impresia unui om care doarme.
*
Chipul duhovnicesc al Fericitului Ilie Mărturisitorul
Fericitul Ilie era un om al rugaciunii. Indiferent de ceea ce se intampla in jurul sau acesta era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugaciunea lui era profunda si neincetata, ceea ce-l facea sa vada lucrurile mai clare, in profunzimea lor.
Era un bun sfatuitor si nu se implica decat in probleme de ordin duhovnicesc. Statea mereu retras si medita, iar de cate ori aparea cate o problema in cadrul inchisorii, mereu gasea solutia duhovniceasca spre salvarea colegilor de suferinta.
Multi dintre detinuti nu rezistau presiunilor psihice si fizice la care erau supusi, de aceea unii incercau sa evadeze, altii intentionau sa se sinucida, iar altii sa se lepede de Hristos, pentru a scapa de chinuri. Foamea si suferinta atinsesera culmi maxime.
In aceste imprejurari, parintele Lacatusu pe multi ii imbarbata, altora le era alinare, facand ca sfaturile sale sa fie un bun leac pentru cei inchisi impreuna cu el.
Cu toate presiunile ce se faceau asupra lor, rugaciunea si rabdarea, iubirea, nadejdea sau mai ales credinta, il ajutau pe parintele Ilie sa-si mentina pacea interioara, ramanand astfel neclintit in fata urii si a rautatii, a violentei si a tuturor lucrarilor cu adevarat demonice ce se exercitau asupra celor intemnitati. Mereu gasea solutii pacificatoare, iar impotriva ighemonilor inchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vina era ca nu putea fi reeducat.
*
Cultul local al Fericitului Ilie
Cazul parintelui Lacatusu a starnit o vie evlavie in randul credinciosilor.
Mai multe asociatii non-guvernamentale au cerut Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce inseamna trecerea parintelui Ilie in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe Romane, in calendar si la sfintele Slujbe.
Vestea aflarii moastelor parintelui Ilie Lacatusu s-a raspandit in toate colturile tarii. Credinciosi, calugari si preoti il cinstesc pe parintele Ilie ca pe un Sfant si se roaga pentru grabnica sa canonizare.
Astfel, prima icoana a Sfantului Ilie Marturisitorul a fost pictata pe peretele exterior al bisericii Manastirii Petru Voda. Staretul manastirii, protos. Iustin Parvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de inchisoare (17 ani) si, cunoscandu-l pe parintele Ilie, a ramas profund impresionat de viata sa duhovniceasca.
In prezent Moastele parintelui Ilie se afla in cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucuresti), unde a fost inmormantat, intr-un sicriu nou, din sticla, pentru a putea fi vazut de oricine.
Multi credinciosi, preoti, calugari si chiar unii arhierei au fost si merg in continuare sa se inchine si sa-i ceara ajutorul sfantului marturisitor.
Este foarte important de inteles ca Fericitul Ilie Marturisitorul pentru fiecare dintre noi este un exemplu de traire crestina a acestor vremuri, in care ni se arata ca inca se mai poate trai în harul lui Dumnezeu.
Date cf. sursei, cu remanierile de rigoare din partea noastră.
*
Mărturia noastră personală
O fotografie a sa de tinereţe
Prima mărturie în presă la data descoperirii Sfintelor sale Moaşte a apărut în Formula As, articolul fiind făcut de un student la Teologie din Bucureşti, originar din Alexandria-Teleorman, actualmente preot, cu care am devenit apropiat tocmai din cauza acestui articol. După aceea a apărut documentarul Semne, difuzat pentru publicul larg într-o clădire din spatele Facultăţii de Drept din Bucureşti.
Însă, mai înainte ca să văd filmuleţul domnului Ciomâzgă am mers personal la cimitir unde nu am găsit pe nimeni [ nu începuseră pelerinajele de acum] şi am avut primul contact duhovnicesc copleşitor rugându-mă Fericitului Ilie. Da, s-a întâmplat un lucru dumnezeiesc atunci, care m-a marcat profund!…De fiecare dată s-au petrecut lucruri foarte complexe din punct de vedere duhovnicesc cu mine personal şi cu cei care au fost împreună cu mine la mormânt, simţind din prima clipă contactul viu, real, folositor cu Sfinţia sa, care m-a ajutat enorm de mult.
Iniţial am vrut să îi scriu viaţa şi acatistul, fapt pentru care i-am contactat familia…Însă, când am constatat că la acea dată persoana sa era pentru familia dumnealui [ fiica şi nepotul său] mai mult o problema familială…şi nu aveau dimensiunea eclesială a persoanei sale, m-am retras discret, considerând că vor face tot ceea ce e necesar.
Şi, cu adevărat, s-a produs mai apoi încercarea de implementare a dosarului de canonizare, nepotul său a scris o primă mărturie despre viaţa sa în revista Scara, se pictează prima frescă a sa într-o Biserică ortodoxă, apare prima sa icoană, slujba şi acatistul…Noi avem unele date despre Sfinţia sa şi despre minunile petrecute cu alţi oameni într-o carte a noastră iar într-alta lucrurile petrecute cu noi de fiecare dată când l-am vizitat şi ne-am rugat în mod special Sfinţiei sale.
Acum s-a format o adevărată „industrie” a florilor, a lumânărilor, a cerşitului în jurul criptei Fericitului Ilie…însă mulţi oameni vin cu toată inima la el, pentru că deja s-au petrecut diverse minuni cu ei. Dacă unii vin pentru prima dată… – şi unii vin şi din afara ţării – alţii vin pentru că s-a format o mare familiaritate între el şi ei şi drumul la cimitir e un drum la un prieten viu, care le ascultă rugăciunile şi le dă alinare.
Se stă la coadă pentru a se închina. Florile, lumânările şi bileţelele de rugăciune [ mici hârtii cu cereri către el, pe măsura înţelegerii celor care îl cercetează] sunt din belşug. Oamenii stau lângă mormânt, se roagă lângă pereţii lui, îl privesc prin geam…şi parcă aşteaptă să se ridice ca să le predice. Pe măsura inimii lor, a evlaviei lor, mulţi se vindecă de diverse neputinţe sau scapă de diverse probleme financiare.
Da, realitatea sfinţeniei sale e copleşitoare şi oricare dintre cei care vin acolo…o simt!
Pr. Dorin Picioruş
