Colocviul internaţional al comentariului decent [ 15 sept.-15 oct. 2008] a fost un proiect provocator al platformei noastre, prea mare pentru dimensiunea imaturităţii onlineului ortodox de la acea dată – şi acum ni se pare şi mai provocator, atâta timp cât nimeni dintre ortodocşi nu a încercat să îl repete – la care a dat curs numai un singur invitat, acel invitat fiind acum al treilea editor al platformei noastre. Însă, văzând ritmul de melc al blogurilor ortodoxe româneşti în perioada 2007-2008 şi inabilitatea creatorilor de online ortodox de a purta discuţii, de a demara proiecte şi de a face ceva care să depăşească graniţele propriei lor parohii sau ale propriei lor case, ne-am dat seama că nici nu se putea altfel.

Am înţeles cu amar, că românii ortodocşi nu au început încă să conştientizeze foarte profund marele dar – de care nicio generaţie de români şi de ortodocşi nu a beneficiat vreodată – acela de a putea scrie instant şi de a folosi o întreagă lume prin ceea ce scrii, spui şi faci. Onlineul este încă un spaţiu neexplorat pentru ortodocşii români, fapt pentru care este neapreciat la justa lui valoare. E un spaţiu considerat altfel decât în viaţa reală, de parcă ar scrie pisicile sau dinozaurii pe bloguri şi nu oamenii! E greu să explici cuiva din afara ţării noastre acest infantilism al ortodocşilor români, această reticenţă faţă de a te prezenta la nivel online, atâta timp cât acest lucru îţi stă la îndemână.

Ce făceai, mai pe scurt, dacă erai invitat la un astfel de colocviu al decenţei şi al eleganţei? Îţi spuneai părerea/părerile/crezurile. Dacă vrei să fii ştiut şi crezut trebuie să te exprimi.

Unde trebuia să vii? La nivel online, stând acasă, fără să te mişti de la biroul tău şi să scrii. Aveai o lună la dispoziţie. Puteai să aprofundezi orice subiect. Puteai scrie despre orice subiect al vieţii tale de ortodox, despre orice cută a vieţii tale. Puteai să te inspiri – dacă nu ştiai ceva – din orice carte, dicţionar, enciclopedie, notiţă avută la îndemână şi puteai spune ceva despre un subiect anume.

Ce s-a petrecut însă? Am invitat teologi şi mai puţin teologi ortodocşi şi nu a venit niciunul dar câţiva au tras cu ochiul la discuţii. Şi neinvitaţii au tras cu ochii la discuţii şi unii – bravo lor! – s-au alăturat în treacăt nouă. Ce au spus, a rămas. Că au spus mai bine, mai rău, mai scurt sau mai lung: nu contează! Contează că au comunicat şi că o puteau face de o mie de ori mai bine. Şi, comunicând, tot comunicând, se formează o comunitate, reala comunitate online ortodoxă, care apare atunci când îl cunoşti pe celălalt numai din ce scrie el pe net şi ţi-ai dori să îl cunoşti şi mai bine, dorind să te întâlneşti cu el şi în realitate, faţă către faţă.

Însă, comunitatea românească online ortodoxă e în stare de fetus. Şi, când fetusul nu se naşte la timp…moare. Sau, deja, totul este ireal, şi fiecare trăieşte în irealitatea lui…de nu ne putem strânge niciodată la un loc?

Am privit, am privit îndelung ce se scrie, cum se scrie, cine scrie, cum se comentează pe bloguri, ce pregătire duhovnicească, teologică şi experienţă de viaţă au creatorii online ortodocşi… şi suntem profund dezamăgiţi. De ce? Sunt la nivel online, în marea lor majoritate, numai oameni cu vederi înguste, orgolioşi, extremişti, lipsiţi de caracter, care nu arată deloc faptul că posedă vocaţia gratuităţii online, adică râvna de a crea proiecte coerente printre picături, care să transforme pe cititorii noştri.

Tocmai de aceea creatorii români de online ortodox sunt xeroxişti sau parabolani în majoritatea lor. Xeroxiştii sunt ortodocşi pentru că…pun pagini întregi din cărţile traduse de către alţii pe net, fără să zică nici crau de la ei…iar parabolanii sunt blogării ortodocşi cu bătâ, justiţiarii de ocazie, oamenii care nu au nimic de făcut şi îşi găsesc astfel de lucru amuşinând murdăriile.

Noi, având acum un an, o părere idealizată despre ce sunt în stare să facă ortodocşii care atunci erau pe net am crezut că şi dumnealor vor ceva serios şi reprezentativ pentru noi. Însă ne-am dat seama că spiritul găştii înseamnă de fapt smerenie, că xeroxarea înseamnă sfinţenie, că nu sunt în stare, la propriu, ca să scrie ceva profund despre ei şi credinţa lor, şi, că, în definitiv, creatorii de online ortodocşi români au trei mari subiecte de discuţie pe blogurile sau saiturile lor de clică:

1. Ce păcate au mai făcut Sinodul şi ierarhia Bisericii noastre ?

2. Ce politică se mai practică în Biserică ?

3. Cine şi ce a zis împotriva noastră ca să ripostăm ca proştii?

Într-o atare situaţie e normal să ţi se pară comic sau prosteşte faptul de a te gândi la dialog şi la trecerea peste graniţele proprii. Dialog… cu cine? Dialog…în ce scop? Pentru că dialogul provoacă şi conduce la descoperirea noastră reciprocă şi la creşterea frăţietăţii dintre noi, tocmai de aceea dialogul este duşmanul numărul 1, duşmanul de clasă al creatorilor ortodocşi români de online, care doresc, cu obstinaţie, să se închidă în casa, în obştea sau în comunitatea lor, crezând că astfel te aperi de poluări de tot felul.

De unde frica lor de dialog? Din perspectiva nerealistă, anacronică, a concepţiei lor teologice despre viaţă şi despre relaţiile dintre oameni. Dinamismul vieţii postmoderne, schimbările de tot felul, cel mai adesea negative din societatea noastră îi ghetoizează, îi face să se retragă, pentru că nu văd pe Dumnezeu în mod real, în mod prezent în lumea de astăzi. Citind pe Sfântul Vasile cel Mare sau pe Sfântul Grigorie Palama, spre exemplu, şi încercând să fie ca ei, în afara secolului lor, li se pare că pe atunci Dumnezeu exista în societăţile acestor doi mari Sfinţi ai Bisericii dar că acum nu mai există.

Semnul că au o experienţă şi o spiritualitate minoră se vede din aversiunea faţă de societate şi de modul în care se dialoghează în societatea noastră, deşi, schizoid, se folosesc de tehnologia şi mediile dialogice ale posmodernităţii. Din această cauză, poţi vedea mireni, preoţi sau monahi ortodocşi ghetoizaţi, cu aversiune faţă de viaţa socială, faţă de femeie în general sau faţă de evenimentele sociale, care nu concep să dialogheze cu cei care nu sunt ca ei, dar care au căştile în urechi, celularul în buzunar şi acasă laptop, dar nu ştiu să le utilizeze la performanţele dialogice ale lumii lor.

Mulţi ortodocşi trăiesc în 2008 cu trupul iar cu mintea, în mod evanescent, la nivel de vise iluzorii şi nu în mod real, au rămas prin pustiul Egiptului sau prin Muntele Athos, dar ei trăiesc la Bucureşti, Constanţa sau Timişoara. Trăirea în iluzii nu face parte din nevoinţa ortodoxă, după cum nici ghetoizarea şi repulsia faţă de social, ci acestea fac parte tocmai din simptomatologia inexistenţei unei înduhovniciri reale. Pentru că înduhovnicirea reală nu poate fi oprită nici de televizor, nici de internet, nici de prostituţia de la colţul străzii, nici de regimuri torţionare sau de decadenţa societăţii, pentru că ţine de relaţia ta cu Dumnezeu trăită în ipostaze concrete de viaţă.

E mult de zis aici… Concluzia concluziilor la un an de Colocviu internaţional al comentariului decent e aceea că platforma noastră a pus începutul, am indicat modul în care se poate coagula onlineul ortodox românesc, dar tot noi afirmăm astăzi, în mod răspicat şi cu toată conştiinţa, că generaţia de acum aflată la nivel online, care creează pentru ortodocşi, nu e aptă să facă acest pas spre unitate şi dialog frăţesc. Credem că nu sunt cei care trebuie la nivel online ca să avem cu cine dialoga.

Nu ştim cine trebuie să vină, câţi trebuie să vină, cum trebuie să fie, de unde să fie…ca să existe o comunitate ortodoxă online autentică şi puternică, care să demareze proiecte şi să susţină sesiuni de dezbate pe diverse teme, dar cei de acum au dovedit că lucrează numai de ochii lumii, numai pentru prestanţa lor şi, mai ales, numai pentru clica lor.

Noi credem că am învăţat pe cititorii noştri fideli şi care ne înţeleg cât de cât, că se poate face performanţă ortodoxă la nivel online, că se pot exhiba multe virtuţi la nivel online şi se pot demara proiecte uluitor de vaste, că într-o atare muncă e bine să fim cât mai buni în ceea ce facem, cât mai specializaţi şi cât mai uniţi.

Dacă e să răpundem la întrebarea: Ce ne-au învăţat creatorii ortodocşi români pe care i-am găsit pe net sau cei care au venit după noi sau din cauza noastră, în marea lor majoritate ? – după principiul: anti-moga – am spune următoarele:

1. „Ortodocşii” trăiesc în alt secol decât secolul 21.

2. „Ortodocşii” plagiază şi nu creează.

3. „Ortodocşii” sunt tocsuni, prost crescuţi şi fără vocaţia excelenţei.

4. Mai bine îţi faci un blog cu manele şi cu pornografie decât un blog serios de teologie şi de gândire realistă pentru că „ortodocşii” nu au chef de lucruri serioase şi pentru asta te vor invidia şi te vor duşmăni cât or trăi, pentru că le-ai arătat că eşti mai bun decât ei şi astfel, ei au căzut de proşti.

5. Dacă eşti prost, dar faci pe smeritul eşti „băiat bun” iar dacă ne scoţi rufele murdare din coş şi ni le pui în faţa nasului… eşti duşmanul nostru cel mai mare…pentru că nu vrem să facem nimic cu viaţa noastră. Noi vrem să fim aşa cum suntem!

Dar, se pare, că nouă nu ne place realitatea acestor „ortodocşi”, ci noi am venit la nivel online, cu harul lui Dumnezeu, pentru ca să o arătăm fără substanţă şi în toată caricaturalitatea ei.

Teologie pentru azi înseamnă o platformă online în care se trăieşte şi se scrie o teologie ortodoxă pentru oameni realişti, pentru oamenii care trăiesc acum, astăzi şi care au reacţii la ce se întâmplă în deşucheata lor postmodernitate, pe care nu Biserica a creat-o, ci oamenii seculari au creat-o şi o dezvoltă.

Teologie pentru azi promovează Tradiţia Bisericii Ortodoxe trăită în prezent, excelenţa în orice domeniu, evlavia vie, evidentă, copleşitoare, care se manifestă în mod real, faţă de Dumnezeu şi dragostea reală pentru oameni, frumosul şi binele, pacea şi eleganţa în discuţii, fără ca prin asta autorii ei să nu fie plini de râvnă pentru apărarea purităţii credinţei.

Teologie pentru azi reprezintă primul proiect românesc de blog teologic ortodox de largă respiraţie, care îşi propune să sublinieze în faţa contemporanilor săi vitalitatea şi farmecul soteriologic indescriptibil al credinţei ortodoxe, inepuizabilul mod de a fi şi a gândi ortodox pe calea mântuirii.

Teologie pentru azi nu a ajuns nici la 10 % din ce e acest proiect în inima noastră şi, ne bucurăm, ca, oricât am face din el, cu harul Prea Curatei Stăpâne, să vi-l dăruim în mod gratuit, pentru ca să-l admiraţi şi să vă umpleţi de prospeţimea lui.

Vă mulţumim tutor!

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: