Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 21 septembrie 2008

Răsărit de soare la malul oceanului

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X2IB6VlIIAw]

Pr. Dorin

O piesă necunoscută a lui Mozart

A previously unknown piece of music by Mozart has been discovered at a library in western France.

Ulrich Leisinger, head of research at the International Mozarteum Foundation in Austria, said the single sheet of music was „really important”.

„His handwriting is absolutely clearly identifiable,” he added. „There’s no doubt that this is an original piece handwritten by Mozart.”

The sheet was found among the archives by staff at a library in Nantes. Mr Leisinger said the municipal Mediatheque library contacted his foundation to ask for help authenticating the work.

The score appears to be for a „Credo in D major”. There is a second piece which looked like a „first draft, in parts illegible,” said a library official.

It was part of the collection of Pierre-Antoine Laboucheroe, a 19th-century collector who donated his legacy to the city.

The score was catalogued as part of the library’s collection, but was later „entirely forgotten” about.

It was rediscovered by the library as it re-catalogued its archives, and authenticated by a researcher from the Mozarteum Foundation last year.

Mr Leisinger said there had been just 10 Mozart finds of such importance over the past 50 years.

If sold, the single sheet would likely fetch around $100,000. Mr Leisinger said it was the „draft for a piece that Mozart did not work out, for whatever reason”.

„It’s a melody sketch so what’s missing is the harmony and the instrumentation, but you can make sense out of it,” he said. „The tune is complete. It’s only one part, and not the whole score with eight or twelve parts.

„One can really get a feeling of what Mozart meant, although we do not know how he would have orchestrated it.” He added: „The fact that an entirely new sheet shows up is extremely rare.”

Cf. source.

Father Dorin

Casa cu susul în jos

Ca să vedeţi interiorul casei intraţi aici.

Pr. Dorin

Femeia cu cele mai mari picioare şi cel mai mic bărbat

The world’s shortest man met the world’s leggiest woman Tuesday at an event to publicize the release of ‘Guinness World Records 2009.’ He Pingping, from China, stands 2 feet 5.37 inches tall. Russian Svetlana Pankratova is a little over 6 feet 4 inches tall. Her legs are 52 inches long or more than 4 feet long.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

S-a descoperit o nouă specie de iguană: Brachylophus bulabula

A new iguana has been discovered in the central regions of Fiji.

The species, Brachylophus bulabula, joins only two other living Pacific iguana species, one of which is critically endangered.

The scientific name „bulabula” is a doubling of „bula,” the Fijian word for „hello”. Pacific iguanas generally are endangered. Two species were eaten to extinction after people arrived nearly 3,000 years ago.

The three living Brachylophus iguana species face threats from loss and alteration of their habitat, as well as from feral cats, mongooses and goats that eat iguanas or their food source.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Ultimul interviu al Acad. Prof. Dr. Dan Horia Mazilu, în format PDF

Îl downloadaţi de aici:

Download this file

sau de aici.

E între p. 10-11, interviul a fost luat de Colon. Raduț Bîlbîie, în Observatorul militar,  anul XVII, nr. 35 (967) 3 – 9 septembrie 2008.

Îl redescoperim pe Nichifor Crainic [7]

Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, ediţie îngrijită şi note de Magda Ursache şi Petru Ursache, prefaţă de Petru Ursache, Ed. Timpul, Iaşi, 1996, 237 p.

„Avram Iancu, eroul revoluţiei ardelene de la 1848″, prin ceea ce a făcut pentru români, fapta lui are o semnificaţie locală dar şi una naţională, de aceea, la nivel naţional, „fapta lui se încorporează în conştiinţa românismului integral şi e primită ca un spor al patrimoniului comun”, p. 157.

Mul timp, datorită imperiilor care înconjurau ţările româneşti, „dreptul de a face istorie proprie ni s-a interzis, iar istoria ce s-a făcut în jurul nostru s-a făcut întotdeauna împotriva noastră”, cf. Ibidem.

„Elementul viu al acestui pământ, transpus în vitalitatea românească, e sângele rasei. Orice fragment al naţiei noastre, în lunga epocă a fărâmiţării politice, a fost şi a rămas purtătorul sângelui rasei. Sângele care ţâşneşte în tâmplele noastre are o putere de asimilare care a desfiinţat pe rând aproape toate neamurile suprapuse în aşezarea veacurilor”, p. 158.

Ţara Românească sau Muntenia este desemnată de către Crainic drept factorul de coagulare al românilor, p. 159. „Muntenia însă, faţă de toate celelalte provincii româneşti, păstrează o discreţie desăvârşită asupra întâietăţilor ei, fiindcă nu a lucrat niciodată pentru a domina, ci totdeauna pentru a uni. Fapta munteană, fie în cultură fie în politică, a fost pusă în slujba românismului întreg şi exemplul ei tăcut şi lipsit de orgoliu a fost înţeles rând pe rând de toate fragmentele risipite ale neamului nostru, în frunte cu Moldova”, cf. Ibidem.

Autorul considera anul 1848 drept „anul mesianismului naţional” pentru popoarele europene, p. 159. Atunci s-a cerut eliminarea „tiraniei medievale pentru libertatea naţiunilor şi dreptatea socială”, cf. Ibidem.

Când, la 15 martie 1848, parlamentul Ungariei vota unirea cu Ardealul, fără să consulte etnia română majoritară în Ardeal, strigătul răsculării românilor îl dau „doi tineri care se aflau în Târgul Mureşului: Avram Iancul şi Aron Pumnul. Ei chemau poporul la o primă adunare în Blaj, la Duminica Tomii, adunare care pregăti legendara demonstraţie a celor 40.000, în ziua de 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii”., p. 160.

Despre drama anonimităţii românilor: „Poporul român de peste munte, mai mult decât alte frânturi din neamul nostru, n-a avut istorie. Faptele care se aşază în rafturile timpului istoric s-au petrecut fără participarea lui, peste el şi împotriva lui. Dacă am asemăna timpul cu o mare, am putea spune că Ardelenii au trăit în anonimatul de la fund ca delfinii sub luciul luminos al apelor”, p. 160-61.

Însă există răbufniri ale ardelenilor din marea tăcerii în care erau scufundaţi de către cei care îi stăpâneau, prin revoluţi a lui Horea şi a lui Avram Iancu, p. 161. Cei 40.000 de oameni de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj erau „iviţi din anonimatul suferinţei milenare, erau rezumatul întregului Ardeal românesc”, p. 161.

La Blaj se remarcă studentul Simion Bărnuţiu, care cere dreptul ca românii ardeleni să îşi făurească propria lor istorie şi tânărul avocat Avram Iancu, care a dat semnalul mişcării. Avram Iancu avea pe atunci 24 de ani, cf. Ibidem.

Avram Iancu avea „frumuseţe de Făt-Frumos pe gustul românesc, care fermeca mulţimile, şi energie gravă în glas şi-n gest pentru a se face ascultat”, cf. Ibidem.

Despre ungur şi român: „Ungurul, în trufia lui sălbatică, n-a avut niciodată înţelegere sau omenie pentru poporul român. Sub masca orgoliului, un complex de inferioritate l-a ţinut la distanţă. Frica de noi, care suntem cei mai numeroşi pe pământul Ardealului, l-a dus la metodele împilării. Conştiinţa că e venetic şi setea dominaţiei oarbe l-a împins la maghiarizarea cu forţa”, p. 162. Se pare că în 2008 se întâmplă lucruri trase la xerox. Atenţie: nu e vorba despre ungurul din Ungaria, ci despre ungurul din România, de cele mai multe ori născut în România, care, deşi e minoritar, are aere de majoritar!

„Munţii Apuseni sunt munţii eroici ai Românilor”, p. 162, pentru că aici s-au dat lupte pentru apărarea şi demnitatea neamului românesc.

Crainic avea mare admiraţie pentru poetul George Coşbuc, în cinstea căruia scrie articolul „Poetul eroismului”, p. 167 sqq. Iorga l-a numit pe Coşbuc: „cântăreţ al energiei naţionale”, p. 167. „Scriitorii ardeleni se disting printr-o anumită tensiune etică a spiritului lor plăsmuitor”, p. 168.

„Scrisul lui Ion Slavici e străbătut de un duh constructiv, al lui Ion Agârbiceanu [ care a fost preot ortodox n.n.] de o profundă seriozitate morală, al lui Liviu Rebreanu de o energie oţărâtă pe colţuri de stânci. De aceea poesia [ aşa se scria „poezie” în anii 40 ai secolului trecut n.n.] unui Octavian Goga gâlgâie de revoltă, îngânată de ecoul spart al versului lui Aron Cotruş.”, p. 168.

Coşbuc exprimă Ardealul, fiind „inima larg deschisă către neam, care face din eul artistic o pâlnie de primire şi un crater de răbufnire a suflului colectiv”; în creaţia sa poetică regăsim „glumă şi seriozitate…gingăşie şi asprime, [ dar în ea n.n.] e uneori [ şi] uşurătate, dacă voiţi; dar toate aceste moduri de a cânta viaţa se contopesc în cele din urmă în ansamblul unei tonalităţi majore, care creşte în exuberanţă eruptivă şi culminează în proclamaţia dreptului şi datoriei de a trăi până la limita extremă a eroismului”, p. 169.

Coşbuc este „poetul pătimirii noastre”, e poetul care a exprimat stări colective, stări naţionale, p. 169. Evocând momentul când a auzit pentru prima oară pe cineva recitând din lirica lui Coşbuc şi anume, pe profesorul lui de la Seminarul Teologic din Bucureşti, Crainic spune că a înţeles atunci din poemele lui Coşbuc „lacrimile pătimirii de dincolo de Munte şi revolta împotriva strâmbătăţii milenare”, p. 177.

Goga a fost fiu de preot ortodox, tatăl său fiind preot în Răşinari, p. 179.

„În poesia lui Octavian Goga freamătul naturii se-amestecă familiar cu freamătul inimii. Dumnezeu, oriunde te-ai duce, e ascuns în spatele lucrurilor, că ai putea să-I desluşeşti suflarea. Sentimentul acestei familiarităţi cosmice ţine de evlavia noastră românească. El e simbolizat în stilul bizantin al altarelor. De ce oare bisericile noastre n-au proporţiile ameţitoare ale domurilor apusene?

Fără îndoială că nu din pricini economice. Domul colosal, cu pereţi din piatră pustie, reprezintă o distanţă nemăsurată şi rece între Dumnezeu şi om, un raport juridic, de care face atâta caz concepţia religioasă a Occidentului.

Biserica bizantină, cu rotunzimile ei cereşti, e aproape de pământ, cu interiorul încălzit de flăcările aurului şi ale culorilor picturale, de parcă s-ar strânge toată în jurul omului, ca o îmbrăţişare pământească.

Ea reprezintă un raport de familiaritate intimă între Dumnezeu şi om. Intrăm în ea ca într-un cer lăsat pe pământ, unde ne aşteaptă iubirea şi iertarea. Sentimentul acestei evlavii familiare se resfiră în natura întreagă ca într-o altă biserică a lui Dumnezeu. Dimensiunile ei, oricât de covârşitoare, se topesc în intimitatea sufletului nostru ortodox”, p 180. Cuvinte copleşitoare!

Pr. Dorin

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort