Un Părinte duhovnicesc face mai mult decât zeci de mii de cărţi. Nu pentru că acele cărţi nu ar fi bune şi nu te-ar putea învăţa adevărul despre Dumnezeu şi ceea ce este drept să faci, ci pentru că mintea ta nu este în stare să se hrănească cu aceste cărţi şi adesea le înţelege prost sau se înfumurează repede şi pierde toată osteneala şi înţelepciunea dorinţei de a înainta în bine.

Părintele duhovnicesc este, din acest punct de vedere un exemplu viu, o icoană vie, pe care o vezi mişcându-se, gândind şi făcând lucrurile duhovniceşte. Nu numai teoretic. Nu doar îţi explică dogmele dumnezeieşti sau cum să înţelegi Scriptura şi cărţile Sfinţilor Părinţi, nu doar îţi tâlcuieşte părţile umbroase sau chiar de neînţeles, cuvintele care stau sub un văl adânc simbolico-mistic şi pe care un ochi neînduhovnicit nu ştie să le citească deloc.

Le face pe toate acestea, dar ceva încă şi mai mult decât acestea. Pentru că el e lângă tine. Te ceartă. Te mângâie. Te împacă. Te odihneşte. Te smereşte. Ştii că te iubeşte, că nu te va lăsa niciodată. Face mereu şi mereu aceleaşi gesturi şi fapte duhovniceşti, prin care te surprinde şi nu te surprinde în acelaşi timp. Te surprinde pentru că încă mai are răbdare, încă mai suportă, încă mai iartă, pentru a milioana oară iartă. Iarăşi dojeneşte şi iarăşi iartă.

Iarăşi învaţă şi iarăşi se nevoieşte enorm, lângă tine, care lâncezeşti. Nu te aştepţi să cedeze şi totuşi râvna lui şi pilda lui te copleşeşte, îţi erodează mândria când vezi că trec anii…şi el învaţă, citeşte, studiază, gândeşte teologic, gândeşte duhovniceşte, se nevoieşte, iartă…şi iarăşi învaţă, pe sine şi pe alţii, fără odihnă.

Învaţă la orice vârstă şi fără să ţină seama de neputinţele, de bolile şi de durerile sale. E un monument de dăruire şi de generozitate. E un fel de icoană umblătoare care loveşte cu picătura răbdării sale, de-a lungul anilor, piatra cerbiciei tale. E adevărat dar nu-ţi vine să crezi. Nu-ţi vine să crezi dar vezi cu ochii şi cu inima ta.

Părintele duhovnicesc e un dar rar. E cel pe care îl simţi că îţi vine ca o mănuşă duhului tău. Cel care te duce la izvoarele harului care nu te mint…la izvoarele liniştii, ale blândeţii, ale înţelepciunii, ale vederii gândurilor negre şi înţelegerii patimilor proprii. Dar el nu te striveşte cu exigenţele sale, deşi vezi că le aplică sie însuşi.

Uneori însă, din păcate, se poate înţelege prost nu numai cartea duhovnicească, ci şi cine este adevăratul Părinte duhovnicesc, astfel încât să-l alegi pe cel care mai mult pare decât este sau care nu te poate înţelege cu adevărat şi nu îţi poate da sfatul benefic şi vindecător. Dar tocmai de aceea, viaţa duhovnicească înseamnă şi încercări extreme şi curaj nebunesc de a te mântui.

Psa. Gianina

Did you like this? Share it: