Ni-l povesteşte Anton Maria Del Chiaro, secretarul Sfântului Constantin, după ce ne informează că Domnitorul fusese avertizat printr-o scrisoare de la un grec din Constantinopol asupra hotărârii vizirului de a-l mazili. Însă nici Sfântul Constantin, nici ginerele său, martirizat împreună cu el, Sfântul Ianache Sfetnicul şi nici alţi boieri nu au dat crezare acestei scrisori, întrucât tocmai primiseră din partea vizirului o altă scrisoare, concepută astfel încât să adoarmă vigilenţa voievodului, un răvaş diplomatic în care turcii aveau faţă prietenoasă.

În acele zile, cu puţin înainte de mazilirea Sfântului Constantin, s-a îmbolnăvit şi a trecut la cele veşnice fiica sa, Stanca. Secretarul brâncovenesc ne dă mărturie, în cartea sa, că ea a avut un vis profetic cu privire la soarta tragică (din perspectivă omenească, dar fericită, din unghiul de vedere duhovnicesc) a tatălui şi a familiei sale:

„În aceste zile de nehotărâre, căzu bolnavă fiica mai mare a Voevodului, Doamna Stanca, care în agonie chemă pe Doamna, mama ei, şi surorile ei, arătându-le, halucinând, o ceată de turci care zmunceşte de grumaz pe tatăl ei, vroind să-l ducă la Constantinopol.

Cu greu fu liniştită de cei din jurul ei, dar muri după câteva ore. Acest fapt mi-au povestit surorile defunctei, înainte de detronarea tatălui lor.

În ziua înmormântărei Principesei, care avu loc în biserica metropolitană [slujba de înmormântare a avut loc la Mitropolie, iar predica funebră a rostit-o Sfântul Antim Ivireanul – n.n.] din Bucureşti, aflai de un alt caz memorabil, vrednic de a fi notat. Mitropolia e pe vârful unui deal. În vale e palatul brâncovenesc. În afara porţii palatului se află o cruce de piatră albă, cu o inscripţie în limba valahă, că-n acelaş loc tatăl Principelui a fost tăiat în bucăţi de dorobanţii răsculaţi contra sa.

Principele Constantin scoborând călare de la Mitropolie, cu tot alaiul pompos, în dreptul aceleiaşi cruci, o găină îi zbură pe braţ; acest semn a fost atribuit unei iminente nenorociri, căci întâmplările cele mai simple sunt efectele misterioase ale Providenţei.” (Cf. Anton-Maria Del Chiaro Fiorentino, Revoluţiile Valahiei, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de Nicolae Iorga, Ed. Viaţa Românească, Iaşi, 1929, p. 44).

Familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu primea aşadar avertismente pe mai multe căi. Însă se apropia ziua Învierii… Dar, în Săptămâna Mare, a anului 1714, turcii au năvălit fără veste şi l-au arestat, împreună cu familia, pornindu-l spre Constantinopol. Vinerea Mare a fost, în mod providenţial, ziua începutului pătimirii lor.

Au urmat luni de arest şi de torturi grele, cărora Sfântul Constantin şi fiii săi nu le-au cedat. Pe 25 august, de Sfânta Maria, când Domnitorul împlinea 60 de ani, iar soţia sa îşi serba ziua onomastică, au fost aduşi în faţa eşafodului, pe malul Bosforului, în prezenţa delegaţiilor şi ambasadorilor străini la Constantinopol, printre care şi ambasadorul Franţei. Cei prezenţi au mărturisit că şi turcii s-au înfiorat şi n-au suportat cruzimea peisajului şi atrocitatea execuţiei hotărâte de vizir.

Li s-a oferit viaţa în schimbul renunţării la credinţa ortodoxă şi a convertirii la mahomedanism, ceea ce au refuzat. În consecinţă, în faţa unei audienţe numeroase aduse la spectacol, li s-au tăiat capetele, Domnului, celor 4 fii ai săi şi ginerelui său, Ianache Sfetnicul. Capetele au fost atârnate în pari, iar trupurile aruncate în apă, de unde nişte creştini evlavioşi au recuperat trupul Sfântului Constantin şi l-au dat soţiei sale, Doamna Maria, care l-a adus şi l-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe.

Psa. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: