Oare îşi va desfiinţa şi părintele Savatie Baştovoi blogul politic…după cum şi l-a desfiinţat părintele Ioan Usca pe cel cultural?

Motto:

Ceea ce se vede în imagine a devenit…neant

Ieri, pe 23 august 2008, elanul părintelui Ioan Usca a fost…fenomenal. De la ora 10-11 şi până spre seară a pus tot comentariul personal la Facere, adică, nu mai puţin de 50 de postări. Record personal! Noi ne minunam de dumnealui urmărindu-l pe surfărul blogului nostru. Când mă duc acum 10 minune să văd ce-i mai face blogul, citesc…

Oare ce l-a determinat să facă acest lucru…dacă considera până mai ieri, că blogul acesta era o bună carte de vizită pentru dumnealui, care e preot ortodox şi, a stat de vro două luni în top 100. ro?

Poate că nu pare a fi, la o primă vedere, o legătură între părintele Ioan Usca, preot ortodox… şi protosinghelul/ieromonahul ortodox Savatie Baştovoi, care a venit să facă politică eclesială şi, de când a venit, stă tot timpul, în mod fals…în primele locuri ale lui 100. ro. Însă, noi credem că se aseamănă foarte mult în ceea ce priveşte…aspectul neserios cu care îşi tratează vocaţia.

Dacă ieromonahii mănăstirilor se ocupă de politică, de huooooo şi nu de…predici, comentarii, aprofundări, înseamnă că nu mai am legături reale, profunde cu realitatea mănăstirească ortodoxă. Dor de blog 3 a atenţionat cu curtoazie pe părintele Savatie…că venirea sa, cu o asemenea faţă şi grad al muncii la nivel online e o decepţie pentru noi personal…şi nu credem că doar pentru noi.

Deşi părea să fie comunicativ…se pare că în noi a găsit pe cel mai mare duşman, paradoxal, în noi care îl iubim. Credem că a avut şi are sfătuitori nerecomandabili şi…intenţii ortodoxe online parazitare.

Dacă vine la nivel online, după ce ne urmăreşte 3 ani de zile şi vede cum încercăm să ne facem noi treaba şi vrea să îl lăudăm că stă toată ziua în top cu…nescrieri, prost gust şi nesimţire, îi urăm pătrăţoşim îndelungat [ dacă nu se simte că trebuie să se retragă, pentru că e un fiasco total demersul său] sau îl implorăm prieteneşte să îşi desfiinţeze blogul, aşa acum a făcut-o, cu eroism şi cu frângere de orgoliu, părintele Ioan Usca.

Şi cererea noastră e de cel mai mare bun simţ, părinte Savatie, pentru că vrem pe Savatie acela fulminant, pe Savatie cu capul pe umeri, pe Savatie care poate să desfiinţeze blogul de ziarist de acum, care e o ruşine în primele locuri ale Wp. ro fără munca aferentă – o ruşine pentru ortodocşii români şi nu pentru top, care e o ruşine de proporţii! – şi poate crea adevăratul blog al lui Savatie, pe care să îl vedem pe Savatie cel de acum, cu conştiinţă şi devotament preoţesc şi nu un invidios de doi bani, care vrea să îl facă pe preotul Dorin Picioruş la rating.

Sperăm că poate să învingă bunul simţ şi eroismul vostru, Părinte Savatie, dar, în primul rând, sperăm să învingă grija şi respectul pentru ortodocşii români care vor de la noi hrană tare, duhovnicească şi nu jos Sinodul, toţi sunt proşti…dar sfinţii suntem noi! Lăsaţi-i pe sfătuitorii dv. să urle la lună…şi daţi-vă demisia la blog! Daţi-l pe pustii ca şi pe celelalte că e o ruşine! Apoi, pocăit de trecut, veniţi să facem împreună o muncă preoţească care să convingă şi să uimească o lume întreagă, alături de toţi ortodocşii care vor să scrie serios şi consideră munca online că face parte din vocaţia lor creştinească şi ortodoxă!

Pr. Dorin

Singurul ziar românesc cu design cât de cât acceptabil şi cu categorie de Religie este ziarul Gardianul

Ziarul Gardianul are de ceva timp o faţă nouă, apropiată blogurilor, pe fond închis, cât de cât proprie cititului. Cum să citeşti, fratele meu, pe alb sau…pe negru? Ochiul nostru e învăţat cu foaia îngălbenită, cu foaia care nu te oboseşte. De ce ediţiile occidentale ale Scripturii, cele de lux şi ştiinţifice, au foaia gălbuie, maronistă? Tocmai pentru ca să le poţi citi. Când faci ziar cu foaie ultraalbă la nivel online înseamnă că vrei ca nimeni să nu ţi-o citească.

La fel, cum să faci blog pe negru? Sau pe roşu aprins? Sau pe verde? Sau pe albastru ultramarin? Trebuie să ai o platformă cu o culoare citibilă, care odihneşte ochiul. Pe WordPressul gratuit, la ora actuală, culoarea blogului nostru [ noi avem blog gratuit şi nu masterizat!] e cea mai bună culoare la citit. Adică o ia cel care vrea să fie citit şi nu…frunzărit.

Ne întoarcem la Gardianul. Da: e singurul ziar la ora asta care poate fi citit, pentru că acest alb înnegrit al paginii permite odihna ta, odihna cititorului. Şi, dacă venim noi, cu ochii obosiţi de munca cu cititul e o adevărată binecuvântare această pagină.

În al doilea rând trebuie să îl felicităm pe domnul Dumitru Manolache [ pe care nu îl cunoaştem personal] pentru că susţine zilnic categoria Religie. De-a lungul timpului am citit diverse articole ale dumnealui, am preluat articole ale domniei sale în momente cheie şi, se pare că avem de-a face cu un ziarist care ştie cel mai adesea ce spune în domeniul credinţei. Dacă el ar pleca…Gardianul ar mai susţine această categorie?

În al treilea rând, categoria Religie e pusă ca nuca în perete în corpusul de categorii al ziarului, în penultima secţiune a ziarului…

deşi fratele Oreste, care face o salată de toată jena în emisiunile sale TV, amalgamând ocultismul cu credinţa creştină, apare al treilea de sus în jos…

A devenit d-l Oreste…mama Omida a Bucureştiului?

În al patrulea rând se deschide uşor ziarul…dar mai greu articolele. Apeşi pe titlul ziarului, apare în link…dar mai trece apă pe gârlă până vine toată ştirea…ceea ce te face să o laşi acolo…şi să pleci.

Rămân însă cele spuse în titlu:

are un design cât de cât citibil la pagină, cel mai citibil dintre toate ziarele româneşti online

şi

are şi categorie de Religie…pe care o face un singur om cel mai adesea.

Pr. Dorin

Ortodoxia poloneză

În Polonia a existat întotdeauna loc pentru mai multe tradiţii religioase, iar Ortodoxia a ocupat între ele un loc însemnat. Modificările suferite de graniţe şi procesul de asimilare au făcut ca în ţară să mai rămână puţini ortodocşi. Din punct de vedere istoric, ortodocşii au trăit în provinciile din estul Republicii Polono-Lituaniene Commonwealth, aceştia fiind la început de etnie belarusă şi ucraineană.

În programul său de rusificare a pământurilor poloneze, în timpul divizării republicii, Guvernul ţarist al Rusiei a sprijinit Biserica Ortodoxă. Simbolul acestui sprijin a fost înălţarea unei mari catedrale ortodoxe în centrul Varşoviei, capitala naţiunii care înainte era independentă şi oraşul a cărui populaţie creştină era predominant romano-catolică.

Statul modern polonez s-a creat după Primul Război Mondial din teritoriile guvernate anterior de Rusia şi Germania. Noul stat a dobândit un număr mare de ortodocşi ruşi şi ucrainieni, aceştia unindu-se în credinţă fără a avea o Biserică naţională. Pentru a-i uni în cadrul unui organism oficial, Biserica Ortodoxă a Poloniei s-a creat în 1924 cu sprijinul Patriarhiei de la Constantinopol.

În perioada interbelică, viaţa Bisericii Ortodoxe Poloneze s-a caracterizat prin mai multe conflicte interbisericeşti şi interortodoxe. Între episcopat, care era aproape exclusiv de provenienţă rusă, şi credincioşi, care erau într-o proporţie de două treimi ucrainieni, era o antinomie evidentă. Episcopii ruşi refuzau numirea şi hirotonirea unor episcopi ucrainieni, interzicând chiar folosirea limbii ucrainiene în cadrul Sfintei Liturghiei.

În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte Biserici, apăruse un conflict în exclusivitate cu Biserica Catolică, care era sprijinită de către Stat şi care dorea ca predicile să se ţină, obligatoriu, doar în poloneză, făcând, de asemenea, presiuni asupra credincioşilor de a se converti la catolicism.

Aproape patru milioane de ortodocşi, în 1931

În urma recensământului efectuat în 1931, în rândul populaţiei poloneze, 3,8 milioane de polonezi se declaraseră ortodocşi. Însă, după schimbarea frontierelor în 1944 şi anexarea de către Uniunea Sovietică a unei porţiuni din ceea ce fusese până atunci Polonia de Est, numărul acestora a scăzut semnificativ.

În cadrul aşa-numitei operaţii Weichsel/Akcja Wisla, o parte a ucrainienilor ortodocşi din estul Poloniei de astăzi a fost strămutată samavolnic în regiunile din vestul şi nordul Poloniei nou anexate, la încheierea războiului (Prusia Răsăriteană, Pomerania Posterioară şi Silezia), alcătuindu-se astfel parohii noi. Altă parte a ucrainienilor a fost strămutată samavolnic în partea ucrainiană a Uniunii Sovietice care includea la acea dată şi fosta parte de răsărit a Poloniei, iar parohiile de acolo au rămas în continuare sub jurisdicţia patriarhatului moscovit.

În 1948, după ce puterea a fost preluată de comunişti, mitropolitul ortodox al Varşoviei a fost demis pentru atitudinea sa împotriva noului regim, iar la rugămintea sinodului de la Varşovia, controlat de comunişti, Patriarhia Moscovei a declarat autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze acordată de Patriarhul Constantinopolului în 1924 ca fiind nulă şi fără valoare juridică. Astfel, a dat Bisericii Ortodoxe a Poloniei o nouă cartă a drepturilor autocefale, autocefalia continuând şi în timpul regimului comunist.

Cei mai mulţi ortodocşi, în partea de est a Poloniei

Astăzi, Biserica Ortodoxă din Polonia numără între 600.000-800.000 de credincioşi şi este cea mai mare biserică din Polonia, după cea romano-catolică.

Reşedinţa mitropolitană a Bisericii Ortodoxe Poloneze autocefale se află la Varşovia, în capitala Poloniei. Majoritatea credincioşilor sunt de naţionalitate belorusă sau ucraineană şi sunt concentraţi în partea de est a Poloniei.

Este împăţită în şase eparhii: Varşovia şi Bielsk, Bialustok şi Gdansk, Lodz şi Poznan, Eroclaw şi Szczecin, Lublin şi Chelm; Przemusl şi Nowy Sacz.

Episcopii al căror întâistătător este Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii coordonează activitatea pastorală a circa 400 de preoţi care activează în aproximativ 200 de parohii, la acestea adăugându-se episcopii şi parohii din diaspora, în special din Portugalia, Spania, Brazilia sau Italia.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Poloneză mai are aproximativ 100 de monahi şi monahii care vieţuiesc în cinci mănăstiri de călugări şi trei mănăstiri de maici.

Este membră activă a mişcării ecumenice, fiind membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a Conferinţei Bisericilor Europene, a Comisiei Internaţionale de Dialog Teologic Catolic Ortodox şi a Consiliului Ecumenic Polonez.

Catedrala „Sfânta Maria Magdalena“ din Varşovia

În Catedrala mitropolitană „Sf. Maria Magdalena“ din Varşovia, slujbele se oficiază după calendarul nou. Această catedrală, situată în cartierul Praga din oraşul Varşovia a fost construită din porunca prinţului Wlodimir Czerkawski între anii 1867-1869 pentru ruşii care trăiau pe atunci în această parte a Varşoviei. Ea a fost sfinţită la 29 iunie 1869. Este construită în stil bizantin pe planul crucii greceşti cu cinci turle. Proiectul a fost întocmit de Nicolae Syczew.

La subsolul catedralei se află Capela „Strădanii lui Iisus Hristos“, viaţa liturgică în acest paraclis ţinându-se după calendarul vechi.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bialystok

La ora actuală, această biserică este cea mai mare din Polonia şi una dintre cele mai mari din Europa. Piatra de temelie pentru construcţia acestei biserici a fost pusă la 1 august 1982. Semnatarul planului arhitectural este arhitectul Jan Kabac. Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bialystok a fost sfinţită la 16 mai 1999 de către IPS Sava, Mitropolitul Varşoviei şi a toată Polonia, din iniţiativa căruia s-a construit această grandioasă biserică.

La sfinţirea ei au participat şi alţi ierarhi din Polonia.

Parohul acestei biserici este pr. Jerzy Boreczko. La subsolul bisericii se află Paraclisul Maicii Domnului, Neaşteptată Bucurie. În biserica cea mare sunt două altare, Pogorârea Sf. Duh şi Sf. Sava Luminat. În prezent, se construişte clopotniţa care va avea 60 de metri înălţime şi va găzdui emiţătorul postului de radio ortodox „Orthodoxia“. Biserica a fost construită din surse proprii şi din ajutorul credincioşilor care formează parohia „Pogorârea Sfântului Duh“.

În 1998, la 15 octombrie, ea a fost vizitată de Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I.

Biserica „Sfânta Treime“ din Hajnowka

Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă la 14 octombrie 1973, iar lucrările de construcţie au durat aproape 20 de ani. Proiectul bisericii aparţine lui Aleksandr Grygorowicz din Poznan. Pictura a fost realizată în perioada 1986-1990 de pictorul grec Dymitrios Andonopulos. Biserica „Sf. Treime“ din Hajnowka are şapte altare, dintre care trei la subsol, iar în ea încap 3000 de persoane. Din anul 1982, această biserică găzduieşte un concert de muzică bisericească. Din 1990, la acest concert participă şi coruri din străinătate.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Când nu ne văd românii, ne iubeşte Americanul

Părintele Gabriel Militaru ne-a scris aseară un comentariu ca să ne de-a de veste că părintele Ştefan Freeman/Americanul, cum îi zicem noi, ne publicitează. Iată comentariul său entuziast:

„Doamne ajuta, draga Parinte Dorin! Cu multa placere, va fac cunoscut ( asta in cazul in care nu cunoasteti deja) ca sunteti promovat si de blogul Parintelui Stephen “priest at St. Anne Orhodox Church (OCA) in Oakridge, TN”.

Vizionati: http://fatherstephen.wordpress.com

Marturisesc ca mi-a facut o deosebita placere sa observ ca pe blogul parintelui Stephen singurul site romanesc era al sfintiei voastre.

Mult inainte!

Cu dragoste in Hristos Domnul,

Pr. Gabriel Militaru”

********************

Dragă Părinte Gabriel,

vă mulţumim pentru că sunteţi entuziast în ceea ce ne priveşte, pentru că, entuziasmul din jurul nostru e atât de firav încât se confundă cu inexistenţa. Când cineva este entuziast înseamnă că e om şi că nu a devenit neom, lucru, de altfel, la ordinea zilei în contemporaneitatea noastră năucitoare.

Iar noi ne bucurăm pentru dv., după cum ne bucurăm de faptul, că părintele Ştefan Americanul a fost primul creator de online care ne-a pus în blogroll-ul său, încă din decembrie 2006, la câteva zile după iniţierea platformei noastre şi că, în fapt, ne-a băgat în seamă cel mai mare creator de online ortodox american.

Cum de a făcut-o tocmai el, când nimeni nu ne vedea în… România? Poate că gustul măreţiei şi simţul adevăratei experienţe se recunosc imediat şi se cinstesc, în ciuda ultimei limite online: limba pe care o vorbim. Însă problema limbii, sperăm, că va fi înlăturată în scurt timp, datorită noilor motoare de traducere instant ale blogurilor noastre şi, atunci, ne vom cunoaşte faţă către faţă munca, iubirea, dăruirea, omenitatea.

Părintele Ştefan este un om al muncii, al excelenţei, al probităţii morale şi al profundei experienţe duhovniceşti, liturgice şi familiale. De la Sfinţia sa am învăţat delicateţea de a privi calm, atent, imparţial lucrurile, de a fi constant şi cinstit cu tine însuţi şi de a căuta, de a căuta continuu noutatea personală a credinţei ortodoxe, adică credinţa ortodoxă din oameni, din oamenii vii, din oamenii care o trăiesc.

În cei 3 ani de online am tradus mai multe din articolele sale în română, Sfinţia sa ne-a cunoscut din ceea ce i-am scris şi din ce i-au tradus nişte credincioşi români din parohia sa de la noi de pe blog, datorită nouă s-a apropiat şi mai mult de spiritualitatea ortodoxă românească şi de teologia părintelui profesor Dumitru Stăniloae pe care o studiază cu nesaţ, şi credem, că astfel de oameni, astfel de convertiţi care asimilează de peste tot sunt adevăratele minuni ale harului lui Dumnezeu.

Noi cinstim în Sfinţia sa continua capacitate de a se reconverti şi de a asimila de peste tot, absolut orice, dăruirea continuă pentru parohienii săi şi pentru toţi credincioşii ortodocşi care înţeleg limba engleză, şi, din octombrie 2006 până astăzi a arătat, în mod constant, ce înseamnă să îţi pese de toată ecumenicitatea credinţei ortodoxe, adică de tot cel care înţelege limba în care el scrie.

Şi astfel, s-a dovedit din nou spusa Domnului, că Profetul nu e văzut bine de ai lui…pentru că ai lui îl văd în culori. Da, ştiam că ne publicitează şi, mai ştim, că se roagă pentru noi şi ne iubeşte mult şi noi la fel. Şi, nu ne-am întâlnit niciodată [ cât de curând va vizita România, şi , poate o să ne întâlnim], ci ne-am cunoscut din ceea ce scriem şi publicăm la nivel online…dar ne cunoaştem de când lumea.

Iar Sfinţia sa are 60 de ani…şi noi 30 de ani. Şi, diferenţa de vârstă, limba şi depărtarea…s-au dovedit lucruri care nu impietează bunul simţ şi consideraţia profundă pe care trebuie să ne-o datorăm unii altora.

Poate că putem învăţa cu toţii din situaţia asta eclesială…dintre un ortodox american, preot şi masterand în Teologia icoanelor şi un…ortodox român, preot şi doctorand în Teologia slavei Treimii! Pentru că, ne-au apropiat aceeaşi slavă a lui Dumnezeu, pe care o trăim amândoi, aceleaşi dogme, aceleaşi slujbe, aceeaşi Treime…şi nu interese de clan, partipriuri şi şuşanele.

Pr. Dorin

Best of-ul nostru din toate timpurile, pentru că e vară şi pentru că vara nu-i ca iarna

Părintele Dorin a început pagina Best of-ului şi noi am publicat-o astăzi, pagina cu cele mai bune articole ale noastre, pentru ca să aveţi o hartă a proiectului Teologie pentru azi, o hartă a începuturilor şi a dezvoltării acestui proiect, proiect care o să vă ţină aproape de el, cu siguranţă…pentru că e întreţesut cu multe surprize.

Nădăjduim ca Prea Curata Stăpână să ne ajute ca măcar să ajungem la 10% din proiectul nostru până în vara anului viitor, adică până în vara lui 2009.

Aici găsiţi pagina colaterală a Best of-ului Teologie pentru azi.

Psa. Gianina

Semnificaţii vechi şi noi. Cum a ajuns „ciudeasă” la „a avea ciudă pe cineva” şi despre adjectivul „cinstit”

1

A avea ciudă sau a fi înciudat pe cineva înseamnă a fi gelos, invidios pe el, a-l pizmui. Însă în limba veche românească, cuvântul ciudeasă însemna minune. Se zicea, de exemplu, „ciudele / ciudesele Sfântului Gheorghe”, adică minunile pe care le-a făcut Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Sau – un exemplu concret – avem în Psaltirea lui Coresi din 1577, la Ps. 88, 6: Ispovedi-vor ceriurele ciudele Tale, Doamne. Adică, în traducerea noastră actuală: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne.

Mai târziu, cuvântul în cauză, a devenit sinonim cu faptul neobişnuit, pentru ca, în cele din urmă, contemporanul ciudat să însemne ceva neobişnuit nu în sens pozitiv, dumnezeiesc, ci, în sens negativ, cu sensul de lucru înfricoşător şi, cel mai adesea, cu sensul de lucru anormal.

Dar, a fi înciudat sau a avea ciudă pe cineva presupune o altă ramificaţie, credem noi, a vechii funcţii semantice a cuvântului. Pentru că, a prinde ciudă pe cineva sau a avea ciudă pe cineva, în sensul de a-l invidia presupune, de fapt, uimire în faţa cuiva, faptul de a fi minunat de cineva, de a privi pe cineva ca pe o minune, şi, tocmai de aceea, vrei să îl conteşti.

Fiindcă invidia nu suportă minunile şi nici pe oamenii minunaţi, a fi înciudat pe cineva înseamnă să dai cu piciorul în ţepuşă, înseamnă să te lupţi, ca un nebun, cu evidenţele şi cu harul lui Dumnezeu care lucrează în cineva anume.

2

Un alt cuvânt cu semnificaţii paralele este cinstit. În limba comună el denumeşte pe omul onest sau o muncă onestă, corectă. Tocmai de aceea avem expresia: „îşi câştigă pâinea în mod cinstit„.

Însă, „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…” înseamnă că Maica Domnului este mai presus în slava dumnezeiască decât Heruvimii. Pentru că, în limba veche românească cineva putea fi cinstit cu demnitate imperială, voievodală sau arhierească sau putea fi cinstit la ospeţe, adică era primit cum se cuvine, omenit, acordându-i-se atenţia cuvenită rangului sau virtuţilor sale.

Fiul lui Dumnezeu a cinstit firea omenească prin şederea de-a dreapta Tatălui sau prin înălţarea pe scaunul Dumnezeirii a firii omeneşti luate din Prea Curata Fecioară, înălţând-o pe treapta cea mai înaltă.

Psa. Gianina

1 2