Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 30 iulie 2008 Page 1 of 2

Din 30 iulie 2008 spre…30 iulie 2007, pentru a pomeni trecerea la Domnul a PFP Teoctist al României

Astăzi, 30 iulie 2008, se împlineşte un an de când cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a plecat la Hristos. Patriarhul Teoctist a trecut la cele veşnice pe 30 iulie 2007, în urma unei intervenţii chirurgicale, la Institutul Clinic Fundeni.

În perioada postoperatorie, pe fondul unor suferinţe cronice, a dezvoltat o suită de complicaţii cardiace, care au culminat cu oprirea cordului, ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.

Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română. La înmormântarea sa, de pe 3 august, au participat mii de credincioşi din toată ţara, au fost reprezentate 30 de Biserici creştine, mai multe organizaţii bisericeşti şi diferite culte, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalităţi din viaţa publică. Sute de mesaje de condoleanţe au sosit atunci la Patriarhie şi, până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu.

În urmă cu un an, pe 30 iulie, la ora 17:00, managerul Institutului Clinic Fundeni, medicul Constantin Popa, consemna decesul patriarhului României, Teoctist.

La aflarea veştii, în toate eparhiile, clopotele bisericilor au tras pentru patriarh şi s-au oficiat slujbe de pomenire. Până pe 3 august, când a avut loc înmormântarea, la Catedrala patriarhală, lângă sicriul defunctului, s-au ţinut slujbe zi şi noapte şi aproape 10.000 de credincioşi au venit să-i aducă un ultim omagiu. Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem, celui de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Colan.

În ziua înmormântării, centrul atenţiei pentru milioane de oameni l-a constituit Patriarhia Română. În toată ţara, la orele amiezii, s-au tras timp de cinci minute clopotele, iar în majoritatea instituţiilor s-au ţinut momente de reculegere pentru patriarhul Teoctist. Drapelul naţional a fost arborat în bernă, iar ziua de 3 august a fost zi de doliu naţional.

Pe 3 august, aproximativ 7.000 de credincioşi au venit din toată ţara, ba chiar şi din străinătate, pentru a asista la funeraliile celui care timp de 21 de ani a condus Biserica Ortodoxă Română.

Săvârşită într-o atmosferă solemnă, slujba de înmormântare a fost condusă de PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, cu participarea ierarhilor din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai altor Biserici Ortodoxe surori din toată lumea.

„Patriarhul inimilor noastre“

Patriarhul Teoctist a rămas în sufletele românilor ca un om blând, cu chip luminos, omul deschis spre o diversitate a credinţei şi care a ştiut să adune în jurul lui fraţi în Domnul, constituind trupul Bisericii lui Hristos

„Eram student la Iaşi în anii comunismului. Tata venea duminica pe la noi. Adesea ne duceam la Mitropolie. Mi-amintesc prima slujbă, în care a predicat mitropolitul Teoctist. Nu-mi venea să cred că pot exista astfel de manifestări, când nouă ni se spuneau la şcoală tot felul de ciudăţenii în legătură cu religia.

Când l-am auzit vorbind pe mitropolitul Teoctist, s-au cutremurat toate în mine. Blândeţea, adâncimea, tâlcul, dar şi seninătatea vorbelor rostite, pe de o parte, şi atmosfera din Catedrala mitropolitană, şi mulţimea ierarhilor cu vestimentaţia lor, şi mitrele acelea purtate de nişte oameni pe care-i vedeam pentru prima dată, pe de altă parte, îmi dădeau sentimentul că nu sunt pe pământ.

Că toate cele care mi se spuneau în şcoală constituie o realitate paralelă, stearpă, rece şi lipsită de ceea ce mi se părea aici, în catedrală, substanţă vie. Doamne, piatră dacă ai fi fost, tot te învia glasul acela în care cuvintele curgeau ca un cântec minunat ce-ţi pansează toate rănile, îţi îndepărtează definitiv întreaga durere, îţi aduce tot ceea ce-ţi lipseşte, alungă tot ce-ţi este potrivnic, te îmbracă în flori şi-n mireasma lor şi pe dinăuntru şi pe dinafară, îţi aduce cerul pe creştet ca să-i simţi mângâierea. De atunci, simt cerul lângă mine“. (prof. univ. dr. Ioan P. Viziteu)

„Patriarhul inimilor noastre… Prima dată l-am văzut coborând dintr-o navă care-l aducea, însoţit de un sobor de arhierei, de la Tomis la Galaţi. Cu numai o zi înainte îl canonizase pe Sfântul Gherman… Soarele de după amiază îi aurea veşmântul alb, dar el însuşi degaja lumină. A gustat din sarea şi colacul care i s-au oferit, apoi a povestit chiar acolo, pe malul Dunării, pe unde a fost şi ce a făcut, după care a spus, cu tinereţe: «Toate sunt pentru noi mesaje, iubiţi fraţi şi surori, iubiţi tineri, ca noi să ţinem credinţa ortodoxă a neamului nostru. Tinerii, mai ales, sunt foarte mult ispitiţi.

Să-i ajutăm! Părinţii, episcopii, patriarhul, cu toţii avem o mare răspundere pentru viitorul neamului nostru românesc. Să nu lăsăm copiii să rătăcească! Să nu lăsăm tinerii să păcătuiască! Să nu-i lăsăm pradă ispitelor şi căderilor tinereţii! Sa le insuflăm credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de semeni, faţă de credinţa noastră strămoşească, faţă de altarele noastre străbune, dragostea pentru rugăciune şi pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos!»“. (Violeta)

O viaţă închinată lui Hristos

Patriarhul Teoctist s-a născut în satul Tocileni, judeţul Botoşani. În anul 1928 intra ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, iar la 6 august 1935 depunea voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. La 25 martie 1945 a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1948 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

În 1950 a fost ales episcop-vicar patriarhal, apoi în 1962 a devenit episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. La 28 ianuarie 1973 a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, iar la 25 septembrie 1977 arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei. La 9 noiembrie 1986 a fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungro-Vlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Din cei 92 de ani, 70 de ani a fost slujitor al sfântului altar (ierodiacon, ieromonah şi arhiereu) – (1937-2007).

În aceşti ani, a iniţiat construirea a sute de biserici în parohii şi mănăstiri, a dus o adevărată misiune împotriva regimului comunist, care s-a împotrivit construirii de lăcaşuri sfinte, a dezvoltat legături de frăţietate cu Bisericile Ortodoxe surori şi a promovat dialogul cu celelalte Biserici. A fost doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi lume şi a desfăşurat o bogată activitate culturală.

„Zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist“

„Viaţa lui a cunoscut suişuri şi coborâşuri şi a însemnat multe lupte grele şi jertfire de sine. L-am cunoscut pe fericitul întru adormire ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, plin de închinăciune, cu vastă experienţă în chivernisirea treburilor bisericeşti şi cu simţire şi cuget cu adevărat bisericesc.

I-am cunoscut dragostea pentru buna rânduială şi podoaba Bisericii şi respectul faţă de rânduielile canonice şi instituţiile bisericeşti, aşa cum au fost ele aşezate şi binecuvântate de Sfinţii noştri Părinţi“. (Fragment din cuvântul PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, rostit la înmormântarea patriarhului Teoctist)

„Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestaţi şi întemniţaţi, prigoniţi şi obstrucţionaţi în lucrarea lor mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, în special credincioşi intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri şi schituri, desfiinţate unele eparhii, închise mai multe şcoli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în Bucureşti.

Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, suferinţele îndurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi.

Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi“. (Fragment din cuvântul PF Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor de Patriarh, rostit la înmormântarea PF Teoctist)

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Pistoale de…Florin Piersic

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=l3ZPXS8t6Ac]

Pr. Dorin

Sânziana Ianc: un olimpic român pentru facultate germană

Nu ştie să facă sarmale, dar excelează la învă­ţătură. Germana o vorbeşte de la grădi­niţă, iar la limba şi literatura română a fost olimpică pe toată perioada liceului. A absolvit secţia specială a Colegiului German “Goethe”, de unde s-a ales cu două diplome de bac de nota 10. În prezent, studiază Dreptul la Universitatea “Ruprecht-Karl” din Heidelberg, una din cele mai renumite universităţi din Europa şi cea mai veche de pe teritoriul actual al Germaniei. Sânziana Ianc are 21 de ani şi a câştigat o bursă pentru 9 semestre din partea Serviciului German de Schimb Academic (DAAD).

Nemţii îi decontează 500 de euro pe semestru, reprezentând taxele de studiu, şi, în plus, îi mai dau câteva sute, bani de buzunar. Unui student din Capitală nu-i ajung nici trei burse de merit să-şi acopere cheltuielile de chirie şi întreţinere pe o singura lună. Sânziana se descurcă la acest capitol, cu nici jumătate de bursă, atât de bine sunt recompensaţi studenţii merituoşi în Germania. „Eu hotărasc ce fac cu banii. În primul an de studiu, mi s-au acordat 600 de euro, în anul al doilea au mărit suma la 650 de euro, iar din toamnă voi primi 750. Din suma asta, plătesc 280 de euro lunar chiria, în care este inclusă întreţinerea, şi asta în condiţiile în care Heidelberg este al treilea în topul celor mai scumpe oraşe, după München şi Hamburg”.

Bacul german, mult mai serios decât cel românesc

Pe diploma ei de bacalaureat german scrie 1,00. Adică 10 pe linie, la toate materiile, în sistemul românesc. Adevărata performanţă o atinge acum, în Germania, unde adună cele mai bune calificative la facultate. „Mi-am dorit foarte mult această bursă. Mi-am dat seama că în Germania trebuie să fie altfel, după ce am intrat la clasa specială de la „Goethe”. Acolo, dacă elevul întârzia 5 minute, i se punea absenţă, dacă lipsea profesorul, îşi trimitea înlocuitor. Am avut şi profesori români extraordinari, dar sistemul în sine e putred”. Experienţa bacalaureatul i-a întărit această convingere. Cu profesorii nemţi nu e de glumit. Trebuie să munceşti din greu ca să iei un 8, pe când la bacalaureatul românesc notele de 10 au curs, la oral. „Ştiu cazul unui olimpic pe municipiu la limba română care a luat 9,50 la oral, iar colegi de-ai lui, care au dat protocol mai mare, au luat 10. Asta s-a întâmplat acum 3 ani, la „Goethe”. Cei de la profilele uman şi real, astăzi repetenţi la facultate, au luat note mai mari decât noi, cei de la special”, îşi aminteşte Sânziana.

În Germania nu ai niciodată vacanţă

La finalul celor nouă semes­tre de studiu, Sânziana va sus­ţine primul examen de stat, echi­valentul licenţei româneşti. Tânăra recunoaşte că primul an de facultate a fost foarte dur pentru ea. Prezenţa la cursuri nu te ajută prea mult, dacă nu citeşti suplimentar, ce-ţi place ţie, dintr-o listă de 30 de cărţi, pe care ţi le dă profesorul. La Facultatea de Drept din Heidelberg se lucrează numai cu speţe – cazuri concrete pe care trebuie să le analizezi atent, pentru a identifica rezoluţia ce trebuie aplicată. „La început nici nu ştii ce cărţi să citeşti sau cum să formulezi ideile. În vacanţe, ai de scris 3 lucrări, pornind de la 3 speţe. Fiecare lucrare are cam 25 de pagini şi îţi ia o lună s-o redactezi.

De aceea, în Germania nu ai niciodată vacanţă, e doar o perioada fără cursuri”, ne-a explicat Sânziana. A fost mai mult decât fericită când una dintre lucrări i-a fost publicată în revista studenţească. Speţa era următoarea: Irlanda – stat unde este interzis avortul – cerea extrădarea unui doctor german, care făcea întreruperi de sarcină femeilor irlandeze. „Am rezolvat această speţă care a fost notată cu 16 puncte din 18, un calificativ foarte bun, pentru că 18 nu se dă niciodată”, ne-a povestit Sânzi­ana.

Note confidenţiale

O particularitate a sistemului nemţesc o reprezintă notele confidenţiale. Nu te poţi raporta la alţi studenţi, ci doar la munca ta. Ai primit de multe ori 16 puncte, atunci te numeri printre cei mai buni. Pe baza notelor, Sânziana a fost angajată de un profesor al facultăţii, ca asistentă. Munceşte cam 20 de ore pe lună şi câştigă 160 de euro. La finalul fiecărui an de studiu, studenţii de la Heidelberg trebuie să demonstreze că n-au trecut prin şcoală ca raţa prin apă şi că au deprins anumite abilităţi practice. Stagiul de practică obligatoriu este de 12 săptămâni, faţă de 2 – 3 săptămâni, cât este în România. Practica internaţională este foarte încurajată în Germania, aşa că Sânziana a ales anul trecut să execute stagiul la Noerr Stiefenhofer Lutz, un cabinet nemţesc de avocatură din Bucureşti. ”Mi-ar plăcea să urmez masteratul în drept european în Belgia, la College de Bruges. Nici acum nu ştiu dacă vreau să devin avocat. E o opţiune”.

„La început nici nu ştii ce cărţi să citeşti sau cum să formulezi ideile. În vacanţe, ai de scris 3 lucrări, pornind de la 3 speţe. Fiecare lucrare are cam 25 de pagini şi îţi ia o lună s-o redactezi. De aceea, în Germania nu ai niciodată vacanţă, e doar o perioada fără cursuri”, Sânziana

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Andrada Ianuş…o medaliată cu aur pentru Fizică

MICUŢA EINSTEIN ●Medalie de aur la Olimpiada Internaţională de la Hanoi
Andrada Ianuş, proaspătă absolventă a Colegiului Naţional din Iaşi, a cîştigat medalia de aur şi un premiu special la Olimpiada Internaţională de Fizică ce s-a desfăşurat zilele trecute la Hanoi, în Vietnam. Încununată de lauri, Andrada este aşteptată mîine dimineaţă la aeroport de familie, prieteni, profesori şi oficialităţi ale MEC.

Alături de alţi patru colegi români care au mai cîştigat o medalie de argint şi două de bronz, Ama, „micuţa Einstein”, cum mai este numită la Iaşi, a avut de înfruntat crema fizicii mondiale: echipe redutabile, a Chinei, a SUA, a Indiei şi a Rusiei. Olimpiada Internaţională de Fizică este cel mai important concurs în domeniu şi adună cele mai luminate minţi, inclusiv pe cele ale unor profesori străluciţi. „Este recunoscut faptul că cine a luat o medalie la acest concurs devine un nume în domeniul fizicii. Face cinste ţării şi comunităţii ştiinţifice un astfel de rezultat, excepţional în opinia tuturor”, a spus Andu Ouatu, profesorul ei de Fizică de la Colegiul Naţional din Iaşi, şcoală pe care Andrada tocmai a terminat-o. La a 39-a olimpiadă internaţională ce a avut loc în Vietnam, la Hanoi, au participat elevi de la peste 350 de colegii din 82 de ţări.

VOCAŢIE.
Profesorul „micuţei Einstein” spune că Andrada are un talent extraordinar în domeniul fizicii, ea fiind o răsfăţată a premiilor încă din clasa a VIII-a. Însă cele mai bune rezultate le-a obţinut în clasa a X-a şi a XI-a, cînd a luat medalii de argint. Andrada s-a remarcat încă din clasa a X-a, cînd a reuşit să intre în lotul olimpic de fizică. „A muncit foarte mult, a trebuit să lucreze în plus faţă de colegi, pentru că în clasa a X-a a trebuit să înveţe şi materia pentru a XI-a şi a XII-a. Am făcut împreună ore suplimentare, dar a fost uşor, pentru că este o elevă extraordinară. Dacă îi spui o singură dată, ea pricepe şi reţine imediat, chiar dezvoltă ideea respectivă”, spune profesorul Andu Ouatu.

Părinţii fetei au mărturisit că au plîns de bucurie la aflarea rezultatului excepţional obţinut de fiica lor la Hanoi, chiar li s-a făcut rău de emoţie, motiv pentru care au luat medicamente ca să-şi revină.

PRECOCE. Pentru a ajunge la acest rezultat, Andrada a trebuit să muncească foarte mult. Ea a lucrat zilnic trei-patru ore la fizică, iar în perioadele de concurs şi pînă la zece ore. Succesul ei a fost posibil şi prin sacrificii, iar vacanţa care o aşteaptă va fi foarte scurtă, pentru că, la sfîrşitul lui august, trebuie să fie prezentă la Universitatea Jacobs din Bremen, unde va fi studentă. „Este un copil deosebit, precoce, care întotdeauna s-a descurcat la şcoală singură, pentru că noi nu ne-am implicat deloc. Mergeam la şedinţe, iar alţi părinţi se plîngeau că elevii, copiii lor, nu au timp pentru teme, pe cînd Ama avea timp liber la dispoziţie”, povesteşte mama sa, Mariana, care, ca şi tatăl fetei, Gelu, lucrează în mediul universitar.

Ama, aşa cum o alintă părinţii încă de cînd avea 1 an şi jumătate, pentru că aşa îşi pronunţa fetiţa numele, s-a manifestat precoce: la 7 luni reacţiona la diverşi stimuli, încercînd un soi de conversaţie, la 2 ani ştia deja literele şi memora poezii, iar din clasa I a învăţat foarte bine toate obiectele. Un rol în educaţie l-a avut bunica sa, care a vorbit întotdeauna cu fetiţa. Nimeni nu i-a făcut temele şi nici n-a ajutat-o. „A cîntat la pian din clasa a IV-a şi încă de atunci avea o personalitate puternică, încerca să coordoneze jocurile.

La cîţiva anişori rezolva cuburi complicate cu imagini din poveşti”, îşi amintesc părinţii. În clasa a VII-a, a îndrăgit fizica. Ajungea acasă şi le arăta părinţilor experienţele pe care le făcea. „Ştia încă de la 3 ani răspunsurile la concursurile de cultură generală la televizor şi avea un deosebit simţ practic. Pentru a procura ceva de la bunicul, i-a spus că, dacă îi va da ce-şi doreşte, îl va recompensa cu un milion de lei. A obţinut ce dorea şi şi-a păstrat promisiunea – a scos o bucată de hîrtie şi a scris un milion, cu zerourile de rigoare.”

A învaţat singură limba spaniolă, dar ştie foarte bine şi engleză, şi franceză. De altfel, la universitatea germană unde a fost acceptată, cursurile se predau în engleză. Mai mult, la Bremen, Andrada vrea să facă două specializări concomitent.

Dorită de Universitatea Jacobs din Bremen

Concursul de la Hanoi a constat într-o probă practică şi una teoretică, aceasta din urmă fiind foarte grea. Sceptică, Andrada spera să ia medalia de argint, dar aşteptările i-au fost depăşite şi a obţinut, pe lîngă medalia de aur, şi acel premiu special care recompensează cea mai bună competitoare din concurs.

Andrada a primit încă de dinainte de concurs o bursă de 6.000 de euro pentru a studia la Universitatea Jacobs din Bremen. Ea a terminat de curînd clasa a XII-a şi a luat Bacalaureatul olimpicilor cu 10 pe linie. Din cauza a două note de 9 la Istorie, nu a reuşit să termine şi ca şefă de promoţie la Colegiul Naţional din Iaşi, dar nivelul ei este peste cel al elevei care a terminat cu cea mai mare medie. A împlinit 19 ani acum două săptămîni, la 13 iulie, dar planurile de viaţă îi sînt foarte mari: doreşte să ajungă în America şi, poate, să găsească lămurire pentru cîteva dintre marile mistere ale lumii. „Mintea îi este însetată de a şti ce poate dezvălui fizica despre univers”, a mai spus prof. Ouatu.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Amintiri cu şi despre PFP Teoctist al României

Astăzi, 30 iulie 2008, se împlineşte un an de cînd cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist, a plecat la Domnul. Despre el am putea spune multe lucruri, dar vom încerca să-i facem un portret din amintirile a doi dintre oamenii care l-au cunoscut de aproape.

Prezenţa luminoasă a bătrînului Patriarh Teoctist este evocată de preoţii Bogdan Dedu de la Biserica Schitul Măgureanu şi de Bogdan Teleanu de la Biserica Foişor din Capitală. Primul i-a fost consilier, al doilea l-a cunoscut din postura de angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

TELEFONUL. Preotul Bogdan Dedu a fost consilier patriarhal în ultimele şase luni de viaţă ale Părintelui Teoctist, mai concret, şef de cabinet, deşi el crede că ar fi prea mult să spună astfel. Pe atunci era doar proaspăt doctor în teologie şi secretar de redacţie la revista Studii Teologice. Avusese ocazia să-l cunoască personal pe patriarh, pentru că la apariţia unui nou număr al publicaţiei amintite avea datoria să i-o prezinte. „În ianuarie 2007 m-am pomenit cu un telefon de la Patriarhie, la telefon era chiar Patriarhul Teoctist, care mi-a cerut să merg pînă la el!”, povesteşte pr. Bogdan. „M-a invitat în cabinet şi mi-a spus că ar vrea să mă angajeze pe postul de consilier patriarhal. Sigur, pentru mine a fost o surpriză mare… L-am rugat să-mi lase puţin timp de gîndire, pentru că este o hotărîre importantă, şi peste vreo săptămînă m-am dus din nou la el. «Preafericirea Voastră, primesc cu bucurie!». «Atunci, şi eu te îmbrăţişez cu bucurie», şi chiar m-a îmbrăţişat… Aşa am devenit consilier patriarhal…”

SONERIA. Părintele Bogdan Dedu avea biroul chiar lîngă cel al patriarhului. „Ştiam cînd intra în cabinet, pentru că avea o sonerie acolo şi suna. Eu şi colegul meu, părintele Iordache, mergeam la dumnealui şi îi prezentam problemele zilei, discutam ce este de făcut în ziua respectivă.” Fostul consilier patriarhal povesteşte: „Patriarhul Teoctist era o prezenţă luminoasă, dar, dacă mă gîndesc mai bine, cred că era un om foarte generos. Dăruia cu multă lejeritate, oricine venea la el – rare erau excepţiile – primea ceva: o carte cu dedicaţie sau o iconiţă ori altceva… Am avut şansa de a sta la masă cu el de cîteva ori. În vreme ce el mînca foarte puţin, pe ceilalţi meseni îi îmbia mereu să mai ia. M-a uimit şi marea lui grijă faţă de cei angajaţi la Patriarhie, faţă de familiile lor. Dacă aveai o problemă, nici nu se punea în discuţie să nu te ajute, să nu te lase să rezolvi. Apoi a fost o surpriză pentru mine să văd că la ziua lui, din multele flori pe care le primea dăruia angajaţilor. La sfîrşitul programului, toţi plecau cu buchete pentru soţii. Ştia să preţuiască familia colaboratorului său. Chiar dacă certa sau mustra vreodată, el făcea asta părinteşte. Mi s-a întîmplat odată să uit să îi prezint o lucrare la timp. Mă gîndeam că pot s-o fac fără să-i atrag atenţia că era mai veche, dar m-am gîndit că este firesc să îi spun. «Preafericirea Voastră, uitaţi lucrarea aceasta, dar să ştiţi că am uitat de ea, a apărut mai de mult». Nu m-a certat, mi-a spus doar să am grijă să fac lucrurile la timp.”

SURPRIZE. Aflăm că Patriarhului Teoctist îi plăceau surprizele. Mai bine zis, îi plăcea să facă surprize plăcute. „Înainte de Paşti, cînd noi pregăteam pentru expediere plicurile cu pastoralele lui tipărite, venea şi verifica dacă există cutare sau cutare nume acolo. La un moment dat vede plicul către o rudă de-a lui mai săracă din satul natal. Scoate o sută de lei noi şi o introduce înăuntru. Pe urmă în alt plic, pentru o rudă şi mai săracă, îl văd că pune două sute de lei noi, pune una în pastorală şi una în afara ei. Eu, crezînd că a greşit, am vrut să îl ajut să le pună la un loc, dar el mi-a zis: «Nu, lasă aşa, că întîi descoperă una şi se bucură, apoi, cînd o descoperă şi pe cealaltă, se bucură şi mai mult».”

Părintele Dedu îşi aminteşte că îi plăcea foarte mult să stea lîngă el cînd acesta lucra. Intra în cabinet şi nu îndrăznea să îl deranjeze. „Stăteam în spatele lui în tăcere, îl vedeam aplecat acolo, mă bucura mult să stau lîngă el. Inspira o anume pace prezenţa lui şi n-aş fi plecat de lîngă el. Uneori, şi n-am fost singurul care a constatat aceasta, aveam impresia că îţi citeşte gîndurile, parcă ştia ce gîndeşti.” Părintele Bogdan Dedu se simte privilegiat că a avut un astfel de şef de la care a învăţat multe şi şi-ar fi dorit ca el să mai fie încă în viaţă, pentru a-i fi în preajmă.

ÎN MULŢIME. Un alt om care îl vedea des pe patriarhul care ne-a părăsit vara trecută este preotul Teleanu. Prin natura postului său de la Biroul de Presă al Patriarhiei îl vedea în ultima perioadă aproape zilnic. Uitîndu-se în urmă, preotul Bogdan Teleanu spune că abia acum îşi dă seama că, în ultimele luni de viaţă, patriarhul suferea fizic. „Muncea, deşi suferea în tăcere în ultima perioadă, dar respecta acelaşi program pe care şi l-a impus de-a lungul anilor. Cred că strîngea din dinţi şi încerca să ducă la capăt ceea ce şi-a propus.” Dacă ar fi să îl definească în puţine cuvinte, l-ar numi „patriarhul unităţii şi continuităţii”.

Înaltul ierarh avea un respect deosebit pentru familie, iar preotul Bogdan Teleanu avea să constate acest adevăr: „Cînd mi-am susţinut doctoratul a venit şi mama la Bucureşti. Şi, aflînd părintele Patriarh că este prezentă mama mea alături, în Biroul de Presă, ne-a invitat la el pe amîndoi. I-a acordat mamei mele, o persoană modestă, venită de la ţară, aceeaşi consideraţie pe care o acorda diplomaţilor sau ambasadorilor. Lucrul acesta m-a uimit şi
m-a marcat profund”.

Pentru că l-a cunoscut şi prin prisma relaţiei pe care o avea cu presa, preotul Teleanu a văzut în părintele Teoctist „un patriarh care trăia în mijlocul mulţimii. Îi sfătuia şi pe ierarhii tineri să nu treacă repede printre oameni, ci să stea de vorbă cu ei, să le strîngă mîinile, să le simtă pulsul. Nu fugea de presă, dar puţini oameni de presă au reuşit să dialogheze cu el aşa cum şi-ar fi dorit”. Crede că Patriarhul Teoctist a fost un om „deasupra timpului său”.

Ceea ce i se pare azi uimitor este că părintele Teoctist a ştiut să fie şi apropiat şi distant în acelaşi timp. „Fiecare credea că este omul patriarhului, dar de fapt nu era nici unul”, spune preotul Bogdan Teleanu. Încă nu s-a obişnuit cu lipsa bătrînului îmbrăcat în straie albe: „De cîte ori îi văd chipul în cîte un tablou prin reşedinţa patriarhală vărs o lacrimă pentru el… Pentru mine încă e prezent. Ori el e prezent, ori eu am rămas în trecut, nu-mi dau seama…”.

Biografie

Teoctist (Toader) Arăpaşu, născut la Tocileni, judeţul Botoşani, la 7 februarie 1915, a murit la 30 iulie 2007 la Bucureşti şi a fost patriarhul României între 1986 şi 2007. A fost al zecelea din cei 11 copii ai lui Dumitru şi ai Marghioalei Arăpaşu. A intrat în monahism la 13 ani la Schitul Sihăstria Voronei, a făcut studii teologice la seminarele mănăstirilor Neamţ şi Cernica, iar mai tîrziu la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În 1950 a fost ales Episcop Vicar Patriarhal. A fost pe rînd episcop al Aradului, al Oradiei, dar şi Mitropolit al Olteniei, locţiitor al Mitropolitului Ardealului şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Duplicitatea filosofică la Platon

Download this episode (7 min)

Live

Datele folosite în podcastul nostru sunt cf. Platon, Scrisori, Dialoguri suspecte, Dialoguri apocrife, trad., introd. şi note de Şt.[efan] Bezdechi, Ed. IRI, Bucureşti, 1996, p. 106.

Pr. Dorin

Şerpii care vin la…icoana Prea Curatei Stăpâne [ o minune anuală din Grecia]

O filă video…de 77: 50 minute.

Pr. Dorin

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno