Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

„Da despre noi de ce nu scrie?”

Erau enervaţi rău de tot…Aspirină scrisese despre toţi pe blog dar nu şi despre Foileton, despre Măcriş, despre Ciupidon şi despre alte două catralioane de oameni. Şi oamenii erau revoltaţi că nu se vedeau la el pe blog. Acu’ nu ai timp să scrii tot despre toţi. Chiar dacă ziua ta ar avea două nopţi şi trei zile…tot nu ai putea să îi împaci pe toţi. însă, ei, mulţi…vociferau la/către/înspre/la adresa lui Aspirină şi ziceau: Da despre noi de ce nu scrie?! Ce, noi nu suntem oameni?!!! Că eu am scris 3 cărţi… -Şi eu 14, zicea altul. – Şi eu ştiu să plantez flori. -Iar eu pozez de sperii toată naţiunea…

Ştefan Agopian scria pe Fric acum 4590 de ani şi îşi spunea amintirile lui masturbatorii. În una dintre ele era şi Aspirină, care nu scrisese despre un altul, despre Mălai – de unde veneau de fapt şi banii – următoarele: „Blogul meu e enervant pentru că oamenii în loc să se înţelepţească se …invidiază. Poţi să te satanizezi citind? Sau, de enervare, poţi să citeşti…mustind de invidie?!”.

Clanţa de la uşă bătea ora 5 dimineaţa. Ferestrele de la casă stăteau înfipte în asfalt. În anul 4590, ora 12, cana cu lapte se dădea huţa pe gama la minor armonic. Din tot acest tandem cu infatuarea…câştiga, inevitabil el, dublul agent, care îi spusese într-o limbă intraductibilă: Dacă nu spui tot…noi ştim deja tot!

Îi vedeam prelingându-i-se sudoarea pe palme, pe gât, pe nări, pe creier…Da despre noi de ce nu scrie? Ce, noi nu suntem oameni?!…auzii şi când luai al treilea metrou după ce pierdusem 4.

Citat din părintele Ioan Uscă [ preot ortodox pe wordpress]:– Auzi, bă, başoldito şi baborniţo! Să nu mă faci pe mine fufă muistă, auzi! Dacă îi dădeai ce-i trebuia, nu căuta pe la altele, să-ţi fie clar! Câinele nu fuge de bine de-acasă! Eşti o vacă, asta eşti! Că mi-a zis mie Caius că nici nu te speli şi puţi ca o herghelie de cai morţi. Şi că stai ca o vacă când te fuţi!”. Dar chiar, despre noi de ce nu scrie?…Ce, noi nu suntem oameni? Şi noi avem o floare în glastră dar nu o arătăm la nimeni.

Torent de supărare, vărul lui Skahespeare se termină cam aşa: Marin Sorescu a vrut să ni-l aducă pe marele poet englez lângă noi, fapt pentru care, poetul oltean, s-a făcut văr cu poetul englezean, pentru ca să nu ne mai simţim ofticaţi, că, noi, românii, nu suntem veri cu şachesper şi acum suntem…Punct.

Analizând profund convertirea părintelui Savatie Baştovoi, Alexandru Vakulovski, în memorabilul şi prostescul său jurnal de amintiri numit Letopizdeţ sau în Amintiri cu genitale scria următoarele [cap. 10]:

„Peste inca vreo cateva luni Baston [ adică Savatie n.n.] iarasi m-a vizitat. De data asta era si mai rau. Nu-l mai vazusem niciodata inainte asa de decazut moral. Nu stia ce sa faca cu el. Venise cu Nik, care semana cu un killer, cred ca si era. A stat cateva zile si am mai baut, vorbea tot timpul asa, ca unul care isi iese din minti.

L-am mai intalnit o data, arata foarte bine, am crezut ca i-a trecut, dar mai tarziu am auzit ca s-a calugarit. L-am vazut si asa, adica in haine de alea, negre, de calugar, ii sta bine. S-a mai linistit. E acelasi. Baston e numai unul. Desi i se schimba numele. E absolut acelasi, doar ca si-a gasit linistea pe care toti o cauta, dar pe care de obicei o gasim la capat de drum, asta poate e lasitate, poate nu, e greu sa te gandesti la asa ceva, mai ales cand ti-a fost sau iti este prieten. Cred ca initial a vrut sa se sinucida, o sinucidere lenta in manastire. Apoi in singuratatea si nebunia lui l-a gasit pe Dumnezeu. Cine vorbeste acum cu el ca si cu un calugar din filme primeste raspunsuri corespunzatoare. Dar e acelasi. Bateti si vi se va deschide – Baston a batut cu capul in masa pana i s-a deschis.”

Despre el, părintele Savatie, care nu are timp de nimeni şi care e când războinic, când pacifist, când îngrijorat să-şi vândă cărţile, când invidios, scria deunăzi: ” Apoi profesorul s-a întors brusc şi s-a uitat la doi dintre vinovaţi:
– Tu şi tu! Trageţi-vă cîte o palmă! Dar să ştiţi că dacă nu daţi tare, vă plesnesc eu! Aţi înţeles?
– Da…
– Hai, Vaculovski, trage!
– Nu pot…
– Trage sau te plesnesc!
– Mai bine trageţi-mi Dumneavoastră o palmă…/ Acest text este sub incidenţa Cartei Onu, pentru că a fost luat de pe blogul părintelui Savatie. Nimeni nu are voie să îl copie, să îl distribuie sau să îl citească fără îndelunga voie a autorului. Noi l-am luat prin efracţie, aşa că nu se pune…

Miliarde de reclamaţii. Filmul ultimul cartuş pe ţeavă a avut foarte mulţi pietoni. Oamenii veneau cu maşina, o parcau, unii mai aveau şi alte obiceiuri…dar apucau câteva fraze din film. Însă, la capătul filmului, în loc de the end, scria negru pe alb: Da despre noi de ce nu scrie?! Ce, noi nu suntem oameni? Ce, noi nu suntem creştini?!!! Da, despre noi de ce nu vorbeşte pe blog?!!!!!!!!!!…Într-un final ni s-au terminat şi semnele de exclamare, cum erau să i se termine lui Pătrăţosu fotografiile.

Apropo de lup, de „creştinu Cruceru”!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e1MbYuRmejg&feature=related]

După cum ştiţi Ceauşescu… a murit. Creştinu Cruceru, evanghelizatoru nostru de ocazie…a continuat evanghelizarea începută de Sfântul Apostol Andrei pe plaiurile noastre…şi a creat prima biserică la Scorniceşti. Motivul? A-l înlocui pe antihrist…cu Hristos. În locul lui Ceauşescu, deci, Cruceraş l-a adus pe…? La această întrebare, un om din popor, a zis: pe frati-so al lui antihrist.

Însă, pe unde mergem, trebuie să lăsăm loc de bună ziua. Unii lasă loc şi de huo! Însă discriminarea, fofilarea, abjectizarea sunt interzise de noua constituţie a României, creată în anul 4567, când se termină romanul Fric, şi femeile singure sunt mai multe decât bărbaţii singuri.

Foaie verde de lipan – aşa îl cheamă pe el – şi-a zis că este imposibilă alăturarea precoce dintre literatură şi murătură. Poate că da, poate că nu. Dar pe noi, ceea ce ne răcâie pe maţe, pe noi, pe unii dintre noi, e întrebarea: Da despre noi de ce nu scrie? De ce nu vine la noi ca să ne fie prieten?! De ce nu facem împreună şmecherii mai mult sau mai puţin sau deloc…ortodoxe?!!!

Melc, melc cotobelc/codobelc,

scoate coarne boiereşti/boureşti…

dacă vrei să fii…gândeşti?

Dacă nu… noi nu mai vrem,

şi te trecem la…extern.

Melc, melc, hop ş-aşa,

unde e a mea halva,

nu va fi şi-a altora…

Poezia, fie ea monosilabică, e în declin. Numai fraza, murmurătoare a gândirii vide, zice: Da despre noi de ce nu scrie? Ce, noi nu suntem oameni?!

Semnează:

Al doilea văr al lui Shakespeare

Did you like this? Share it:

Previous

Te Deum laudamus – Pe Tine Doamne Te lăudăm

Next

Repaos în viteză

2 Comments

  1. Mulţumim pentru link, dar numele „Uscă” nu cred să existe, ci doar Usca (înseamnă „subţire”, în ucraineană). Opera citată în text nu-mi aparţine, ci este scrisă de către o bună prietenă de-a mea…

    În rest, n-am înţeles ce doriţi dumneavoastră să comunicaţi, dar nici foarte curios nu sunt.
    Cu bune urări, Ivan Usca.

  2. It’s too hard for any.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén