Dogmele ortodoxe în teologia ortodoxă

pr-staniloae-2.jpg

Teologia Dogmatică Ortodoxă,

vol.1, ed. a II-a, Bucureşti, 1996.

3. Teologia ca slujire bisericească de explicare şi aprofundare a dogmelor sau a planului de mântuire şi de înviorare a lucrării slujitoare a Bisericii.

a) Caracterul definit al formulelor dogmatice şi explicarea lor teologică interminabilă [p. 66-68]

Download this episode (42 min)

Live

Pr. Dorin

La mulţi ani-ul de la noi pentru maestrul Tudor Gheorghe

Arta maestrului Tudor Gheorghe s-a pus în slujba marii poezii, cea care nu l-a trădat niciodată… Astăzi, 1 august 2008, apreciatul artist împlineşte 63 de ani.

“Tudor Gheorghe… aş putea spune că pînă acum nu m-a enervat! A fost o perioadă în viaţa noastră cînd am avut oareşce divergenţe, dar au trecut repede, pentru că unul din noi ar fi vrut să se risipească în mai multe părţi şi i-ar fi fost dificil. Cel mai deştept a zis: «Stai cuminte şi pleacă pe linii clare, pentru că misiunea ta nu este să fii contemporan cu cei din showbiz, ci de a lăsa după tine o cărare de o esenţă culturală şi de spirit românesc profund şi adevărat». De aceea, ultima perioadă a vieţii mele o dedic în exclusivitate culturii şi rafinamentului cultural românesc. De altfel, de la începuturile mele şi pînă azi nu am fost decît în slujba culturii româneşti. Nu am eşuat niciodată, pentru că am avut în spate adevărata poezie românească.

De-a lungul carierei mele nu am vrut să-mi disipesc ideile. Aşa a luat fiinţă şi seria spectacolelor «Restituiri Tudor Gheorghe». Am pornit pe coordonata restituirilor folclorului românesc şi a muzicii uşoare din perioada interbelică, perioadă în care mi-aş fi dorit cel mai mult să trăiesc. Era o Românie în care a existat cea mai incredibilă explozie de manifestare a inteligenţei noastre creatoare. Mi-aş fi dorit să fiu contemporan cu Eliade, Vulcănescu, Ţuţea. Ce lume a poeziei…

De la Arghezi la Barbu, de la Minulescu la Topîrceanu. A fost o explozie pe care nu cred că o să o mai întîlnim curînd în acest spaţiu minunat… România. Pentru a ne aminti de parfumul interbelic, am conceput două spectacole, «Parfumul nebunelor dorinţi» şi «Calvarul unei inimi pribegi», care s-au jucat în toate oraşele cu casa închisă. Spre marea mea bucurie, sălile aveau în proporţie de 70% tineri. E un semnal care m-a pus pe «gînduri»! Pentru «Serenadă din trecut», spectacolul de la 20 august, care va avea loc la Bucureşti, am ales cele mai melodioase şi speciale cîntece din această serie. Îmi doresc ca bucureştenii să-şi amintească de un oraş care în perioada interbelică era numit micul Paris.

Într-un fel sau altul, simt că am scris cartea vieţii mele, dar a fost o carte de dialoguri îndelungi: am realizat o emisiune săptămînală timp de trei ani la Radio Craiova împreună cu Mircea Pospai, care se intitula «La taifas cu Tudor Gheorghe». Am tăifăsuit ca doi olteni, trecînd prin toate etapele existenţei mele: glumele şi dramele pe care soarta mi le-a pus în faţă; amintiri şi aventuri din turneele dinainte de ’89 prin ţările prin care nu aveam voie să umblăm liberi; tristeţile mele privind lumea de astăzi, lumea a treia creată strîmb după 1989…

La final, îmi urez sănătate, pentru că Dumnezeu mi-a dat nişte idei pe care le am de dus la bun sfîrşit.”

Pr. Dorin

Adunarea minţii

Rugăciunea înainte de citire sau de săvârşirea unui lucru strânge mintea şi o adună întru sine. Harul Duhului Sfânt concentrează mintea cu adevărat, infinit mai mult şi mai bine decât ai putea-o face tu singur, printr-o concentrare a minţii naturală şi un efort de voinţă individual.

De multe ori, chiar şi o scurtă rugăciune sau o îndreptare a gândului către Dumnezeu adună mintea la un loc şi te face să fii capabil să desfăşori munca pe care ţi-ai propus-o, intelectuală sau fizică, cu bucurie şi linişte interioară.

Lipsa rugăciunii oboseşte fiinţa şi e un magnet pentru patimi, răspândirea minţii duce la epuizare şi la inapetenţa de a putea privi holistic, dintr-o perspectivă duhovnicească şi adâncă, ceea ce faci. În absenţa unei asemenea perspective, vezi lucrurile fragmentar, exclusiv din punctul de vedere al contextului istoric, social, ştiinţific, pătimaş… în care eşti integrat momentan şi de care nu poţi să te dizloci.

Lecturile duhovniceşti nu te fac să nu mai vrei să mai citeşti nimic altceva, ci dezmărginesc mintea cu privire la cărţile culturii seculare, astfel încât să poţi aprecia cât este în ele adevăr sau căutare a adevărului şi cât este impostură. Omul duhovnicesc nu este cel care se izolează de lume închipuindu-şi despre sine că nu mai e ajuns de patimi sau că nici nu mai păcătuieşte, ci acela pe care harul lui Dumnezeu îl smereşte, oriunde s-ar afla în lume, şi aşa îl depărtează de patimi.

Harul dumnezeiesc unifică inima cu mintea şi mintea întru sine şi îl face pe om un întreg, care trăieşte, simte şi gândeşte cu întreaga sa fiinţă şi nu numai cu mintea sau numai cu simţurile.

Cărţile dumnezeieşti ne-au dezmărginit fiinţa, ne-au făcut să cunoaştem ce înseamnă expansiunea duhovnicească a sufletului şi cu cât de mult este ea mai frumoasă decât cea pur intelectualistă. Să înţelegem dorinţa de a creşte în veşnicie, care e un dor nemărginit, un dor fără hotar. Până a ajunge la ele nu am cunoscut acest lucru.

Şi pentru că suntem la începutul Sfântului Post al Adormirii Maicii Domnului, e bine să fim cu toţii mai atenţi la lăuntrul nostru duhovnicesc şi nu doar să ni se pară că suntem curaţi, şi să ne rugăm precum Sfântul Antim Ivireanul: Şi precum cu dumnezeiasca putere într-o clipită de ceas a adunat Dumnezeu din toată lumea pe Apostoli ca să petreacă preacinstit şi sfânt trupul tău spre îngropare, cu laude şi cu cântări, aşa să adune şi mintea noastră cea împrăştiată întru deşertăciunile cele lumeşti şi să o lumineze, ca de-a pururea pe Dânsul să-L mărim şi să-L lăudăm.

Psa. Gianina Picioruş

Prof. Ruxandra Cesereanu ne spune că…

Stimate Domn,

un amic mi-a semnalat un comentariu al dvs. pe marginea unui afisaj de pe blogul meu in chestiunea barbatilor. Iar comentariul dvs. este un malentendu. Frazele citate nu imi apartin, dupa cum am explicat si pe blog, ci fac parte dintr-o ancheta la care au raspuns studentii mei, atunci cind am lansat cartea „Nasterea dorintelor lichide”.

Ancheta cu pricina, afisata pe blog, continua ancheta deja existenta in cartea pomenita (in ultima parte a cartii, unde, de altfel, fiecare repondent e prezent prin cea dintii litera a prenumelui sau – aceasta a fost conditia pusa de repondenti astfel incit sa raspunda liber si fara prejudecati la intrebarile mele:

„Ce este barbatul?” si „ce inseamna a fi barbat?

Daca este sa fiu psihanalizata, atunci sa fiu pentru ceea ce scriu si spun eu insami, nu pentru raspunsurile pe care mi le dau repondentii la ancheta.

Neputind sa comentez pe blog (netul nu m-a lasat din motive neclare), am trimis acest mesaj care nadajduiesc sa ajunga la dvs, ca sa fie lamurit malentendu-ul, iar eu sa nu fiu rastalmacita pentru ceva ce nu imi apartine altfel decit ca dirijor si „anchetator”.

Fireste, va multumesc pentru comentariile legate de virsta mea. Sint cit se poate de elegante si gentile.

RC

****

Doamna Cesereanu se referă la articolul de aici, în care părintele Dorin s-a exprimat vizavi de blogul dumneaei. Apoi, după cum a promis, a scris un subcapitol dintr-o carte a sa despre relaţia dintre cuvânt şi imagine vizavi de blogul autoarei.

Vă mulţumim pentru mesaj şi vă dorim o vară cât mai bună!

Psa. Gianina Picioruş

Ştirea despre Van Gogh este neterminată

Pe 9AM News, a apărut astăzi, 1 august 2008, următoarea ştire:

Cu ajutorul tehnicii de ultima generatie, oamenii de stiinta de la o universitate din Olanda au descoperit in substratul picturii “Patch of Grass” al lui Van Gogh, figura unei femei

Descoperirea, realizata cu ajutorul razelor x, joaca un rol important pentru istoricii de arta, pentru a intelege cat mai bine tehnica picturala a lui Van Gogh.

“Se estimeaza ca o treime din ultimele picturi ale lui Van Gogh au fost pictate pe deasupra celor existente. Cu alte cuvinte Van Gogh isi recicla propriile panze”, a declarata Joris Dik, om de stiinta la Universitatea Tehnologica Delft, potrivit yahoo.com.

Razele x au rolul de a indeparta culorile, astfel putand fi descoperite contururile vagi din spatele unei picturi.

Prin activitatea sa de reciclare, Van Gogh a acoperit pictura originala cu mai multe straturi de culoare dar oamenii de stiinta au reusit sa exploreze toate elementele diferite de pe fiecare strat.

“Acum putem face un model virtual, tri-dimensional, al unei picturi si sa cojim toate straturile pe rand, dupa care vom putea vedea detaliile imaginii ascunse”,
a declarat Dik.

“Patch of grass” a fost pictata de Van Gogh in 1887 la Paris, si acum este expusa la Muzeul Kroller-Muller din Otterlo, Olanda.

*

Din ştire aflăm numai că Van Gogh îşi reutiliza picturile…adică picta peste tablouri deja făcute. Pentru cine nu îi cunoaşte viaţa ar părea că metoda aceasta de reciclare a picturilor era ceva avangardist sau chiar postmodern. Însă adevărul crunt e acela că în timpul vieţii Vincent Van Gogh nu a prea vândut niciun tablou, pentru că pictura lui era neînţeleasă de contemporani.

Şi de aceea îşi recicla picturile…pentru că nu avea bani. Deci adevărul descoperii de astăzi nu e unul fericit…ci trist. Nu avea bani pentru a-şi cumpăra pânze şi picta peste altele deja pictate. Asta pentru ca să ştim că drama lui, care e drama marilor oameni de cultură şi a marilor Sfinţi, nu s-a încheiat nici astăzi.

Dăm bani pe toate aiurelile, investim în clădiri, maşini şi cosmetice, iar marii oameni ai umanităţii, care ar trebui ajutaţi şi respectaţi mor, cel mai adesea, în dizgraţie, nefericiţi, trişti şi fără căpătuială.

Psa. Gianina