Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Despre şi pentru Mircea Platon

Nu l-am întâlnit niciodată pe acest domn, dar articolul său de aici are linii de forţă viguroase, fapt pentru care îl felicităm că se poziţionează în acest fel, într-un mod salutar, din multe puncte de vedere. Ne-au plăcut următoarele lucruri din articol:

1. modul în care gândeşte şi vorbeşte despre responsabilizarea civică a creştinilor ortodocşi;

2. suntem de acord cu faptul că extremismul ortodox [ nu tradiţionalismul ortodox!…] suferă de monismul monofizit al racordării defectuoase la Tradiţie dar nu are aderenţă la realitatea istorică;

3. responsabilitatea aduce libertate;

4. statul, neamul, familia, Biserica sunt instituţiile în cadrul cărora un ortodox român trebuie să se mişte în mod natural şi nu crispat;

5. demonizarea politicului, a socialului, a noului sau a duşmanului – am adăuga noi – sunt strategii falimentare în lumea noastră şi în viaţa duhovnicească.

6. suntem milenarişti în practică, da, pentru că ne place să huzurim numai aici…fiindcă nu prea avem viaţă duhovnicească în noi şi nici nădejdi eshatologice;

7. politica nu mântuie…ci ar trebui ca rostul clasei politice să fie acela de ameliorator parţial al inechităţilor sociale şi sprijinul celor defavorizaţi, că baştanii se ajută singuri;

8. comunismul ne-a occidentalizat şi ne-a secătuit de forţă şi ne-a dezunit, ateismul sau nihilismul respiră în viaţa multor intelectuali mai vechi sau mai recenţi, degringolada valorilor e în floare iar comunismul e frate de sânge cu democraţia şi duce tot acolo: la singularism, indiferenţă, alipirea de teluric, îmbâcsirea cu ideologii multiple;

9. mântuirea nu ţine de loc ci de voinţa umană de a sta în harul lui Dumnezeu ec.

Problematica atinsă de autor e vastă, e de-un crud, de-o vitalitate de care avem nevoie şi, tocmai de aceea am vrut să elogiem acest articol, pentru că e prima oară când aud – în marea şi inexistenta blogosferă ortodoxă românească – o problematizare amplă şi, în linii mari, calculată, venită din partea unui tânăr, vizavi de viaţa noastră postmodernă românească. Credeam că nimeni nu mai vrea să gândească amplu….şi iată că am fost surprizat/surprins la modul foarte plăcut!

Noi avem un singur amendament major la întreaga scriitură chintesenţiată de către d-l Mircea Platon şi anume, atunci când vine vorba că în Biserica noastră există două tabere mari şi late – ecumeniştii şi tradiţionaliştii – şi, că, primii fac politică iar cei din a doua categorie fac teologie [ mă refer la primele paragrafe de la punctul 2 / subtitlul 2, din articolul citat].

Adevărul e că cele două titulaturi sunt foarte false în practică. Nu există în România nici ecumenişti şi nici tradiţionalişti ci, în Biserica Ortodoxă Română există oameni care înţeleg deopotrivă şi Tradiţia şi realitatea zilei şi încearcă să fie în acelaşi timp şi ai vechiului şi ai noului, chiar dacă unii îşi văd de treaba lor cel mai adesea…iar alţii îşi dau în stambă şi când nu au motive reale.

Credincioşii autentici ai noştri nu fac parte din cele două extreme, credem noi, ci sunt oameni în care se împacă de minune, cu harul lui Dumnezeu, atât iubirea faţă de înaintaşi cât şi iubirea şi atenţia faţă de oamenii prezentului şi de realităţile cu care ne confruntăm.

Argumente? Păi majoritatea ortodocşilor români sunt salariaţi la stat sau la patroni şi nu sunt… rătăcitori cu ochii tulburi. Majoritatea îşi plătesc taxele şi impozitele, votează, primesc pensii, au duhovnici, au calculator acasă, au celularul la ei, au internet sau vor să aibă toate astea, fac studii, merg în străinătate, primesc premii şi distincţii pentru munca lor. Citim deopotrivă şi pe Sfinţi şi pe păcătoşi, citim şi Scriptura şi Părinţii dar şi literatură şi ştiinţă. Şi „ecumeniştii” cât şi „tradiţionaliştii” au bani, călătoresc, au case mobilate la standardul zilei sau al buzunarului, maşini, hobbyuri asemănătoare, citesc aceleaşi cărţi, merg în aceleaşi Biserici etc.

Dacă tradiţionaliştii auto-declaraţi ar fi sinceri cu ei…ar trebui să îşi facă o Biserică aparte, pentru că ne ocupăm cu ecumenismul de vreo 50 de ani ca Biserică şi nu de două luni. Se sperie de ecumenism, de schimbarea credinţei cei care nu ştiu ce se petrece de fapt la aceste întâlniri şi nu au fost niciodată membrii activi în asemenea delegaţii oficiale. Adică ştiu basme despre ecumenism, cum ştiu eu ce fac eschimoşii de la cercul polar, că i-am şi văzut vreodată.

Iar dacă aşa-zişii ecumenişti ar dori să-şi vândă credinţa…şi vor toţi posturi şi bani…ar trece la catolici, anglicani, martorii lui Iehova în masă etc…. Însă nimic din ambele nebunii extreme nu se întâmplă.

Mai pe scurt: cei care nu au smerenia şi înţelepciunea ca să îmbine în ei istoria cu prezentul şi să vadă lin, paşnic viitorul, în nădejde în faţa Domnului…se declară susţinătorii „Tradiţiei”, despre care ştiu două lucruri şi înjură toată ziua Sinodul Bisericii.

Asta se numeşte obscurantism, juvenilism, proastă direcţionare etc….dar nu „tradiţionalism”. Pentru că oamenii Tradiţiei nu se împiedică de ispitele prezentului, nu se consternează din cauza lor, ci se luminează pe fiecare zi prin ele, şi trec, aşa cum se merge pe pământul minat…printre cataclisme.

Eu personal nu cred nici în ecumenismul autodeclarativ şi nici în tradiţionalismul fluturat ostentativ, pentru că nu cred în extreme [ adică în albi şi negri] şi nu îmi plac extremele. Prin mintea mea nu a trecut şi nu trece niciodată ideea să mă lupt zilnic, epuizant, congenital, cu Sinodul Bisericii, cu ierarhia Bisericii, cu preşedintele statului, cu ordinea puterilor în stat, cu intelectualii, cu minerii, cu vânzătorii de zarzavaturi sau cu copiii de la grădiniţă. Da, e o confesiune publică şi sper să se înţeleagă din ea, diferenţa de stare interioară dintre noi, care trăim aşa tot timpul…şi cei pe care, de-a lungul timpului i-am ironizat pentru extremismele lor de tot râsul. Eu am ceva numai cu mine, numai cu patimile mele, pe de o parte, iar , pe de altă parte, vreau să ajut şi pe alţii cu ce pot şi sunt în stare. Doar atât…Şi credem că aşa trebuie să gândească un om realist, care vrea să se mântuie în lumea de astăzi, acum, în aceste condiţii şi nu într-o lume imaginară.

Încă o dată felicitările noastre domnule Mircea Platon…şi nădăjduim să fiţi real, adică să fiţi tot timpul cu capul pe umeri şi nu conjunctural! Şi, de ce spun asta?! Pentru că, se pare, – opinia noastră… – că sunteţi singurul om cât de cât cu capul pe umeri din cadrul organizaţiei publicistice la care scrieţi, pe care l-am citit din grupul dv. cu interes de la un cap la altul al articolului şi de aceea ne creaţi speranţe. Sperăm ca să ne facem speranţe la dv., de care să nu ne pară rău…peste vreo 2-3 ani.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it:

Previous

Ce fel de brand este Bucurenci?

Next

De câte kilograme de aur ai nevoie…ca să o întreci pe Madonna?

2 Comments

  1. Mircea Platon

    Prea Cucernice Parinte Dorin,

    Va multumesc pentru aprecieri, incurajari, precizari si mustrari. Distinctia pe care am facut-o intre ecumenisti si traditionalisti era una legata de economia cazului Corneanu, e o distinctie didactic-operativa, nu una neaparat ontologica.

    Era vorba doar de cum s-au raportat unii si altii la gestul IPS Corneanu. In rest, stiu „traditionalisti” mai moderni decat „ecumenistii”, si „ecumenisti” mai mieros-arhaici decat „traditionalistii”. Asa ca imi asum o buna parte din criticile pe care mi le aduceti.

    Cu cele mai bune ganduri,

    Mircea Platon

  2. Domnule Mircea Platon,

    şi noi vă remulţumim pentru omul care sunteţi şi care ne-a impresionat într-un mod extrem de plăcut în această după amiază, când, după ce am trecut peste vreo 100 de postări de la vreo 50-60 de blogări români sau străini, postări de două-trei fraze, am găsit articolul dv. atât de proeminent, de bogat în detalii şi ticsit cu adevăruri fundamentale.

    Bucuria e de partea noastră şi, fără îndoială, că ne vom apleca cu atenţie de aici încolo asupra scriiturii dv., fiecare exprimare vizavi de dv. îmbrăcând haina sincerităţii şi a fair playului.

    Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne umple de bucuria de a vă revedea, de a vă reciti poziţiile dv., pe care ni le dorim tot la fel de nepărtinitoare, dar, în acelaşi timp, precumpănite bine.

    Trebuie să vă muturisim că ne-am plictisit de trei ani de zile încoace de scriituri grăbite, nervoase, neprofunde de la creatori de online ortodocşi.

    Dacă am remarcat astăzi scriitura dv., am făcut-o pentru ca să elogiez modul personalist în care dv. vă asumaţi problematica discutată, fără a încerca să fiţi vechi în exprimări sau abramburistic în inventică lingvistică.

    Bucuria de a vă recunoaşte adevărurile trăite de către dv., care sunt şi ale noastre în mare parte, e bucuria de a recunoaşte harul şi lucrarea lui Dumnezeu în confraţii noştri de generaţie.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén