Nu îmi place necredinţa şi accentele persiflante ale d-lui Cristian Tudor Popescu când vine vorba de Biserică, de Biserica noastră Ortodoxă. Însă nu pot să nu fiu captat, cu totul, pe deplin, de avalanşa de sentiment intact, cerebralizat, pe care o degajă, uneori, ca o detunătură, articolele sale. Articolul de astăzi, cu trăitul prost, e genial de bun, pentru că e un sentiment în derulare, o compoziţie care transportă starea de spirit şi nu încearcă să o tragă de coadă ca să intre în cuvinte.

Între ziariştii români, d-l Popescu are genialitatea oralităţii scrise, a oralităţii vehemente. Dacă scrie bine, ca el, ca el adevărat…nu mai am nevoie să mă uit la televizor,  ci, numai prin intermediul scriiturii sale, văd cum el a prins în cuvinte mişcarea, amănuntele, gesturile, inechităţile afacerii. De multe ori scrie puţin şi tras de păr, pentru că nu îl enervează…cotidianul. Însă, când a trecut prin el ştirea, evenimentul, declicul, atunci e o şampanie de bun.

Am vrut să zic aceste cuvinte şi să preiau articolul său în cadrul platformei noastre, pentru că admir spontaneitatea vulcanică a dumnealui când ea se produce, acest recul imediat al evenimentelor care devine…film cuvântat sentenţios.

*

Mă uitam la parlamentari în vreme ce preşedintele Băsescu îşi citea raportul despre starea naţiunii. Cele mai inteligente şi expresive erau feţele celor care lipseau, adică jumătate, şi ale adormiţilor. În rest, feţe de asfalt, feţe de pernă, feţe de masă, feţe de fese. Un deşert de mutre nestrăbutut de nici măcar un dromader. Nici o privire deschisă, luminoasă, limpede, nici o scânteie de atenţie sensibilă, de interes pentru soarta altora în afară de sine.

Acestor vieţuitoare le vorbea d. preşedinte de justiţie, de sănătate, de educaţie, de patrimoniu. De fapt, nu lor le vorbea, li se adresa tot atâta cât îl ascultau şi ei. D. Băsescu vorbea pentru popor, pentru poporul elector. Şi, în ciuda bogatului sortiment de teme abordate vreme de 50 de minute, avea de transmis un singur mesaj: Să trăiţi, prost! Şi să ţineţi minte că pentru asta trebuie înjuraţi guvernanţii, parlamentarii, partidele, clasa politică, în nici un caz eu, Vodă, care iată cum îi dau în fapt.

Cu capacitatea sa fabuloasă de a o întoarce ca la Ploieşti fără să clipească, după ce a fost ales preşedinte spunându-le românilor: „Să trăiţi, bine!”, d. Băsescu vrea să reuşească oximoronica performanţă de a mai câştiga un mandat cu: „Să trăiţi, prost!” Şi cred că are şanse mari.

Majoritatea „găurilor negre” din viaţa României, inventariate de d. Băsescu, sunt reale. Românii sunt un popor bolnav, cel mai bolnav din Europa, stresat, nevrotic, îmbătrânit, dispus să plece să muncească şi în junglă pentru nişte euro în plus, un popor care mănâncă prost şi se îngraşă, care zbiară şi hăhăie, supus nedreptăţii în fiecare zi, izbindu-se întruna de autorităţi opace şi corupte, de o infrastructură care te scoate din minţi, şi care răspunde la toate acestea cu ură, agresivitate, însingurare, egoism feroce.

Nu-mi iese din cap cetăţeanul omorât în bătaie de doi tineri pe peronul gării din Braşov pentru că intrase agitat peste rând la coadă la bilete. Şi zicerea socratică a unui bucureştean bătrân: „În Bucureşti sunt mai multe maşini decât oameni”.

Dar pe poporul ăsta care arată aşa, cine l-a condus vreme de patru ani? Nu puterea întronată de d. Băsescu cu mânuşiţele lui? D. preşedinte se comportă acum de parcă ar fi fost reprezentantul partidului turcilor dobrogeni, întrucât se bazează pe memoria scurtă a românilor, cât a carasului oceanic până-n pereţii acvariului. Şi cred că o să-i ţină şi asta.

În aceste condiţii, mai merită să discutăm despre noua „indicaţie preţioasă” dată justiţiei de d. preşedinte în preziua judecării votului uninominal? La d-sa, nelegiuirile astea înseamnă deja normalitate.

În sfârşit, a mai avut dreptate d. preşedinte în legătură cu ceva. Nu a încercat să scoată la vopsea sau să înfiereze nominal nici o parte a clasei politice. I-a tratat pe toţi angro.

Într-adevăr, la asta am ajuns după 18 ani de libertate şi democraţie cu deficit, cum zice d. preşedinte: la concluzia că toţi sunt la fel, că nu există salvatori ai neamului, există doar iude mesianice.

În 2004, n-am votat pentru că n-am fost în stare să aleg între Băsescu şi Năstase. Acum, ca să merg totuşi la vot, pe 30 noiembrie o să scriu numele partidelor pe bileţele, le pun în şapcă, le amestec şi trag unul. Acela va fi votul meu, cu atât mai mult cu cât aceşti ultimi patru ani ne-au pus în vedere procesul de transformare după câştigarea puterii a voturilor în bileţele.

***

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: