Despre violenţa vizuală împotriva hainei preoţeşti în Londra

O experienţă recentă a părintelui Stephen Freeman.

I’ve been in London the past two days, as we are making our way to the Holy Land. London is a marvelous city, one of my favorites. It is quite English, very international and increasingly Euro. Like many places in Europe, secularism is far more advanced than in America (or America expresses its secularism in a far more “religious” manner). Today I was thinking about clothes as we traveled around the city (they were more interesting than the clothes worn in East Tennessee).

I grew up in relative poverty in the American South. At least, if I had a definable social group, it would have been poor, white, and Southern. There were very definable social groups within the public schools beyond the elementary level, and one of the hallmarks of those schools were very identifiable groups – generally defined by what was worn. There were groups and sub-groups. What was most interesting in those years was that there was nothing that distinguished the poor except for the lack of a cohesive group. We were individuals who could not afford clothing that would mark us as belonging. Thus our belonging was mostly marked by the fact that we “did not belong.”

Much of my youth and adult years has seen fashion used to define. My teenage child can tell a particular decade by the clothes worn. My awareness of such things stopped somewhere around 1975. Here in Euro London, I have no clue as to signals that may be given by clothing. I am certain that such signals are being sent – but they are subtle, extremely diverse, and, I think, increasingly marked by individual statement rather than group identification. If you will, it is the “secularization” of clothing.

I am no sociologist, so at this point I may simply be talking through my hat, as they say, or commenting on something that has little reality about it.

I generally wear my cassock in public – it’s something many, but not all, Orthodox priests practice. It certainly draws looks even in America – though the look may be mostly one of curiosity. Here, I find that it draws looks of anger, disgust and other negative experiences that I rarely find at home. A taxi driver, angry that I was slow crossing the street, yelled an epithet out his window that a cleric back home would simple never hear (and I find London cabbies to be a very friendly and knowledgeable lot).

One of the inner difficulties of secularism is its tendency to neglect the heart (as Christianity would traditionally understand it). T.S. Eliot called us a generation of “hollow men.” C.S. Lewis described us as “men without chests.” I would more likely describe us as “people with clothes,” for it is not so much the inside that defines the modern man as the outside. This, of course, has the advantage of allowing a person to assume a number of different roles, even identities (genders in extreme cases), with a simple wardrobe change. “The play’s the thing.”

The underdevelopment of the inner life makes for a certain kind of misery or malaise, and it makes for a very shallow evangelism. It also explains the fascination that the newly Orthodox have with some of the “outward trappings” found in the culture of the Church. The inner life takes much longer to acquire. The outward things are not a problem so long as they are not substituted for the development of the inner life.

I was recently given another award by my Archbishop (Russian practice loves to give clergy various awards of distinction). I told him later, “You’re only making it harder for me on the day of Judgment.” He smiled and I know he knows. He has told that when his sister was alive and living with him, he would return from a weekend’s visit at a Church, where all the honor the Church can muster surrounds and greets a Bishop. When he would walk through the door at home, he said his sister would call out, “Bubba, take out the trash.” That is the development of an inner life.

I trust that as I make my way to the Holy Land my clearest focus will be on taking out the trash. It is the deeper need of my heart.

*****

Fr. Dorin Picioruş

Predică la duminica dinaintea înălţării Sfintei Cruci [ In. 3, 13-17; 2008]

Moto:

Sensul vieţii ortodoxe este de la moarte la viaţă…Însă, pentru a ajunge la viaţa veşnică trebuie să te înalţi prin nevoinţa crucii zilnice.

Live

Download this episode (33 min)

Pr. Dorin Octavian Picioruş

Naşterea şi copilăria Prea Curatei Fecioare potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul [podcast aghiologic]

Live

Download this episode (42 min)

Datele podcastului sunt cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cânt şi preamărire, slavă şi laudă a Preasfintei Împărătese, Preacuratei şi Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, şi însemnare cu privire la viaţa sa neprihănită şi fericită de la naştere şi până la moarte, trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., în Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 79-91.

Pagina de anul trecut dedicată praznicului Naşterii Maicii Domnului.

Pr. Dorin

Precizări esenţiale

În legătură cu articolele noastre exegetice vizând texte esenţiale ale literaturiii române, dorim să facem acum câteva precizări, care credem că sunt binevenite, pentru o percepţie corectă a străduinţelor noastre.

În primul rând, analizele noastre literare sunt – aşa după cum credem că este destul de evident – făcute direct pe text şi ne aparţin în întregime. Niciun rând nu a fost preluat din altă parte. Am purces la elaborarea acestor analize şi comentarii, întrucât avem convingerea fermă că – mereu şi mereu – trebuie să ne întoarcem la textul original, să-l recitim, să-l reanalizăm, să-l aprofundăm permanent, aşa cum aprofundăm viaţa.

Şi, în paralel, să recitim şi opiniile exprimate de critica literară, fără a rămâne însă ancoraţi în aceste puncte de vedere, dacă ele nu ni se mai par juste, fie datorită timpului istoric nefavorabil adevărului în care au fost rostite sau scrise, fie datorită subiectivităţii şi prejudecăţilor personale, mai mici sau mai mari, ale unui anumit exeget al literaturii noastre. Nu trebuie să mai trecem cu vederea faptul că şi criticii literaturii noastre au fost oameni şi au avut anumite convingeri personale de natură socială, politică sau religioasă sau că se poate să nu fi beneficiat de o informaţie completă sau corectă sau de o documentaţie completă în ce priveşte un scriitor sau o problematică anume.

De aceea noi încercăm să oferim cititorilor noştri întemeieri permanente pe text. Suntem foarte deschisă la dialog, pentru cei care ar dori să ne corecteze o anumită opinie, dacă îşi susţin propria viziune cu argumentări textuale şi pertinente, aşa cum am încercat noi să facem în aceste articole, care constituie o muncă absolut gratuită pentru publicul de pe net care nu caută numai distracţie şi relaxare – şi nădăjduim din toată inima ca acest public să se nuanţeze în anii care urmează.

Am renunţat aşadar să recurgem la un arsenal bibliografic masiv în aceste articole de blog, din dorinţa noastră de a oferi publicului cititor al zilelor noastre, adeseori grăbit şi nerăbdător, nu elaborări fastuoase ale cugetărilor noastre, ci nişte chei hermeneutice absolut necesare, nişte chei de lectură clare, precise, cu care să deschidă opera oricărui scriitor din literatura română, dintre cei asupra cărora ne-am aplecat.

Aceste chei hermeneutice sunt destinate să faciliteze cititorilor postmoderni lectura unor simboluri care aparţin unei mentalităţi culturale şi unei spiritualităţi ortodoxe şi creştine bimilenare, dar care nu mai sunt explicite pentru societatea românească de astăzi, aflată în continuă tranziţie spre o o formulă europeană şi mondialistă care se vrea nedefinită religios.

Precizările noastre în acest sens privesc textul, sunt bogat şi adânc documentate şi nu superficiale sau subiectiviste. Nu încercăm cu niciun chip să mistificăm lucrurile şi să facem să adere în mod forţat la spiritualitatea ortodoxă un scriitor care nu ni s-ar părea pătruns de Duhul Ortodoxiei. Cu totul dimpotrivă, vrem să scoatem la lumină în mod foarte clar care au fost, în opinia noastră, momentele istorice în care producţia literară a început să se despartă sau s-a despărţit de gândirea ortodoxă, specifică tradiţiei româneşti şi bizantine.

Nu spunem că vrem să ne dezicem de critica literară sau că dorim originalitatea cu orice preţ. Nu, nu este aceasta ceea ce urmărim. Ci ceea ce ne-am propus este să facem studii pe texte, o îndeletnicire care este eludată de mulţi în ziua de astăzi, în favoarea compilaţiilor din alte cărţi şi a consideraţiilor cu caracter general şi distant.

Dacă nici timpul, nici intenţia şi nici formula blogistică nu ne îngăduie să ne desfăşurăm mult prea mult într-un articol prin adăugarea din abundenţă a opiniilor exegetice, asta nu înseamnă că, în conceperea articolelor noastre, n-am avut în vedere şi cele ce s-au afirmat anterior de către crtica literară. E adevărat însă că e nevoie de un public avizat în domeniu, pentru a observa acest fapt. Însă analizele noastre sunt în aşa fel gândite, încât să se adreseze atât unui public conştient şi avizat în ce priveşte literatura şi critica scrisă în marginea ei, cât şi cititorilor care nu sunt implicaţi frecvent în studii filologice.

Pe de altă parte, credinţa noastră este că ancorarea exagerat de mult la ţărmuri exegetice sau vâslirea numai între ele este apanajul celor tineri, al elevilor şi al studenţilor care nu şi-au format încă o viziune proprie şi un limbaj de specialitate, dar nu şi al celor care au ceva important de comunicat în legătură cu înţelegerea corectă a culturii şi a literaturii române. Facem parte din grupul acelora care consideră că elucidările trebuie să vină cât mai repede cu putinţă, prin mijlocirea unor interpretări care să angajeze o cercetare amănunţită a textului şi să lase la o parte consideraţiile periferice şi compilatorii.

Am început categoria aceasta, Literatura română din perspectivă ortodoxă, mai întâi pe blogul-platformă Teologie pentru azi, motiv pentru care vă anunţăm că puteţi citi şi alte articole cu acest subiect şi aici.

Psa. Drd. Gianina Picioruş