Când o imagine nu spune chiar tot (ep. I)

În articolul de faţă voi scrie despre felul în care imaginea este folosită pentru a manipula.

Pentru asta voi folosi câteva din modurile curente de folosire a imaginii, mai ales în mass-media: imaginea statică, adică fotografia şi imaginea în mişcare, filmul.

Atunci când ai o imagine în faţă, de fiecare dată ai impresia că realitatea din faţa ta este una veridică, mai precis, că imaginea respectivă îţi dezvăluie adevărul despre realitate la modul gol-goluţ.

Dacă imaginea statică, fotografia, are un farmec al ei, o posibilitate de a te lăsa vrăjit de frumuseţe sau oripilat de hidoşenie, imaginea în mişcare are o calitate în plus, şi anume: posibilitatea de a-ţi intra în minte şi în inimă neinvitată, pe ascuns, pervers chiar.

Toate aceste calităţi ale celor două moduri de a imortaliza realitatea reprezintă capul de afiş al mass-mediei contemporane.

Peste tot, în orice ziar, pe internet, oriunde, ştirile, articolele sunt prefaţate de o imagine sugestivă cu legătură la subiectul dezbătut.

Analizând atent tendinţa aceasta am constatat anumite stereotipuri legate de orientarea publicaţiei, felul de a pune imaginea, caracteristica acesteia, etc.

Spre exemplu, publicaţiile dedicate exclusiv mediului bussines au imagini de persoane (preponderent preşedinţi de companii, directori de departamente, etc.) prezentaţi stând pe fotoliu, îmbrăcaţi mai toţi în costum, la un birou, cu gura închisă şi totdeauna arătând cu degetul, mâna având-o ridicată.

În publicaţii dedicate it-ului persoanele nu prea există în imagini (cu excepţia lui Bill Gates şi Steve Jobes), ci sunt folosite de obicei pozele unor gadget-uri, produse software etc.

În publicaţiile cu caracter generalist(cotidienele centrale sau locale) imaginile sunt în general variate, dar şi acestea sunt folosite în funcţie de orientarea şi simpatiile patronilor respectivelor ziare.

Spre exemplu în ziarul Cotidianul, cu tenta vădit anti B.O.R, preoţii ortodocşi, ierarhia etc. este expusă în ipostaze nu „tocmai fericite”, pe când preoţii catolici sau greco-catolici în ipostaze vădit „fericite”.

În publicaţiile cu tentă sportivă (ProSport, Gazeta Sporturilor) personajele expuse în imagini sunt 99% în funcţie de situaţia din „clasament” al echipelor la momentul respectiv.

Gigi Becali, este expus, spre exemplu, preponderent stând în picioare de la peluză, cu mâinile în şolduri, fumând trabuc. Victor Piţurcă, în ipostaze variate ţinând cont de situaţia echipei naţionale la momentul respectiv.

Siturile cu caracter „ştire flux” sunt mai puţin inspirate cu privire la alegerea imaginii (lipsa timpului de a alege imaginea potrivită).

Toate aceste „amânunte” la care se pot adăuga şi cuvintele folosite de anumiţi oameni de presă arată orientarea, „obiectivitatea” şi seriozitatea publicaţiei respective.

Nu este nevoie să le citeşti articolele, este suficient să vezi imaginile ataşate şi să faci alegerea.

E uşor nu?

[Va urma…În episodul următor vom face o analiză detaliată asupra impactului unor astfel de imagini asupra cititorului].

Bogdan-Ioan Stârceanu