Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Soteriologia protestantă într-un singur GIF

Adică esenţa soteriologiei protestante e următoarea: păcatul distruge cu totul relaţia dintre Dumnezeu şi om, produce între om şi Dumnezeu o prăpastie şi, numai prin jertfa de pe cruce a Fiul lui Dumnezeu umanitatea se împacă cu Dumnezeu şi împăcarea noastră cu Dumnezeu nu e văzută ca o umplere a noastră, a celor credincioşi, de harul lui Dumnezeu şi ca o întărire şi îndumnezeire a firii noastre umane, ci ca o relaţie exterioară nouă, dintre Fiul care Se jertfeşte şi Tatăl care acceptă jertfa Lui pentru lume.

Însă, greşeala fundamentală a teologiei protestante constă tocmai în aceea că îl vede pe om în mod fundamental distrus, căzut, separat de Dumnezeu după păcat. Din acest motiv nu poate să explice în mod coerent cum s-a mai putut da Revelaţia dumnezeiască Sfinţilor Proroci ai Vechiului Testament şi nici cum a mai putut să apară Prea Curata Fecioară ca să Îl nască pe Mesia şi nici cum au mai putut să Îl înţeleagă pe Domnul Apostolii Săi şi cei care au crezut în propovăduirea Sa.

Păcatul a însemnat o cădere din comuniunea cu Dumnezeu, însă chipul lui Dumnezeu în om nu s-a distrus în mod iremediabil ci s-a alterat, s-a viciat, puterea omului de sesizare a lui Dumnezeu în viaţa sa reducându-se, dar nu pierind cu desăvârşire, fapt pentru care există Drepţi, Patriarhi, Proroci, Martiri în Vechiul Testament.

Soteriologia protestantă vorbeşte de un abis între Dumnezeu şi om, de o sciziune totală, care însă nu a existat niciodată, pentru că, fără Dumnezeu, lumea se întoarce în neexistenţă, în neant. Sursa erorii soteriologiei protestante stă în aceea că nu cunoaşte harul lui Dumnezeu ca legătură interioară dintre Dumnezeu şi creaţia Sa. Lumea, chiar şi în păcat, stă în harul lui Dumnezeu, care îi susţine existenţa, chiar dacă, în interiorul său, în fiinţa sa, omul nu mai simte lucrarea lui Dumnezeu.

Teoria marelui gol, a abisului dintre Dumnezeu şi oameni e trăită în mod dramatic în lumea contemporană, acolo unde nu se mai vede şi nu se mai simte interior prezenţa lui Dumnezeu în creaţia Sa şi unde Dumnezeu e văzut ca undeva departe de noi. Drama secularizării noastre, a ruperii de orice relaţie cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa ne face să fim un deşert înconjurat de peste tot de pericole. Şi drama noastră abia acum începe să ne sfredelească cu putere constituţia persoanei umane.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it:

Previous

Despre Ortodoxie şi etnocraţie cu Profesorul Nichifor Crainic [6]

Next

Dacă ne-am masteriza CSS-ul am alege pentru marginile blogului una dintre aceste culori

2 Comments

  1. Balan Claudiu

    „Drama secularizării noastre, a ruperii de orice relaţie cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa ne face să fim un deşert înconjurat de peste tot de pericole” – foarte frumos spus Parinte, mi-a placut foarte multe.

    Sa stiti ca atunci cand nu te gandesti ca Dumnezeu te apara tare ti-e frica in multe situatii.

    Chiar si-n casa ta poate sa-ti fie frica cand nu crezi in cineva care sa te apere.

  2. Balan Claudiu

    Un exemplu ar fi asigurarile casco pe care le facem ca sa ne protejeze. Dar de ce anume sa ne protejeze ? De gaura de bani pe care o s-o avem daca lovim masina.

    Dar ne protejeaza cumva viata ? Ne protejeaza sanatatea ? Ne protejeaza copilasul mic din masina ? Ne protejeaza de ceilalti care gresesc in trafic ?

    Are cumva grija asigurarea casco cand gresesc in trafic si cand pot sa fac o mare prostie ?
    Ma consoleza asigurarea casco daca-mi vad familia si prietenii in spital loviti in urma unui accident ?

    Nu!

    Tot nadejdea in Dumnezeu si puterea Lui ne pazeste.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén