Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 25 septembrie 2008 Page 1 of 2

Eminescu şi Ortodoxia. Începuturile ideologice ale modernităţii în poezia română [XXI]

max-ernst-1

Luna nu apare niciodată în ipostază desacralizată la Eminescu, cu o excepţie, în poemul De câte ori, iubito…. Poemul acesta foloseşte o partitură extrem de modernă – e o adevărată satisfacţie pentru noi existenţa lui, pentru că ne arată într-un mod neechivoc graniţa dintre romantism şi modernism şi ne indică, în acelaşi timp şi în acelaşi fel indubitabil, motivele pentru care cosmosul, cu soarele, luna şi stelele sale ca icoane ale Dumnezeirii, consacrate în mod tradiţional, este în poezia modernă discreditat şi parodiat, într-un cuvânt, despiritualizat.

Perioada modernă, poezia simbolistă şi mai ales cea post-simbolistă şi cea postmodernă nu mai reprezintă – cel puţin nu în mod limpede şi explicit – viziunea ortodoxă asupra lumii ca logos cosmic, ca podoabă (kosmos) plină de raţiuni (logoi) dumnezeieşti şi partener de dialog (dia-logos) al conştiinţei umane, al logosului uman.

Întrebarea care se pune în acest moment este următoarea: cine este poetul modern: cel care trăieşte această modificare ca pe o nelinişte şi suferinţă adâncă, ca pe o absenţă regretabilă care determină un masacru sentimental interior, sau cel care receptează lucrurile ca fiind ceva firesc, în linia evoluţionistă a lumii şi a societăţii umane? După cum am arătat în articolele noastre, în mod irefutabil, Arghezi, Blaga, Bacovia şi Barbu se înscriu în prima din cele două posibile definiţii ale poetului modern, dar şi Fundoianu, Voronca şi Vinea. În cea de-a doua formulă se integrează puţini poeţi şi nu dintre cei importanţi.

Eminescu ne-a indicat, în mod implicit, în poemul amintit anterior motivele divorţului de perspectiva creştină tradiţională. Acestea pot fi uşor identificate în instaurarea scepticismului şi a lipsei de perspectivă asupra unei veşnicii fericite din partea poetului care receptează eşecul personal, al neîmplinirii prin iubire, ca o dizarmonie universală şi o disoluţie cosmică:

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite…

Nicăieri altundeva, în lirica eminesciană, natura nu apare în acest fel: oceanul ca o masă de gheaţă, valurile ca sloiuri, bolta cerului ca o întindere alburie, oarbă, lipsită de ochii săi de foc, ai stelelor, şi luna – mai ales luna – ca o pată galbenă, ca o plagă dureroasă.

Universul acesta e bolnav, cosmosul suferă şi moare odată cu moartea spirituală a stăpânului său, omul.

Mai târziu, între poeţii români, Ion Minulescu este cel care vede cerul ca un câmp de luptă, pe care se află luna ca un rege cu armata sa de stele. Numai că teatrul de bătălie este dramatic, soldaţii mor, luna, semănând cu un cap de rege-Saltimbanc, shakespearean, este un alt Polonius, în aşteptarea unei furtuni cataclismice care să stingă stelele (Nocturnă, poem dedicat lui E. Lovinescu).

Scenariul este de un simbolism apocaliptic, pentru că tragedia este totuşi una universală, deşi relatată în gamă minoră, cu accente de dramă istorică şi locală. Cortina cerului nu mai este catapeteasma lumii din poezia lui Eminescu şi din literatura românească veche, ci un văl transparent care nu mai poate ascunde o scenă deschisă, pe care se petrec crimele sfârşitului de istorie şi de umanitate.

Ieşind de sub incidenţa unui sens soteriologic, universul şi evenimentele care se petrec în el devin, în această poezie, victimele unei tragedii banale, anonime, pentru că un asemenea cosmos şi-a pierdut pecetea personalistă a chipului dumnezeiesc, imprimată în lume de la crearea ei.

Relaţia dintre astrul ceresc şi simbolurile sacre, precum şi alunecarea poeziei, treptat, în zona obscură a profanului sunt lesne observabile într-un alt poem al lui Minulescu, intitulat la fel, Nocturnă, deşi acest poem menţine, încă, un echilibru între veneraţie şi unele accente profanatoare care sunt mai degrabă intuibile decât sesizabile în mod real (pasul spre blasfemie poetul îl face adesea însă în alte poezii):

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat în Mare –
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia în port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui [Dumnezeu] care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.

Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlimbar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!…

Blaga va veni apoi să asemene luna cu un ciob (în poemul Veniţi după mine, tovarăşi!) şi după el alţi poeţi, care parodiază creaţia lui Dumnezeu şi frumuseţea ei, adică cele ce mai înainte cu un veac erau sfinte pentru Eminescu şi poeţii romantici.

max-ernst-2

Pentru Geo Dumitrescu, spre exemplu, panorama nopţii înstelate este tot o scenă deschisă, doar că în ea se petrec, transpuse în mod simbolic, alte acte ale decăderii umane şi care devin semne ce prefigurează un epilog universal dureros. El compară cerul nopţii cu un bordel, stelele le vede buhăite şi murdare, iar luna, obeză şi colerică e pentru el o bătrână libidinoasă care nu-şi poate ascunde nocturnele hemoragii banale (poemul Aventură în cer din vol. Africa de sub frunte).

Însă, oricât de îndepărtaţi ar fi aceşti artişti de viziunea ortodoxă şi oricare va fi fost intenţia lor, chiar profanatoare, scriind aceste versuri, ei nu fac decât să confirme, într-un anumit sens, învăţătura ortodoxă care plasează cosmosul sub demnitatea umană, ca un rob care-şi urmează stăpânul. Iar dacă stăpânul, omul, a devenit pătimaş, desfrânat şi ucigaş, dacă umanitatea stă sub semnul degradării spirituale şi morale, cosmosul nu poate decât să reflecte această stare duhovnicească, deşi ordinea sa interioară şi sensul său spre transfigurare, stabilite din veşnicie, nu sunt afectate.

Eminescu ne-a confirmat acest lucru în poezia Melancolie, un poem esenţial pentru înţelegerea precocităţii sale vizionare, în raport cu societatea şi cultura românească ce nu sesizează încă, la acea dată, declinul istoric, panta pe care se afla umanitatea şi, în consecinţă, nici nu reflectă acest declin în literatura sa, în toată amploarea gravităţii lui. Pentru că românii nu trăiau tragedia spirituală a Apusului.

În poemul Melancolie, Eminescu susţine însă că universul a devenit o biserică-n ruină şi, ceea ce este cel mai important, la fel a devenit şi sufletul omenesc modern, tot o  biserică-n ruină. Poate ar fi mai corect să spunem că imaginea cosmică s-a devalorizat astfel tocmai din cauza noii optici spirituale a omului înstrăinat de Dumnezeu:

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii
[luna] moartă. –
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii [1]
[stele] o mie
Şi în mormânt albastru
[cerul] şi-n pânze argintie [norii],
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu, adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,

Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul –
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul –
Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. (…)
Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici –
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunei pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.

În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatic, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţin,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.

Corespondenţele dintre cosmos, biserică şi sufletul uman sunt evidente. În tradiţia ortodoxă, pe care Eminescu o urmează îndeaproape, universul a fost creat dintru început ca reflectarea în materie a chipului Împărăţiei cereşti, iar omul este templu al Duhului Sfânt (cf. I Cor. 6, 19).

Biserica-n ruină este motivul pentru care cerul a devenit un mormânt şi omul un sicriu. Moartea a invadat universul cosmic şi universul uman, deopotrivă, pentru că moartea spirituală a devastat interiorul spiritual al omului. Sufletul mort duhovniceşte nu mai poate contempla lumea ca pe o biserică împodobită cu icoanele înţelegerilor dumnezeieşti, cu simbolurile bibliei cosmice.

Faptul că sufletul a devenit inapt pentru contemplaţii şi înţelegeri harice şi mistice este cel care determină cerul să fie un mormânt, pentru inima care a devenit sicriu al iubirii de Dumnezeu şi de oameni (anticiparea sicriului de plumb şi a amorului de plumb bacoviene este de netăgăduit).

Credinţa moartă este cea care închide cerul şi declamă, nietzschean, că Dumnezeu a murit. Eminescu ne transmite aceasta într-un mod atenuat, prin metafora reginei nopţii moarte. În teza noastră doctorală, am demonstrat faptul că luna este simbol al Dumnezeirii în poezia lui Eminescu, care preia toate funcţiile şi atuurile simbolului solar tradiţional, intenţia poetului fiind de a reproduce, cu o fidelitate iconografică şi simbolică remarcabilă, peisajul ideologic nocturn al lumii moderne. Altfel spus, E apus de Zeitate…

În poemele pe care le-am oferit anterior ca exemplu, ale lui Minulescu sau Geo Dumitrescu, ne situăm undeva foarte departe de cuviinţa cu care scriitorii din vechime, urmaţi de poeţii romantici, priveau cerul, ca pe o icoană a frumuseţii şi desăvârşirii dumnezeieşti, ca pe un templu unde strălucesc luminătorii cereşti şi care este chip al Bisericii celei veşnice.

Însă Eminescu, în poezia amintită de noi la începutul acestor rânduri, n-a făcut pasul acesta profanator la adresa creaţiei lui Dumnezeu. El doar a lăsat să fie cunoscut sentimentul insuportabil al nimicirii fiinţei sale, pe care îl experia din cauza durerii pentru pierderea iubirii.

A căutat aproape toată viaţa pe femeia sfântă, un înger de bunătate, care să-l reconvertească la credinţa puternică şi nevinovată pe care o avusese în copilărie: În biserica pustie, lângă arcul în părete, / Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger; (…) / Ea o inimă de aur – El un suflet apostat (…) / El [Cerul] n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis / Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i… e amorul (Înger şi demon). Dar nu a aflat-o decât în visele sale, nu şi în realitate. Din acest motiv simţea că împreună cu sine se scufundă ca într-un abis întreaga făptură, cosmosul. Acelaşi cosmos pe care l-a cântat, însă, în atâtea multe alte poeme.

Dar tragedia vieţii sale, chiar şi pe scena poeziei, este îmbrăcată, ca-ntr-un faeton de gală, în simboluri religioase, într-un mod foarte transparent chiar şi pentru scepticismul exacerbat al celor mai multe dintre exegezele literare.


[1] Vezi decorul mortuar din Mioriţa: Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi, / Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii. Dar şi poezia lui Alecsandri, Miezul iernii,  în care cerul era un templu în care ardeau mii de făclii ale stelelor.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Predică la Duminica a 18-a după Rusalii. Cum e să faci preoţie ortodoxă în postmodernitate [2008]

Predica de anul trecut e o prefaţă…la predica din acest an. O găsiţi aici.

Un cont la BioGET nu strică

Intraţi aici pentru a vă face cont.

Pr. Dorin

Despre Ortodoxie şi etnocraţie cu Profesorul Nichifor Crainic [4]

Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie. Cu o anexă: Programul statului etnocratic, cu studiu introd, îngrij. de ed. şi note de Constantin Schifirneţ, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, 288 p.

***

Drumul spre cunoaştere şi cunoaşterea ca şi comuniune cu Dumnezeu: „Dumnezeu e suprema înălţime la care ajunge spiritul omenesc. Şi numai când am ajuns până la El, ne dăm seama de proporţiile reduse ale lucrurilor din această lume”, p. 14.

Crainic pune accentul pe călăuzirea inimii de către minte, pentru că „pasiunea lăsată de sine e oarbă”, p. 15. Însă subordonarea inimii faţă de minte e iarăşi o eroare fatală în spiritualitatea ortodoxă, pentru că rădăcina minţii stă în inimă. Noi nu ştim cu adevărat nici ce înseamnă minte, minte plină de slava lui Dumnezeu, adică cum şi cât poate să înţeleagă, atâta timp cât înţelegerea e infinită, după cum nu ştim nici cât putem iubi, şi cât putem simţi din slava lui Dumnezeu, atâta timp cât spiritualizarea simţămintelor noastre, a modului de a simţi slava lui Dumnezeu e infinită.

Cum să subordonezi un infinit altui infinit? Afirmaţii de acest gen, care vor să intelectualizeze realitatea, să o spună în trei cuvinte…ucid realitatea, o dezparadoxizează, o scot din adânca albie a paradoxurilor realităţii.

Autorul ne îndeamnă să ne vedem în cel mai bunul copiilor noştri, adică în „candoarea fiinţei lor, în simplitatea spiritului lor, în neprihănirea inimii lor, în toată preacurata lor făptură”, p. 16. Aminteşte un aforism dostoievskian superb: ne aminteşte frumuseţea raiului…”frăgezimea frunzelor de primăvară, ciripitul păsărelelor şi ochii copiilor”, p. 16.

„Dorul de copilărie…e nostalgia după candoarea unui rai dispărut”, p. 17. Foarte adevărat! Educatorul adevărat, spune Crainic, nu vrea să îl facă pe copil o copie fidelă a sa, ci el vrea să salveze simplitatea de spirit şi curăţia inimii celor pe care îi educă, p. 17. Asta da concepţie înaltă despre educator, despre profesor, despre omul care creşte copii!

Pentru că viaţa omului este „între leagăn şi mormânt, viaţa creştinului ortodox se desfăşoară între Botez şi Sfânta Împărtăşanie. Prin Botez începem, prin Sfânta Împărtăşanie sfârşim”, p. 17, adică cu ea plecăm în suflet, cu sfinţenia ei, uniţi cu Domnul, atunci când murim.

Pentru că Biserica ne naşte duhovniceşte prin Botez, „Biserica e creatoare de sfinţi şi e numită ca Maica Domnului: născătoare de dumnezei”, p. 18. O afirmaţie deplin liturgică şi deplin dogmatică.

La p. 19 se termină discuţia despre copii şi începe discuţia asupra…”omului eroic”, acesta fiind titlul noului capitol al cărţii, cf. p. 20 sqq. Şi spune autorul, că „Eroul e real în basm şi legendar în istorie. E legendar în istorie, fiindcă apariţia lui e atât de covârşitoare, încât pare de necrezut. Şi atunci, pentru a ni-l face accesibil, îl înfăşurăm în vaporii de aur ai legendei şi-l prefacem din om în supraom”, p. 20-21.

Ascultând poveşti, legende, mituri trăim cu „o satisfacţie nemărginită…triumful binelui”, p. 21. „Comunitatea [ legătura interioară n.n.] cu neamul e măduva de foc a eroismului”, p. 22. „Eroul istoric e un vulcan în erupţie al sufletului colectiv”, p. 23.

Ce înseamnă să fii şi ce înseamnă să nu fi fatalist: „A fi fatalist înseamnă a te preda fără să lupţi, fără să schiţezi un gest de apărare. În natură nu există fatalism. Nici măgarii nu sunt fatalişti, fiindcă dau din coadă ca să se apere de muşte. Nici oile nu sunt fataliste, fiindcă se scarpină de paraziţi”, p. 24.

Autorul neagă, ca şi în altă carte a sa, spusa lui Miron Costin: „Că nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremi”, p. 24. El spune: „Cuvântul lui Miron Costin nu e nici creştin şi nu e nici românesc. Nu e creştin, fiindcă pentru creştinism nu există soartă şi nu există fatalitate. Omul e făptură liberă; neamurile sunt făpturi libere. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne făurim o soartă bună; împotriva Lui, ne făurim o soartă nenorocită”, p. 25.

Însă, după părerea noastră, ambii mari autori ai românilor au dreptatea lor, pentru că se referă la două situaţii diferite. Miron Costin vorbeşte despre faptul că istoria e orânduită de Dumnezeu în aşa fel, mai presus de înţelegerea noastră, că uneori trebuie să accepţi ca popor şi ceea ce nu îţi place. Şi noi am suportat ca popor şi năvăliri şi asupriri şi regimuri antiromâneşti. În această situaţie omul, ca şi naţia e sub vremi, e sub papucul ălora mai mari.

Nichifor Crainic are şi el tot la fel de mare dreptate, pentru că priveşte istoria nu de sus în jos ca primul, ci de jos în sus, de la om spre Dumnezeu, şi treaba stă cum a spus el: omul şi poporul îşi creează istoria, cum am făcut la 1600, 1859, 1877, 1916, 1941, 1989. Când doreşti să schimbi ceva ieşi afară, faci lobby, spui, acţionezi şi lucrurile se schimbă. Însă nu trebuie să credem că dacă vrem noi…toate lucrurile se întâmplă. Ci când vorbim despre viaţă şi despre cursul istoriei trebuie să înţelegem că oamenii fac tot ce le îngăduie Dumnezeu spre folosul şi nu împotriva umanităţii.

Aşa stând lucrurile nu mai cazi nici în extrema fatalismului, crezând că toate se petrec peste tine şi împotriva ta, ca om şi naţiune, dar nu cazi nici în extrema determinismului pur, crezând că omul poate să schimbe istoria fără voia lui Dumnezeu. Omul poate să facă ce îi îngăduie Dumnezeu. Şi Dumnezeu îngăduie războiul, falimentul, fapte odioase şi abominabile, dacă oamenii vor să le facă şi sunt negrii la minte, pentru ca prin ele să se lumineze adevărul şi să se vadă gradul de dezumanizare al acestora şi acest lucru să se transforme în lecţie pedagogică pentru cât mai mulţi.

„Dacă Iisus ar fi fost fatalist, creştinismul n-ar fi existat. El [ însă n. n.] e fapta unei îndrăsneli [ aşa era grafia pe atunci: îndrăsneală şi nu îndrăzneală ! n.n.] fără margini. Câţiva pescari şi vamşi din Galileea au dărâmat Imperiul roman. Mii şi mii de martiri şi-au răsucit trupurile în flăcări. Şi toţi atâţia sfinţi şi eroi au spart vremurile, au sdrobit [ aşa era cuvântul; acum e : zdrobit n.n.] fatalităţile şi au schimbat faţa pământului. Creştinismul e cultul îndrăznelii fără limită şi izvorul de inspiraţie al celui mai nobil eroism”, p. 25.

Însă, nu trebuie să se înţeleagă de aici, nici faptul că Ortodoxia înseamnă fanatism, cum fac extremiştii noştri ortodocşi, crezând că prostia şi nebunia înseamnă de fapt…propovăduire a credinţei. Ca să vă dau un exemplu practic, ba, chiar două, trebuie să vă spun două poveşti scurte.

Un creştin ortodox a venit la mine ca să mă înveţe cât de profundă e Scriptura, povestindu-mi literal ultimele sale citiri din ea. Nu i se părea deloc ridicol să îi spună unui preot şi unui teolog cu studii postuniversitare şi care ştia ce face acasă, ce scrie şi traduce…câteva lucruri sumare. El credea că eu nu sunt înrădăcinat foarte bine în povestea literală a ce s-a întâmplat la Cana Galileii, la înmulţirea peştilor, la Cina cea de Taină etc.

Crezând că la Teologie noi învăţăm doar Doamne miluieşte!…a avut neobrăzarea fanatică [ omul era trecut de 60 de ani…] să îmi dea lecţii de…citire a Scripturii. Când i-am zis-o verde în faţă s-a supărat foc, m-a crezut pe mine nebun, a plecat şi nu l-am mai văzut de atunci! Adică nu a simţit deloc ridicolul situaţiei, pentru că fanatismul său era atât de mare, încât considera că poate să mă înveţe lucruri extrem de banale pentru mine.

E ca şi cum m-aş duce eu să învăţ pe un medic cum să opereze sau să învăţ pe un astronaut să navigheze prin spaţiu. Acesta a fost exemplul 1. Exemplul al 2-lea vine tot de la un om în vărstă, o doamnă de vreo 50-60 de ani, baptistă, care m-a găsit într-un anume context şi auzind că sunt preot ortodox…primul lucru care m-a întrebat a fost dacă…am citit Scriptura.

Doamnă evanghelizatoare, mata ce crezi că am citit eu, ca preot cu studii superioare în Teologie…tabla înmulţirii?…Nu a sesizat deloc ridicolul situaţiei, ba, dimpotrivă, a început să îmi turuie versetele kerigmatice baptiste [ adică alea fără preambul] şi că trebuie să Îl accept pe Iisus ca Domn şi Dumnezeu al meu. E ca şi când ai vorbi cu crocodilul din junglă. Poate că ăla ar avea mai multă înţelegere pentru tine, decât un fanatic cu aere de sfinţenie.

Însă din ambii confraţi ai mei ieşea acelaşi damf: mirosul atotştiinţei, al autosuficienţei şi al nesesizării că sunt ridicoli până în pânzele albe.

Ne întoarcem la Crainic şi precizăm faptul, că una este îndrăzneala sfântă a Sfinţilor şi alta e îndrăzneala orgolioasă a nebunilor şi a fanaticilor religioşi şi că nu se intersectează deloc aceste două tipuri de îndrăzneală. Unii îndrăznesc la Dumnezeu, ceilalţi se răţoiesc la apă mică.

„Dacă sfântul n-ar fi o sublimă demonstraţie în carne şi oase că omul se poate ridica prin virtute până la familiaritatea cu Dumnezeu, ar fi un monstru”, p. 26. Adevărat! Şi orice încercare de şarlatanizare a sfinţeniei e o monstruozitate greţoasă la culme, ceva, ca vaca moartă pe câmp, pe lângă care treci ţinându-te cu mâna de nas.

Pr. Dorin

Îşi iubeşte ţara

Post scriptum: Într-un articol recent l-am încurcat pe Zoso cu Visurât. Am zis despre Zoso că s-a căsătorit cu Denisuca, când adevărul adevărat e că Visurât, alias Sebastian Bârgău s-a căsătorit cu Denisuca, adică cu Denisa. Rectificările, sperăm, că se acceptă…şi căsătorie frumoasă până la adânci bătrâneţi!

Pr. Dorin

Ce s-a citit cel mai mult şi mai mult de la Cotidianul…

Google, după cum ştim cum toţii, stochează ratingul. Pagina, articolul deschis cel mai mult şi mai des ajunge în susul paginii şi îl găseşti acolo, când cauţi blogul, ziarul, televiziunea respectivă. Cotidianul, după cum se observă, se legitimează în rândul ratingului cu „Dosarul de cadre al Patriarhului Teoctist”, un banal articol scris în data de 22 august 2007, de Dan Duca, care a avut 186 de comentarii şi al cărui ultim cache – adică al ultimei resalvări la nivel online – e din data de:18 Sept 2008, 04:24:45 GMT, cf. sursei.

Când a fost publicat articolul, ne spune unul dintre comentatori:

toni2007 21-Aug-2007 21:23

Cotidianul” nu a avut nici macar bunul simt sa astepte trecerea celor 40 de zile cat dureaza perioada doliu dupa decesul PF Teoctist si a publicat un dosar pe care l-au vazut sute de istorici care au considerat ca n-are nici o valoare continand delatiuni obtinute de la diverse perosane in 1949 sub presiunea anchetei din beciurile securitatii .

De ce s-a publicat acum ? Probabil ca presa din mana masonilor si a organizatiilor lui Soros a epuizat toate murdariile si umilirile catre blandul si iubitul Patriarh PF Teoctist si a fost nevoita sa mai vina cu ceva „nou”(chiar daca era o chestie cunoscuta ) .

***

Însă, la întrebarea: Cum de face rating tocmai cu aşa ceva?, o să ne răspundă Cotidianul, pentru că acest articol e demn de Cancan, care se ocupă cu făcături, cu dedesubturi, cu fofilări în mod explicit, pentru că ăsta îi e blazonul… Cotidianul are pretenţia de ziar erudit, stilat…dar face rating numai cu lucruri de duzină.

Poate că întoarcerea la semnificaţia ratingului, la ce îţi face rating, va însemna o conştientizare a faptului că ce vinde câteodată OTV-ul vinde şi Cotidianul. Şi nu credem că aici s-au manipulat căutările…

Pr. Dorin

Opinii despre discursul referitor la starea naţiunii al preşedintelui Traian Băsescu [24 septembrie 2008]

Discurs în fata unei sali trei sferturi goale. Presedintele Traian Basescu a fost ignorat de majoritatea parlamentarilor, desi îsi anuntase înca de saptamâna trecuta venirea în Parlament, pentru a prezenta un raport asupra situatiei politice interne si externe, cu putin timp înainte de scrutinul din toamna. Nici unul dintre liderii partidelor parlamentare nu a asistat la discursul sefului statului.

Contrar asteptarilor, presedintele Basescu a fost punctual la întâlnirea cu parlamentarii si a sustinut un discurs de circa 50 de minute în care a vorbit, printre altele, despre coruptie, infrastructura, educatie, sanatate, lipsa unor programe pentru absorbtia fondurilor europene si, nu în ultimul rând, despre apropiata campanie electorala.

♦ Colaboreaza cu un guvern care nu este dependent de oligarhie

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, în plenul Parlamentului, ca va conlucra cu orice guvern care raspunde provocarilor României de astazi si care nu raspunde intereselor oligarhiei, facând totodata apel la o campanie electorala bazata pe programe si politici.

Seful statului a spus ca se asteapta la o campanie electorala care sa fie ocazia confruntarii între programe si politici, bazata pe solutii realiste, si nu pe promisiuni demagogice. Totodata, el si-a exprimat speranta ca activitatea institutiilor statului nu va fi blocata în urmatoarele luni doar pentru ca la 30 noiembrie vor avea loc alegeri parlamentare.

♦ Partidele nu s-au tinut de cuvânt in privinta eliminarii monitorizarii Romaniei

Seful statului a sustinut ca angajamentul asumat de partide cu privire ridicarea monitorizarii României de catre Comisia Europeana în domeniul justitiei nu a fost demonstrat, ci chiar infirmat de actiunile ulterioare ale acestora. Conform presedintelui, principalul abuz cu care se confrunta românii în fiecare zi este coruptia.

“Coruptia diminueaza încrederea românilor în fiabilitatea statului de drept, iar incapacitatea institutiilor statului de a raspunde acestui fenomen a ajuns sa puna sub semnul întrebarii chiar corectitudinea intrarii României în Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007”, a spus Basescu.

El a remarcat limbajul dublu al unor politicieni care au încercat constant sa blocheze cursul justitiei, tolerând într-un stat membru UE existenta a doua categorii de cetateni: cei cu protectie politica si cei fara astfel de protectie în fata actului de justitie. El a mentionat ca România este cea care a acceptat monitorizarea pe justitie din partea CE, pentru a putea deveni membra a UE la 1 ianuarie 2007.

♦ Republica prezidentiala si sistemul bicameral

Presedintele Traian Basescu a declarat ca, dupa intrarea în UE, a devenit evidenta nevoia schimbarii Constitutiei si ca seful statului nu trebuie sa fie automat sustinatorul republicii prezidentiale, asa cum nici senatorii nu trebuie neaparat sa sustina sistemul bicameral.

“Românii privesc cu îngrijorare modul de functionare si de colaborare între principalele institutii ale statului român. Regimul are sincope sau produce crize. Cel mai grav eveniment a fost cel al suspendarii abuzive din functie a presedintelui României. Momentul a fost depasit în mod democratic datorita rezultatului referendumului de demitere a presedintelui.

♦ Institutiile de ordine publica, fara autoritate

Presedintele a mai afirmat ca se constata o lipsa cronica de autoritate a institutiilor care au atributii în mentinerea ordinii publice, mentionând ca localitati mari sau cartiere ale acestora sunt controlate de grupuri infractionale. Basescu a mentionat ca, potrivit statisticilor, în ultimii ani a crescut în mod îngrijorator “numarul infractiunilor de omor cu vatamare corporala cu folosirea armelor”.

El a spus ca numarul infractiunilor cu violenta în care sunt folosite arme a crescut, în 2008, de aproape doua ori. Seful statului a apreciat ca autoritatile nu mai trebuie sa tolereze comportamentul violent. Basescu a subliniat ca în localitati mari sau în cartiere ale acestora autoritatea publica este adesea absenta sau total ineficienta, zonele fiind controlate de grupuri infractionale, clanuri de tip mafiot sau gasti de cartier.

Presedintele a adaugat ca fenomenul impunerii abuzive de taxe de protectie a luat amploare.”Astfel de comportamente trebuie sa dispara. Amplificarea criminalitatii este însa un fenomen mai general”, a spus seful statului.

♦ Resurse alocate ineficient

Potrivit lui Basescu, România are doua deficite majore: unul de alocare eficienta a resurselor si unul de democratie, cele doua determinându-se unul pe altul. “Pentru ca nu alocam eficient resursele, nu reusim sa consolidam statul democratic.

Pe de alta parte, pentru ca nu avem suficienta democratie politica, economica si sociala, nu reusim sa alocam si sa utilizam eficient resursele. Ca urmare, în viata sa publica si privata, cetateanul pierde pe toate planurile – politic, economic, social si cultural”, a spus seful statului. Presedintele a mai spus ca structura economiei este “una dintre cele mai înapoiate” din cadrul Uniunii Europene. “30% din populatia ocupata a tarii lucreaza în agricultura, ceea ce înseamna cel putin de doua ori mai mult decât în restul statelor membre.

Practic, productivitatea muncii din agricultura si randamentele la hectar sunt foarte mici. Spre exemplu, în anul 2005, în domeniul cerealier – în care România are cele mai bune conditii naturale din Europa-, productia medie de porumb la hectar a fost de circa 3.950 de kilograme, în timp ce în Germania a fost de peste 9.200 de kilograme. În concluzie, România aloca ineficient cel mai important factor de productie: mâna de lucru”, a adaugat Basescu.

♦ Absorbtia fondurilor europene, administrata fara eficienta

Basescu a criticat faptul ca autoritatile nu au facut proiecte pentru constructia de autostrazi pentru a le trimite Comisiei Europene, ceea ce a determinat ca în domeniul infrastructurii sa nu fie cheltuite fondurile europene. În opinia sefului statului, o dovada elocventa de administrare ineficienta a resurselor si de lipsa de capacitate de planificare strategica se observa în domeniul absorbtiei de fonduri europene.

“De la începutul anului 2008 avem la dispozitie, numai din avans, peste un miliard de euro fonduri structurale si de coeziune, dar suntem în situatia inadmisibila de a constata ca nu avem suficiente proiecte pregatite care sa valorifice cât mai bine aceste fonduri”, a spus presedintele. “Remarc gravitatea faptului ca, pâna la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene nici un proiect major în domeniul transporturilor, ceea ce înseamna ca România nu a fost capabila sa atraga nici macar un euro din cele peste 5,5 miliarde de euro care pot fi utilizate în constructia de autostrazi.

Daca avem în vedere faptul ca mai sunt întârzieri inclusiv în utilizarea fondurilor de preaderare – aproape 600 milioane de euro din programul ISPA nu sunt înca cheltuiti – constatam ca sunt mai multe domenii unde sunt deficiente greu de justificat. Printre altele, Traian Basescu a mai amintit ca exista întârzieri mari si în cheltuirea fondurilor de preaderare SAPARD.

♦ Invatamântul, la pamânt

Seful statului a declarat, miercuri, în Parlament ca sistemul de învatamânt are, în prezent, multe deficiente, este inechitabil fata de copiii din mediul rural si este nerelevant în raport cu economia si societatea viitorului. “Pozitionarea României la cei cinci indicatori ai economiei cunoasterii, asa-numitii indicatori Lisabona, este mult sub nivelul european.

Numarul de copii care abandoneaza scoala este mult mai mare decât în restul Uniunii Europene. De asemenea, ponderea elevilor de 15 ani care nu reusesc sa atinga nici macar nivelul cel mai scazut de performanta este dubla în România fata de media Uniunii Europene”, a spus Basescu. Presedintele a aratat ca performantele generale ale elevilor români se afla mult sub media internationala.

“La testarile internationale PIRLS publicate în 2007, România se situeaza pe locul 36 din 45 de tari evaluate. Rezultatele testarilor sunt cu atât mai slabe, cu cât asistam la o scadere notabila fata de rezultatele obtinute în anul 2004”, a mai declarat seful statului.

♦ Sistemul de sanatate, asijderea

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, în fata Parlamentului, ca sistemul de sanatate este caracterizat, în prezent, prin ineficienta si lipsa de transparenta în utilizarea resurselor si ca România se afla pe unul dintre ultimele locuri din UE sub aspectul starii de sanatate a populatiei.

“Mortalitatea infantila este cea mai ridicata din Uniunea Europeana, fiind de sase ori mai mare decât în Suedia si de trei ori mai mare decât în Ungaria. Boli aproape eradicate de mult în alte state ale Uniunii continua sa afecteze un numar mare de români.

Numarul medicilor, raportat la mia de locuitori, în România este unul dintre cele mai mici din UE. În plus, sistemul este inechitabil pentru ca accesul la îngrijire medicala este mai dificil pentru populatia saraca si pentru cea din mediul rural, unde avem de trei ori mai putini medici decât în mediul urban. Circa 100 de localitati sunt lipsite total de asistenta medicala”, a spus presedintele.

♦ Nu exista majoritate parlamentara transparenta

Basescu a declarat ca nu se poate vorbi despre o buna guvernare si despre transparenta în viata politica, în conditiile în care nu exista o majoritate parlamentara care sa-si asume public actiunea guvernamentala.

“În momentul actual nu putem vorbi despre democratie functionala atunci când Curtea Constitutionala devine principalul arbitru al scenei politice. De asemenea, nu putem vorbi despre o buna guvernare si despre transparenta în viata politica, în conditiile în care nu exista o majoritate parlamentara care sa-si asume public actiunea guvernamentala”, a afirmat Traian Basescu.

♦ Vârsta de pensionare, prea redusa

Seful statului a mai afirmat ca vârsta de pensionare este prea redusa, ca persista îndoieli cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii si ca, daca ritmul actual al natalitatii nu se schimba, în 2100, România va avea doar 8,5 milioane de locuitori.

Conform lui Traian Basescu, un obiectiv strategic al României trebuie sa fie diminuarea si chiar inversarea tendintei de scadere a numarului populatiei. “Cresterea natalitatii presupune reconciliere între viata de familie si cea profesionala, flexibilitatea pietei muncii pentru a stimula angajarea mamelor, stimularea nasterii, mai ales a celui de-al doilea copil, si multe altele.

Astazi însa, de exemplu, nu exista servicii pentru mama si copil. În ciuda unei crize acute care se mentine cu privire la locurile necesare pentru învatamântul prescolar, numarul de unitati de învatamânt prescolar stagneaza”, a spus presedintele.

♦ Calendarul pentru adoptarea euro, in pericol

Seful statului a declarat ca exista motive serioase de îngrijorare în legatura cu perspectiva respectarii calendarului pentru adoptarea monedei euro dat fiind modul în care au fost aplicate politicile bugetare în anii 2007 si 2008.

În opinia sefului statului, slabiciuni actuale majore ale institutiilor statului pun sub semnul întrebarii capacitatea României de a planifica si a actiona strategic, de a avea coerenta în fixarea de obiective, actiuni si resurse bugetare. “România are nevoie de cresterea coerentei si predictibilitatii bugetare si de bugete multianuale”, a spus Basescu.

El a mentionat ca la începutul anului 2008 a fost modificata substantial Legea bugetului, la nici doua luni dupa ce aceasta fusese adoptata de Parlament, si ca pâna în prezent au existat alte trei rectificari ale bugetului de stat. “Despre ce planificare multianuala putem vorbi, când noi nu avem capacitatea planificarii bugetului pentru un singur an?”, a adaugat Traian Basescu.

♦ Hotararea de Guvern privitoare la colegii, sub semnul intrebarii

Hotarârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce pericliteaza chiar introducerea noului sistem de vot si poate genera confuzie, a mai sustinut Basescu. El a enumerat câteva aspecte pozitive ale vietii politice din România, incluzând si adoptarea votului uninominal, “chiar daca nu conform variantei dorite de cetateni la referendumul din noiembrie 2007”.

Cf. sursa.

*

Cristian Pătrăşconiu, video, Cotidianul. Fila e pusă în contul nostru din BioGET deschis ieri.

*

Preşedintele Băsescu a adresat ieri Parlamentului un mesaj. Coincidenţă sau nu, chiar în ziua în care Justiţia urma să decidă asupra cererii PRM de suspendare a hotărârii Guvernului privind delimitarea colegiilor uninominale. Şeful statului a apreciat că această hotărâre “nu respectă rigorile legii”. Declaraţie care i-a venit mănuşă vicepreşedintelui PRM Lucian Bolcaş, care a şi invocat-o în instanţă.

La 10 fix, preşedintele Băsescu a sosit în Parlament. A găsit o sală semi-goală, sau semi-plină, depinde de cei care au privit-o. Semi-goală pentru liberali care l-au tratat cu boicot; dacă au fost vreo şase parlamentari ai acestui partid în sală, cea mai importantă figură printre ei fiind Puiu Haşoti. Pesediştii au fost şi ei cam jumătate din numărul total, peremişti cam pe sfert din total.

Doar pe doi dintre liderii de partide i-a prins începutul discursului în sală: Daniela Popa şi Marko Bela. Absent “motivat”, evitând să-l umilească din nou pe Traian Băsescu, a fost Vadim Tudor. Tot motivat a absentat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, pentru că era plecat puţin într-o delegaţie prin Mexic spun surse.

El şi-a trimis însă purtătorul de cuvânt, pe Andrei Alexandru, să-i ţină locul şi să se antreneze pe fotoliul de parlamentar, că doar e candidat şi poate în legislatura viitoare prinde un mandat de deputat. Marii absenţi au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase, membrii guvernului care sunt şi parlamentari, Crin Antonescu responsabilul liberalilor cu datul replicii la preşedinte.

Bogdan Olteanu a urmărit discursul din Cabinetul său şi a venit în sală numai cu două minute înainte de a-şi lua Băsescu la revedere de la parlamentari, uşor mirat că în sală: “Oho, au fost mai mulţi liberali decât mă aşteptam!”. în lipsa capilor Parlamentului, şedinţa a fost condusă de liberala Norica Nicolai, pe care Băsescu chiar a fericit-o cu o strângere de mână şi cu un zâmbet larg şi îmbujorat la finalul discursului său. Semi-plină a fost sala doar din punctul de vedere al democrat-liberalilor, care au venit cu toţii să-i soarbă cuvintele preşedintelui, cu Vasile Blaga căpitan, dar fără Stolojan pe post de invitat.

POLITEŢE

Discursul preşedintelui a curs în acelaşi timbru de la un cap la altul şi când lăuda realizări şi când critica neajunsuri. Tocmai de aceea, reacţia parlamentarilor a fost constant apatică pe timpul celor 50 de minute de vorbă prezidenţială. Pedeliştii şi-au jucat rolul perfect. Ei au părut foarte atenţi şi foarte prezenţi, însă, după şedinţă, unii dintre ei au recunoscut că abia s-au abţinut să nu scoată ziarele din bancă şi să le răsfoiască. Primul sfert de oră a reuşit să-i menţină tăcut-politicoşi pe toţi.

După aia au apărut semnele de plictiseală. Nu tu cuvinte dure, nu tu înjurături, parcă nu era Băsescu cel care se împiedica în termenii tehnici de la tribuna plenului. Le-a vorbit de nevoia dezvoltării mediului rural. Au început şuşotelile prin bănci. Discret. Din când în când, liniştea mai era tulburată de câte un chicotit înăbuşit. Au tuşit, s-au scărpinat în cap, şi-au şters ochelarii, şi-au frecat mâinile a plictiseală, şi-au trecut palmele prin păr. De la tribună răzbătea aceeaşi voce de nerecunoscut a lui Băsescu, voce egală, de contabil.

La 10:20 curgeau criticile la adresa Guvernului. N-a avut cine să le audă, liberalii au lipsit, iar premierul era la Jucu. Coafurile au rezistat cu greu. “Stăm prost cu natalitatea, educaţia şi sănătatea sunt la pământ”, s-a auzit iar vocea de la tribună. Câţiva parlamentari au început să tuşească nepăsători. Nu e treaba lor. Unii se frecau la ochi, alţii se scărpinau la nas. Norica mai scria câte ceva de fiecare dată pe altă foaie de hârtie, de parcă se ocupa cu corectatul tezelor. Capetele parlamentarilor au început să cadă din ce în ce mai des, răpuse de plictiseală, în pumni. Coafura a început să se lase şi ea. La 10:34 se foşneau hârtii de zor, Băsescu vorbea de birocraţie. Telefoanele sunau vesele prin sală. Foială în bănci, dar în limita bunului-simţ, fără să-l deranjeze pe vorbitor. Finalul discursului a fost urmat de aplauzele frenetice ale parlamentarilor PD-L.

Deputatul Ioan Oltean cu un zâmbet extra-large pe faţă, uşor umil, cu mâinile împreunate în dreptul abdomenului a dat fuga să-l conducă pe preşedinte spre ieşire. Băsescu a părăsit sala aprins la faţă şi cu ochii uşor măriţi de efortul intelectual. Doar după ce s-au asigurat că preşedintele a plecat, deputaţii şi senatorii au zvâcnit din bănci ca nişte şcolari când sună de ieşire. Uşor nedumeriţi s-au strâns în grupuri şi au început să comenteze discursul, mesajul, prestaţia preşedintelui. Concluzia generală: “Parcă n-a fost el”.

SPRIJIN PENTRU PRM

“Cele câteva probleme” pe care preşedintele Băsescu le-a anunţat la începutul speech-ului că le va prezenta s-au dovedit a fi de fapt un inventar ar nerealizărilor celor patru ani de guvernare. De la structura economică – “una dintre cele mai înapoiate din Europa” –, în ciuda faptului că România deţine factori de producţie naturali, trecând prin politica fiscal-bugetară a ultimilor doi ani, schimbătoare de la o zi la alta şi deci ineficientă, speech-ul lui Băsescu a pus la zid sistemul deficitar de învăţământ şi pe cel de sănătate considerat la fel de ineficient, pentru a ajunge apoi să puncteze nedezvoltarea infrastructurii de transport – o frână în dezvoltarea economică şi socială a României – şi eşecurile în accesarea fondurilor europene. Băsescu nu a ratat nici hotărârea Guvernului de delimitare a colegiilor uninominale, apreciind că este una “care nu respectă rigorile legii”.

Declaraţia preşedintelui i-a făcut să jubileze pe parlamentarii PRM, Lucian Bolcaş apreciind ulterior că Băsescu a “confirmat” astfel demersul PRM: “Dacă există îngrijorare şi la acest nivel, înseamnă că am făcut o treabă bună contestând Legea uninominalului”, a comentat Bolcaş. Nu aceeaşi părere au avut-o liberalii, Norica Nicolai apreciind drept “ciudat” ca preşedintele să facă astfel de aprecieri exact în ziua în care instanţa trebuia să se pronunţe.

Şi după ce a pus la zid actualul Guvern, Băsescu şi-a exprimat disponibilitatea de a conlucra cu “orice guvern care nu e dependent de oligarhi şi de grupurile de interese, care va respecta priorităţile României şi care va fi în stare să-şI asume schimbările necesare” prezentate.

DESPRE MESAJ ÎN FEL ŞI CHIP

Cum au apreciat politicienii mesajul preşedintelui? Pentru udemeristul Gyorgy Frunda a fost un discurs complex, uneori contradictoriu, dar care ca notă generală a avut îndemnul de “a face ceva împreună”. De partea cealaltă, pentru Mircea Geoană, criticile prezidenţiale nu au fost decât o recunoaştere a “stării proaste a naţiunii” ca urmare a eşecului celor patru ani de guvernare de dreapta şi o încercare a preşedintelui de a se detaşa de o astfel de moştenire dezastruoasă.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat că “şeful statului a mai arătat o dată în plus, foarte clar, că se împotriveşte creşterii pensiilor. Şeful statului a reluat astăzi în Parlament opinia pe care şi-a manifestat-o şi anul trecut şi anume că ameliorarea veniturilor pensionarilor nu este necesară.

Motivarea acestei opinii depinde mai degrabă de inspiraţia consilierilor economici ai preşedintelui, pentru că anul trecut, Traian Băsescu îşi motiva opoziţia faţă de creşterea pensiilor, spunând că nu o să fie bani pentru această creştere, acum spune că din cauza pensiilor se încălzeşte economia”, a spus Dan Voiculescu. Singurele laude au venit, normal, de la PD-L, Vasile Blaga considerând raportul preşdedintelui ca unul “extrem de obiectiv, documentat şi binevenit”.

Cf. sursa.

*

Discursul preşedintelui s-a schimbat din mers

Pr. Dorin

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno