Ce, nu vi se pare frumos ceea ce vedeţi mai sus…omul remodelat astfel? Înseamnă că n-aveţi gusturi…pe măsura emancipării umane! Am întrebat odată un tânăr de vreo 16 ani:

– Nu te doare?

– Ba da, mă doare ăsta din buză (mai avea şi 3 cercei în ureche), da’ numai când râd sau vorbesc mai mult. În rest… nu mă doare. Mă făcea una odată să râd în autobuz…şi nu puteam. Aia se mira de ce nu râd, până i-am zis că e nasoală, ca să mă lase în pace…că mă durea. Mi la pus unu’ în parc, fără anestezic. Îmi venea să plâng, da’ era lume…n-am plâns o lacrimă! Ce să fac, altfel nu atrag cu nimic atenţia…trebuie să atrag şi eu cumva atenţia…

Ce mai…ca să trăieşti în capitală sau ca să fii cool, trebuie să faci multe, inimaginabil de multe, altfel nu eşti…interesant. N-ai putea fi interesant şi fără să faci atât de multe lucruri care îţi pierd timpul, banii şi îţi mutilează corpul? Nu! Nu şi nu! Dacă n-ai pielea tăbăcită la solar, dacă n-ai celulare bengoase, cu display de 2 m, câteva cuie bătute în sprâncene şi un şirag de cercei în urechi…nu eşti om.

Nici tu nu eşti om dacă nu eşti om ca el sau ca ea. Pentru că unul ca el sau una ca ea dau tonul la umanitate. Ei sunt path-ul spre viitor, future – cum am auzit că se zice în filme, un viitor care nu e viitor dacă nu e haotic, dacă nu e dezaxat de paranormal. Oamenii se panichează, intră în sevraj dacă e prea multă linişte, prea multă normalitate…dacă nu-şi primesc procentul de anormalitate.

Noi trebuie să mâncăm adrenalină pe pâine, să ne sculăm fascinaţi de viteza adrenalinei care să ne facă superluminici. Nu contează că nu suntem superluminici, nu contează că ne torturăm singuri, că ne mutilăm fizic şi psihic, în toate felurile. Dacă automutilarea corespunde unui stil de viaţă, atunci stilul este viaţa, cum spunea Buffon, încă de acum trei secole.

Dacă nebunia unei patimi sau a tuturor patimilor e un ideal de viaţă şi o ideologie de mase, trebuie să laşi nebunia în pace, chiar dacă ea străpunge trupuri şi le maltratează, le schingiuieşte în modul cel mai oribil cu putinţă, dar şi cel mai evident cu putinţă. Ţi se cere nu doar să respecţi libertatea nebuniei, ci şi să te conformezi ei, să te instalezi comod în noua viziune a libertăţii de exprimare.

Ca ortodox, nu poţi să nu stai să te întrebi: de ce rugăciunile noastre de exorcizare sunt o rămăşiţă a obscurantismului medieval, pentru unii, iar bodypiercing-ul sau alte sporturi care stâlcesc fiinţa umană nu le par deloc aceloraşi oameni ca epave recondiţionate ale celui mai involut şi mai sălbatic păgânism, ale unor timpuri la care n-am mai dori să ne mai întoarcem niciodată?

Psa. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: