maxernst-langedufoyerouletriomphedusurrealisme1937

Prima parte a acestui articol o aflaţi aici.

Se ştie despre legăturile lui Eminescu cu teatrul, despre cunoştinţele sale vaste din dramaturgia universală, despre peregrinările sale prin ţară împreună cu diferite trupe de teatru (Tardini-Vlădicescu, Pascaly, trupa lui Iorgu Caragiale, etc.) sau despre traducerile sale despre arta dramatică. Binecunoscute sunt şi poziţia şi criticile sale cu privire la producţia românească de teatru contemporană (Alecsandri, Bolintineanu), căreia îi reproşa prea multa îndatorare faţă de temele dramaturgiei străine şi lipsa de viziune originală prin nefolosirea unor surse de inspiraţie autohtonă, istorice şi folclorice.

De aceea nu este nimic mirabil în faptul că Eminescu înţelege adesea poezia în sens dramatic, ca polemică, ca dialog al personajelor, care sunt adesea măşti ce îmbracă voci al gândirii. Ele reprezintă puncte de vedere aflate la extremă, fapt ce l-a determinat dintru început pe Titu Maiorescu să-l catalogheze pe Eminescu drept iubitor de antiteze, şi încă antiteze cam exagerate. Această bătălie de idei se duce şi în poemele pe care le-am citat anterior. Eminescu încerca să deceleze adevărul punând în luptă teorii şi viziuni opuse despre lume. Din controversa acestor gândiri, a acestor minţi, trebuia să se lămurească cuvântul ce exprimă adevărul, pe care el l-a căutat toată viaţa. Adevărul, iar nu gloria filozofică sau desăvârşirea estetică, aşa cum au făcut mulţi alţii.

Nu credem că ne hazardăm afirmând că acesta este un procedeu isihast sau inspirat din modalitatea isihastă a luptei cu gândurile şi din concepţia ortodoxă şi isihastă a antagonismului minţilor, pentru că ne este clar că din Occident, ca şi din Orientul brahman sau budist nu avea cum să se inspire, acolo unde de multă vreme nu mai exista ideea de luptă minte contra minte (cum spune Sf. Nicodim Aghioritul sau Sf. Siluan Athonitul, dar şi Dostoievski în descendenţa unei tradiţii ortodoxe bimilenare) sau cugetare contra cugetare, ci doar afirmarea individualismului sau a raţiunii proprii despre care nici nu se pune problema că ar putea să greşească.

Aşadar, în poemele pe care le-am citat mai sus, întâlnim evocarea poetică a unor teorii despre lume care susţin că esenţa lumii este răul, că Dumnezeu care a creat lumea este nedrept, un tiran care se distrează privind suferinţa oamenilor, care este egoist şi nepăsător. Asemenea filozofii de viaţă există de multă vreme pe pământ, le putem şi noi astăzi auzi adesea din gura multor contemporani. Este esenţial să observăm faptul că Eminescu este foarte onest şi în această privinţă şi le asociază cu gândirea demonică şi cu inspiraţia satanică, nu le prezintă, aşa cum fac mulţi astăzi, ca pe nişte idei genuine, născute din neantul minţii umane liber-cugetătoare. Deşi ar putea părea că Cezarul din Împărat şi proletar este un astfel de gânditor care ajunge de unul singur la concluzia esenţei rele a lumii.

Însă celelalte poeme ne lămuresc mai mult în acest sens, mai ales cele cu titlul Mureşanu, în timp ce un poem ca Demonism versifică mitologia persană, mitul despre Urmuz şi Ahriman.

Dacă viziunea eminesciană asupra lumii ca deşertăciune a deşertăciunilor o putem elucida din poemul Memento mori (care poate fi socotit Divanul lui Eminescu), în mod asemănător, o părere întemeiată despre poziţia lui vizavi de demonism, ne-o putem forma pornind de la ciclul de 3 poeme care poartă titlul Mureşanu (primul se numeşte Mureşanu (Tablou dramatic), al doilea Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act), iar al treilea Mureşanu), pe lângă care mai putem arunca o privire şi asupra poeziei Întunericul şi poetul, cu care ciclul amintit se înrudeşte ideatic.

Aceste poeme sunt formulate de la început pe tiparul polemicii de idei sau al polemicii interioare, al războiului lăuntric pe care noi îl numim şi lupta cu gândurile.

Dacă începem cu poezia Întunericul şi poetul, titlul însuşi este grăitor, mai înainte de toate. Poemul este format dintr-un dialog cu două replici elaborate. Întunericul este o fiinţă sau o persoană căreia îi aparţine iniţiativa dialogului. Acesta îl interpelează pe poet ca pe cel ce treci prin lume străin şi efemer, / Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, cu privire la motivele pentru care acesta alege să scrie şi îl îndeamnă să sfărâme-n stânca rece a ta nebună liră / Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră. / Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi / Ca valul care cântă trecutul unei stânci, / …Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Răspunsul poetului dat Întunericului este acela că are datoria să cânte despre istoria neamului şi ţara sa:

Şi tu, crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza, a naţiunii mele?
Voi (…) să văd trecutu-n viaţă, să văd româna dramă,
Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă
Şi muzica română chemând din munţii-n nouri,
Din stelele căzânde, din văile-n ecouri,
Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie,
Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie,
Chemând doina română, a inimelor plângeri,
A sufletului noapte, a dorurilor stângeri.
Românu-n trecut mare e mare-n viitor!
, etc.

Este prima confruntare cu demonul întunericului sau o primă evocare poetică despre acest fapt. Încă şi mai interesant a fost însă ce am descoperit în cele trei poeme Mureşanu. Acestea sunt încercări de a alcătui un poem dramatic, o dramă în versuri. Eminescu a avut mai mult încercări, rămase în manuscris, de a compune drame care să aibă ca subiecte trecutul istoric al ţării, în prim plan al interesului său aflându-se istoria Daciei sau vremea Sfântului Ştefan cel Mare.

Să ne întoarcem însă la poemele spre care ne-am propus să privim. Cadrul istoric este cel al revoluţiei de la 1848 şi al evenimentelor dramatice petrecute atunci. În primul dintre cele 3 poeme, intitulat Mureşanu (Tablou dramatic), poetul Andrei Mureşanu se confruntă cu Anul 1848, care apare ca un personaj demonic. Ceea ce se petrece este mai mult decât surprinzător.

Aflaţi – aici.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: