Mă doare că nu te doare, camion umplut cu cuvinte!

Mă doare – ce mai e încă credibil?!… – că în loc să îţi vezi nailonul din urechi, crezi că orice floare e cactus.

Mă doare, mă dor, mă stresează cuvintele tale,

postmodernule,

barbarule,

infatuatule,

care dormitezi în gânduri,

care umbli numai cu femei goale în sinapse şi cu dorul de bani.

O, ce ţi-aş da un dor de mântuire,

călăule de inimi!

Ce ţi-aş da şi ţie să simţi fiecare picătură de rouă ca pe

o minune,

pentru că e o minune…

Însă de tine nu se lipeşte bunul simţ.

De tine nu se lipesc, nesimţitule,

nici dorurile, nici visele, nici idealurile,

şi viaţa ta e ca o scamă dusă de vânt

într-o lume care nu mai are nico umbră de

duioşie.

Te văd mergând în metrou cu căştile în urechi şi

ţi se pare că eşti inventatorul muzicii.

Nu, tu eşti inventatorul indiferenţei de-a fi!

Te văd jigodindu-te în timp ce mănânci seminţe şi tragi ţigare după ţigare în tine,

precum uliul vânează iepuri de câmp.

Te văd, dromaderule de nimicuri!

Ai în spate două, trei cocoaşe,

în care îţi pui urdorile tale de copil neînţărcat,

urdorile tale de instinctual,

urdorile tale de fără-folos.

O, da, obraz de termopan,

lat cât uşa primăriei capitalei,

despre tine vorbesc şi de tine mă doare,

poate,

zici tu,

de prost sau de…degeaba.

Dar dacă ţie nu îţi pasă de tine, la ce te-ar enerva faptul ca pe mine să mă intereseze de tine?

Chiar dacă pare aiurea eu mă trezesc dimineaţa în zori de zi şi mă culc noaptea târziua ca să mă rog şi să

scriu despre tine şi pentru tine, postmodernule debusolat!

Şi, nu, nu sunt dur decât în aparenţă cu tine.

Tu eşti dur cu tine!

Tu eşti adevăratul nesimţit cu tine.

Eu sunt dur, probabil, numai lingvistic.

Tu, cu tine, termopan de obraz ce eşti,

eşti dur de tot,

eşti oxidabil de nesimţit,

de rău.

Pornografia inimii tale,

decibelii nesimţirii tale,

ostentaţia îngâmfării tale,

striveşte liniştea din jur.

Îţi dai seama că atunci când asculţi manele sau rock la maximum,

când mergi ca dementul pe străzi cu motorul turat,

ne strici şi îţi strici liniştea?

Da, liniştea aceasta firavă,

liniştea ca o taină rară,

liniştea rugăciunii pline de har tu ne-o faci zdrenţe.

O, tu, amorezatule de insignifianţă!

O , tu răule cu binele!

Ţie, da, ţie îţi strig: Nu vei scăpa de chinuri dacă

fugi de ele!

Chinurile urmează faptele tale de mic îngâmfat,

care se crede zeul Olimpului.

Iar noi ne vom mai întâlni.

Da, noi, ne vom întâlni mereu şi ne vom vedea mereu.

Şi, de fiecare dată, postmodernule, decerebratule,

ieşitule din ontologia ta,

mă vei vedea şi voi fi altfel decât tine,

tu vei şti că sunt altfel, tu vei simţi că sunt altfel

şi nu o să mă suporţi în preajma mea,

cum şi eu detest, din toată inima,

apucăturile tale demonice.

Când mă vezi că scriu liniştit,

când mă vezi predicând,

când mă vezi în reverendă,

când îţi zâmbesc – ştiu asta! –

te enervez.

Da, pentru că tu mă enervezi primul!

Şi eu te enervez cu încercarea mea de a mă pocăi, de a fi un om bun, muncitor, smerit,

de a mă sfinţi cumva…

Însă tu mă enervezi cu aroganţa ta care nu are nimic în spate,

cu abrutizarea inimii tale,

cu bocancii tăi de tractor care intră în spaţiul inimii

şi al ochilor mei

şi mă calcă pe nervi.

O, da, trăim într-o lume cu nervi, cu confuzie şi cu vinderi de sine!

Prietenul tău te vinde.

Mama ta te uită.

Duhovnicul tău e impasibil.

Primarul tău e prefăcut.

Viaţa ta e o melodie emo.

Da, totul e aiurea,

dacă vezi numai cu ochi urduraţi!

Dacă vezi lin, termopane, dacă vezi lin,

totul e fermecător de frumos.

Poemul acesta, cu tot durerosul lui insuportabil, e frumos.

Pentru că eu mă gândesc la tine chiar şi dacă plâng.

Eu mă gândesc la tine cu rugăciune, cu lacrimi, cu dor, cu

o nebunie greu explicabilă pentru tine,

pentru că îmi pasă de tine,

chiar dacă e incredibil.

Pentru tine mă trezesc dimineaţa şi nu pentru mine!

Dacă vrei să fii nesimţit cu mine încearcă să fii măcar odată, doar odată serios cu tine

şi să vorbeşti, să vorbeşti cu mine.

Da, să vorbim!

Despre ce?!

Nu te iau cu religia, cu filosofia, cu cărţile,

dacă te stresează aceste lucruri.

Vorbim de enervările tale,

de hainele tale,

de ce bere îţi place…

O luăm încet, da,

şi vorbim despre pe cine mai vrei tu să violezi, despre de câte ori

te-ai îmbătat ca un porc… sau tu, dacă eşti femei, de câte ori ai avortat şi pentru cine.

O luăm uşor, termopane,

pentru că eu cred că şi căpcăunii au inimă,

şi curvele au suflet,

şi homosexualii au nevoie să fie înţeleşi

şi mucoşii de liceeni au sensibilităţi.

O, tu, termopane, pleacă puţin obrazul ca să te îmbrăţişez

şi cred că vom fi prieteni!

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: