[ un articol mai vechi…dar noutatea e mereu veche]

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au apărut pe scena mass-mediei româneşti o mulţime de lideri de opinie, semnalând sclavia mentală la care sunt supuşi de Biserica Ortodoxă Română.

Primele victime ale acestui atac l-au reprezentat icoanele, si anume, inoportunitatea prezenţei acestora în spaţiul public.

Mai târziu, după discuţii interminabile, s-a ajuns la ideea de a scoate materia Religie din şcoli, pe motivul siluirii de conştiinţă pe care copiii îl suferă atunci când li se vorbeşte de Dumnezeu şi nu de Darwin, de Adam şi nu de Lucy.

Într-o frenezie aproape halucinantă în grobianismul ei, orchestrată din umbră de tot felul de O.N.G-uri şi asociaţii ale libertăţii de conştiinţă, aceştia propun nici mai mult nici mai puţin decât ateismul la scară naţională, reîntoarcerea la închinăciunea adâncă în faţa secerii şi a ciocanului.

Căzuţi în plasa unor astfel de guru ai opiniei publice mulţi au început un adevărat război împotriva a tot ce putea scoate în evidenţă „răul” pe care Biserica Ortodoxă îl poate face poporului ăstuia şi felul în care popii ascunzând adevărul au ştiut să profite colaborând cu securitatea.

Punctul culminant al acestei nebunii generale a fost atins în momentul în care Biserica şi-a ales patriarhul. Pe toate posturile de televiziune aceşti caricaturişti ai tastelor erijându-se în mari specialişti în ale teologhiei au început să scoată tot felul de elucubraţii de te făceau, de multe ori să închizi sonorul.

În acelaşi cadru fulminant am asistat azi, din întâmplare, odată cu prezentarea părintelui Dorin a unui tablou ce scoate în evidenţă grobianismul multor „erudiţi” de-ai noştri, la o discuţie ce arată cum unii din semenii noştri se trag din maimuţă.

Afişându-se în mari genuini în ai gândirii aceştia, ca lupii s-au aruncat la gâtul părintelui Dorin, acuzându-l de cele mai urâte fapte printre care şi furtul şi nu în ultimul rând puşcăria.

Discuţia a pornit de la constatarea tristă pe care părintele Dorin a făcut-o pe marginea opiniilor multora de pe blogul X la adresa unui fapt constatat într-o şcoală generală din ţara noastră unde o profesoară şi-a permis să picteze pe pereţii clasei în frescă. Făcând abstracţie de oportunitatea sau nu a faptei respectivei profesoare trebuie constatat limbajul cu care mulţi dintre tinerii sau bătrânii noştri, în spatele nickname-ului, i-au luat respectivei profesoare dreptul la existenţă.

Bogdan Ioan Stârceanu

Did you like this? Share it: