Caz ultrareal. Relatare de la faţa locului.

Pe stradă, cu maşina unul lângă altul…tatăl şi fiul. Fiul îl anunţă pe tată că va pleca cu familia lui la mare. Fiul e de vreo 35-40. Tatăl îl întreabă: Şi cu pisicile ce faceţi? Le luaţi la voi? Sau mă duc eu să le dau mâncare? La care fiul răspunde: Nu, nu trebuie să te duci la ele…pentru că le punem cât vor ele [?!!!!!] apă şi mâncare…şi sunt bine până când ne întoarcem noi.

Trecem mai departe.

Ne vin o serie/o seamă de întrebări şi chiar… exclamaţii.

1. OUUU…Am găsit pe primul bucureştean care ştie pisiceasca!

2. E ca în filmul cu dr. animale, care vorbea cu ele şi toată pădurea se strângea la el în casă?

3. Câte zile şi câţi îl drăcuie pe omul ăsta…cu pisicile, neamul şi sejurul său la mare…când or începe pisicile să…latre?

4. Ce sensibil om! Cred că le confundă cu ascuţitorile. Nu e de mirare că unii părinţi pleacă de-acasă la o lună…şi se întorc la 50 de ani ca să îi creşti la bătrâneţe.

5. Aşa, categoric, nu!

6. Dacă nu ştii să respecţi un animal…iaţi o jucărie de plastic!

7. Putea să le ia cu maşina personală dar le lasă la Bucureşti [ pentru câte zile?!!!], ca să facă vară friptă colocatarilor. Adică om beton de responsabil.

Şi mai erau unele…ziceri…dar n-are rost.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: