Fără editare profesionistă pe pagină cititul e un chin şi nu o plăcere
Există o boală teribilă a presei româneşti actuale: pe lângă articolele proaste şi făcute în grabă cel mai adesea, în graba neatenţiei la detalii, nici nu ştie să-şi editeze articolele la nivel online, oricât de bune sau de proaste sunt ele.
Dăm câteva exemple de ziare şi reviste fără margini stabile, standardizate la texte şi fără paragrafe.
Cotidianul
Dilema veche
Gândul
Ce observăm la toate la un loc: au margine în stânga, dar nu şi în dreapta. Dreapta e vraişte iar paragrafele nu prea au legătură interioară între ele ci sunt făcute la întâmplare. Să nu mai vorbim de faptul că majoritatea nu au trecut la grafia ultimă a Academiei Române, ci fiecare scrie după mersul trenurilor. Copiii învaţă pe nicio la şcoală sau pe î din a şi la ziar găsesc nici o şi gîndul.
Concluzia: ziarele şi revistele româneşti sunt editate mai prost decât unele bloguri. Lipseşte profesionismul, atenţia, buna punere în pagină, ineditul alegerii fotografiei sau a ancadramentului paginii.
Contraexemplu e Jurnalul Naţional, care s-a prins că trebuie să facă şi margini textelor şi paragrafe.
Însă, dacă Jurnalul Naţional îşi pune bine în pagină articolele are un alt punct slab major, acela că fundalul paginii e alb şi nu e adus spre maro sau spre alb înnegurat, pentru ca să poţi să îl citeşti de plăcere…Şi fundalul – cum am spus şi altă dată – e o problemă la majoritatea revistelor şi ziarelor româneşti.
Backgroundul paginii trebuie să fie aidoma cărţii vechi sau a ediţiilor de lux ale Scripturii – am mai spus asta! – sau de un alb înnegurat, din care fontul negru să iasă în evidenţă, şi, în unire cu marginile drepte ale textului, cu paragrafarea articolului şi cu alte artificii editoriale, să te atragă la modul serios.
Nu e de ajuns numai să scrii ci trebuie să te şi prezinţi publicului cititor conform cu modul în care ai gândit scrierea!
Pr. Dorin
Nu contează ce învaţă copiii la şcoală, ci cum este bine pentru o limbă modernă şi naţională. Academicienii care au votat în 1993 întoarcerea la ortografia arhaică, au nesocotit opinia lingviştilor, care s-au opus acestei măsuri care complică limba şi duce la creşterea numărului de greşeli de ortografie.
O limbă modernă se caracterizează printr-o ortografie logică, iar pentru română asta înseamnă să se foloseascăe o singură literă pentru fiecare sunet, aceasta fiind una din caracteristicile limbii române. Deci trebuie folosit Î peste tot, cu excepţia cuvîntului „român” şi a derivatelor sale.
O limbă naţională este cea care s-a format odată cu poporul care o vorbeşte. Cuvîntul „sînt” s-a format de la începutul limbii române, el este singurul îndreptăţit să fie folosit de români, ceea ce se şi întîmplă, pentru că este foarte uşor de pronunţat. Cuvîntul „sunt” a fost băgat cu forţa în română în secolul 19, pe motiv că româna trebuie să-şi arate mai pregnant originea latină. A fost o prostie, pentru că nu l-a folosit nimeni în vorbire, aşa cum se întîmplă şi azi, „sunt” fiind un cuvînt străin limbii române, mai greu de pronunţat decît autohtonul „sînt”.
În ziua de azi nu-i mai pasă nimănui de originea poporului şi a limbii române. Tot ce contează este ce face acest popor, cu ce realizări se poate lăuda. Aici trebuia să facă reformă Academia, dar se vede că nu au fost în stare de asta, de aceea s-au mulţumit cu o reformă ortografică care a dus limba la nivelul anului 1904. Aşa se întîmplă cînd se lasă deciziile importante pe mîna neprofesioniştilor, pentru că aceia care au votat pro erau orice, numai lingvişti nu.
Toţi cei care vor să aibă o limbă modernă şi cu o identitate proprie trebuie să scrie cu Î/sînt.
Mai multe argumente raţionale în favoarea scrieri cu „Î din I” şi „Sînt” se găsesc în discuţia recentă de mai jos:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379