Zi: 4 august 2008
Şi Gabriel ne-a făcut zob, zdrenţe…
Aici se află comentariul smerit-nervos al lui Gabriel pe care l-am şters de trei ori…după ce l-a postat de trei ori la rând în subsolul lui Dor de blog 3.
Exerciţiu de admiraţie:
1. Oamenii râd pentru că au această capacitate de a…râde. După cum oamenii au capacitatea, dacă şi-o însuşesc, de a scrie cu capul pe umeri. Şi, după cum dv. aveţi capacitatea să fiţi insistent de nesimţit iar noi fraier de atent că vă băgăm în seamă. Însă am zis să facem o excepţie…de ziua părintelui Savatie, pe care îl admiraţi cu…sagacitate.
2. Sunt manelist sau…cântăreţ de muzică populară în accepţiunea dv.? Aş prefera să fiu hip hopăr, că mai sunt şi alţii din breaslă în această situaţie.
3. Credeţi că am un orgoliu şifonat pe net…şi din această cauză vreau să fiu pe locul 1 în WP ro?! Domnu’ Gabriel să ştiţi că e unu Zoso între blogări, care scrie trei cuvinte sau trei faze la o postare…şi e cel mai tare blogăr din regiune. Dacă mai pun trei manele şi trei femei goale, dacă mai mă şi votez la trei mâini şi îmi pun şi acoliţii să o facă, cred că aş sta numai acolo sau…prin împrejurimi.
Dar nu ăsta e baiul nostru! Baiul nostru e acesta, cum spuneţi şi dv: cine să mai citească tratate teologice pe net dintre ortodocşi, când ei sunt foarte indiferenţi faţă de credinţa lor? Aceasta e stupoarea zilelor mele, faptul că ne ocupăm de mizilicuri şi ne credem buricul Bisericii şi marii Sfinţi ai Bisericii stau cu colbul pe ei de câteva palme.
4. Da, statul la calculator dăunează sănătăţii…noastre. Însă sperăm ca truda asta de om nebun…să stârnească în dv. măcar compătimire dacă nu admiraţie. Dacă citind acest blog, de la cap la coadă în vreo trei luni de zile nu găsiţi nicio idee folositoare pentru dv….ne mutăm pe lună. Promitem!
5. Statul la calculator dăunează sănătăţii…noastre. Tradusul de cărţi teologice pentru necititorii ortodocşi de astăzi dăunează grav sănătăţii… noastre. Slujitul în Biserică şi predicatul pentru oameni fuduli de urechi, da, dăunează grav sănătăţii… noastre…dar şi…sănătăţii lor, a celor care ne ascultă, citesc, le slujim dar le intră pe o ureche şi le iese pe nări. Însă fiecare avem plată…de la acelaşi Judecător.
6. Noi am scris, scriem şi o să scriem cărţi şi o să le publicăm şi o să le evidenţiem unde vrem…când vrem. Cine nu ne citeşte…rămâne la fel. Şi noi, dacă nu îi citim pe alţii…rămânem…la fel. Şi, dacă aici nu ne citeşte nimeni, nici măcar dv., înseamnă că nici cărţile noastre nu or să fie citite de nimeni pentru că or să fie tot la fel de proaste…precum tratatele teologice pe care le cităm sau le comentăm şi nu le citeşte nimeni. Cel puţin asta e drama noastră…Dv. aveţi vreun… pui de dramă?!
7. De ce publică Savatie pe net…şi apoi le pune în carte? Răspunsul nostru e: de lejer. Ştie şi aşa că nimeni nu citeşte serios în România, că cititorii sunt cu toţii proşti, că îl citesc oameni care nu ştiu să discearnă prea mult lucrurile şi de aceea nu scrie lucruri serios…de grele. Lucrurile sale sunt destul de serioase pentru cititorii care nu au citit nici Scriptura şi nu ştiu care e diferenţa între canon şi semiton. Însă nu şi pentru…alţii care trăiesc drama de: a vrea mai mult…
8. E vina lui Savatie că…spune mai multe decât trebuie, unor oameni care nu ştiu să înţeleagă mesajul cum trebuie, când ierarhi, stareţi sau teologi îi spun lucruri pe care nu ştie…să le poarte.
9. Aştept să îmi daţi o listă cu sub-micii, micii, mai marii, semi-mari, foarte mari, super mari şi extra-mari duhovnici din România, Grecia, Rusia, Serbia, America…pentru ca să văd care cum sunt şi să nu-i încurc. După ce o să îmi daţi lista – şi nu mă îndoiesc că nu o să mi-o daţi după ce m-a durut fundul şi degetele la calculator ca să vă scriu articol şi mi-a dăunat grav sănătăţii – o să scriu ce vreţi dv. să scriu. Dv. îmi dictaţi pe care să îl ridic în slăvi şi pe acela noi îl ridicăm. Dar cât ne plătiţi pentru asta?…
10. Am avut bun simţ că am vorbit despre dv. sau nu? Dv. unde o să vorbiţi despre noi? Să ne daţi o listă a persoanelor cărora ne-aţi vorbit de bine.
11. Sunteţi din Rusia sau din…insula Sophia? Parcă aşa ştiam, că Sophia e o insulă exclusivistă…care suferă însă de braţe de muncă calificate, care să ştie ce să scrie şi cum să scrie, dar pe care să îi plătească ieftin dar să le ceară cărţile la termen. Poate ne mai daţi dv. detalii.
În rest, frate Gabriel, ne-aţi făcut varză! Ne-aţi smintit prin comportamentul dv. creştin şi mai ales, prin abnegaţia dv.! Ce creştin sunteţi dv? Ce o să-i spuneţi dv. duhovnicului dv, la spovedanie, când o să-i mărturisiţi că aţi îndurerat şi smintit un biet preot amărât din România? Cum o să dormiţi astă seară?…
– Şi un om din popor a zis: O să doarmă neîntors…cu cuşma pe-o ureche.
Pr. Dorin
Noile clopote ale catedralei ortodoxe arhiepiscopale din Alba Iulia
Mai multe date despre eveniment la colegul nostru din Arad. Aici găsiţi contul său din Scribd, un cont bogat în resurse teologice.
Pr. Dorin
Şi noi ne bucurăm…alături de mama dv.!
Teologia icoanei Schimbării la Faţă a Domnului [lecţia a 3-a]
Dumnezeu să vă odihnească…Alexandr Soljeniţîn!
Agenţia France Press ne vesteşte…adormirea marelui scriitor ortodox rus Alexandr Soljeniţîn
MOSCOW (AFP) – Nobel prize-winning Russian writer Alexander Solzhenitsyn, who devoted his life to exposing the brutal Soviet Gulag, has died at the age of 89, bringing tributes from around the world on Monday.
Recognisable in later life by his flowing beard and ascetic clothing, he had been frail for several years and died of heart failure late Sunday evening after going to bed at the end of a day’s work, his son Stepan told AFP.
„He had been ill many years, but nevertheless he was still able to work every day and he was of completely sound mind all this time, so his death, in fact, was sudden,” he said by telephone.
The author was working on corrections to a 30-volume set of collected works the day of his death, Stepan said, adding that the family would „treasure” the many condolences from people who knew his father.
Solzhenitsyn’s lying in state will take place on Tuesday ahead of his burial at the Donskoye cemetery in Moscow on Wednesday, Interfax news agency reported, citing a church official and a representative from the writer’s foundation.
Some mourners left flowers by the wooden fence outside the dacha where he lived in the Moscow suburb of Troitse-Lykovo, an AFP photographer said.
Solzhenitsyn won the Nobel Prize for literature in 1970 after depicting in harrowing detail the Soviet labour camps, where he spent eight years from 1945.
He toiled obsessively to unearth the darkest secrets of Stalinist rule and his work ultimately dealt a crippling blow to the Soviet Union’s authority.
He was eventually expelled in 1974 for his anti-Soviet views.
Russian President Dmitry Medvedev sent the family his condolences, and hailed Solzhenitsyn as „one of the greatest thinkers, writers and humanists” of the 20th century, Interfax reported.
Solzhenitsyn’s widow, Natalya, who is publishing his complete works, told Echo of Moscow radio that the writer lived „a difficult but happy life.”
The Soviet Union’s last leader, Mikhail Gorbachev said Solzhenitsyn’s name will go down in Russian history.
„Until the end of his days he fought for Russia not only to move away from its totalitarian past but also to have a worthy future, to become a truly free and democratic country. We owe him a lot,” Gorbachev told Interfax.
Solzhenitsyn played a key role in undermining Joseph Stalin’s totalitarian regime, Gorbachev said. His works „changed the consciousness of millions of people, forcing them to think about past and present in a different way”.
In a telegram expressing his condolences to Solzhenitsyn’s family, Prime Minister Vladimir Putin said the death was a „heavy loss for Russia.”
„We will remember him as a strong, brave person with enormous dignity.”
French President Nicolas Sarkozy honoured Solzhenitsyn as „one of the greatest consciences of 20th century Russia.”
German Chancellor Angela Merkel said he was „a great and important writer.”
Born in 1918 in Kislovodsk in the Caucasus in the bloody aftermath of the Russian Revolution, Solzhenitsyn was initially a loyal communist.
But he was sentenced to eight years in the camps in 1945 for criticising Stalin in a letter to a friend.
He was released in February 1953, a few weeks before Stalin’s death and eventually became a maths teacher. He earned fame in 1962 with „One Day in the Life of Ivan Denisovich.”
Published with official approval during the thaw under Stalin’s successor, Nikita Khrushchev, its description of forced labour camps made a huge impact.
But another Soviet leader Leonid Brezhnev banned his writings and Russians could only read clandestine editions of his work for more than 20 years.
He was awarded the Nobel Prize in 1970 but refused to travel to receive it for fear of not being allowed to return home.
By then Solzhenitsyn was working on his massive labour camp portrait, „The Gulag Archipelago.” He was expelled from the Soviet Union in 1974 after the authorities discovered manuscripts of the book.
After a spell in Switzerland he moved to a remote village in Vermont in the United States, where he devoted himself to his „Red Wheel” cycle, a fictionalised history of the run-up to the Revolution.
During his exile, the world discovered a Solzhenitsyn who was critical of Western ways and called for moral renewal based on Christian values.
His return to his homeland in 1994 proved something of an anti-climax. The new Russia was as alien to Solzhenitsyn as the United States had been.
In June last year, Putin awarded Solzhenitsyn the State Prize, Russia’s highest honour. Solzhenitsyn praised Putin for reviving Russia’s greatness but also criticised the authorities for clamping down on democratic freedoms.
***
O prezentare în limba română a personalităţii marelui plecat dintre noi ne oferă doamna Roxana Iordache, cea de la care am aflat vestea ca atare.
Alexandr Soljeniţîn a murit, azi-noapte, în locuinţa lui din Moscova, în urma unui infarct, după câteva zile de slăbiciune, relatează AFP. Avea 89 de ani.
Născut în 1918, la Kislovodsk, Caucaz, Soljeniţîn a fost, iniţial, un adept al comunismului, pentru a deveni, ulterior, cel mai sever critic al regimului răului.
Regimul de detenţie, pe care avea să-l descrie în celebrul “Arhipelag Gulag”, l-a cunoscut nu doar din relatările a 227 de martori, ci pe cont propriu, fiind condamnat, în 1945, la 8 ani de muncă silnică într-un lagăr de lângă Moscova, cu condiţii mai uşoare, dar de unde chiar el a cerut să fie mutat într-un lagăr sever, din Kazakhstan.
A fost eliberat în februarie 1953, puţin înainte de moartea lui Stalin şi a mai executat trei ani de exil în Kazakhstan, informează AFP.
După ce Nichita Hruşciov a denunţat regimul concentraţionar stalinist, Soljeniţîn a putut publica, în 1962, “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, despre lagărele de muncă forţată, tradusă şi cunoscută în întreaga lume.
Era prea târziu pentru Brejnev să înăbuşe efectele liberalismului ideologic al lui Hruşciov, pentru că Soljeniţîn primise premiul Nobel, în 1970. Brejnev l-a interzis şi vreme de 20 de ani, opera lui, printre care “Primul cerc”, tradus masiv în engleză, a putut fi citită numai în samisdat.
“Arhipelagul Gulag” l-a scris în taină, găzduit de colegul de celulă Mîstislav Rostropovici, care, pentru curajul de a-l găzdui şi chiar de a scrie o scrisoare către oficiosul PCUS, “Pravda”, avea să suporte persecuţii şi să fie, ulterior, obligat la exil. Rostropovici a murit anul trecut.
Atât de tare a vrut să rămână în ţară ca să vadă şi să mărturisească, să răspândească mărturia lui vie în clandestinitate încât la primirea premiului Nobel, Soljeniţîn a refuzat să participe la ceremonie, de teama că nu va fi reprimit în ţară.
În 1974, şeful KGB, Iuri Andropov, avea să-l expulzeze, după descoperirea manuscriselor “Arhipelagului Gulag”.
După un stagiu în Elveţia, s-a stabilit într-un orăşel îndepărtat din Vermont, SUA, unde a scris ciclul “Roata Roşie”, o istorie ficţională a anilor premergători revoluţiei din octombrie.
Soljeniţîn a fost şi un critic al modului occidental de viaţă, pledând pentru regenerare morală fundamentată pe valorile creştine.
Întoarcerea acasă, din 1994, avea să-i aducă o nouă înstrăinare, pentru că nu-şi mai recunoaştea ţara natală. Şi atât de iubită.
Profesiunea lui de credinţă a fost scrisul testamentar, scrisul ca mesaj de conştiinţă, către conştiinţele conaţionalilor lui, în primul rând. Ruşii au fost, mereu, principalii destinatari ai scrierilor sale.
În iunie anul trecut, preşedintele de atunci, Vladimir Putin, i-a decernat Medalia de Stat, cea mai înaltă distincţie sovietică a Federaţiei Ruse, în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care a participat soţia lui, Natalia.
Îmi amintesc că, înainte de prăbuşirea URSS, a scris o cărticică, tradusă şi la noi, un fel de ghid privind cunoaşterea imperiului sovietic şi a modului de întrebuinţare a lui. A fost impresionantă declaraţia lui Soljeniţîn privind apartenenţa Basarabiei la România şi legitimitatea reîntregirii ţării noastre cu provincia ruptă dureros din trupul ei la finalul celui de-al doilea război mondial.
Un alt aspect legat de România şi de iadul comunist şi-l aminteşte Ionuţ Baias, în finalul unei succinte evocări de pe site-ul HotNews, în care menţionează că Soljeniţîn considera fenomenul Piteşti, “cel mai cumplit sistem de detenţie din lume”.
A trăit ca să fie martor şi să mărturisească lumii atât despre ororile unui regim asasin, comunismul, cât şi despre înstrăinarea societăţii occidentale prin abandonarea valorilor creştine.
Alexandr Soljeniţîn. Un mare om al umanităţii dintotdeauna, un creştin fervent.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
***
Pr. Dorin
Imagini din vacanţă
Stârceanu Bogdan-Ioan