Semnificaţii vechi şi noi. Cum a ajuns „ciudeasă” la „a avea ciudă pe cineva” şi despre adjectivul „cinstit”

1

A avea ciudă sau a fi înciudat pe cineva înseamnă a fi gelos, invidios pe el, a-l pizmui. Însă în limba veche românească, cuvântul ciudeasă însemna minune. Se zicea, de exemplu, „ciudele / ciudesele Sfântului Gheorghe”, adică minunile pe care le-a făcut Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Sau – un exemplu concret – avem în Psaltirea lui Coresi din 1577, la Ps. 88, 6: Ispovedi-vor ceriurele ciudele Tale, Doamne. Adică, în traducerea noastră actuală: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne.

Mai târziu, cuvântul în cauză, a devenit sinonim cu faptul neobişnuit, pentru ca, în cele din urmă, contemporanul ciudat să însemne ceva neobişnuit nu în sens pozitiv, dumnezeiesc, ci, în sens negativ, cu sensul de lucru înfricoşător şi, cel mai adesea, cu sensul de lucru anormal.

Dar, a fi înciudat sau a avea ciudă pe cineva presupune o altă ramificaţie, credem noi, a vechii funcţii semantice a cuvântului. Pentru că, a prinde ciudă pe cineva sau a avea ciudă pe cineva, în sensul de a-l invidia presupune, de fapt, uimire în faţa cuiva, faptul de a fi minunat de cineva, de a privi pe cineva ca pe o minune, şi, tocmai de aceea, vrei să îl conteşti.

Fiindcă invidia nu suportă minunile şi nici pe oamenii minunaţi, a fi înciudat pe cineva înseamnă să dai cu piciorul în ţepuşă, înseamnă să te lupţi, ca un nebun, cu evidenţele şi cu harul lui Dumnezeu care lucrează în cineva anume.

2

Un alt cuvânt cu semnificaţii paralele este cinstit. În limba comună el denumeşte pe omul onest sau o muncă onestă, corectă. Tocmai de aceea avem expresia: „îşi câştigă pâinea în mod cinstit„.

Însă, „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…” înseamnă că Maica Domnului este mai presus în slava dumnezeiască decât Heruvimii. Pentru că, în limba veche românească cineva putea fi cinstit cu demnitate imperială, voievodală sau arhierească sau putea fi cinstit la ospeţe, adică era primit cum se cuvine, omenit, acordându-i-se atenţia cuvenită rangului sau virtuţilor sale.

Fiul lui Dumnezeu a cinstit firea omenească prin şederea de-a dreapta Tatălui sau prin înălţarea pe scaunul Dumnezeirii a firii omeneşti luate din Prea Curata Fecioară, înălţând-o pe treapta cea mai înaltă.

Psa. Gianina