Astăzi, 30 iulie 2008, se împlineşte un an de când cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a plecat la Hristos. Patriarhul Teoctist a trecut la cele veşnice pe 30 iulie 2007, în urma unei intervenţii chirurgicale, la Institutul Clinic Fundeni.

În perioada postoperatorie, pe fondul unor suferinţe cronice, a dezvoltat o suită de complicaţii cardiace, care au culminat cu oprirea cordului, ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.

Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română. La înmormântarea sa, de pe 3 august, au participat mii de credincioşi din toată ţara, au fost reprezentate 30 de Biserici creştine, mai multe organizaţii bisericeşti şi diferite culte, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalităţi din viaţa publică. Sute de mesaje de condoleanţe au sosit atunci la Patriarhie şi, până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu.

În urmă cu un an, pe 30 iulie, la ora 17:00, managerul Institutului Clinic Fundeni, medicul Constantin Popa, consemna decesul patriarhului României, Teoctist.

La aflarea veştii, în toate eparhiile, clopotele bisericilor au tras pentru patriarh şi s-au oficiat slujbe de pomenire. Până pe 3 august, când a avut loc înmormântarea, la Catedrala patriarhală, lângă sicriul defunctului, s-au ţinut slujbe zi şi noapte şi aproape 10.000 de credincioşi au venit să-i aducă un ultim omagiu. Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem, celui de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Colan.

În ziua înmormântării, centrul atenţiei pentru milioane de oameni l-a constituit Patriarhia Română. În toată ţara, la orele amiezii, s-au tras timp de cinci minute clopotele, iar în majoritatea instituţiilor s-au ţinut momente de reculegere pentru patriarhul Teoctist. Drapelul naţional a fost arborat în bernă, iar ziua de 3 august a fost zi de doliu naţional.

Pe 3 august, aproximativ 7.000 de credincioşi au venit din toată ţara, ba chiar şi din străinătate, pentru a asista la funeraliile celui care timp de 21 de ani a condus Biserica Ortodoxă Română.

Săvârşită într-o atmosferă solemnă, slujba de înmormântare a fost condusă de PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, cu participarea ierarhilor din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai altor Biserici Ortodoxe surori din toată lumea.

„Patriarhul inimilor noastre“

Patriarhul Teoctist a rămas în sufletele românilor ca un om blând, cu chip luminos, omul deschis spre o diversitate a credinţei şi care a ştiut să adune în jurul lui fraţi în Domnul, constituind trupul Bisericii lui Hristos

„Eram student la Iaşi în anii comunismului. Tata venea duminica pe la noi. Adesea ne duceam la Mitropolie. Mi-amintesc prima slujbă, în care a predicat mitropolitul Teoctist. Nu-mi venea să cred că pot exista astfel de manifestări, când nouă ni se spuneau la şcoală tot felul de ciudăţenii în legătură cu religia.

Când l-am auzit vorbind pe mitropolitul Teoctist, s-au cutremurat toate în mine. Blândeţea, adâncimea, tâlcul, dar şi seninătatea vorbelor rostite, pe de o parte, şi atmosfera din Catedrala mitropolitană, şi mulţimea ierarhilor cu vestimentaţia lor, şi mitrele acelea purtate de nişte oameni pe care-i vedeam pentru prima dată, pe de altă parte, îmi dădeau sentimentul că nu sunt pe pământ.

Că toate cele care mi se spuneau în şcoală constituie o realitate paralelă, stearpă, rece şi lipsită de ceea ce mi se părea aici, în catedrală, substanţă vie. Doamne, piatră dacă ai fi fost, tot te învia glasul acela în care cuvintele curgeau ca un cântec minunat ce-ţi pansează toate rănile, îţi îndepărtează definitiv întreaga durere, îţi aduce tot ceea ce-ţi lipseşte, alungă tot ce-ţi este potrivnic, te îmbracă în flori şi-n mireasma lor şi pe dinăuntru şi pe dinafară, îţi aduce cerul pe creştet ca să-i simţi mângâierea. De atunci, simt cerul lângă mine“. (prof. univ. dr. Ioan P. Viziteu)

„Patriarhul inimilor noastre… Prima dată l-am văzut coborând dintr-o navă care-l aducea, însoţit de un sobor de arhierei, de la Tomis la Galaţi. Cu numai o zi înainte îl canonizase pe Sfântul Gherman… Soarele de după amiază îi aurea veşmântul alb, dar el însuşi degaja lumină. A gustat din sarea şi colacul care i s-au oferit, apoi a povestit chiar acolo, pe malul Dunării, pe unde a fost şi ce a făcut, după care a spus, cu tinereţe: «Toate sunt pentru noi mesaje, iubiţi fraţi şi surori, iubiţi tineri, ca noi să ţinem credinţa ortodoxă a neamului nostru. Tinerii, mai ales, sunt foarte mult ispitiţi.

Să-i ajutăm! Părinţii, episcopii, patriarhul, cu toţii avem o mare răspundere pentru viitorul neamului nostru românesc. Să nu lăsăm copiii să rătăcească! Să nu lăsăm tinerii să păcătuiască! Să nu-i lăsăm pradă ispitelor şi căderilor tinereţii! Sa le insuflăm credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de semeni, faţă de credinţa noastră strămoşească, faţă de altarele noastre străbune, dragostea pentru rugăciune şi pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos!»“. (Violeta)

O viaţă închinată lui Hristos

Patriarhul Teoctist s-a născut în satul Tocileni, judeţul Botoşani. În anul 1928 intra ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, iar la 6 august 1935 depunea voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. La 25 martie 1945 a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1948 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

În 1950 a fost ales episcop-vicar patriarhal, apoi în 1962 a devenit episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. La 28 ianuarie 1973 a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, iar la 25 septembrie 1977 arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei. La 9 noiembrie 1986 a fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungro-Vlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Din cei 92 de ani, 70 de ani a fost slujitor al sfântului altar (ierodiacon, ieromonah şi arhiereu) – (1937-2007).

În aceşti ani, a iniţiat construirea a sute de biserici în parohii şi mănăstiri, a dus o adevărată misiune împotriva regimului comunist, care s-a împotrivit construirii de lăcaşuri sfinte, a dezvoltat legături de frăţietate cu Bisericile Ortodoxe surori şi a promovat dialogul cu celelalte Biserici. A fost doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi lume şi a desfăşurat o bogată activitate culturală.

„Zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist“

„Viaţa lui a cunoscut suişuri şi coborâşuri şi a însemnat multe lupte grele şi jertfire de sine. L-am cunoscut pe fericitul întru adormire ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, plin de închinăciune, cu vastă experienţă în chivernisirea treburilor bisericeşti şi cu simţire şi cuget cu adevărat bisericesc.

I-am cunoscut dragostea pentru buna rânduială şi podoaba Bisericii şi respectul faţă de rânduielile canonice şi instituţiile bisericeşti, aşa cum au fost ele aşezate şi binecuvântate de Sfinţii noştri Părinţi“. (Fragment din cuvântul PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, rostit la înmormântarea patriarhului Teoctist)

„Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestaţi şi întemniţaţi, prigoniţi şi obstrucţionaţi în lucrarea lor mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, în special credincioşi intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri şi schituri, desfiinţate unele eparhii, închise mai multe şcoli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în Bucureşti.

Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, suferinţele îndurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi.

Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi“. (Fragment din cuvântul PF Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor de Patriarh, rostit la înmormântarea PF Teoctist)

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: