Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 6 august 2008 Page 1 of 2

Mulţumim webmasterilor de la Hristiantsvo.ru pentru publicitarea noastră şi pentru cititorii de limbă rusă

Am văzut acest lucru tocmai acum. Vă mulţumim frumos şi vă dorim numai bine!

Portalul ortodox universal pentru publicitarea paginilor ortodoxe poate fi găsit aici.

Pr. Dorin

Decalogul ortodoxului creator de online

Dacă au curajul să fie atât de transparenţi ca noi… şi alţi blogări ortodocşi ar fi interesant să vedem numărul de postări şi nu numărul de comentarii sau de clicăreli aranjate!

Teologie pentru azi

A se observa detaliul semnificativ: numărul articolelor îl depăşeşte pe cel al… comentariilor, în toate cele trei bloguri ale noastre!

Biblioteca Teologică

Sinaxis

Decalogul platformei Teologie pentru azi pentru creatorii ortodocşi de online românesc, care s-au apucat sau se vor apuca de blogging!

1. Pe termen scurt puteţi sta în top, vă puteţi auto-vota, vă puteţi bucura de laude închipuite…Însă adevărata valoare a voastră şi a blogurilor voastre va consta în volumul de muncă gratuit şi în consistenţa blogului vostru!

2. Trebuie să propuneţi şi să realizaţi proiecte teologice personale sau prin co-participare…pentru că acelea vor fi osatura muncii voastre.

3. Generozitatea şi conştiinţa voastră se văd după numărul mare de oameni pe care îi publicitaţi, pe care îi observaţi, pe care ştiţi să-i apreciaţi şi după diversitatea tematică pe care o abordaţi.

4. Un creator de online care nu are câteva specializări stabile…despre care să scrie va fi plictisitor. Trebuie să ştii să scrii foarte repede şi în multe sectoare de activitate şi cu multă personalitate, să ştii să alegi şi să faci fotografii, să ştii să editezi şi să alegi file video şi audio, să ştii să comunici foarte bine, să ştii să vezi lucrurile esenţiale, să ai capacitatea de a te adapta continuu, de a stabili relaţii de prietenie autentică cu alţi creatori de online şi cu cititorii care te înţeleg şi te apreciază…

5. Amatoriştii în zona online sunt orgolioşi, singularizanţi şi vor vizibilitate imediată…Niciun creator serios de online nu preferă asemenea „camarazi”. Cei care vor vizibilitate de doi lei se fofilează, se autovotează, vezi că fac două postări la trei zile…dar sunt mereu cu multe accesări. Cum aşa?! Cui îi place să vină la tine şi să citească o poezie sau trei rânduri de text…de 100 de ori?!

6. Dacă vrei să fii credibil nu scrie şi nu acţiona în clică, în ceată. Dacă nu e de ajuns ce scrii şi creezi tu…şi ai nevoie de „şopârle” la comentarii, de persoane fictive care să zică: Da, e cel mai bun!…înseamnă că şi tu ştii că nu contezi şi ar trebui să te laşi de sportul ăsta.

7. Nu confundaţi comentatorii de duzină cu oamenii care…vă înţeleg. Comentatorul de duzină vine odată, i se pare că eşti nebun, fistichiu, prea bun pentru el, te plezneşte cu un comentariu sub pseudonim…şi nu îl mai vezi niciodată. Adevăratul fidel, adevăratul comentator e cel care vine şi se prezintă, care îţi spună ce crede, ce vrea, cine este şi ce aşteaptă de la tine…şi te vizitează constant. Adevăratul comentator e omul de conştiinţă, omul care caută să se specializeze în ceva anume dar şi să îşi petreacă timpul liber într-un mod agreabil şi cu oameni de valoare. Respectaţi şi apreciaţi această fidelitate generoasă!

8. Nu trebuie să te declari ortodox…ci trebuie să miroşi ortodox, să transpiri muncind ortodox, să vezi ortodox, să iubeşti ortodox, să te smereşti ortodox, să ai o mie de mâini întinse către cei care sunt arzători pentru viaţa după Dumnezeu.

9. Blogul ortodox trebuie să respire măreţie dumnezeiască, echilibru şi realism. Trebuie să ştii cum să prezinţi măreţia vieţii ortodoxe la parametrii ei adânc dumnezeieşti, trebuie să ştii ce poţi spune, până unde şi de ce şi…să vezi când, până când şi cu cine aplici o strategie de dialog şi de ce.

10. Dacă ai un accident sau dacă mori – Doamne fereşte! – şi rămâne după tine o sumă întreagă de date de conştiinţă şi de dragoste pentru întreaga comunitate online…cei care te-au cunoscut sau te vor cunoaşte în spaţiul tău web trebuie să te simtă ca pe cineva…de neînlocuit. Dacă nu ajungi un indispensabil pentru oameni…nu ai fost niciodată un veritabil creator de online! Trebuie ca oamenii să regrete faptul că o zi, două sau o săptămână nu sunt cu tine, nu te citesc şi nu te…au cu ei!

Pr. Dorin

Alexander/Aleksandr Soljeniţîn [ video; vestea morţii sale]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=f9Z96Is8I-w]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Xr6RjNBs2yk]

Pr. Dorin

O bibliotecă online pentru download cu cărţi şi soft în limbile română şi rusă

Audio 30.07.2008 23:20:00 Biblioteca 29.07.2008 08:16:00 Photo 30.07.2008 23:21:00 Soft 01.08.2008 20:49:00 Video 29.07.2008 09:30:00

Pagina sursă e aici.

Pr. Dorin

Contemporani cu ultimele cuvinte ale lui Alexander Soljeniţîn

Scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, portstindardul disidenţei din vremurile de tristă amintire ale gulagurilor sovietice, decedat duminică, a fost plâns de ruşi Vara trecută, când sănătatea începuse să i se şubrezească, scriitorul a acordat un interviu în legătură cu extraordinara sa viaţă unor jurnalişti de la cotidianul britanic „The Independent“

În interviul de atunci, Soljeniţîn îmbrăca „haina“ de analist politic şi făcea caracterizarea administraţiilor Gorbaciov, Elţîn şi Putin, eforturile acestuia din urmă de a ridica Rusia, „o ţară jefuită şi derutată“, fiind apreciate de disidentul rus În ce priveşte evoluţia literaturii ruse, Soljeniţîn a afirmat atunci că pentru a evolua „este nevoie de stabilitate, fie ea bună sau rea“

În acest ultim interviu, acordat publicaţiei britanice „The Independent“, Aleksandr Soljeniţîn povestea că a avut întotdeauna o pornire interioară către muncă şi luptă şi că a ţinut şi s-a lăsat ghidat de opiniile sale dezvoltate de-a lungul timpului, fără să acţioneze vreodată împotriva conştiinţei sale.

De asemenea, autorul rus îşi exprima speranţa că toţi oamenii care au trăit sub comunism vor înţelege că de vină pentru paginile amare din istoria lor este comunismul. „Dacă am putea toţi să ne uităm cu mintea limpede la istoria noastră, atunci nu am mai vedea această atitudine nostalgică către trecutul sovietic, care este predominantă acum printre cei care au fost mai puţin afectaţi din societatea noastră. Nici ţările din estul Europei sau fostele republici sovietice nu vor mai simţi nevoia să vadă în Rusia istorică sursa nefericirii lor. Ar trebui să înţelegem că numai acceptarea voluntară şi conştientă a unei vine de către un popor poate asigura vindecarea unei naţiuni“, afirma el.

„Gorbaciov a dat primul libertatea cuvântului“

În acelaşi interviu, Soljeniţîn considera că ruşii au început să înveţe lecţiile de pe urma Revoluţiilor din februarie şi octombrie şi consecinţelor lor şi făcea o caracterizare a guvernărilor lui Gorbaciov, Elţîn şi Putin. Astfel, în opinia sa, „administraţia Gorbaciov a fost uimitor de naivă din punct de vedere politic, fără experienţă şi iresponsabilă faţă de ţară. Nu a fost o guvernare, ci o renunţare nechibzuită la putere. Admiraţia Vestului i-a întărit convingerea că abordarea sa este corectă“. „Însă – adăuga el – trebuie să fie clar că Gorbaciov, nu Elţîn, aşa cum se susţine acum, a fost primul care a dat libertatea cuvântului şi de mişcare cetăţenilor ţării noastre“.

„Perioada lui Elţîn a fost caracterizată de o atitudine la fel de iresponsabilă faţă de viaţa poporului, însă în alte feluri. El a început o vânzare în masă de multi-miliarde de dolari a patrimoniului naţional. Dorind să obţină sprijinul liderilor locali, Elţîn a apărat separatismul şi a aprobat legi care au încurajat căderea statului rus“, a indicat el.

Despre Putin, Soljeniţîn afirma că „a moştenit o ţară jefuită şi derutată, cu o populaţie săracă şi demoralizată. Şi a început să facă ceea ce se putea, să reconstruiască gradual şi lent. Aceste eforturi nu au fost remarcate şi apreciate imediat“.

Operele mari sunt create pe timp de pace

Întrebat în legătură cu situaţia literaturii ruse din prezent, scriitorul a estimat că perioadele de schimbări rapide şi fundamentale nu au fost niciodată favorabile pentru literatură, operele semnificative fiind create mereu şi pretutindeni în perioade de stabilitate, bune sau rele. Potrivit lui, cititorul educat din prezent este mult mai interesat de non-ficţiune.

În încheierea interviului, Soljeniţîn afirma că nu îi era teamă de moarte. Dacă la început se temea să nu moară înainte ca planurile sale literare să devină realitate, la 30-40 de ani atitudinea sa faţă de moarte devenise destul de calmă şi echilibrată. „Simt că este o piatră de hotar naturală, dar asta nu înseamnă finală, a existenţei unei persoane“, declara el, adăugând că nu îşi mai doreşte mulţi ani de viaţă creativă, cei de atunci fiind suficienţi.

Pagini întregi în presa rusă, dedicate lui Soljeniţîn

Presa rusă de ieri a deplâns moartea „profetului“, care dorea să ajute Rusia „să îşi înţeleagă adevărata misiune predestinată“. „Profetul a decedat în ţara sa“, scrie cotidianul „Komsomolskaia Pravda“, care consacră şapte pagini celui care a deschis ochii lumii asupra adevăratei feţe a sistemului sovietic. „Umanist, profetic, înspăimântător, neprietenos, când genial, când naiv, el nu era unul dintre cei care sunt iubiţi de toţi. Dar rolul său în istorie nu numai că este semnificativ, este imens“, scrie „Kommersant“.

Pentru cotidianul „Gazeta“, „mai multe generaţii de oameni din Rusia nu-şi imaginează lumea“ fără Aleksandr Soljeniţîn. „Era scriitor, editorialist, personalitate publică, dar şi un istoric serios şi un gânditor original“, subliniază ziarul.

„Aleksandr Isaevici Soljeniţîn a avut o viaţă incredibilă!“, a scris şi cotidianul oficial „Rossiiskaia Gazeta“. „El a fost student, soldat, ofiţer în timpul războiului, prizonier, profesor de şcoală, luptător împotriva puterii, exilat politic, laureat al Premiului Nobel, şi, probabil, cel mai celebru dintre scriitorii în viaţă ai acestei lumi“, continuă „Rossiiskaia Gazeta“.

Putin i-a adus un ultim omagiu lui Soljeniţîn

Primul-ministru şi fostul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a adus un ultim omagiu scriitorului rus Alexandr Soljeniţîn, figură marcantă a disidenţei sovietice, relatează AFP.

Putin s-a apropiat cu un buchet de trandafiri roşii în mână şi s-a înclinat în faţa sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale celui care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. Apoi, fostul preşedinte a îmbrăţişat-o pe văduva scriitorului defunct, Natalia Soljeniţina, cu care a şi schimbat câteva cuvinte. „Moartea lui Aleksandr Soljeniţîn este o mare pierdere pentru întreaga Rusie. Suntem mândri de a fi avut un astfel de compatriot şi contemporan“, a declarat, luni, premierul Putin, într-un comunicat citat de agenţiile de presă ruse. La trupul neînsufleţit al scriitorului rus Aleksandr Soljeniţîn, depus ieri la Academia de Ştiinţe din Moscova, s-au perindat mii de ruşi pentru a-i aduce un ultim omagiu „profetului“.

Aleksandr Soljeniţîn, bolnav de mai mulţi ani, a decedat la vârsta de 89 de ani, în noaptea de duminică spre luni, la domiciliul său din Moscova. El a lăsat în urmă o operă monumentală, între care „Arhipeleagul Gulag“, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici“, „Primul cerc“, „Pavilionul Canceroşilor“.

Scriitorul va fi înmormântat astăzi, acolo unde şi-a dorit, în cimitirul Mănăstirii Donskoi din capitala rusă.

Cf. sursa

Despre semnificaţiile teologice ale praznicului Schimbării la Faţă a Domnului şi istoria sa cu Pr. Drd. Georgian Păunoiu

De la cartea Facerii, în care se descrie vederea lui Dumnezeu de către Adam, şi până la cuvântul tainic al Apocalipsei, întreaga Scriptură vorbeşte despre căutarea vederii lui Dumnezeu, dorul nestins al omului de a-L cunoaşte pe Cel Care l-a creat, de a căuta comuniunea cu El.

Această vedere nu înseamnă cunoaşterea Fiinţei lui Dumnezeu, ci o participare la energiile prin care Dumnezeu Se face prezent în lume şi în viaţa omului. Prezenţa harului dumnezeiesc aduce omului acea pace negrăită, o mireasmă fără asemănare în această lume – după mărturia Sfântului Serafim de Sarov.

În Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca, relatarea Schimbării la Faţă ocupă un loc central. Hristos le vesteşte ucenicilor apropierea pătimirii şi morţii Sale, iar prin transfigurarea de pe Tabor, le întăreşte credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Glasul Tatălui, în prezenţa celor doi mari profeţi ai Vechiului Testament, arată că toate profeţiile se împlinesc în Hristos. Prezenţa lui Dumnezeu-Tatăl este redată în icoanele vechi ale praznicului prin Mâna dumnezeiască, în semnul binecuvântării.

Icoana Schimbării la Faţă

Se ştie că în Muntele Athos exista în vechime o şcoală de pictură, iar la sfârşitul uceniciei, tânărul iconar trebuia să picteze icoana Schimbării la Faţă. De ce tocmai această icoană? Pentru că perspectiva icoanei acestui praznic este cea a lumii transfigurate, pe care numai o vedere luminată de harul lui Dumnezeu o poate reda prin arta icoanei.

Icoana Îl are în centru pe Hristos, Căruia faţa Îi străluceşte mai mult decât soarele, iar hainele Îi sunt strălucitoare ca lumina, avându-i

de-o parte şi de alta pe Moise şi pe Ilie. La picioarele lui Hristos, trei dintre ucenici, Petru, Iacov şi Ioan, sunt copleşiţi de dezvăluirea slavei dumnezeieşti.

Deşi izvorăşte raze de lumină, Hristos, „raza Tatălui“, este înconjurat de un fond închis de culoare, aşa-numita mandorlă, prezentă şi în icoana Învierii, prin care se exprimă realitatea tainică, de nepătruns a firii dumnezeieşti. Lumina lui Hristos se răspândeşte împrejur, cuprinzând lumea întreagă, care prin Cuvântul s-a zidit.

Cei doi fraţi, Iacov şi Ioan, stau cu faţa plecată la pământ şi acoperită cu palmele, iar Petru pare că spune lui Hristos: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie“ (Luca 9, 33).

Sfântul Ioan Damaschinul învaţă că „Hristos S-a schimbat la Faţă nu asumând ceea ce nu era, ci arătându-le apostolilor Săi ceea ce era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători“. Prezenţa celor trei ucenici devine o prefigurare a Bisericii, după cuvântul Domnului, că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20).

De ce Moise şi Ilie?

Pentru că ei s-au bucurat de mari descoperiri, unul pe Muntele Sinai, primind Tablele Legii, celălalt pe muntele Carmel. Cel care demult le vorbise proorocilor Vechiului Legământ, Cuvântul lui Dumnezeu acum întrupat, Se îmbracă „cu lumina ca şi cu o haină“ (Psalm 103, 2), vrând să arate strălucirea Învierii Sale.

Moise ţine tablele Legii în mână, iar profetul Ilie este reprezentat ca un bătrân cu părul lung. Dacă Moise a fost cunoscut drept chip al blândeţii, „căci era mai blând decât toţi oamenii de pe pământ“ (Numeri 12, 3), Ilie rămâne proorocul plin de zel pentru adevărata închinare adusă Domnului.

Amândoi – tâlcuiesc Sfinţii Părinţi – închipuiesc Pronia şi Judecata lui Dumnezeu sau cele două firi ale Mântuitorului. Sf. Maxim Mărturisitorul vede în Moise şi Ilie o reprezentare a celor două căi: calea căsătoriei şi cea a fecioriei, căci ucenicii „au învăţat că lângă Cuvântul sunt tainele căsătoriei şi ale necăsătoriei, cea dintâi prin Moise, care nu a fost împiedicat de căsătorie să se facă iubitor al slavei dumnezeieşti, cea de a doua prin Ilie, care a rămas cu totul curat de legătura căsătoriei“.

Prezenţa lui Moise pe Muntele Taborului ne aminteşte de făgăduinţa pe care Domnul o făcuse odinioară şi pe care acum Moise o vede împlinită: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi.“ (Deut. 18, 15) Evangheliştii ne spun că Hristos vorbea cu Moise şi cu Ilie despre moartea Sa, care avea să se întâmple în Ierusalim.

Sfântul Evanghelist Luca precizează că Hristos „S-a suit pe munte, ca să se roage“. Încă din Vechiul Testament, muntele apare ca loc al revelaţiei, al rugăciunii şi al contemplaţiei. Descriind urcuşul duhovnicesc pe Muntele Sinai, Sf. Grigorie de Nyssa scrie în „Viaţa lui Moise“ că vederea slavei lui Dumnezeu nu se face prin puterile omeneşti, ci prin iubirea care descoperă Izvorul iubirii. Coborând de pe înălţimile Sinaiului, Moise vorbea poporului, iar fiii lui Israel vedeau că faţa lui străluceşte.

Ultima sărbătoare împărătească a anului bisericesc

Relatările evanghelice ale Schimbării la Faţă, precum şi reprezentările iconografice au hrănit totdeauna reflecţia teologică în spaţiul ortodox. Transfigurarea de pe Tabor descoperă scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu: îndumnezeirea omului. Firea omenească întunecată prin Adam, în rai, se luminează acum prin lumina lui Hristos.

Schimbarea la Faţă anticipează şi Parusia, cea de-a doua venire a Domnului. Sfântul Grigorie Palama ne încredinţează: „Marea viziune a luminii Schimbării la Faţă a Domnului reprezintă taina celei de a opta zi, adică a lumii ce va să vină“. La sfârşitul veacurilor, „soarele se va întuneca“, pentru că Hristos Însuşi Se va arăta în toată slava, după cum vesteşte şi cartea Apocalipsei: „Şi vor vedea faţa Lui… şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină“ (Apoc. 22, 5). Nu întâmplător, praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă încheie anul bisericesc, întărind astfel sensul eshatologic al cultului ortodox.

„Când vede pe Domnul, sufletul se bucură“

Participând la slava lui Dumnezeu, omul se transfigurează, strălucind şi el. Vedem lucrul acesta pe chipul ucenicilor care, primind razele care vin de la Hristos, participă la slava Lui, „după puterea lor“. Cele mai vechi reprezentări ale Schimbării la Faţă redau bucuria, pacea şi uimirea ucenicilor. Din secolul al XV-lea însă, cele mai multe dintre icoane pun accentul pe teama ucenicilor înaintea luminii taborice, ca şi cum slava lui Dumnezeu ar fi cu totul inaccesibilă omului.

O posibilă explicaţie ar fi cea dată de părintele Alexander Schmemann: „Din timpul triumfului oficial al isihasmului şi al canonizării lui Grigorie Palama, mărturisirea învăţăturii sale a devenit, câteodată, absolut formală, fără o asimilare autentică a esenţei sale duhovniceşti creatoare“. Altfel spus, când omul pierde înţelegerea vie a adevărului de credinţă, atunci el se înstrăinează şi în experiere de sensul participării la descoperirea harului dumnezeiesc.

Vederea luminii lui Hristos şi calea sfinţeniei sunt ţinta oricărui suflet iubitor de Dumnezeu. Dintotdeauna sfinţii au mărturisit certitudinea vederii lui Dumnezeu de către cei „curaţi cu inima“. „Domnul îl iubeşte pe om – scrie Sfântul Siluan Athonitul – şi i se arată cum El Însuşi vrea. Şi când vede pe Domnul, sufletul se bucură cu smerenie de Stăpânul Cel milostiv şi nu mai poate iubi nimic altceva cum iubeşte pe Ziditorul Său. Sufletul cunoaşte această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte; ea este cunoscută numai prin Duhul Sfânt, pe care Îl dă Domnul. Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul şi-L recunoaşte. Cine poate descrie această bucurie şi veselie?“

Vechimea sărbătorii

Sărbătoarea Schimbării la Faţă ar putea data chiar de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Există o legătură cu praznicul Înălţării Sfintei Cruci, care urmează la patruzeci de zile după Schimbarea la Faţă. Începând cu ziua de 6 august, la slujba Utreniei se cântă Catavasiile Crucii.

În Occident, a doua duminică a Postului Mare a fost consacrată Schimbării la Faţă, în timp ce în Răsărit, această duminică este închinată Sfântului Grigorie Palama, cel care a teologhisit despre vederea luminii necreate de pe Tabor.

Primele reprezentări iconografice păstrate sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie“ din Ravenna şi cel din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Sinai.

Cf. sursa.

Ziua de 6 august 2008 e ziua când PFP Daniel al României împlineşte 21 de ani de viaţă monahală

Astăzi se împlinesc 21 de ani de când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a depus voturile monahale. Evenimentul a avut loc în anul 1987, în paraclisul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ al Mănăstirii Sihăstria, din judeţul Neamţ, iar la această slujbă au participat obştea mănăstirii, mulţi credincioşi, fraţii candidatului la monahism, dar şi câţiva clerici, invitaţi ai acestuia de la Bucureşti. L-a tuns în monahism stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele, iar naş de călugărie i-a fost părintele Cleopa Ilie.

Data de 6 august a fost aleasă de vrednicul de pomenire, patriarhul României, Teoctist Arăpaşu, atunci când, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în Palatul mitropolitan de la Iaşi, l-a îndemnat pe tânărul teolog Dan Ilie Ciobotea să scrie sub ochii lui cererea de intrare în monahism. Data de 6 august avea o semnificaţie deosebită pentru arhiereul de atunci al Moldovei, căci, în ziua Schimbării la Faţă a Mântuitorului, cu 52 de ani înainte, tânărul frate Toader Arăpaşu depusese el însuşi voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa.

„Evenimentul propriu-zis s-a desfăşurat la o oră târzie din ajunul Schimbării la Faţă. Părintele Cleopa i-a fost naş de călugărie, însoţindu-l pe tânărul Dan Ilie Ciobotea pe acest drum către altarul în faţa căruia şi-a făcut făgăduinţele. După ce s-a închinat la toate icoanele şi după ce a luat blagoslovenie de la stareţul mănăstirii şi iertare de la întreaga obşte, îmbrăcat numai într-o cămaşă albă, cu capul descoperit şi în ciorapi albi – arătând starea de curăţenie sufletească şi trupească – a mers în spatele bisericii.

Naşul de călugărie îl acoperă pe cel care vrea să devină monah cu o mantie largă, astfel încât el poate merge sub această mantie şi în genunchi, fără să fie observat. Apoi, când s-au terminat cele trei cântări deosebite, care se cântă în timpul slujbei, candidatul la călugărie s-a răstignit cu faţa în jos înaintea altarului, după care a purtat cu oficiantul dialogul acela cutremurător, păstrat de tradiţia Bisericii noastre pentru astfel de momente.

Dialogul cuprinde cele trei voturi pe care le face monahul, dar şi câteva îndemnuri specifice“, ne-a declarat exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhim. Timotei Aioanei, pe atunci elev la Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, participant la slujba de călugărie a Patriarhului nostru.

Narcisa Balaban

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno