Bucureştiul are internet wireless în parcuri

De pe Above the rim, astăzi dimineaţă, am auzit noutatea cum că d-l primar Oprescu ne dă internet gratuit pe-afară, între 10 dimineaţa şi 20 seara. Autorul blogului, care semnează sub pseudonimul Ahilosu, ne dă şi harta undelor care ne fac online.

Credem că era un lucru necesar, un lucru al normalităţii pentru o capitală europeană.

Pr. Dorin

Un dor fără saţiu [2]

Partea 1 [ 10. 00 minute]

Partea a 2-a [ 10. 00 minute]

Partea a 3-a [ 10. 00 minute ]

Partea a 4-a [ 9. 59 minute]

Partea a 5-a [ 5. 21 minute]

Despre iubirea dumnezeiască

1 Cor. 13, 1-8, cf. GNT, traducerea noastră:

1. Dacă aş vorbi [toate] limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare şi chimval* zăngănitor.

2. Şi dacă aş avea prorocia şi aş cunoaşte toate tainele şi toată înţelepciunea şi dacă aş avea toată credinţa încât [ să pot] mişca şi munţii [ din locul lor], dar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Dacă mi-aş împărţi toate agoniselile mele şi dacă mi-aş da [ şi] trupul meu ca să fiu slăvit**, dar dragoste nu am, la nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea mult îndură, dragostea este binevoitoare/milostivă, [ ea] nu e geloasă, [dragostea] nu se făleşte/ nu se laudă pe sine, nu este arogantă.

5. Nu se poartă cu necuviinţă, nu caută pe ale sale, nu se aprinde de mânie/ nu este iritabilă, nu gândeşte/raţionează răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, dar se bucură de adevăr.

7. Pe toate le îndură, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le suportă.

8. Dragostea nu cade niciodată”…

_____________________________

* Chimvalul este un vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care sunt lovite unul de altul. O altă formă a cuvântului e acela de cimbal. Îl avem în cadrul orchestrelor simfonice ca instrumentul talgere.

**Ediţia scripturală de faţă respectă anumite manuscrise vechi ale Noului Testament, unde nu apărea, ca în ediţiile curente, ideea de ardere a trupului, ci pe aceea de eroism într-o luptă, de moartea eroică în timpul unei bătălii. Tocmai de aceea, chiar dacă aş muri într-o luptă, în mod eroic, luptând pentru un crez anume…şi nu am dragoste…eu, personal, nu am niciun folos de pe urma acestei morţi, chiar dacă, post-mortem sunt elogiat ca erou naţional.

Sunteţi invitaţii noştri, astăzi, 27 august 2008, la emisiunea TV interactivă: Un dor fără saţiu [ 2]

Dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut sau nu ne cade conexiunea online, spre seară, vom putea concepe împreună cu dv. a doua emisiune a lui Un dor fără saţiu, pe canalul TV: Blog TV.

Aici este contul nostru, unde se va petrece evenimentul mediatic interactiv.

Dv. puteţi să ne scrieţi, în timpul emisiunii, logându-vă în partea draptă sus a paginii, privind totodată ceea ce noi emitem pe canalul TV din partea stângă sus a paginii accesate.

Puteţi să ne scrieţi…dar, putem să şi banăm pe cei care sar calul în timpul discuţiei.

Comentariile dv. vor rămâne imprimate pe burtiera emisiunii şi, cei care vor vrea să rămână într-un anume fel…adică dizgraţios, le va fi ruşine mai târziu că nu au avut…bunul simţ al comunicării.

Nădăjduim să ne fiţi aproape…şi subiectul emisiunii e surpriză!

Pr. Dorin

Update 1: vă vom anunţa în timp optim ora începerii emisiunii.

Update 2: aşteptăm sugestii din partea dv.

Update 3: Ora oficială e ora 17. 00. Mulţumim anticipat colaboratorilor emisiunii!

Update 4: Divulgăm tema emisiunii [am făcut un promo pe Blog TV]. Despre iubirea dumnezeiască, cf. I Cor. 13, 1-8.

Update 5: Pentru cei care vor să socializeze cu noi înaintea emisiunii de astăzi o pot face intrând acum pe Blog TV. Până la ora 17 suntem online pe Blog TV fără să înregistrăm.

Update 6: În mai puţin de 15 minute începe Un dor fără saţiu 2.

Gest cu greutate de recunoştinţă

Semnătura îi aparţine Pr. Conf. Dr. Gheorghe Ispas [pagina indicată nu este reactualizată], parohul Bisericii Sfântul Mina din Bucureşti, pe atunci asistentul Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, la catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Semnătura este dată pe un Liturghier – adică pe una dintre cărţile principale de slujbă ale preotului – pe care dumnealui ni l-a dăruit nouă, personal, ca gest de apreciere pentru simţul nostru liturgic, adică pentru modul în care ne manifestam ca om liturgic, în vederea preoţirii noastre.

Şi, acest gest, face obiectul evocării noastre. De ce am dorit să ne reamintim public acest gest al părintelui Gheorghe? Pentru că el iese din cadrul cursurilor universitare şi, dacă stăm să ne gândim bine, se singularizează printre gesturile care ne-au vizat în timpul studenţiei noastre. Părintele Gheorghe a cumpărat mai multe Liturghiere, din bani proprii, şi le-a dăruit drept recompensă tinerilor studenţi teologi, care au participat la seminarul de Liturgică pe care îl susţinea, pentru rezultatele foarte bune la învăţătură. Adică studenţii de zece…erau recompensaţi şi cu un…Liturghier, ca semn că trebuie să slujească, în viitor, Bisericii care i-a format.

Potrivit graficului de studii…trebuia să ne dea doar o notă, care se aduna cu nota de la curs şi rezulta de fapt… nota de catalog la Liturgică. Mărinimia sa, gestul său de nobleţe faţă de noi, nu era inclus în fişa postului. Adică acest gest a excedat atenţia sa regulamentară faţă de noi. Şi, tocmai pentru acest fapt, că iese din calculul legii sau al relaţiei oficiale dintre profesori şi studenţi…dar se include în sfera conştiinţei preoţeşti şi profesorale, gestul său, peste ani, a căpătat o valoare specială, fapt care ne-a determinat să vorbim cu glas bucuros, cu inimă bucuroasă despre el.

Liturghierul cu semnătură este astăzi cartea de rugăciune a doamnei preotese, după care îşi face rugăciunile împărtăşirii. Astăzi dimineaţă mi-au căzut ochii pe semnătură şi ne-am spus că nu trebuie să tăinuim până la sfârşit acest gest, ci trebuie să-l spunem răspicat, pentru că gestul părintelui Gheorghe înseamnă de fapt: a fi preot după glasul inimii şi al conştiinţei, a face mai mult decât ţi se cere, a lăsa în urmă parfum de duhovnicie, a face gesturi care să dureze în timp şi să devină…recunoştinţă.

Nu numai noi am primit acest dar din partea dumnealui! Gesturile sale de milostenie sunt proverbiale, ca şi amabilitatea sa specială. Însă ne simţim datori să-i mulţumim peste timp pentru acest gest de conştiinţă preoţească, pentru că el ne-a învăţat atunci şi, de atunci, mereu, în timp, că milostenia are caracter convertitor, e plină de nobleţe şi nu se depreciază cu trecerea anilor…ci devine tot mai grea în recunoştinţa noastră.

Cu alte cuvinte, gesturile de conştiinţă se pot întoarce spre tine ca semne de bucurie şi recunoştinţă, ca rugăciune şi iubire vie şi pot naşte, şi unele şi altele, noi manifestări de un profund şi creştinesc bun simţ.

Şi atunci, ca şi acum, Liturghierul şi cărţile de cult ortodoxe în general costă ceva zeci de lei. Părintele profesor a scos din buzunarul propriu o sumă importantă pentru studenţii săi – deşi era numai asistentul catedrei de Liturgică şi nu îi ceruse nimeni să facă acest lucru – pentru ca să ne bucure. Poate că atunci gestul său…a trecut în inimile noastre mai mult sau mai puţin observabil. Poate că ne-am bucurat…dar nu am ştiut să ne verbalizăm bucuria.

Acum însă, gestul său venit din senin, dar dintr-un senin al grijii pentru viitor, îl face o capodoperă…pentru că niciun profesor al nostru nu se mai gândise să ne dăruie o carte de cult drept felicitare pentru dorul nostru de cunoaştere. Da, acum, gestul său poartă amprenta grijii pentru viitor, a vederii în timp, a transpunerii în timp. Şi credem că în paginile timpului teologic, ale timpului teologic pe care îl cosemnăm pe platforma noastră online, trebuie să se păstreze şi acest gest de nobleţe al părintelui Gheorghe, care, nouă, personal, ne-a arătat că preoţia înseamnă, în primul rând, conştiinţa şi determinarea de a face lucruri cutremurător de frumoase şi de sfinte pentru bucurarea duhovnicească a oamenilor.

Pr. Dorin