[viddler id=d30b9a12&h=370&w=437]

Ceea ce ne-a impresionat din prima au fost culorile vii şi, în acelaşi timp tradiţionale ale frescei. În planul din stânga al pridvorului se desfăşoara partea interioară a compoziţiei iconografice care ţine de Înficoşata Judecată, pentru că, Judecătorul Hristos, în forma Deisis, e deasupra pisaniei, în afara frescei propriu-zise, cordonul ombilical dintre Hristos şi Iad fiind format din slava dumnezeirii, din lumina dumnezeiască, care e de fapt…focul Iadului. Neacceptarea luminii, a iubirii lui Dumnezeu înseamnă chin, suferinţă atroce.

Vom prezenta într-un articol de sine stătător această curgere a luminii dumnezeişti, sub formă de roşu aprins [ ca şi culoarea Heruvimului şi a Îngerului], de la picioarele lui Hristos până în Iad.

Fresca noastră însă are patru momente principale: 1. Cumpăna dreptăţii, lângă uşa Bisericii, ni-l prezintă pe fiecare muritor ca pe un om gol de sfinţenie în faţa judecăţii dumnezeieşti. / 2. La sunetul trâmbiţei arhanghelului lui Dumnezeu morţii învie şi îi vedem în giulgiuri verzi, în giulgiurile care exprimă viaţa, noua viaţă, duhovnicească, mereu verde a celor înviaţi. / 3. Antihristul ocupă locul central al frescei, bineînţeles, în partea de jos a evenimentului dumnezeiesc al Judecăţii lui Dumnezeu. El e legat la picioare şi la mâini de lanţurile răutăţii, e slujitorul Satanei şi dracii îl inspiră. El e un împărat, un conducător care înfăptuieşte planuri diabolice. / 4. Chinurile celor din Iad…şi Iadul sau Satana personificaţi sub forma unui dinozaur, a unei fiare ce înspăimântă pe oamenii goi de slava lui Dumnezeu.

Animalele sau peştii care înghit oameni, din care se văd numai anumite părţi ale trupului lor, sunt exprimări ale diverselor grade de împătimire ale oamenilor. În măsura în care facem voia demonilor pe atât suntem şi înghiţiţi de rău, în cadrul acestei comuniuni nefaste cu răul.

judecata omului

antihristul

O expresie picturală a lumii, a lumii ca păcat sau a modului în care păcatul ne face să ne înghiţim unii pe alţii cu…stoicism. Adică e o portretizare nu numai a gurii lumii, care e necruţătoare cu oricine, ci şi a conceptului de lume ca o junglă a lumii postmoderne, unde trebuie să înghiţi pe altul ca să rezişti în viaţa publică. Însă, această reprezentare nu doreşte să arunce pe cel credincios în marasm, în deznădejde, ci îşi propune să îl facă vigilent, treaz, vizavi de mutiplele curse venite din partea demonilor sau a oamenilor necuvioşi.

lumea si ispitele lumii

Iadul… exprimă într-un mod elocvent, zdrobitor, durerea oamenilor înghiţiţi de către el. Expresii ale suferinţei, ale deznădejdii, ale tăcerii însingurante. Se vede în iad şi un episcop, cu mâinile la ochi, care nu poate să accepte sau să vadă lumina. Lumina lui Dumnezeu care ţine în sfinţenie pe Îngerul cu armă…îi persecută, îi şfichiuieşte pe membrii iadului.

iad, 2

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: