Uşa din faţă, de la intrare, arată cam aşa, când vii la admitere:

Iar uşa din dos, la ieşire, se accesează pe aici:

Anunţul acesta e de pe un site studenţesc „serios”. Executorul la comandă de lucrări de diplomă sau masterat nu e nici genial, nici Mafalda, ci un compilator de ocazie, care are la dispoziţie munca altor studenţi conştiincioşi exprimată în asemenea lucrări ştiinţifice, pe care dumnealui le mixează, le colajează, dacă nu cumva livrează teza intactă. Cumpără, frate, e de calitate, marfă a-ntâia, e de firmă!

Nu ne putem imagina cu ce conştiinţă iese un student din facultate după ce a apelat la asemenea servicii. Nici nu vrem să ştim cum a trecut examenele până acum şi nici cu ce fel de caracter o să defileze mai departe, în viaţă. E uşor de dedus… Însă, tocmai astfel de personaje nu-şi ascund de ruşine profilul în umbră, ci se infiltrează cu toată infatuarea cât mai la vârf.

Ceea ce nu ştiu profitorii tineri e că vine o oră a scadenţei, mai devreme sau cât de târziu, vine un ceas în care ceva sau cineva te face de ruşine, sau se sparge buba prostiei şi ajungi să calci singur în străchini, fără să te împingă nimeni să cazi. Conştiinţa aceea, pe care mulţi astfel de oameni o consideră o relicvă a evului mediu întunecat şi a superstiţiilor religioase, se transformă pe dinăuntru într-o oglindă hidoasă, malformată, cu care e infernal de convieţuit dar cu care trebuie să trăieşti zi de zi. Adică, cu tine, de care nu poţi să divorţezi când nu te mai suporţi. De acesta nu te poate despărţi primăria şi nici nu îl poate curăţi cel mai bun înălbitor de pe pământ. Doar pocăinţa, dar aceea e grea şi istovitoare.

Dacă de nevastă poţi să divorţezi, sau de soţ, dacă te poţi lepăda de copii sau de părinţi, poţi să-ţi iei lumea-n cap şi să te duci singur cuc pe alt meridian ca să trăieşti altă viaţă, dacă poţi să consideri că orice om e dispensabil şi că nu există niciun prieten pe care să nu-l înlocuieşti, totuşi, există o persoană de care nu te poţi dezlipi aşa cum o faci cu celelalte, pe care nu o poţi arunca la coş. Şi aceasta eşti tu însuţi, tu-ul pe care vrei să îl faci fericit prin furt, prin ultragierea altora.

Ceea ce nu ştii tu este că simţi din ce în ce mai mult nevoia să fii hoţ şi să faci mai mult rău, pentru că din ce în ce mai mult nu mai poţi să te suporţi, pentru că răul pe care îl faci ţi se pare singurul lucru excitant, interesant, singurul la care te pricepi, la care eşti bun. Şi ajungem la început, la faptul că vrei să fii bun la ceva, de fapt, vrei să fii crezut deştept, descurcăreţ, supravieţuitor în orice situaţie, doar că ai considerat că munca nu e de nasul tău, că munca e pentru proşti şi şmecheria pentru băieţii deştepţi.

Utilitarismul ieftin al băieţilor şmecheri se termină ca berea din halbă dar se termină în eşec. Chiar dacă mass-media ne bombardează cu ştiri despre luxul şi lejeritatea existenţială a celor care se ocupă toată viaţa numai cu învârteli, ca să ne ia ochii şi să ne pironească dorinţele numai asupra bogăţiei confortabile, vedem şi ştim că rata divorţurilor, a consumului de droguri, a sinuciderilor, a morţilor în singurătate şi nefericire este mult mai mare şi mai înfiorătoare când e vorba de astfel de personaje, decât la cei care transpiră conştiincios şi cotidian. Şi aceste din urmă ştiri ar trebui să ne facă să reflectăm cu mult mai mult decât o poză sexy sau cu o maşină extravagantă.

Hoţia începe devreme şi se termină rău. Pacea e în interiorul tău şi în jurul tău, dacă ştii să munceşti pentru ea. Dacă te prefaci, dacă te faci că lucrezi, rămâi cu o bucată de hârtie pe care scrie diplomă egală ca valoare cu chitanţa de la gaze, când o priveşti.

Psa. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: