Iau trenul metroului de la Unirii spre Victoria. Puţină lume în tren. Funcţionează scările rulante… şi văd în zare cum soarele rănea un bloc… de ultimă generaţie.

Unul dintre soldaţii care apără Palatul Victoria mă observă, altul trece pe lângă mine. După ce trece el filmez steagul României, care flutura în vânt sau vântul îl flutura, pe palatul Guvernului.

Dacă nu am vedea deloc steagul României sau vreun însemn statal pe vreo clădire…nu-i aşa că le-am uita?! Tocmai de aceea şi publicitarii ne pun la tot pasul câte o reclamă ca să nu o uităm. Vor să le visăm şi noaptea. Vor să le avem mereu în cap.

De ce să nu avem în cap lucrurile pe care ni le dorim? Ce lucruri ne dorim noi…în afară de bani, mâncare, haine, parteneri de viaţă?…Mai vrem ceva?!

Da, m-am luat cu vorba şi uitasem de steag…

[viddler id=87c33b2b&w=437&h=370]

Steagul, intersecţia, rumoarea noastră, gălăgia noastră stradală. La noi nu merge zicerea: nu se aude nici musca…Ci la noi merge sloganul: se pot auzi de toate, absolut de toate.

La noi adevărurile se spun tare, sus şi tare. Noi nu ne temem să ne batem joc de noi, puţin ne pasă de ce zice lumea – care lume?!!! – pentru că noi suntem numai noi şi nimeni altcineva.

Avem o împătimitoare dorinţă de a ne striga nesimţirea cu putere, chiar o megafonăm [ de la megafon… o zicem la megafon... o me-ga-fo-năm], o supralicităm, o subvenţionăm, o înmatriculăm… Ceea ce contează e ca nesimţirea noastră să fie cea mai mare de pe glob, cea mai sclipitoare, cea mai cu rujeolă dintre nesimţiri.

Şi de multe ori reuşim….Civilizaţia scurtă, neînduhovnicită, pentru că ţine numai de faţadă, e o pojghiţă subţire. Ea se destramă când un el tamponează, spre exemplu, un cuplu, maşina unui cuplu şi domnul din cuplu iese şi îl ia de şulfă pe cel care l-a tamponat, chiar şi din greşeală.

Civilizaţia nu se învaţă doar la şcoală, ci ea se învaţă mai întâi la Biserică. Dacă eşti nedus la Biserică, dacă nu ai devenit un mădular viu al Bisericii, cu conştiinţă suplă, duhovnicească…eşti un farsor intelectual, eşti un farsor bădăran, eşti un farsor de farsor. Biserica face cetăţeni civilizaţi duhovniceşte. Biserica face oameni îndumnezeiţi, spălaţi cu adevărat la suflet, bogaţi încât să dăruie unei lumi întregi.

Orice e numai de faţadă…miroase urât. Şi, să ştiţi, că unii oameni miros ca tomberoanele: nu pe afară, ci pe dinlăuntru. Pe înăuntru. Înăuntrul iese afară, miroase în afară şi se vede. Ca să îţi ştergi nesimţirea din suflet şi ca ea să nu mai miroase urât nu poţi să foloseşti detergent şi nici nu poţi să foloseşti vreun unguent. Nesimţirea e ca ciuma: iese în faţă, iese pe spate, iese pe limbă, se strecoară în cuvintele tale, în faptele tale şi te demască.

Poţi să gândeşti toate astea mergând pe stradă? Poate strada să fie un spaţiu al reflecţiei, un spaţiu teologic, un spaţiu filosofic, un spaţiu unde se înjură, unde se calcă pe nervi? Poate că da. Da, crede că da…. Da, cum să nu ?! Pentru mine e un spaţiu al rugăciunii înţelegătoare, un spaţiu în care mă rog, în care mă scrutez interior, în care contemplu, în care Îl văd pe Dumnezeu în oameni, în lucruri, în toată pronierea Sa extraordinară.

Strada e spaţiul în care îmi ordonez gândurile şi în care îmi vin gânduri, în care îmi vin idei care durează. Doamna preoteasă se minunează când îi spun cu câte idei vin de scris, de dezbătut…pentru că am mers cu maşina, cu metroul sau cu trenul. Ideile vin în relaţie cu oamenii, cu obiectele, cu viaţa. Da, cu viaţa! Eşti viu, gândeşti! Eşti viu, reacţionezi!

-Ce mai faci mă? / – Bine…/ –Bine... şi mai ce?/ – Cu probleme, cu chestii, cu ale vieţii… Omul trăieşte dar nu vorbeşte despre ce e el, pentru că ştie că nu are lucruri serioase de dezbătut, pentru că nu trăieşte lucruri serioase. Tocmai de aceea nu se ia în calcul. Se confundă cu un papuc 44 jerpelit pe care îl arunci la coş împreună cu cojile de la cartofi şi cu praful din aspirator. Aspiră la ce? La vrăbii? La moarte? Ce-l interesează pe Gigel? Dar pe Einstein, dacă nu ar fi murit?

Asta pentru extremiştii ortodocşi…Să zicem că vă întâlniţi cu Sfântul Fotie cel Mare sau cu Sfântul Simeon Noul Teolog la dv. în cameră sau în chilie…Credeţi că ar fi satisfăcuţi de nebunia dv. de caracter? V-ar privi cu frumuseţe Domnul dacă aţi muri în această clipă? Vă credeţi nevinovaţi?…Întrebările adânci devin sensibil dureroase. Nici eu nu cred că voi fi găsit vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă te baţi în piept cu ciocanul, cu care loveşti pe alţii în cap…nu eşti privibil! […] V-am ţinut de vorbă ca să mi se urce fotografiile sus, direct în încăpătorul tărâm al internetului. Ele urcă…noi coborâm. Ele urcă…noi le privim. Ele urcă…şi mai trece o zi din viaţa noastră, o zi de online, o zi de viaţă, o zi de viaţă care nu se mai întoarce…

Ne dăm doi paşi…sau mai mulţi…înapoi.

Cele două steaguri ale noastre. Cei care nu au înţeles că suntem în 2008 şi că suntem români europeni…scriu încă anti-UE şi anti-NATO. E adevărat…unii cred că la conducere e regele Mihai I sau alţii cred că …ţara e neguvernabilă dar aşteaptă pensia de la stat şi tot de la stat uzini, fabrici, burse, căi ferate, lumină electrică pe stradă şi în casă…

Ce înseamnă să guvernezi? Ce înseamnă însă şi să votezi…guvernabili? Noi nu avem guvernatori dar avem…oameni care guvernează, guvernabili. Pe cine conduc ei? Pe noi. Care noi? Că unii nu cred că sunt conduşi ci că lucrurile merg de capul lor.

Au însă lucrurile cap? Noi spunem în teologie că au şi o numim: raţionalitatea materiei. Materia e raţională pentru că e creată de un Dumnezeu raţional, personal. De aceea lucrurile au cap şi oamenii au cap. Dar au oamenii cap? Plurisemantismul omoară comunismul. Plurisemantismul, de fapt sau în fapt, omoară prostia, îi dă peste bot prostiei.

Nu ştim dacă aţi citit un tratat despre prostie sau despre moarte. Orice tratat despre prostie spune că…oamenii mor câteodată şi de proşti. Sau că…proştii omoară pe genii. Piatra în cap dată lui Eminescu, de unde i-a survenit moartea e paradigma pietrei care loveşte pe cine nu trebuie. Când Domnul opreşte pietrele care trebuiau să o lovească pe femeia cea păcătoasă…oamenii au văzut că şi eu sunt de lapidat, de omorât cu pietre.

Participiul vinei e dureros când stai faţă în faţă cu conştiinţa vinei. Cine sunt eu…ca să dau lecţii? Ce mă face să cred că pot să dau lecţii? Cine sunt eu păcătosul şi netrebnicul ca să dau lecţii? Cine sunt eu, preaspurcatul, ca să dau lecţii? Aceste adjective ortodoxe ale pocăinţei sar în conştiinţă când vine vorba să judeci pe altul…şi nu pe tine.

Strada lui Duiliu Zamfirescu,

care scrie despre Tănase Scatiul

şi care purta mustaţă

Oamenii, acum un secol şi ceva, purtau şi mustaţă şi barbă…Barbă de la bărbat…şi nu barbă de la barbar. Când îţi dau tuleiele înseamnă că eşti tânăr, adolescent…şi atunci cauţi să te…bărbiereşti prima dată.

Un grup de tineri, într-un anume context special, au râs de mine pentru că am barbă şi credeau că eu locuiesc…în copac, adică sunt un maimuţoi. I-am privit condescendent, pentru că aşa priveşti pe copiii prostuţi, care se cred deja epicentrul universului. Şi, tare le-a fost mirarea că i-am făcut marţ la calculatoare, poante, chestii de net şi alte miştouri…şi, dintr-o dată, am devenit cool pentru ei. Însă ei pentru mine au rămas tot la fel.

E bine să schimbi perspectiva…şi e bine să nu judeci în pripă pe cineva, numai după cum arată sau zice primele vorbe. Uneori poţi să iei o plasă de peşte…de zile mari. Pe un om trebuie să îl contempli atent, ani în şir, ca să te minunezi de el. Dacă nu te minunezi…înseamnă că eşti fosilă de Antipa.

Uşă boierească 1.

E boier gagiul, e baştan… Dar el nu e baştan…el e hoţ necondamnat încă. Şi la noi hoţii par boieri sau boierii cinstiţi sunt hoţi neprinşi. Însă comentariul nu are nimic de-a face cu casa de deasupra…

Pe colţ, ceva similar…

Orice casă locuită de către oameni săraci…se scorojeşte până se prăbuşeşte. Sau…o vorbire concretă despre cum trece gloria pământului, despre cum se scurge în pământ…slava de odinioară a locurilor.

Găsim placa memorială a academicianului George Murnu

Dacă doar câţiva îl mai ştiu, din auzite sau citite…înseamnă că omul nu a existat? Pozitivismul ştiinţific a spus aşa: nu există decât ceea ce noi experimentăm şi acest noi, adică noi, a stabilit ce există sau ce nu există. Însă cine îi dă dreptul lui noi…să spună cine să existe sau ce să existe şi cine sau ce să nu existe?

Iarba există…chiar dacă nu ştim câte fire de iarbă cresc din acest pământ mirific. Există atâta nisip, atâtea pietre, atâtea gunoaie…care nu ne-au întrebat deloc de ce există. V-aţi întrebat vreodată dacă câinii vor ca noi…să existăm? Dacă pietrele ne vor? Dacă scaunul pe care stăm sau computerul din faţa dv. …ne suportă? Ne-ar fi suportat dacă erau oameni?

La un moment dat copilul pleacă de acasă şi îşi ia casă cu termopan. La un moment dat îţi gelozeşti atât de mult copiii încât nu le doreşti binele. Ci vrei numai tu să ai bine şi ei nu, deşi ei sunt din carnea ta şi din sângele tău.

Că ziserăm de…termopane.

Nu ştiaţi că se poartă basoreliefuri cu…termopan?!!!! Toată lumea poartă! Acum şi în varianta…fără zahăr, dar cu aceeaşi concentraţie.

Poţi să îţi pui şi la gât, în sistem emo termopan, vreo treizeci de amulete pe mâna stângă sau dreaptă – nu contează! – că aşa e trendy şi, ca să fii în tendinţe trebuie să ai părul tasat într-o parte, gelat şi cu cădere liberă spre ochi sau în ochi. Eventual poţi să porţi maro cu oranj, bej cu verde liliachiu, sidef cu email, poţi să pui chiar şi puţin turcoaz cu dantelă pe poale.

Potrivit datinii, că fiecare are closet şi tomberon acasă…

trebuie să precizăm faptul că…acolo, în fund…e un tomberon stradal plin, până la refuz, iar în spatele imaginii…e un bulevard mare, pe care am înregistrat noi aseară primul Live blog 2008 audio

Nu trebuie să te temi de frazele banale! Trebuie să te temi de faptul de a fi banal. Banalitatea s-a născut la oraş. Însă, dacă bunul simţ s-a născut la ţară, banalitatea şi dizarmonia s-au născut la oraş, în oraşul unde locuieşte şi inginerul Manole şi doamna Milica de la trei. Buletinul de identitate al banalităţii ţi-l dă statul degeaba, cronţănind seminţe sau necitind în viaţa ta vreo carte de 300 de pagini.

Nesimţirea are acum şi paşaport. Poţi să arăţi nesimţirea ta şi altora…Dar, despre toate acestea…vom continua după o oarecare pauză.

Pr. Dorin

Post scriptum:… şi preoţii ortodocşi gândesc mult şi fac multe lucruri bune.

Did you like this? Share it: