Gândul fotografic

Experienţa fotografică mi-a arătat, într-un mod foarte concret, unicitatea. Am înţeles unicitatea unghiurilor, unicitatea momentelor, a impresiilor, a culorilor, a razelor de lumină sau a expresiilor umane. Am văzut că soarele sau luna nu stau două zile pe cer la fel, că nicio picătură de ploaie nu seamănă cu alta, că verdele ierbii nu mai e acelaşi mâine. Fiecare e fotografia unei instanţe personale şi personalizate.

De câteva ori am amânat clicul pe altădată. Când am venit a doua oară în locul dorit, nu mai era ce văzusem prima dată. Un fapt pe care nu l-aş fi observat atât de acut, dacă nu aş fi dorit să-l fotografiez.

Scrisul e o altă artă fotografică, dar care m-a învăţat de mai multă vreme acelaşi lucru: ce poţi scrie azi, nu poţi scrie mâine. Dacă azi nu scrii, mâine uiţi, poimâine nu mai ştii să scrii şi răspoimâine nu mai ai de unde să-ţi aminteşti ce-ai făcut în viaţă.

Fotografiile scriptice ale zilelor trecute sunt la fel de rare şi de unice ca şi fotografiile propriu-zise. O viaţă e formată din momente unice. Performanţa e să ratezi cât mai puţine, să înţelegi cât mai multe.

Întotdeauna am citit ca să găsesc un suflet, o persoană, o experienţă. Lectura stilistică n-am practicat-o decât foarte rar şi nu la parametri maximali, ci din cauza pretenţiilor de obedienţă ale Filologiei. Însă considerăm că e mecanicistă, falsă şi distrugătoare a adevăratei stilistici moral-duhovniceşti a fiinţai umane.

Frumuseţea lumii şi a oamenilor se vede cu vederea inimii. Inima e un aparat de fotografiat hipersensibil, dacă nu îi murdăreşti intenţionat lentilele sau nu o foloseşti doar ca să priveşti panoramatic, din survol, fără atenţie la detalii.

Momentele devin preţioase când ştim să le preţuim. Momentele preţioase nu sunt rodul hazardului, ci rodul iubirii de oameni care creează între noi clipe de eternitate, adică o atmosferă premergătoare veşniciei, o avanpremieră a Raiului.

Psa. Gianina Picioruş