Sintagmatice [1]
Recitesc de ieri sau de alaltăieri Jurnalul de la Păltiniş[1] – printre picături – al d-lui Liiceanu numai pentru a-i urmări stilul şi pentru a observa cât de mult atmosfera descrisă de dumnealui mai are ceva real, netrucat, real până la simplitate, în urma sublimării pe care a produs-o, în mod deliberat, evenimentelor descrise şi care îl au în centrul lor pe Constantin Noica. Intrăm în subiect…fără preambul.
„Dumnezeul culturii” [p. 103]. Cum se numeşte acest dumnezeu al culturii şi cine i se închină lui? De câţi ani a fost inventat? I s-a făcut şi lui vreo biserică, vreun cult?
„Am mâncat amândoi imens” [p. 103]. În română se zice: am mâncat amândoi mult sau foarte mult. Când foloseşti imens încerci să fii pedant, adică să nu scrii în mod simplu, nefalsificat, lucrurile la care te referi.
„purtat de valul de entuziasm gratuit care m-a ţinut vreo doi ani după întoarcerea din Germania” [p. 108]. Entuziasmul trebuie să fie plătit, se plăteşte de obicei?!!! Noi credeam că entuziasmul e o dăruire supergeneroasă faţă de alţii sau că, în primul rând, a fi entuziast înseamnă a fi plin de Duhul Sfânt, de măreţii dumnezeieşti. Cum se plăteşte sau cât se ia pentru că eşti…entuziast? Asta pentru momentul când am vrea să ne vindem şi noi…entuziasmul.
Pr. Dorin
[1] Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă, ediţie revăzută şi adăugită, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, 278 p.