Biserica noastră îl cinsteşte în fiecare zi de 30 august pe Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor anul trecut, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la trecerea la cele veşnice.

Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea mai remarcabilă rămâne aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă catolică şi calvină, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“.

Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Mitropolitul sfânt Varlaam rămâne în istorie ca apărător al Ortodoxiei şi piatră de hotar în cultura românească. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor.

Biserica noastră îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor anul trecut, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la trecerea la cele veşnice. Mii de credincioşi din toate colţurile Moldovei au participat anul trecut, pe 29 august, la proclamarea sfinţeniei sale. La ceremonia solemnă de proclamare a canonizării celui care a adus pentru prima dată cartea românească tipărită în eparhia sa au participat 30 de ierarhi, zeci de preoţi şi diaconi, oficialităţi centrale şi locale, printre care şi preşedintele ţării. De asemenea, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a avut un delegat special la acest eveniment important pentru Biserica Ortodoxă Română.

A doua zi, pe 30 august 2007, la Mănăstirea Secu, un sobor de 23 de ierarhi şi mai mulţi preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie pentru prima dată în ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Varlaam, care a devenit ocrotitorul mănăstirii de pe valea pârâului Secu, unde s-a format ca monah şi unde a deprins a învăţa carte şi limbile slavonă şi greacă, după unii şi latină. A fost egumen şi stareţ al Mănăstirii Secu, perioadă în care a tradus în româneşte primele lucrări: Evangheliar, Psaltirea şi Scara (Leastviţa), toate în 1618.

Sfetnicul lui Vasile Lupu

Sfântul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei între anii 1632 şi 1653, urmându-i mitropolitului Anastasie Crimca. Primii ani de păstorire au fost foarte grei. Schimbările dese de domnitori (între 1631 şi 1634 s-au perindat la domnie Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi şi Moise Movilă) nu l-au avantajat pe noul mitropolit. Însă, o dată cu venirea lui Vasile Lupu (1634-1653) în scaunul de domnitor, mitropolitul a găsit sprijinul necesar pentru a consfinţi o serie de realizări unice în istoria Moldovei.

Una dintre primele sale realizări importante ca mitropolit a fost obţinerea unor drepturi pentru preoţi. Astfel, la câteva zile după hirotonia sa, care a avut loc la 23 septembrie 1632, mitropolitul a obţinut de la domnitorul Alexandru Iliaş dreptul preoţilor de a fi judecaţi numai de instanţele bisericeşti, fără amestecul „dregătorilor domneşti“. Măsurile luate în favoarea preoţilor au schimbat mult viaţa acestora şi au contribuit din plin la îmbunătăţirea vieţii parohiilor.

Cu toate că scaunul mitropolitan era la Suceava, mitropolitul Varlaam stătea mai mult la Iaşi, lângă domnitorul Vasile Lupu. În timpul arhipăstoririi sale, Vasile Lupu a zidit la Iaşi binecunoscuta capodoperă a arhitecturii româneşti, Biserica Treisfetitelor, în care evlaviosul mitropolit a aşezat în anul 1641 moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. De asemenea, mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească şi alte mănăstiri şi biserici, pe care apoi bunul păstor al Moldovei le-a sfinţit şi le-a împodobit cu monahi care duceau o aleasă viaţă duhovnicească.

Prima tipografie din Moldova

În 1640, la îndemnul mitropolitului, Vasile Lupu înfiinţa la Iaşi prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti organizată la Kiev de mitropolitul Petru Movilă. Profesorii de la Academia ieşeană au fost aduşi de la Kiev, printre ei fiind şi Sofronie Pociaţki, fost rector al Academiei kievene.

Deşi nu se păstrează prea multe documente ale vremii, se presupune că ar fi fost şi profesori moldoveni la şcoala lui Varlaam. Materiile predate erau cele de la Kiev şi de la Colegiile iezuite din Apus: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia şi teologia.

În 1646, profesorii ruşi au fost înlocuiţi cu greci, iar limba latină a fost schimbată cu cea greacă. Astfel, până în secolul al XIX-lea, când şcoala a fost desfiinţată, orientarea profesorilor a fost una tradiţionalistă, înlocuind-o pe cea umanistă a profesorilor ruşi. De-a lungul vremii, la Academia lui Varlaam au predat profesori renumiţi, precum Teodor din Trapezunt sau Ieremia Cacavelas.

De asemenea, sprijinit de Vasile Lupu şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, ierarhul moldovean a înfiinţat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ prima tipografie din Moldova, al cărei conducător a devenit Sofronie Pociaţki. Deşi la marile mănăstiri ale Moldovei existau importante centre de copiere a manuscriselor, Mitropolia nu avea încă o tipografie, ca în Transilvania, unde, la 1508, Macarie tipărea Liturghierul. Astfel, mitropolitul Varlaam îşi manifestase dorinţa de a înfiinţa o tipografie în Moldova chiar din 1637, când a cerut ajutorul necesar ţarului Rusiei.

La 20 decembrie 1642, avea să iasă de sub tiparul din chiliile Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ Scrisoarea de mulţumire a delegaţilor greci la Sinodul de la Iaşi, dinanul 1642. În acelaşi an, a apărut un Catehism slavon, o copie păstrându-se şi astăzi la Sankt Petersburg. Au urmat Cazania, Cele şapte Taine ale Bisericii, Răspunsul la Catehismul calvinesc, Pravila lui Vasile Lupu, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu etc. Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova.

Propus pentru funcţia de patriarh ecumenic

În timpul păstoririi acestui sfânt ierarh cărturar şi misionar, mănăstirile din Moldova au trăit o epocă de mare pace şi dezvoltare duhovnicească. Peste tot a rânduit egumeni luminaţi şi duhovnici buni, făcând astfel să sporească numărul monahilor în viaţă de obşte, şi al sihaştrilor din schituri şi păduri.

În toate mănăstirile funcţionau adevărate şcoli duhovniceşti de caligrafi, traducători, miniaturişti şi zugravi de icoane. Iar „munţii foşneau de pustnici“ în vremea sa.

Legăturile Mitropoliei Moldovei cu alte Biserici au fost întărite în timpul mitropolitului Varlaam. Datorită activităţii, personalităţii, râvnei şi înţelepciunii sale, mitropolitul Varlaam era preţuit atât în ţară, cât şi în străinătate. Ca dovadă a acestei aprecieri poate fi socotită ziua de 1 iulie 1639, când cei 27 de ierarhi, membri ai Sinodului patriarhal din Constantinopol, l-au propus pe mitropolitul Varlaam al Moldovei pentru funcţia de patriarh ecumenic. Acesta este un eveniment unic în istoria Ortodoxiei româneşti.

S-a străduit să cultive pacea

În timpul vieţii sale, mitropolitul Varlaam s-a străduit să cultive pacea între persoane, între Biserici, între popoare. Fiind apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului ortodox de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi a aprobat „Mărturisirea de credinţă“ a mitropolitului Petru Movilă. Cu prilejul Sinodului de la Iaşi, mitropolitul Varlaam a reuşit să stopeze tensiunile care existau în vremea sa între teologii greci – observatori exigenţi ai Tradiţiei – şi cei ruteni – care, din cauza vecinătăţilor geografice, au suferit unele influenţe catolice – şi să realizeze o viziune teologică unitară.

De asemenea, a reuşit să-i împace pe domnitorii români, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării Româneşti, care provocaseră lupte între fiii aceluiaşi neam. În semn de pace, a reuşit să-i determine pe aceştia ca, fiecare în ţara celuilalt, să construiască biserică lui Hristos. Astfel, Matei Basarab a ctitorit biserica de la Soveja, judeţul Vrancea, iar Vasile Lupu a reconstruit din temelie Biserica Stelea din Târgovişte.

Prietenia dintre sfinţi

Pe mitropolitul Varlaam îl găsim în preajma unor oameni mari şi luminaţi, însă în mod deosebit îl întâlnim în preajma sfinţilor. A fost prieten cu Sfântul Ierarh Petru Movilă, pe care se presupune că el l-ar fi hirotonit mitropolit al Kievului la 1633 şi împreună cu care a săvârşit, în 1645, cununia fiicei lui Vasile Lupu în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. Ajunşi mitropoliţi la Kiev, respectiv la Iaşi, cei doi au continuat colaborarea, Petru Movilă trimiţând la Iaşi profesori, tipografi, material tipografic şi matriţe pentru tipografia lui Varlaam.

De asemenea, i-a fost alături sufleteşte, apărându-i cinstea, Sfântului Ierarh mărturisitor Ilie Iorest al Transilvaniei, în 1645, după ce acesta fusese înlăturat din scaun. Împreună cu episcopii din Moldova, Varlaam a semnat o scrisoare de recomandare pentru mitropolitul Ilie Iorest, pe care, de altfel, tot el îl propusese pentru demnitatea de mitropolit al Transilvaniei, întrucât el cunoştea foarte bine problemele românilor ortodocşi de aici, ştiind că este nevoie de un ierarh statornic apărător al Ortodoxiei. Scrisoarea de la 1645 era adresată ţarului Rusiei şi, prin ea, mitropolitul Varlaam adresa rugămintea ca Ilie Iorest să fie primit în Rusia.

În decembrie 1628-ianuarie 1629, a purtat pe braţele sale de la Suceava la Moscova moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, oferite de evlaviosul domnitor Miron Barnovschi ţarului Rusiei. În timpul pelerinajului la Lavra Pecerska în 1628, a comandat meşterilor moscoviţi icoane ale sfinţilor dragi lui: Gheorghe, purtătorul de biruinţă, şi Ioan cel Nou, precum şi ale Sfinţilor Mucenici Procopie şi Mercurie. Aceste icoane aveau să împodobească mănăstirile lui Miron Barnovschi, de la Dragomirna, Bârnova şi de la Iaşi.

Tot atunci a cerut îngăduinţă pentru solii moldoveni să copieze vieţile sfinţilor aflaţi la Moscova. În 1641 a coborât până la Galaţi pentru a întâmpina moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a însoţit până la Iaşi. Pe frontispiciul Cazaniei sale din 1643 a imprimat chipurile sfinţilor ocrotitori ai Moldovei, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. De asemenea, În „Răspunsul la Catehismul calvinesc“, cele mai dezvoltate teme sunt cele despre cinstirea sfinţilor şi despre sfintele lor icoane.

Nici regimul comunist n-a putut nega meritele sale culturale

După ce Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, trăind încă patru ani în smerenie, rugăciune şi sfinţenie. A plecat la Domnul spre sfârşitul anului 1657, lăsând toată agoniseala din timpul vieţii sale Mănăstirii Secu. A fost înhumat lângă zidul de miazăzi al mănăstirii, în mormântul pe care şi l-a pregătit el însuşi încă de la 1641.

Deşi de la moartea sa au trecut 351 de ani, mitropolitul sfânt Varlaam rămâne o figură marcantă în istoria Bisericii şi a culturii româneşti. Nici ostilităţile ateiste faţă de Biserică n-au putut împiedica recunoştinţa poporului român faţă de meritele sale culturale. Ba chiar şi în perioada comunistă, manualele şcolare îl menţionau pentru contribuţia la dezvoltarea limbii române.

Cazania, „un dar făcut limbii româneşti“

Ideea de a tipări o carte de învăţătură pentru popor s-a născut încă din 1629, când Varlaam pregătise deja manuscrisul, împreună cu medelnicerul Pavel Ureche. Cazania, cu titlul complet Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznicele împărăteşti şi la sfinţii mari este o capodoperă a limbii române. Într-o „Predoslovie“, intitulată „Cuvânt împreună către toată seminţia românească“, domnitorul Vasile Lupu, „domn a toată Ţara Moldovei“, a arătat că „face acest dar limbii româneşti, fiind carte de învăţătură pre limba românească“.

Inspirată din mai multe surse, principală fiind Comoara lui Damaschin Studitul, Cazania are două părţi: prima conţine 54 de „învăţături“ la perioada Triodului, a Penticostarului şi la 32 de duminici de după Rusalii, iar a doua 21 de „cazanii“ la praznicele împărăteşti şi sfinţi mai mari. Lucrarea a fost retipărită de-a lungul vremii, păstrând cea mai mare parte a lucrării iniţiale, care purta pecetea personalităţii autorului.

Deşi, aparent, este o carte de predici, Cazania mitropolitului Varlaam este o lucrare menită să apere Ortodoxia. Subliniază rolul tradiţiei bisericeşti, apărând cinstirea Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a Sfintei Cruci. Adresată întregii seminţii româneşti, Cazania a fost pentru vreme îndelungată mijloc excepţional de cultivare a unităţii naţionale, a limbii române şi a credinţei strămoşeşti. Caracterul ei misionar este dovedit de faptul că astăzi cele mai numeroase exemplare se găsesc în Transilvania, aflată, pe atunci, sub presiunea prozelitismului eterodox.

Un pas în formarea limbii române literare

Se susţine în genere că limba Cazaniei lui Varlaam este limba populară, pe care el a deprins-o în copilărie. În textul său, cuvintele şi expresiile slave se întâlnesc rar, la distanţe mari. Limba Cazaniei lui este limba românească scrisă, aşa cum fusese statornicită prin tipăriturile coresiene, care circulau, pe vremea sa, în Iaşi. Străduinţa Sfântului Varlaam de a renunţa la unele moldovenisme dovedeşte munca lui de a-şi însuşi din tipăriturile coresiene formele munteneşti, care, de fapt, păstraseră mai bine fonetismul latin al limbii române.

Dar, tocmai aici stă marele său merit: scriind pentru întreaga „seminţie românească“, având simţ pentru limba literară în devenire, nu a rupt unitatea spirituală a neamului şi nu s-a abătut de la tradiţia stabilită cu o jumătate de veac înaintea lui de Coresi. Astfel, munca lui de traducător reprezintă, în procesul de formare a limbii noastre literare, un mare pas înainte, curăţind-o de slavonisme şi apropiind-o de limba vie. Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti.

Mare teolog şi zelos misionar

Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea mai remarcabilă rămâne aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă a Catolicismului şi Calvinismului, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“.

În 1640, în satul Prisaca de lângă Alba Iulia de astăzi se tipărea un catehism calvinesc, răspândit uşor în popor. De asemenea, în Moldova, apoi în Muntenia, începută sub Petru Cercel şi continuând sub Movileşti, s-a intensificat propaganda catolică. În faţa acestor provocări, pericole reale pentru credinţa străbună, mitropolitul Varlaam a luminat sufletele credincioşilor români, ţinându-i uniţi în corabia Ortodoxiei. „Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei, trebuie privit nu numai ca un mare om de cultură, ceea ce a fost, şi ca un ierarh important, ci şi ca un mare teolog şi zelos misionar.

Ceea ce cred că este extrem de important de subliniat în cazul lui este faptul că, deşi a păstorit în Moldova, unde viaţa bisericească era într-o stare înfloritoare, el şi-a orientat întreaga activitate, mai cu seamă cea teologico-cărturărească, către românii din Transilvania, în mod deosebit, pentru că în vremea respectivă, Biserica ortodoxă din Transilvania se confrunta cu un accentuat prozelitism de nuanţă calvină. E adevărat că suntem şi la scurtă vreme de la apariţia Protestantismului în general, ceea ce a favorizat, să spunem, dimensiunea acestei acţiuni, care a cunoscut accente foarte intense şi chiar virulente, de multe ori.

Şi pentru că Varlaam cunoştea foarte bine situaţia românilor din Transilvania, între Moldova şi Transilvania fiind o permanentă legătură, aş sublinia în mod deosebit legătura în ceea ce priveşte mai cu seamă dimensiunea monahală, mitropolitul devenind un apărător al Ortodoxiei din această ţară.

Lucrările sale au, pe de o parte, o componentă literară incontenstabilă, el având o contribuţie uriaşă în procesul de introducere a limbii române, dar au şi această componentă foarte importantă de apărare a Ortodoxiei“, ne explică prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. dr. Ion Vicovan (foto), conferenţiar în cadrul aceleaşi facultăţi, disciplina „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“.

O necesitate pentru românii din Transilvania

„Cazania“, „Cele şapte taine ale Bisericii“ sau „Răspuns la Catehismul calvinesc“, cele trei opere teologice importante ale mitropolitului Varlaam, au avut cea mai largă circulaţie în Transilvania. „Era nevoie de o carte românească de învăţătură, pentru că, între altele, atât catolicii, mai întâi, şi mai apoi calvinii, în încercarea de a atrage pe românii ortodocşi la confesiunea lor, au tipărit tot felul de cărţi de învăţătură.

Or, românii nu aveau o Carte care să-i înveţe despre credinţa proprie, ca astfel să se poată apăra în faţa atacurilor de o altă confesiune. Iar această carte a fost tipărită, cred, în mod deosebit pentru românii din Transilvania. Dacă în Moldova şi în Ţara Românească, ea avea o contribuţie teologică, poate mai mult literară, acolo avea o necesitate mai mult doctrinară. Deci, era mai mult o carte de instruire, de învăţare, de catehizare. Şi a fost importantă nu numai atunci. Ea este întâlnită ca retipărită în anul 1699, deci într-o perioadă iarăşi critică pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, când se confrunta cu prozelitismul catolic, când se încerca crearea Bisericii Greco-Catolice“, continuă părintele Vicovan.

Lucrarea „Cele şapte taine ale Bisericii“ expunea învăţătura Bisericii Ortodoxe despre tainele ei, cu întrebări şi răspunsuri pe bază de învăţătură biblică, pe temeiuri canonice. De asemenea, „Răspunsul la Catehismul calvinesc“ a fost realizat pe baza aceleaşi metode pe care o folosiseră calvinii la întocmirea catehismului lor. „După cum se cunoaşte, el a găsit această carte cumva întâmplător în biblioteca lui Udrişte Năsturel, pe care citind-o a constat că este, şi a rămas expresia, «plină de otravă de moarte sufletească».

Astfel, el şi-a dat seama că este o carte la care trebuie să răspundă numaidecât. Constatăm încă o dată zelul lui misionar. El n-a fost solicitat să scrie această carte, ci s-a oferit. Cunoscând dificultăţile cu care se confrunta Biserica ortodoxă din Transilvania, a considerat că este de datoria lui să ia atitudine, el având şi un context cu totul favorabil de tipărire, spre deosebire de Transilvania, unde Biserica nu era susţinută de principe, care era calvin. Alcătuind această lucrare, el răspunde la «Catehismul calvinesc» cu argumente exclusiv biblice“, a subliniat părintele prodecan.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Did you like this? Share it: