Dan Puric intervievat de Elena Vlădăreanu

Vreau sa incep de la o curiozitate a mea: de cand am vazut „Don Quijote” la Teatrul National, nu incetez sa ma gandesc la simbolul din final si sa ma intreb daca nu cumva e prea mult. Mai ales ca deseori se scrie despre dumneavoastra ca despre „un Don Quijote al scenei romanesti”.

Finalul nu este unul simbolic, este unul firesc. Don Quijote, in ultima instanta, este un crucificat. Dar este simbolic pentru tine caci in educatia si mediul contemporan lucrurile firesti au inceput sa para anormale. Ce este asa de nefiresc pentru un om care se jertfeste ca in final sa fie crucificat? Tot spectacolul merge spre asta. Cum am spus eu, „Don Quijote este ultimul suspin crestin al Occidentului”, este o jertfa. Nemaifiind voi invatati cu ideea de jertfa, vi se pare o trasnitura, asa, un fel de gaselnita regizorala. Stau de vorba cu o generatie care nu mai are fiziologia jertfei, ci a utilitarului. Atunci jertfa trece la capitolul simbol.

Faptul ca Tudor Greceanu, marele pilot de aviatie, statea intr-o garsoniera nenorocita, in timp ce toate leprele care ne conduc stau acolo unde stau, e un simbol. E un simbol ca parintele Iustin Parvu sta pe o scandurica si doarme doua ore pe noapte. Un simbol pentru ce? Tot el, care a facut 17 ani de puscarie, si-a prelungit puscaria intr-un Sighet mai mare, intr-un Aiud mai mare care e Romania de astazi. Voi nu aveti cum sa intelegeti lucrurile astea pentru ca nu ati fost informati. Oricum, societatea in care traim ne condamna la Alzheimer. Atunci, asociatiile pe care le faci tu sunt asociatiile unui tanar de buna-credinta, dar fara repere emotionale adanci.

» „Don Quijote” mi se pare extrem de diferit de „Made in Romania”, care e mult mai ludic, mai inventiv, mai comic. Era o alta etapa.

» Hai sa vorbim putin despre aceste etape!


si lucrul asta as putea sa-l amendez, ca este un reflex anglo-saxon, de a imparti. Ceea ce nu apartine gandirii crestine. Titu Maiorescu spunea ca toate lucrurile tremura la margine. Poti sa-mi spui clar, ca sa-l citez pe bunul meu prieten profesorul de filosofie Gheorghe Ceausu, cand ai trecut de la adolescenta la maturitate? Este o fiziologie a creatiei. Cand am facut „Made in Romania”, eram in plin metabolism creator. S-ar putea ca peste doi ani, daca Dumnezeu ma mai lasa sa traiesc, sa tasneasca altceva. Atentie la lucrurile astea, pentru ca noi ne etapizam destul de penibil, traim din cincinale. Lucrurile sunt mai importante, apropo de taina. Cum spunea Paul Evdochinov, „nu noi traim taina, taina ne traieste pe noi”. Romania ne traieste, identitatea aceasta de roman, identitatea de crestin ne traieste. si cand am facut „Made in Romania” am fost cinstit, si acum sunt cinstit.


» De ce simtiti nevoia sa vorbiti tot timpul despre Dumnezeu, despre apropierea/indepartarea oamenilor de Biserica?


Buna intrebare. Un mare filosof, Lao Zi, cu vreo 450 de ani inaintea lui Hristos, spunea ca in cetatea in care nu exista virtute se vorbeste ingrozitor de mult despre virtute. Simt o lipsa, e un semnal de alarma. In mod normal, eu, ca actor, nu ar fi trebuit sa vorbesc despre lucrurile astea, sunt altii legitimati sa o faca. Inseamna ca undeva s-a intamplat un accident. Daca am face putina cazuistica medicala: intr-un accident, daca bratul stang nu mai functioneaza sau emisfera stanga nu mai functioneaza, multe lucruri le preia cea dreapta, asa cum poate, mai balbait sau mai putin balbait, cat sa repuna organismul in miscare. Romania este un copil care a facut un accident si acum are o pareza. Eu sunt unul dintre neuronii care incearca sa tina legaturile pierdute. Crezi ca, daca traiau Petre Tutea, Mircea Vulcanescu sau Constantin Noica, Dan Puric ar mai fi vorbit? si-ar fi vazut de treaba lui. Dar, fiind vid, gol din punctul de vedere al intelectualului cu verticalitate profunda si lucrare, imi asum riscurile. Despre ce ati vrea sa discut? Despre clasa politica? Vi se pare asta un lucru demn de discutie?

» Apropo de asta. Am auzit ca ati intrat in politica.


Nu am vrut si nu intru in politica, pentru ca politica este o improvizatie. OK, pot sa am o intalnire cu un personaj politic, mai mult sau mai putin accidentala, este dreptul meu. Nu ma judeca pe mine o populatie bezmetica si imbecilizata pe internet. Eu, Dan Puric, sunt liber sa ma intalnesc cu oricine si sa discut. Maica Tereza l-a vizitat pe Iliescu si asta n-a insemnat ca a intrat in PSD.

» Dar nu va temeti ca discursurile dumneavoastra pe teme religioase pot fi folosite de politicieni?


Ei, saracii, au folosit si compromis aceste teme cu mult timp inaintea mea. Au compromis totul, si ideea de identitate nationala. Un lucru ilegitim are obsesia legitimarii permanente. Nu are cum sa fie confiscata atitudinea mea, pentru ca ea are un singur suport: sinceritatea sufleteasca. Aceasta nu poate fi manipulata si nici mimata.



» Si cum poate face cineva distinctie intre dumneavoastra si Gigi Becali, de exemplu?


In primul rand, nu trebuie facute asemenea diferente, pentru ca intram cu unitati de masura false. De ce poporul roman nu se masoara cu unitatea de masura deplina, care este Mihai Eminescu? Primul lucru pe care l-au facut intelectualii nostri de astazi a fost sa dea in Eminescu. De ce? Ca sa distruga unitatea de masura. Haideti sa masuram poporul roman cu Mihai Eminescu, cu Mircea Vulcanescu, cu Petre Tutea, cu Iustin Parvu!

De ce sa masuram cu lucruri din spatiul politic? Nici nu trebuie condamnati, sunt rezultatul unei societati-ghetou. Romania este un Aiud mai mare, un ghetou de munca fortata, cu praf de democratie pe deasupra, in care libertatea se confunda cu libertinajul. In timp ce stau cu tine de vorba, din zece tineri, noua fug in strainatate. In timp ce stau de vorba cu tine, 51% din suprafata tarii este defrisata. Iar aceasta este una dintre cauzele criminale ale inundatiilor catastrofale de astazi. In timp ce stau de vorba cu tine, in economia romaneasca se lucreaza cu coeficientul de la cinci judete. In timp ce stau de vorba cu tine, pensionarii sunt condamnati la moarte lenta.

Despre ce sa vorbesc, atunci? Despre competenta si morala oamenilor politici? Este cu mult mai rau decat inainte. Inainte se omora fizic, acum se omoara sufleteste. De-aia am zis ca traim intr-un Aiud generalizat. Instinctul bun al parintelui Iustin Parvu de a-si pastra patul lui de lemn vine din stiinta ca celula continua, dar ca si lupta trebuie continuata. Dar poporul roman are geniu. Ii trebuie o respiratie mai puternica si o diagnoza: nu poti confunda mizerabilitatea din Romania cu destinul ei. Daca vezi Romania din punctul de vedere al lui Sancho Panza, este un ghetou neocomunist, fara perspectiva. Daca o vezi din punctul de vedere al lui Don Quijote, este gradina Maicii Domnului.

» Dar din punctul de vedere al unui artist care traieste, lucreaza in Romania?


Te situezi pe pozitia lui Dan Puric, care stie ca Romania nu este ceea ce este acum si crede in potentialul ei. Eu lucrez in posibil, domnisoara, eu lucrez in virtualitatea ei. Poporul acesta a dainuit datorita virtualitatii. Meteorologia istoriei este penibila. Pot sa spun si eu ca Noica, „istoria a facut pipi pe mine, dar si eu am facut pe ea”.

» De ce spuneti asta? Nu e cam prea mult?


Nu am spus-o eu, a spus-o Constantin Noica. Cat de mult credeti ca a suferit Noica sa poata spune asa ceva?

» Dar dumneavoastra nu va puteti plange de lipsa succesului.


Crezi ca, dupa ce 25 de ani am stat cu dosarele pe langa Televiziunea Romana, aceasta tara nu putea sa aiba un divertisment, un umor de talie mondiala, facut cu tinerii de aici? Nu sunt primit. Crezi ca nu as fi putut face o cinematografie care sa arate tonusul si vitalitatea acestui neam? Daca Brancusi s-ar fi intors in Romania, ar fi ajuns profesor de desen la scoala Populara de Arte. Ce mult conteaza invecinarea! Cu cine sunt eu invecinat, domnisoara, de ma poate respira in chestia asta? Cu un public inteligent, cu tineri extraordinari care ma respira. Ai vazut vreo institutie care ma ajuta? Ai vazut Ministerul Culturii interesat sa ajute fenomenul pe care l-am creat eu in Romania? Ministrul Culturii nu a stiut cum sa-mi ia mai repede cladirea Rapsodia.

» Am inteles ca, din toamna, veti infiinta chiar o fundatie acolo. Prin urmare…


Va fi o fundatie. Sunt ajutat de domnul Hossu, un om care, in sfarsit, a inteles ca se poate naste ceva aici. El m-a ajutat cu concesionarea acestei sali, voi face un centru de arta. Dar in loc sa vina ministrul Culturii si sa zica: „Domnule Puric, sunteti pe drumuri de atatia ani, ati facut gratis atatea lucruri, ati facut atatea pentru aceasta tara, poftiti un milion de euro!”… Conditia mea e jenanta in Romania, unde nu pot sa construiesc nimic. In Elvetia sau in Franta, Béjart sau Marcel Marceau ar fi fost tratat la fel de catre oficiali?


» De ce nu ati plecat?


Pentru ca timpul care a venit, al rasturnarii, era un alt timp istoric, pentru ca nu vreau sa ma realizez de unul singur, vreau sa ne realizam impreuna. De ce sa nu plece ei? Toate haimanalele astea, cu milioane de euro in banca, de ce sa nu paraseasca ele tara? Pleaca tot ce avem mai bun. Coloana vertebrala a tarii este plecata. Dar aceasta subspecie a ramas aici, cu mana pe tubul de oxigen al tarii. Iar noi traim din sandvisuri. A fost distrus, cum ar zice Constantin Radulescu-Motru, fondul sufletesc al neamului. Cartea pe care am scris-o a ajuns la 50.000 de exemplare in trei luni. Cum va explicati asta? Eu nu sunt scriitor, am crezut ca mai mult de 500 de exemplare nu o sa vand.

» Dar sunteti foarte popular, mie mi se pare firesc.


Eu nu cred ca este vorba despre asta. Popularitatea nu poate sa acopere doar o mica parte. Inseamna ca oamenii stiu ca am dreptate. Inseamna ca oamenii vor sa se lamureasca. Inseamna ca oamenii au nevoie de acel altceva. Nu din curiozitate a cumparat poporul roman cartea, ci din necesitate.

» Din necesitate?


Da. Din nevoia de a sti, de a cunoaste. Curiozitatea cade la coltul strazii. E de televiziune sau de revista care se ocupa de viata intima a nu stiu cui. Popularitatea asigura un tiraj, dar tirajul, de data asta, nu e asigurat de curiozitate. E necesitate.

» Stiu ca ati vrea sa faceti un film.


Am realizat doua scenarii. Am anuntat ca este un film axat pe pantomima, pe un limbaj nonverbal, si mi-au dat 2 pentru dialog. Ce zici de comisia asta? Asta este soarta lui Dan Puric?


» Sper ca asta nu este frustrare, pentru ca mai devreme mi-ati explicat de ce nu plecati din Romania.


Nu este frustrare, este tristete. Frustrarea face parte din dorinta legitima a unui om de a fi vazut, de a face cariera, dar cand depasesti lucrurile astea te apuca o tristete fantastica. Eu stiu ce valori avem in tara si nu iesim cu ele. Eu stiu in ce garaj sunt bagate valorile din Romania si cu ce se defileaza in afara. Am tot dat exemplul duhovnicilor, care sunt tinuti in garaj. Ce zici de gestul extraordinar al parintelui Iustin Parvu, care s-a dus la Sighet, a ingenuncheat in fata suferintei romanesti – si acolo sunt si greco-catolici, si protestanti – si a zis ca puscariile din Romania sunt altarele bisericilor noastre? Acolo unde a ingenuncheat el, daca ar ingenunchea tot poporul roman, s-ar ridica o forta extraordinara; daca ar ingenunchea toata Europa, s-ar ridica o umanitate extraordinara.

» Ar fi prea mult daca v-as cere sa faceti o lista: ce ar trebui prezentat in afara din cultura romaneasca, astfel incat sa nu mai „defilam” cu false valori?


Adica sa inlocuiesc o lista cu o alta. In primul rand, ar trebui schimbata lista celor care fac liste. Talentele autentice trebuie orchestrate in zona valorilor profunde. Lucruri autentice sunt date la o parte pentru lucruri de fatada. De exemplu, cum ar fi fost Capitala Culturala Europeana daca toti oamenii care au venit sa ne viziteze ar fi avut si ocazia sa ne cunoasca? Dar ei au vazut calusii, niste piese de teatru – cele mai multe patologice –, au vazut folclor… ce vedeau si inainte. Se puteau face lucruri astfel incat aceasta tara sa fie cunoscuta: traduceri din gandirea rasariteana ortodoxa a marilor filozofi. Se puteau face DVD-uri cu rana aceasta deschisa, care este Romania, proiectii de filme, colocvii ca sa stie oamenii unde au venit, sa realizeze un contact cu istoria.

Cum sa fiu eu, Dan Puric, fericit? In timp ce facem acest interviu, ma chinuiesc sa strang sponsori, sa fac la Rapsodia un centru cultural, in loc ca Ministerul Culturii sau Guvernul sa fie implicat in sustinerea acestui fenomen. Ar trebui sa fiu ajutat sa fac scoala, dar pe ei nu-i intereseaza.

» Totusi, ce se va intampla din toamna la Rapsodia? si pe cand un nou spectacol?


Vreau sa deschid acest centru international de arta cat mai repede. Daca voi primi bani si voi gasi oameni constienti de frontul moral pe care vreau sa-l fac acolo, lucrurile se vor misca mult mai repede. Este incurajator ca primarul general al Capitalei s-a oferit sa ma ajute. Deocamdata, m-a sponsorizat o studenta, dar din interior am primit enorm de putin. Voi face un nou spectacol impreuna cu Doina Levintza, care se va numi „Moda Regala”. Trebuie sa avem si noi instinctul ierarhic al monarhiei, ca ati vazut unde am ajuns cu democratia…

Conditia mea e jenanta in Romania, unde nu pot sa construiesc nimic. In Elvetia sau in Franta, Béjart sau Marcel Marceau ar fi fost tratat la fel de catre oficiali?” Dan Puric

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *